Putem intra în Împărăția cerurilor acum că păcatele noastre au fost iertate?

Putem intra în Împărăția cerurilor acum că păcatele noastre au fost iertate?

He Jun, Sichuan

Duminică, 5 august 2018. Cer noros.

După întâlnirea de azi, un frate a venit să mă caute. Pe chipul lui se citea îngrijorarea. A spus că Dumnezeu le cere oamenilor să fie sanctificați, dar că el comite deseori păcate în mod involuntar și, dacă trăiește mereu astfel, în păcat, va putea oare să intre în Împărăția cerurilor atunci când vine Domnul? I-am spus că Domnul Isus a fost răstignit și a luat asupra Lui toate păcatele noastre, plătind prețul cu propria viață. I-am zis că păcatele noastre fuseseră iertate datorită credinței noastre în Domnul Isus, că Domnul nu ne mai considera niște păcătoși și că, atât timp cât putem să renunțăm la tot și să ne sacrificăm, să lucrăm din greu pentru Domnul și să îndurăm până la sfârșit, atunci vom fi răpiți în Împărăția cerurilor când Se întoarce Domnul. După ce m-a auzit spunând acestea, fratele părea a nu fi primit răspunsul pe care-l dorea și a plecat arătând oarecum dezamăgit. Privindu-l cum se îndepărtează, m-au încercat niște emoții foarte complexe. Ca să fiu sincer, nu aveam oare aceleași îngrijorări ca acest frate? Gândindu-mă la modul în care crezusem în Domnul de mulți ani, dar eram deseori prizonierul păcatului și trăiam într-o situație în care păcătuiam ziua și mărturiseam seara, nici eu nu doream să trăiesc în continuare astfel. Dar chiar nu eram capabil să biruiesc păcatul, așa că mă rugam deseori Domnului și îmi consolidam lectura scripturilor. Și totuși, n-am rezolvat niciodată problema păcatelor mele. Domnul este sfânt, ar accepta El, așadar, pe cineva ca mine, atât de plin de păcat?

Marți, 7 august 2018. Cer noros.

Astăzi m-am certat cu soția mea din cauza unei chestiuni neînsemnate, am și mustrări de conștiință și sunt și supărat. De ce repet iarăși greșeli din trecut? În seara aceasta, am plâns în timp ce mă rugam Domnului și îmi mărturiseam păcatele și, după ce m-am rugat, încă simțeam supărarea. M-am gândit la învățăturile Domnului: „Să-L iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată mintea ta. Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: Să-l iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi” (Matei 22:37-39). Aceste cuvinte ne cer în primul rând să-L iubim pe Dumnezeu din toată inima și din tot sufletul și, în al doilea rând, să-i iubim pe ceilalți ca pe noi înșine; frații și surorile ar trebui să se încurajeze reciproc, să fie toleranți și răbdători unii cu alții și să-și ofere reciproc alinare și consolare. Acestea sunt acțiuni pe care ar trebui să le facem în calitatea noastră de creștini și doar astfel putem trăi vieți care Îl preaslăvesc și Îl mărturisesc pe Domnul. Dar, în anii care au trecut de când cred în Domnul, nu am îndeplinit nici măcar această cerință: când sunt acasă, mă cert uneori cu soția din cauza unor probleme mărunte; când sunt la biserică, iar frații și surorile spun lucruri care-mi știrbesc reputația, încep să mă simt plin de prejudecăți împotriva lor și uneori chiar îi ignor. În majoritatea timpului, mă rog spunând că doresc să-L iubesc pe Domnul, dar când se întâmplă ceva neplăcut acasă sau are loc vreun accident, tot nu-L înțeleg și dau vina pe Domnul, gândindu-mă: „M-am sacrificat pentru Domnul, deci de ce nu mă protejează?…” Oh, nimic din ceea ce fac nu îndeplinește cerințele Domnului și nu se conformează voii Lui. Deși mă rog deseori Domnului, încă păcătuiesc des și nu pot controla acest lucru oricât de mult mi-aș dori. Deseori mă gândesc: „Cu toate că păcatele mi-au fost iertate datorită credinței mele în Domnul, tot păcătuiesc și Îl nemulțumesc în permanență pe Domnul. Dacă voi continua astfel, voi putea să intru în Împărăția cerurilor atunci când vine Domnul? Cum mă pot opri din comiterea păcatelor?”

În ultima vreme am consultat frecvent Biblia și i-am căutat de multe ori pe pastori și pe prezbiteri, dar nu am primit niciodată un răspuns mulțumitor. Această problemă este direct legată de întrebarea importantă dacă voi putea sau nu să intru în Împărăția cerurilor și nu pot renunța în niciun caz la ea. Domnul a spus: „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide!” (Matei 7:7). Cred că, atât timp cât am o inimă ce caută, Domnul mă va lumina cu siguranță.

În dimineața aceasta, după ce m-am rugat sincer Domnului, ca de obicei, am deschis Biblia și mi-am început devoțiunile spirituale. Apoi am citit un verset din Apocalipsa, care mi-a tulburat inima: „Nimic necurat nu va intra în ea şi nimeni care trăieşte în spurcăciune şi minciună, ci doar cei care sunt scrişi în Cartea Vieţii Mielului” (Apocalipsa 21:27). Biblia ne spune clar că aceia dintre noi care nu am fost curățați nu pot intra în ea, iar acest cuvânt „ea” nu se referă oare la Împărăția cerurilor? Apoi am citit capitolul 7, versetul 21 din Evanghelia după Matei: „Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăţia Cerurilor, ci doar acela care face voia Tatălui Meu, Care este în ceruri.” Și, de asemenea, în Ioan 8:34-35 scrie, „Adevărat, adevărat vă spun că oricine săvârşeşte păcatul este sclav al păcatului. Şi sclavul nu rămâne veşnic în casă, însă fiul rămâne veşnic.” În timp ce meditam la aceste versete din Scriptură, m-am gândit că, deși mă rugam Domnului și citeam Biblia în fiecare zi din toți acești ani ai credinței mele în Domnul și, deși am răspândit deseori Evanghelia, am lucrat, am renunțat la lucruri și m-am sacrificat pentru El, tot comit cu bună știință păcate, păcătuiesc și apoi mărturisesc și nu pot să respect învățăturile Domnului sau să practic ceea ce ne cere Domnul. Cu siguranță nu sunt o persoană care face voia Tatălui aflat în ceruri și, cu atât mai puțin, o persoană care a fost curățată, prin urmare voi putea totuși să intru în Împărăția cerurilor? Împărăția cerurilor este Împărăția lui Dumnezeu și Dumnezeu este sfânt, deci cum ar putea cineva întinat și care păcătuiește mereu să aibă vreodată vreo calitate pentru a intra în Împărăția cerurilor și să trăiască împreună cu Dumnezeu? Se pare că intrarea în Împărăția cerurilor nu este așa de simplă pe cât ne-am imaginat!

Luni, 13 august 2018. Cer noros, care se însorește.

Astăzi m-am întâlnit cu fratele Zheng, pe care nu-l mai văzusem de mulți ani și m-am bucurat foarte mult să-l văd. În timp ce vorbeam, am menționat lucrul care mă nedumerise în tot acest timp. După ce i-am vorbit despre acesta, fratele Zheng a avut părtășie cu mine, spunând: „Păcatele omului au fost iertate când a fost răstignit Domnul Isus și, atunci când credem în Domnul, păcatele noastre sunt iertate și suntem mântuiți. Dar ce înseamnă mai exact a spune că ne sunt iertate păcatele? Dacă putem înțelege această chestiune, atunci am ști de ce comitem în continuare păcate chiar și după ce credem în Domnul și ne sunt iertate păcatele. Când se pune întrebarea dacă vom putea sau nu să intrăm în Împărăția cerurilor, trebuie să privim mai întâi contextul arătării și lucrării Domnului Isus. La sfârșitul Epocii Legii, oamenii erau corupți tot mai mult de Satana și comiteau din ce în ce mai multe păcate, în așa măsură încât nu mai exista vreo jertfă de păcat pe care să o facă, astfel încât să compenseze suficient pentru păcatele lor, fiind în pericolul de a fi pedepsiți și condamnați la moarte de legea vremurilor. În acest context, Dumnezeu S-a întrupat ca Domnul Isus și a fost răstignit ca jertfă de păcat pentru om, iar astfel păcatele omului au fost iertate o dată pentru totdeauna. După aceasta, atât timp cât oamenii se rugau, mărturiseau și se căiau în numele Domnului, păcatele lor erau iertate și ei nu mai erau supuși condamnării și pedepsei legii. Nici Dumnezeu nu i-a mai considerat păcătoși pe oameni, iar aceștia se puteau ruga direct și apela la Dumnezeu, bucurându-se de harul Lui îmbelșugat și de adevărul oferit de El. Din aceasta se poate vedea că păcatele noastre au fost iertate datorită credinței noastre în Domnul și că prin «păcatele noastre au fost iertate» se înțelege pur și simplu că Dumnezeu ne-a iertat păcatele de încălcare a legilor și poruncilor Lui și de împotrivire față de cuvântul Lui. Cu alte cuvinte, Domnul nu-Și va aminti faptele noastre păcătoase de încălcare și de nesocotire a legilor lui Dumnezeu. Dar firile noastre satanice și natura noastră păcătoasă, care ne face să păcătuim, nu au fost iertate de Dumnezeu și tocmai din cauză că natura noastră păcătoasă care Îl sfidează pe Dumnezeu și firile noastre satanice există în continuare suntem capabili încă să comitem frecvent păcate. Prin urmare, se poate vedea că natura noastră păcătoasă este extrem de sfidătoare față de Dumnezeu și contrară adevărului și, dacă nu ne rezolvăm natura păcătoasă, atunci problema păcatelor omului va fi imposibil de rezolvat și putem chiar să comitem păcate mai grave decât cel al încălcării legii, iar intrarea în Împărăția cerurilor va fi categoric exclusă. În Biblie scrie clar: «ci, aşa cum Cel Ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră, deoarece este scris: „Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt sfânt!”» (1 Petru 1:15-16). «Dacă noi păcătuim în mod intenţionat, după ce ni s-a făcut cunoscut adevărul, nu mai este nici o jertfă pentru păcat, ci numai o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi a focului cumplit care-i va mistui pe cei care I se împotrivesc lui Dumnezeu» (Evrei 10:26-27). «Fiindcă plata păcatului este moartea» (Romani 6:23). Din aceste versete am văzut că, dacă natura noastră păcătoasă rămâne nerezolvată și continuăm să trăim într-o situație în care păcătuim în timpul zilei și mărturisim seara, atunci, chiar dacă am crede în Domnul până la sfârșit, tot vom pieri pentru că Dumnezeu este sfânt și omenirea, care este murdară și coruptă, nu este demnă să primească binecuvântările și promisiunile lui Dumnezeu și nu va putea să intre în Împărăția lui Dumnezeu.”

În acest moment, inima mea pare întrucâtva mai senină și înțeleg că faptul că păcatele noastre sunt iertate înseamnă doar că Domnul ne-a iertat faptele păcătoase de încălcare a legilor lui Dumnezeu. Dar nu ne-am rezolvat încă natura păcătoasă și sfidătoare față de Dumnezeu, așa că nu este de mirare că nu o pot rezolva oricât de mult mi-aș dori, atât timp cât trăiesc zilnic într-o situație de comitere a păcatelor în timpul zilei și de mărturisire seara! Slavă Domnului! Părtășia pe care am primit-o azi a fost într-adevăr atât de clară și simt că norii s-au împrăștiat și pot să văd în sfârșit cerul albastru. Când plecam, fratele Zheng mi-a dat o carte și mi-a spus că toată înțelegerea lui provine din citirea acestei cărți și m-am simțit fericit.

Miercuri, 15 august 2018. O zi senină.

Datorită iubirii lui Dumnezeu, m-am simțit destul de bine în ultimele câteva zile. Din cartea pe care mi-a dat-o fratele Zheng, am ajuns să înțeleg multe adevăruri pe care nu le înțelesesem până acum, iar acest lucru a dispersat mulți ani de confuzie și nedumerire. Am citit în carte: „Căci, în Epoca Harului, demonii au fost alungați din om prin punerea mâinilor și prin rugăciune, însă firea pervertită din om a rămas încă. Omul a fost vindecat de boala lui și i-au fost iertate păcatele, dar, în ceea ce privește modul în care omul urma să fie curățat de firea satanică pervertită din interiorul lui, această lucrare trebuia încă să fie făcută. Omul a fost doar mântuit și i-au fost iertate păcatele pentru credința sa, dar natura păcătoasă a omului nu a fost distrusă și încă a rămas în el. Păcatele omului au fost iertate prin intermediul Dumnezeului întrupat, dar acest lucru nu înseamnă că omul nu mai are păcat în el. Păcatele omului ar putea fi iertate prin jertfa de păcat, dar, doar în ceea ce privește modul în care omul poate fi făcut să nu mai păcătuiască și modul în care natura sa păcătoasă poate fi distrusă complet și transformată, el nu are nicio cale de a rezolva această problemă” („Taina Întrupării (4)”). „Știi doar că Isus va coborî în zilele de pe urmă, dar cum va coborî El mai exact? Un păcătos ca tine, care tocmai a fost răscumpărat și nu a fost schimbat sau desăvârșit de Dumnezeu, poți fi tu după inima lui Dumnezeu? Căci tu, care ești încă cu sinele tău vechi, este adevărat că ai fost mântuit de Isus și că nu eşti socotit ca păcătos datorită mântuirii lui Dumnezeu, dar aceasta nu dovedește că nu eşti păcătos și lipsit de puritate. Cum poți fi sfânt dacă nu ai fost schimbat? Înăuntrul tău, ești împovărat de necurățenie, egoism și răutate, dar, totuși, vrei să cobori cu Isus – ai vrea tu să fii așa de norocos! Ai pierdut un pas în credința ta în Dumnezeu: ai fost doar răscumpărat, dar nu ai fost schimbat. Pentru ca tu să fii după inima lui Dumnezeu, Dumnezeu trebuie să facă personal lucrarea de a te schimba și curăța; dacă eşti doar răscumpărat, vei fi incapabil să atingi sfințenia. În acest fel, nu vei fi calificat să te împărtășeşti din binecuvântările lui Dumnezeu, pentru că ai pierdut un pas în lucrarea lui Dumnezeu de a gestiona omul, care este pasul-cheie al schimbării și perfecționării. Și astfel, tu, un păcătos care tocmai a fost răscumpărat, eşti incapabil să primeşti direct moștenirea lui Dumnezeu” („Referitor la apelative și identitate”).

Citind aceste cuvinte și apoi gândindu-mă la ce îmi comunicase fratele Zheng, dintr-odată totul a devenit clar pentru mine. Am aflat că Domnul Isus a făcut doar lucrarea de răscumpărare a omenirii, astfel încât păcatele noastre să fie iertate și noi să fim mântuiți prin credința noastră. Ce nu a făcut El a fost lucrarea de curățire și de schimbare totală a omului. Deși Domnul ne-a iertat păcatele, nu ne-a absolvit de natura noastră satanică, iar firile corupte din noi, cum ar fi aroganța, egoismul, înșelăciunea și răutatea, au continuat să existe. Aceste lucruri sunt mai profunde și mai îndărătnice decât păcatul și, dacă nu se rezolvă această natură satanică sfidătoare față de Dumnezeu și aceste firi corupte, vom continua să comitem involuntar păcate și să-L sfidăm pe Dumnezeu. Acest lucru m-a făcut să mă gândesc la modul în care am trăit mereu în păcat. De exemplu, în relațiile noastre cu alții, vrem mereu să profităm de ceilalți, iar noi să nu pierdem nimic; când îi vedem pe alții care sunt mai buni decât noi, deseori ne exprimăm firile corupte de invidie și nesupunere; nu spunem nimic atunci când cineva ne supără, dar inimile noastre devin pline de ură față de acea persoană; când Dumnezeu ne arată bunăvoință ne simțim fericiți, dar, când nu ne arată bunăvoință, Îl condamnăm în așa măsură încât, atunci când se abat dezastre naturale sau calamități provocate de om, în sufletul nostru izvorăsc concepții despre Dumnezeu și, în cazurile grave, chiar Îl putem lepăda și trăda pe Dumnezeu… În fiecare zi, trăim în această spirală vicioasă a comiterii de păcate, a mărturisirii și apoi din nou a comiterii de păcate, așa cum a spus apostolul Pavel: „Eu ştiu că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea, întrucât vreau să fac ceea ce este bine, dar nu pot!” (Romani 7:18). Dacă Dumnezeu n-ar fi venit Însuși să înfăptuiască lucrarea de curățare și de schimbare a omului, atunci niciunul dintre noi n-ar fi capabil să scape din robia și din lanțurile păcatului, am fi biruiți de păcat, am urma tendințele diabolice ale lumii, am râvni la plăcerile păcatului și nimic din ce am trăi n-ar avea măcar o fărâmă de umanitate normală. Chiar și oamenii care cred toată viața lor în Dumnezeu sau acei conducători religioși care cunosc bine Biblia și au o minte enciclopedică atunci când vine vorba de Scriptură sunt astfel – niciunul dintre ei nu poate scăpa din robia păcatului. Prin urmare, chiar dacă păcatele noastre ar fi iertate de o mie de ori, de zece mii de ori, tot n-am avea nicio calitate pentru a intra în Împărăția cerurilor.

Slavă Domnului! Aceste cuvinte sunt atât de prețioase și au rezolvat această problemă care m-a lăsat perplex de atâta timp. Deci cum anume putem scăpa de păcat? Va avea această carte o modalitate de a face acest lucru? Trebuie să continui să citesc…

Joi, 16 august 2018. Cer mohorât, dar care se înseninează.

După-amiază soarele a reușit să strălucească de după norii groși. Stau în biblioteca mea și continui să citesc acea carte.

Îi mulțumesc luminării și îndrumării lui Dumnezeu! În această carte, am găsit calea de a mă lepăda de robia păcatului: „Păcatele omului au fost iertate și acest lucru se datorează lucrării răstignirii lui Dumnezeu, dar omul a continuat să trăiască în interiorul firii satanice pervertite a trecutului. Acestea fiind spuse, omul trebuie să fie complet mântuit de firea sa satanică pervertită, astfel încât natura lui păcătoasă să poată fi complet distrusă, să nu se mai dezvolte niciodată, permițând astfel ca firea omului să fie transformată. Acest lucru ar cere omului să înțeleagă drumul creșterii în viață, să înțeleagă calea vieții și modul de a-și schimba firea. În plus, ar cere omului să acționeze potrivit cu această cale, astfel încât firea lui să poată fi schimbată treptat, iar el să poată trăi sub strălucirea luminii, ca tot ceea ce face el să poată fi în acord cu voia lui Dumnezeu, ca el să-și poată arunca firea satanică pervertită și astfel încât să se poată elibera de influența întunericului Satanei, prin aceasta ieșind pe deplin din păcat. Doar atunci va primi omul mântuirea completă” („Taina Întrupării (4)”). „Deplina mântuire a omului de influenţa Satanei nu a necesitat doar ca Isus să preia păcatele omului ca jertfă pentru păcat, ci şi ca Dumnezeu să facă o lucrare mai mare pentru a-l scăpa pe om cu totul de firea lui, care a fost stricată de Satana. Şi astfel, după ce omului i-au fost iertate păcatele, Dumnezeu S-a întrupat pentru a-l conduce pe om în noua epocă şi a început lucrarea de pedeapsă şi judecată, şi munca aceasta l-a adus pe om într-un tărâm mai înalt. Toţi cei care se supun stăpânirii Lui se vor bucura de un adevăr mai mare şi vor primi binecuvântări mai mari. Ei vor trăi cu adevărat în lumină şi vor dobândi adevărul, calea şi viaţa” („Numai cel care experimentează lucrarea lui Dumnezeu, crede cu adevărat în Dumnezeu”).

Când am citit aceste două pasaje, am văzut deodată lumina: am aflat că, dacă dorim să ne lepădăm de robia și lanțurile firilor noastre satanice și corupte, trebuie să acceptăm lucrarea de judecată a lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, iar apoi firile noastre corupte pot fi schimbate și curățate. Doar atunci vom avea calitățile necesare pentru a-I vedea chipul lui Dumnezeu, a dobândi mântuirea Lui completă și pentru a trăi veșnic în Împărăția lui Dumnezeu. Nu m-am putut abține să nu mă gândesc la ceva ce a spus Domnul Isus: „Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta. 13 Însă când va veni El, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul. Căci El nu va vorbi de la Sine, ci va vorbi tot ceea ce va auzi şi vă va anunţa lucrurile ce urmează să vină” (Ioan 16:12-13). Mi-au trecut prin minte și aceste profeții din Biblie: „Căci este timpul să înceapă judecata chiar de la Casa lui Dumnezeu” (1 Petru 4:17). „Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea care este gata să fie descoperită în vremea de pe urmă” (1 Petru 1:5). Se pare că Domnul Isus a prorocit acum mult timp că Se va întoarce în zilele de pe urmă și Își va face lucrarea de judecată pentru a curăța și schimba în întregime firile noastre corupte, pentru a ne permite să aflăm toate adevărurile și să dobândim mântuirea deplină a lui Dumnezeu. Dar am fost atât de ignorant și de orb. Nu am făcut efortul de a examina sau de a căuta voia Domnului în cuvintele Lui, ci m-am agățat de propriile mele concepții și închipuiri, crezând că Domnul Isus luase asupra Sa păcatele noastre, că acestea fuseseră deja iertate și că, atât timp cât renunțam la tot pentru a-L urma pe Domnul, atunci vom putea să intrăm în Împărăția cerurilor. Acum se pare că, dacă nu este rezolvată problema comiterii de păcate de către noi, întrucât trupurile noastre sunt pline de murdărie și de corupție, vom fi în cele din urmă incapabili să intrăm în Împărăția cerurilor, întocmai cum scrie în această carte: „Trebuie să știi ce tip de oameni doresc Eu; cei care sunt impuri nu au permisiunea de a intra în împărăție, cei care sunt impuri nu au permisiunea de a spurca pământul sfânt. Deși probabil că ai săvârșit o lucrare mare și ai lucrat mulți ani, în cele din urmă, ești jalnic de murdar – legea Raiului nu tolerează dorința ta de a intra în împărăția Mea! De la crearea lumii și până în prezent, nu le-am oferit niciodată acces facil în împărăția Mea celor care încearcă să se pună bine cu Mine. Aceasta este o lege cerească și nimeni nu o poate încălca!” („Succesul sau eșecul depind de cărarea pe care umblă omul”).

Aceste cuvinte au autoritate și putere și înțeleg că Dumnezeu este atât milos, cât și iubitor, dar este și Dumnezeu Însuși, drept și sfânt. Dumnezeu nu le permite oamenilor murdari și corupți să intre în Împărăția Lui și, dacă natura noastră păcătoasă nu este curățată și schimbată, atunci, chiar dacă păcatele noastre au fost iertate și părem din exterior că facem unele fapte bune, renunțăm la tot, ne sacrificăm și lucrăm pentru Domnul, visul nostru de a intra în Împărăția cerurilor va fi mereu doar un vis!

Norii s-au împrăștiat cu adevărat și acum văd lumina soarelui! Acum știu în cele din urmă că acelora dintre noi care am obținut mântuirea Domnului, ni s-au iertat doar păcatele și am fost răscumpărați, dar nu ne-am debarasat de păcat. Trebuie în continuare să acceptăm lucrarea de judecată a lui Dumnezeu din zilele de pe urmă și să fim curățați și doar atunci vom avea calitățile pentru a intra în Împărăția cerurilor și a dobândi viața veșnică. Acest lucru împlinește întocmai prorocirea din cartea Apocalipsei: „Nimic necurat nu va intra în ea şi nimeni care trăieşte în spurcăciune şi minciună, ci doar cei care sunt scrişi în Cartea Vieţii Mielului” (Apocalipsa 21:27). Slavă Domnului, căci știu în sfârșit cum să scap de păcat!

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Citiți mai multe articole cu mărturii creștine.