Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (4)

Ce înseamnă să fii desăvârşit? Ce înseamnă să fii cucerit? Ce criterii trebuie cineva să îndeplinească pentru a fi cucerit? Şi ce criterii trebuie cineva să îndeplinească pentru a fi desăvârşit? Atât cucerirea cât şi desăvârşirea servesc scopului de a prelucra omul, astfel încât el să poată să revină la asemănarea lui originală şi să se elibereze de firea sa stricată şi satanică şi de influenţa Satanei. Această cucerire se petrece devreme în procesul prelucrării omului, adică este primul pas al lucrării. Desăvârşirea este cel de-al doilea pas sau lucrarea finală. Fiecare om trebuie să treacă prin procesul de a fi cucerit; altfel, el nu ar fi în stare să Îl cunoască pe Dumnezeu şi nu ar şti că există un Dumnezeu, adică nu ar reuşi să-L admită pe Dumnezeu. Şi dacă un individ nu-L admite pe Dumnezeu, ar fi imposibil ca el să fie făcut complet de Dumnezeu pentru că nu ar îndeplini criteriile pentru această isprăvire. Dacă nici măcar nu-L admiți pe Dumnezeu, cum ai fi în stare să-L cunoşti? Şi cum L-ai căuta? În plus, nici nu ai putea să-I fii martor, şi cu atât mai puţin nu ai avea credinţa să-L mulţumeşti. Aşadar, pentru oricine doreşte să fie făcut complet, primul pas trebuie să fie acela de a trece prin lucrarea de cucerire. Aceasta este prima condiţie. Dar fie că este vorba de cucerire sau desăvârşire, fiecare are scopul de a prelucra omul şi de a-l schimba, şi fiecare este un element în lucrarea de a gestiona omul. Aceşti doi paşi sunt ceea ce este necesar pentru a transforma pe cineva într-o persoană completă; niciunul din paşi nu poate fi omis. Este adevărat că „a fi cuceritˮ nu sună foarte frumos, dar, de fapt, procesul cuceririi cuiva este procesul schimbării acelei persoane. S-ar putea să nu fi scăpat pe deplin de firea ta stricată după ce ai fost cucerit, dar vei fi ştiut acest lucru. Prin lucrarea de cucerire, vei fi ajuns să-ţi cunoşti umanitatea inferioară şi, de asemenea, multa neascultare. Cu toate că nu vei reuşi să te descotoroseşti de acestea sau să le schimbi în scurta perioadă a lucrării de cucerire, vei ajunge să le cunoşti. Acest lucru pune bazele pentru desăvârşirea ta. Aşadar, cucerirea şi desăvârşirea sunt făcute pentru a schimba omul, pentru a-l scăpa pe om de firea lui stricată şi satanică pentru ca acesta să se poată oferi pe deplin lui Dumnezeu. Doar că a fi cucerit este primul pas în schimbarea firii omului, dar şi primul pas prin care omul se dăruieşte pe deplin lui Dumnezeu, un pas care este mai mic decât acela de a fi desăvârşit. Firea vieţii unei persoane cucerite se schimbă mult mai puţin decât a unei persoane desăvârşite. A fi cucerit şi a fi desăvârşit sunt diferite conceptual una de cealaltă, deoarece sunt etape diferite ale lucrării şi deoarece acestea ţin oamenii la diferite standarde, cucerirea ţinându-i la standarde inferioare, iar desăvârşirea la unele superioare. Cei desăvârşiţi sunt oameni neprihăniți, oameni făcuţi sfinţi şi puri; ei sunt cristalizările lucrării de gestionare a omenirii de către Dumnezeu, sau produse finale. Cu toate că nu sunt oameni fără vină, ei sunt oameni care caută să trăiască o viaţă plină de înţeles. Însă cei cuceriți doar recunosc verbal că Dumnezeu există; ei recunosc faptul că Dumnezeu S-a întrupat, că Cuvântul Se arată în trup şi că Dumnezeu a venit pe pământ pentru a face lucrarea de judecată şi mustrare. Aceştia recunosc şi că judecata şi mustrarea lui Dumnezeu şi că lovirea şi rafinarea Lui sunt toate benefice omului. Aceasta înseamnă că abia încep să aibă asemănarea omenească şi că au o anumită înţelegere a vieţii, dar încă sunt confuzi. Cu alte cuvinte, ei abia încep să posede umanitate. Acestea sunt rezultatele faptului de a fi cucerit. Când oamenii păşesc pe calea desăvârşirii, vechea lor fire poate fi schimbată. Mai mult, viața lor continuă să se dezvolte şi, treptat, ei pătrund mai mult în adevăr. Sunt în stare să deteste lumea şi să îi deteste pe toți cei care nu caută adevărul. Se detestă mai ales pe ei înșiși, dar, mai mult decât atât, în mod clar se cunosc. Sunt dispuşi să trăiască respectând adevărul şi fac din căutarea adevărului scopul lor. Ei nu sunt dispuşi să trăiască înăuntrul gândurilor generate de propriul creier şi simt dispreţ faţă de făţărnicia, trufia şi îngâmfarea omului. Vorbesc cu un puternic simţ al corectitudinii, se ocupă de lucruri cu discernământ și înţelepciune şi se supun cu loialitate lui Dumnezeu. Dacă ei trăiesc un moment de judecată şi mustrare, nu numai că nu devin pasivi şi slabi, ci sunt recunoscători pentru acestea. Ei cred că nu se pot lipsi de mustrarea şi judecata lui Dumnezeu; prin aceasta pot primi protecţia Lui. Ei nu caută o credinţă a păcii şi bucuriei şi a căutării pâinii ca să îşi potolească foamea. Şi nici nu caută plăcerile trupeşti vremelnice. Aceasta este ceea ce au cei desăvârşiţi. După ce oamenii sunt cuceriţi, recunosc faptul că există un Dumnezeu. Dar, indiferent de acţiunile care însoţesc recunoaşterea existenţei lui Dumnezeu, acestea sunt limitate în ei. Ce înseamnă cu adevărat arătarea Cuvântului în trup? Ce înseamnă întruparea? Ce a făcut Dumnezeu întrupat? Care sunt scopul şi semnificaţia lucrării Lui? După ce ai experimentat atât de mult din lucrarea Lui, după ce ai experimentat faptele Lui în trup, ce ai câştigat? Doar după ce vei înţelege toate aceste lucruri vei fi o persoană cucerită. Dacă doar spui că recunoști că există un Dumnezeu, dar nu abandonezi ceea ce ar trebui să abandonezi şi nu reuşeşti să renunţi la plăcerile trupeşti la care ar trebui să renunţi şi, în schimb, dacă tu continui să râvneşti la conforturile trupeşti aşa cum o faci mereu, dacă nu eşti în stare să renunţi la nicio prejudecată împotriva fraţilor şi surorilor şi, în cazul multor practici simple, nu eşti în stare să îți plătești dările ca să îţi îndeplineşti acţiunile, atunci asta dovedeşte că încă nu ai fost cucerit. În cazul acela, chiar dacă înţelegi multe, totul va fi în van. Cei cuceriţi sunt oameni care au înfăptuit nişte schimbări iniţiale şi au dobândit intrarea iniţială. Experimentarea judecăţii şi mustrării lui Dumnezeu îi determină să aibă o cunoaştere iniţială a lui Dumnezeu şi o înţelegere iniţială a adevărului. Chiar dacă nu reuşeşti să pătrunzi pe deplin realitatea multor adevăruri mai profunde şi mai detaliate, eşti capabil să pui în practică multe adevăruri rudimentare în viaţa ta reală, cum ar fi cele care implică plăcerile tale trupeşti sau statutul tău personal. Bineînţeles, toate acestea sunt ceea ce se realizează în cei care trec prin cucerire. Unele schimbări ale firii pot fi, de asemenea, observate şi în cazul celor cuceriţi. De exemplu, veşmintele lor, modul în care se îngrijesc şi viaţa lor – acestea se pot schimba. Perspectiva lor asupra credinţei în Dumnezeu se schimbă, dobândesc claritate în ceea ce priveşte scopul căutării lor, iar aspiraţiile lor se înalţă. În timpul procesului de a fi cuceriţi, şi firea vieţii lor se poate schimba în mod corespunzător. Nu înseamnă că ei nu se schimbă deloc. Doar că schimbarea lor este superficială, iniţială şi mult mai mică decât schimbarea firii şi al scopului căutării care s-ar vedea după desăvârşirea cuiva. Dacă în cursul cuceririi, firea unui individ nu se schimbă deloc şi acesta nu dobândeşte niciun pic de adevăr, atunci genul acesta de individ devine, pur şi simplu, doar o pierdere şi este complet inutil! Oamenii care nu au fost cuceriţi nu pot fi desăvârşiţi! Şi dacă un individ încearcă doar să fie cucerit, el nu poate fi făcut complet pe deplin, chiar dacă firea lui a dat dovadă de nişte schimbări corespunzătoare în timpul lucrării de cucerire. La final, el va pierde, de asemenea, şi adevărurile iniţiale pe care le-a câştigat. Există o mare diferenţă între numărul de schimbări ale firii în cazul celor cuceriţi şi al celor desăvârşiţi. Însă a fi cucerit este primul pas în schimbare; este baza. Lipsa acestei schimbări iniţiale este dovada că un individ nu-L cunoaşte de fapt deloc pe Dumnezeu, deoarece această cunoaştere vine din judecată, iar această judecată este un element principal al lucrării de cucerire. Aşadar, fiecare persoană desăvârşită a trecut prin etapa cuceririi. Altfel, nu ar fi putut fi desăvârşită.

Spui că-L admiți pe Dumnezeu întrupat şi că recunoşti faptul că Cuvântul Se arată în trup şi, totuşi, faci unele lucruri pe la spatele Lui şi nu te comporţi potrivit cerințelor Lui şi nu te temi de El. Înseamnă acest lucru a-L admite pe Dumnezeu? Admiți ceea ce spune El, dar refuzi să pui în practică chiar şi acele lucruri pe care le poţi pune în practică şi nu rămâi credincios căii Lui. Este aceasta admitere? Tu Îl admiți, dar singurul tău gând este să te păzeşti de El, să nu-L venerezi niciodată. Dacă I-ai văzut şi admis lucrarea şi ştii că El este Dumnezeu şi, totuşi, rămâi lipsit de entuziasm şi complet neschimbat, atunci încă eşti un individ necucerit. Un individ cucerit trebuie să facă tot ce poate; el vrea să intre şi să atingă adevăruri mai înalte, chiar dacă încă nu este capabil să facă acest lucru. Doar din cauza faptului că este limitat de ceea ce poate înțelege, practicile lui sunt mărginite şi limitate. Dar cel puţin trebuie să facă tot ce îi stă în putință. Dacă poţi să faci aceste lucruri, va fi datorită lucrării de cucerire. Să presupunem că spui: „Având în vedere că El poate răspândi atât de multe cuvinte pe care omul nu le poate răspândi, dacă El nu este Dumnezeu, cine este?ˮ A gândi astfel nu înseamnă că-L admiți pe Dumnezeu. Dacă-L admiți pe Dumnezeu, trebuie să arăţi aceasta prin acţiunile tale. A conduce o biserică, dar a fi incapabil de a face ceea ce este drept şi a râvni la bani şi a canaliza mereu în secret banii bisericii în buzunarele proprii – înseamnă aceasta a admite că există un Dumnezeu? Dumnezeu este atotputernic şi de temut. Cum poţi să nu te temi dacă recunoşti, cu adevărat, că există un Dumnezeu? Dacă eşti în stare să faci un lucru atât de detestabil, înseamnă aceasta a-L admite cu adevărat? Este Dumnezeu Cel în care crezi? Cel în care crezi tu este un Dumnezeu vag; de aceea nu te temi! Cei care-L admit şi-L cunosc cu adevărat pe Dumnezeu se tem cu toţii de El şi le este teamă să facă vreun lucru care I se opune sau care se împotriveşte conştiinţei lor; se tem, în mod deosebit, să facă orice lucru despre care ştiu că este împotriva voinţei lui Dumnezeu. Doar aceasta poate fi considerată a fi admiterea existenţei lui Dumnezeu. Ce ar trebui să faci atunci când părinţii tăi te împiedică să crezi în Dumnezeu? Cum ar trebui să-L iubeşti pe Dumnezeu când soţul tău necredincios se poartă frumos cu tine? Şi cum ar trebui să-L iubeşti pe Dumnezeu când fraţii şi surorile te detestă? Dacă-L admiți, atunci te vei comporta în mod corespunzător şi vei trăi realitatea în toate aceste situaţii. Dacă nu reuşeşti să acţionezi concret, ci doar spui că recunoşti existenţa lui Dumnezeu, atunci eşti doar un palavragiu! Spui că tu crezi în El şi că-L admiți. Dar în ce fel Îl admiți? În ce fel crezi în El? Te temi de El? Îl venerezi? Îl iubeşti adânc în sinea ta? Când eşti mâhnit şi nu ai pe cine să te sprijini, simţi că Dumnezeu trebuie iubit, iar, după aceea, uiţi totul despre asta. Asta nu înseamnă a-L iubi sau a crede în Dumnezeu! În cele din urmă, ce Îşi doreşte Dumnezeu ca omul să obţină? Toate stările pe care le-am menţionat, cum ar fi, să te crezi important, să simţi că înveţi repede, să îi controlezi pe ceilalţi, să îi priveşti de sus pe ceilalţi, să judeci oamenii după înfăţişarea lor, să intimidezi oamenii cinstiţi, să râvneşti la banii bisericii şi aşa mai departe – faptul că ai fost cucerit se va manifesta numai după ce toate aceste firi corupte ți-au fost, parțial, înlăturate.

Lucrarea de cucerire făcută asupra voastră, a oamenilor, este de cea mai profundă însemnătate. Pe de o parte, scopul acestei lucrări este de a desăvârşi un grup de oameni, şi anume, de a-i desăvârşi făcându-i un grup de biruitori, ca primul grup de oameni făcuţi compleți, ceea ce înseamnă primele roade. Pe de altă parte, este de a permite fiinţelor create să se bucure de iubirea lui Dumnezeu, să primească cea mai mare mântuire şi să primească mântuirea deplină a lui Dumnezeu. Dumnezeu îi permite omului să se bucure nu doar de milă şi bunătate iubitoare ci, mai important, de mustrare şi de judecată. De la facerea lumii şi până acum, tot ce a făcut Dumnezeu este iubire, fără ură faţă de om. Chiar şi mustrarea şi judecata pe care le-aţi văzut sunt iubire, o iubire mai adevărată şi mai reală; această iubire îi conduce pe oameni pe calea dreaptă a vieţii omeneşti. În al treilea rând, este de a depune mărturie înaintea Satanei. Şi în al patrulea rând, de a pune o bază în vederea răspândirii viitoarei lucrări a Evangheliei. Toată lucrarea pe care a făcut-o El are ca scop îndrumarea oamenilor pe calea dreaptă a vieţii omeneşti, astfel încât ei să poată avea viaţa normală a omenirii, pentru că omul nu ştie cum să ducă o viaţă. Fără o astfel de îndrumare, ai putea doar să trăieşti o viaţă goală, ai putea doar să duci o viaţă lipsită de valoare şi de sens, şi nu ai şti deloc cum să fii o persoană normală. Aceasta este cea mai profundă semnificaţie a cuceririi omului. Voi toţi vă trageţi din Moab. A face lucrarea de cucerire asupra voastră este marea voastră mântuire. Voi toţi trăiţi într-un loc al păcatului şi al imoralităţii; toţi sunteţi oameni păcătoşi şi imorali. Astăzi, nu numai că puteţi să-L vedeţi pe Dumnezeu, dar, mai important, aţi primit mustrarea şi judecata, aţi primit cea mai profundă mântuire, adică, aţi primit cea mai mare iubire a lui Dumnezeu. Tot ceea ce face El este iubire adevărată pentru voi; El nu are nicio intenţie rea. El vă judecă din cauza păcatelor voastre, ca să vă analizaţi şi să primiţi această extraordinară mântuire. Toate acestea sunt făcute pentru a prelucra omul. De la început până la sfârşit, Dumnezeu a făcut totul pentru a-l salva pe om şi, cu siguranţă, nu-Şi doreşte să-i distrugă pe deplin pe oamenii pe care El i-a creat cu propriile Sale mâini. Acum, El a venit printre voi ca să lucreze; nu este aceasta o şi mai mare mântuire? Dacă v-ar urî, ar mai face El o lucrare atât de amplă ca să vă conducă personal? De ce ar suferi aşa? Dumnezeu nu vă urăşte şi nu are nicio intenţie rea faţă de voi. Ar trebui să ştiţi că iubirea lui Dumnezeu este cea mai adevărată iubire. Numai din cauza neascultării oamenilor trebuie să îi salveze El prin judecată; altfel, nu ar fi mântuiţi. De vreme ce nu ştiţi cum să duceţi o viaţă sau să trăiţi, şi trăiţi în acest loc păcătos şi imoral şi sunteţi niște diavoli imorali şi murdari, pe El nu-L lasă inima să vă lase să deveniţi şi mai depravaţi; nici nu-L lasă inima să vă vadă trăind într-un loc mizerabil ca acesta, călcaţi în picioare de Satana după bunul plac sau să vă lase să cădeţi în Infern. El vrea doar să vă câştige ca grup şi să vă mântuiască pe deplin. Acesta este principalul scop al realizării lucrării de cucerire asupra voastră – doar pentru mântuire. Dacă nu vezi că tot ceea ce ţi s-a făcut este iubire şi mântuire, dacă tu crezi că este doar o metodă, o cale de a-l chinui pe om şi ceva îndoielnic, atunci ai putea foarte bine să te întorci în lumea ta şi să rabzi dureri şi greutăţi! Dacă eşti dispus să te afli în acest curent şi să te bucuri de această judecată şi de această mântuire imensă, să te bucuri de toată această binecuvântare care nu poate fi găsită nicăieri în lumea umană şi să te bucuri de iubirea aceasta, atunci rămâi supus în acest curent pentru a accepta lucrarea de cucerire astfel încât să poţi deveni desăvârşit. Deşi acum înduri o anumită durere şi rafinare din cauza judecăţii, durerea aceasta este valoroasă şi semnificativă. Cu toate că mustrarea şi judecata sunt rafinări şi dezvăluiri nemiloase pentru om, menite să îi pedepsească păcatele şi trupul, nimic din această lucrare nu are ca scop să-i condamne şi să-i nimicească trupul. Severele dezvăluiri ale cuvântului sunt toate în scopul de a te conduce pe calea cea dreaptă. Ați experimentat personal atât de mult din lucrarea aceasta şi, în mod clar, nu v-a condus spre o cale rea! Totul are rolul de a vă permite să trăiţi o umanitate normală; totul este ceva ce umanitatea voastră normală poate să obţină. Fiecare etapă a lucrării se face pe baza nevoilor voastre, în funcţie de slăbiciunile voastre şi de statura voastră reală; şi nicio povară de nesuportat nu vă este pusă pe umeri. Deşi acum nu eşti în stare să vezi clar acest lucru şi ţi se pare că sunt dur cu tine, deşi continui să crezi că motivul pentru care te mustru şi te judec în fiecare zi şi îţi fac zilnic reproşuri este pentru că te urăsc, şi cu toate că ceea ce primeşti este mustrare şi judecată, în realitate este cu totul iubire şi, de asemenea, o favoare imensă pentru tine. Dacă nu poţi să înţelegi sensul mai profund al acestei lucrări, atunci pur şi simplu nu există nicio cale de a-ţi continua experienţa. O asemenea mântuire ar trebui să te mângâie. Nu refuza să îţi vii în fire. Pentru că ai ajuns atât de departe, ar trebui să vezi clar importanţa acestei lucrări de cucerire. Nu ar mai trebui să ai tot felul de păreri!

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Cele două întrupări încheie semnificația întrupării

Fiecare etapă a lucrării realizate de Dumnezeu își are propria sa semnificație practică. În acele vremuri, când a venit Isus, El era bărbat, dar când Dumnezeu vine de data aceasta, El este femeie. De aici, poți vedea că Dumnezeu a creat atât bărbații, cât și femeile de dragul lucrării Sale, iar El nu face deosebire între genuri. Când Duhul Său vine, El poate lua orice trup dorește, iar acel trup Îl poate reprezenta. Indiferent dacă este bărbat sau femeie, trupul Îl poate reprezenta pe Dumnezeu atâta vreme cât este trupul Său întrupat. Dacă Isus S-ar fi arătat ca femeie când a venit, cu alte cuvinte, dacă o fetiță și nu un băiat ar fi fost concepută de către Duhul Sfânt, acea etapă a lucrării ar fi fost realizată oricum. Dacă așa ar fi stat lucrurile, atunci etapa actuală a lucrării ar fi trebuit să fie realizată de un bărbat, dar lucrarea ar fi fost realizată oricum. Lucrarea realizată în oricare dintre aceste etape este la fel de semnificativă; nicio etapă a lucrării nu este repetată și nici nu intră în conflict cu cealaltă. În acele vremuri, Isus, făcându-Și lucrarea, era numit unicul Fiu, iar „Fiu” implică genul masculin. Atunci, de ce nu este menționat unicul Fiu și în această etapă? Acest lucru se întâmplă deoarece cerințele lucrării au necesitat o schimbare a genului, diferit de cel al lui Isus. La Dumnezeu, nu există nicio distincție a genului. El Își realizează lucrarea cum dorește și în realizarea ei nu întâmpină nicio restricție, ci este cu atât mai liber. Cu toate acestea, fiecare etapă a lucrării își are propria sa semnificație practică. Dumnezeu S-a întrupat de două ori, și e de la sine înțeles că întruparea Sa din zilele de pe urmă este pentru ultima oară. A venit să-Și dezvăluie toate faptele Sale. Dacă în această etapă, El nu S-ar întrupa pentru a realiza în mod personal lucrarea la care omul să fie martor, omul s-ar ține întotdeauna de ideea că Dumnezeu este doar bărbat, nu femeie. Înainte de asta, toată omenirea credea că Dumnezeu ar putea să fie doar bărbat și că o femeie nu ar putea fi numită Dumnezeu deoarece toată omenirea considera că bărbatul are autoritate asupra femeii. Oamenii credeau că femeia nu-și poate asuma autoritatea, ci doar bărbatul. În plus, spuneau chiar că bărbatul este capul femeii și că ea trebuie să i se supună și să nu se ridice deasupra lui. În trecut, când se spunea că bărbatul este capul femeii, acest lucru se referea la Adam și Eva, care fusese ademenită de șarpe, și nu la bărbatul și femeia așa cum fuseseră creați de Iahve la început. Bineînțeles, femeia trebuie să se supună și să-și iubească soțul, iar un soț trebuie să învețe să hrănească și să-și susțină familia. Acestea sunt legile și decretele expuse de Iahve, pe care omenirea trebuie să le respecte în viața de pe pământ. Iahve i-a spus femeii: „Dorinţa ta va fi pentru soţul tău, iar el va stăpâni peste tine.” A vorbit astfel doar pentru ca omenirea (adică, atât bărbatul, cât și femeia) să poată duce vieți normale sub stăpânirea lui Iahve și doar pentru ca viețile oamenilor să aibă o structură și să nu iasă din ordinea corectă. Așadar, Iahve a creat reguli adecvate pentru modul în care ar trebui să acționeze bărbatul și femeia, dar acestea au fost doar cu privire la toate ființele care trăiesc pe pământ și nu aveau nicio legătură cu trupul întrupat al lui Dumnezeu. Cum ar putea Dumnezeu să fie identic cu creația Sa? Cuvintele Sale au fost direcționate doar către omenirea creației Sale; El a stabilit reguli pentru bărbat și femeie pentru ca oamenii să ducă vieți normale. La început, când Iahve a creat omenirea, El a făcut două tipuri de ființe umane, atât bărbați, cât și femei; astfel, întruparea Sa a fost, de asemenea, diferențiată, fie în bărbat, fie în femeie. El nu a decis privitor la lucrarea Sa în funcție de cuvintele pe care le-a spus lui Adam și Evei. Cele două dăți când S-a întrupat au fost stabilite în întregime potrivit gândirii Sale din vremea când a creat omenirea pentru prima oară; adică, El a realizat lucrarea celor două întrupări ale Sale în funcție de bărbatul și femeia de dinainte de a fi corupți. Dacă omenirea ar lua cuvintele spuse de Iahve către Adam și Eva, care fusese ademenită de șarpe, și le-ar aplica lucrării întrupării lui Dumnezeu, nu ar trebui Isus, de asemenea, să-Și iubească soția cum s-ar cuveni? Astfel, Dumnezeu ar mai fi Dumnezeu? Și așa stând lucrurile, ar mai putea El să-Și realizeze lucrarea? Dacă ar fi rău ca întruparea lui Dumnezeu să fie femeie, atunci nu ar fi fost, de asemenea, o eroare de cea mai mare magnitudine ca Dumnezeu să fi creat femeia? Dacă omul încă crede că ar fi greșit ca Dumnezeu să Se întrupeze ca femeie, atunci Isus, care nu S-a însurat și nu putea astfel să-Și iubească soția, nu ar fi în greșeală la fel de mult ca întruparea prezentă? Fiindcă folosești cuvintele spuse Evei de către Iahve pentru a măsura adevărul întrupării lui Dumnezeu din zilele de azi, atunci trebuie să folosești cuvintele spuse de Iahve lui Adam pentru a-L judeca pe Domnul Isus care S-a întrupat în Epoca Harului. Nu sunt acestea două la fel? Fiindcă iei măsura Domnului Isus potrivit bărbatului care nu a fost ademenit de către șarpe, atunci nu poți judeca adevărul întrupării de azi în funcție de femeia care a fost ademenită de șarpe. Acest lucru ar fi nedrept! Dacă tu ai face o asemenea judecată, s-ar dovedi că nu ești în deplinătatea facultăților mentale. Când Iahve S-a întrupat de două ori, genul trupului Său avea legătură cu bărbatul și femeia care nu au fost ademeniți de șarpe; în conformitate cu bărbatul și femeia care nu fuseseră ademeniți de șarpe, S-a întrupat El de două ori. Să nu crezi că bărbăția lui Isus a fost la fel ca cea a lui Adam care a fost ademenit de șarpe. Cei doi nu au nicio legătură, iar cei doi sunt bărbați de naturi diferite. Cu siguranță nu este posibil ca bărbăția lui Isus să dovedească că El este doar capul tuturor femeilor, și nu și al tuturor bărbaților? Nu este El regele tuturor iudeilor (atât bărbați, cât și femei)? El este Dumnezeu Însuși, nu doar capul femeii, ci și capul bărbatului. El este Domnul tuturor viețuitoarelor și capul tuturor viețuitoarelor. Cum ai putea stabili că bărbăția lui Isus este simbolul capului femeii? Nu ar fi asta o hulire? Isus este un bărbat care nu a fost corupt. El este Dumnezeu; El este Hristos; El este Domnul. Cum ar putea El să fie un bărbat precum Adam care a fost corupt? Isus este trupul purtat de cel mai sfânt Duh al lui Dumnezeu. Cum ai putea spune că El este un Dumnezeu care posedă bărbăția lui Adam? În acel caz, nu ar fi fost toată lucrarea lui Dumnezeu greșită? Ar fi putut Iahve să încorporeze în Isus bărbăția lui Adam care a fost ademenit de către șarpe? Întruparea din acest moment nu este o altă instanță a lucrării lui Dumnezeu întrupat care este diferit în gen de Isus, dar care e ca El în natură? Încă mai îndrăznești să spui că Dumnezeu întrupat n-ar putea fi femeie deoarece femeia a fost prima care a fost ademenită de către șarpe? Încă îndrăznești să spui că, deoarece femeia este cea mai necurată și sursa coruperii omenirii, Dumnezeu nu S-ar putea întrupa ca femeie? Îndrăznești să continui să spui că „femeia se va supune întotdeauna bărbatului și nu poate niciodată să-L manifeste sau să-L reprezinte direct pe Dumnezeu”? Nu ai înțeles în trecut, dar poți continua acum să hulești lucrarea lui Dumnezeu, mai ales a întrupării lui Dumnezeu? Dacă nu reușești să vezi asta foarte clar, mai bine ai grijă ce spui, ca nu cumva prostia și ignoranța ta să fie dezvăluite și urâțenia ta demascată. Să nu crezi că înțelegi totul. Îți spun că tot ceea ce ai văzut și experimentat este insuficient pentru ca tu să înțelegi chiar și a mia parte a planului Meu de gestionare (planul mântuirii). Deci, de ce acționezi așa de arogant? Puținul talent și cunoștințele minime pe care le ai sunt insuficiente pentru ca Isus să le folosească măcar într-o secundă în lucrarea Sa! Câtă experiență ai de fapt? Ceea ce ai văzut și tot ceea ce ai auzit în viața ta și ceea ce ți-ai imaginat sunt mai puțin decât lucrarea pe care Eu o fac într-o clipă! Ai face bine să nu cauți nod în papură. Indiferent de cât de arogant ai fi, ești doar o viețuitoare care e mai mică decât o furnică! Tot ceea ce duci în burtă e mai puțin decât ceea ce duce o furnică în burta sa! Să nu crezi că, doar fiindcă ai obținut niște experiență și ai o vârstă, asta îți dă dreptul să gesticulezi cu frenezie și să te fălești. Oare experiența și vârsta ta nu sunt rezultatul cuvintelor pe care Eu le-am rostit? Crezi că le-ai dobândit prin propria ta muncă și sudoare? Astăzi, vezi că M-am întrupat, și doar din acest motiv ești plin de asemenea concepte fructuoase și ai adunat noțiuni nenumărate din ele. Dacă nu ar fi fost întruparea Mea, chiar dacă ai fi avut talente deosebite, nu ai fi avut atâtea concepte; și nu de la acestea vin noțiunile tale? Dacă Isus nu S-ar fi întrupat prima oară, ai fi aflat oare de întrupare? Oare nu datorită primei întrupări care ți-a dat cunoștințele, ai imprudența să încerci să judeci a doua întrupare? De ce, în loc să urmezi ascultător, supui treaba asta studiului? Dacă ai intrat în curentul acesta și ai venit înaintea lui Dumnezeu întrupat, ți-ar permite El oare să studiezi asta? Este în regulă să studiezi istoria propriei tale familii, dar dacă încerci să studiezi „istoria familială” a lui Dumnezeu, ți-ar permite Dumnezeul de astăzi să faci un asemenea studiu? Nu ești orb? Nu arunci dispreț asupra ta?

Măcar dacă lucrarea lui Isus ar fi fost făcută fără a fi completată de lucrarea din această etapă a zilelor de pe urmă, atunci omul s-ar ține mereu de noțiunea că doar Isus este unicul Fiu al lui Dumnezeu, anume, că Dumnezeu are doar un fiu și că oricine vine după aceea cu un alt nume nu va fi unicul Fiu al lui Dumnezeu, cu atât mai puțin Dumnezeu Însuși. Omul are noțiunea că oricine care slujește ca jertfă de păcat sau care își însușește putere în numele lui Dumnezeu și răscumpără toată omenirea este unicul Fiu al lui Dumnezeu. Există unii care cred că, atâta vreme cât Cel care vine este bărbat, El poate fi considerat a fi unicul Fiu al lui Dumnezeu și reprezentantul Acestuia, și chiar și unii care spun că Isus este Fiul lui Iahve, unicul Său Fiu. Nu este aceasta o noțiune exagerată a omului? Dacă această etapă a lucrării nu ar fi realizată în epoca finală, atunci întreaga omenire ar fi învăluită sub o umbră întunecată când vine vorba de Dumnezeu. Dacă așa ar sta lucrurile, bărbatul s-ar considera mai important decât femeia, iar femeia nu ar mai putea niciodată să-și țină capul sus și atunci nici măcar o singură femeie n-ar mai putea fi mântuită. Oamenii cred mereu că Dumnezeu e bărbat și, în plus, că El a disprețuit întotdeauna femeia și că nu-i va oferi mântuirea. Dacă așa ar sta lucrurile, nu ar fi adevărat că toate femeile, care au fost create de Iahve și care au fost, de asemenea, corupte, nu ar avea niciodată șansa de a fi mântuite? Atunci, nu ar fi fără sens ca Iahve să fi creat femeia, adică, să o fi creat pe Eva? Și nu ar pieri femeia pentru veșnicie? Din acest motiv, etapa lucrării din zilele de pe urmă trebuie realizată pentru a mântui întreaga omenire, nu doar femeia. Dacă cineva ar crede că, dacă Dumnezeu S-ar întrupa ca femeie, ar fi doar de dragul de a mântui femeia, atunci acel cineva ar fi cu adevărat nechibzuit!

Lucrarea care este realizată în prezent a împins înainte lucrarea din Epoca Harului; adică, lucrarea din cadrul întregului plan de gestionare (planul mântuirii) de șase mii de ani a înaintat. Deși Epoca Harului s-a terminat, lucrarea lui Dumnezeu a progresat. De ce spun mereu că această etapă a lucrării se bazează pe Epoca Harului și pe Epoca Legii? Aceasta înseamnă că lucrarea de acum este o continuare a lucrării realizate în Epoca Harului și un progres față de cea realizată în Epoca Legii. Cele trei etape sunt interconectate strâns și fiecare verigă din lanț este legată strâns de următoarea. De ce mai spun și că această etapă a lucrării se bazează pe cea realizată de Isus? Presupunând că această etapă nu s-a bazat pe lucrarea realizată de Isus, o altă răstignire ar trebui să aibă loc în această etapă, iar lucrarea de răscumpărare din etapa anterioară ar trebui să fie făcută din nou. Nu ar avea niciun sens. Și astfel, nu este vorba de faptul că lucrarea a fost terminată complet, ci de faptul că epoca a înaintat și că nivelul lucrării a fost ridicat mai sus decât înainte. Se poate spune că această etapă a lucrării este clădită pe fundația Epocii Legii și pe stânca lucrării lui Isus. Lucrarea este clădită etapă cu etapă, iar această etapă nu este un început nou. Doar combinația celor trei etape ale lucrării poate fi considerată a fi planul de gestionare de șase mii de ani. Lucrarea de la această etapă este realizată pe fundația lucrării din Epoca Harului. Dacă aceste două etape ale lucrării nu ar avea legătură, atunci de ce răstignirea nu ar fi repetată în această etapă? De ce nu port Eu păcatele omului? Eu nu am fost conceput de Duhul Sfânt și nici nu port păcatele omului prin răstignire; mai degrabă, sunt aici pentru a-l mustra pe om direct. Dacă mustrarea Mea făcută asupra omului și venirea Mea acum nu prin conceperea Duhului Sfânt nu ar urma răstignirii, atunci nu aș fi apt să-l mustru pe om. Tocmai pentru că sunt una cu Isus pot să vin direct pentru a-l mustra și a-l judeca pe om. Lucrarea de la această etapă este clădită în întregime pe lucrarea din etapa precedentă. De aceea, doar acest gen de lucrare îl poate aduce pe om, pas cu pas, la mântuire. Isus și cu Mine venim din același Duh. Deși trupurile noastre nu au legătură, Duhurile noastre sunt unul și același; deși ceea ce facem și lucrarea pe care o realizăm nu sunt la fel, Noi ne asemănăm în esență; trupurile Noastre au forme diferite, dar acest lucru se datorează schimbării epocii și a diferitelor cerințe ale lucrării Noastre; lucrările Noastre de slujire nu se aseamănă, deci lucrarea pe care Noi o prezentăm și firea pe care o dezvăluim omului sunt, de asemenea, diferite. Din acest motiv, ceea ce omul vede și înțelege azi este diferit de trecut; acest lucru se întâmplă datorită schimbării epocii. Chiar dacă Ei sunt diferiți în gen și în forma trupurilor Lor și nu S-au născut din aceeași familie și cu atât mai puțin în aceeași perioadă, totuși, Duhurile Lor sunt unul. Chiar dacă trupurile Lor nu au același sânge sau înrudire fizică de niciun fel, nu se poate nega faptul că Ei sunt întruparea lui Dumnezeu în două perioade de timp diferite. Faptul că Ei sunt întrupările lui Dumnezeu reprezintă un adevăr incontestabil, deși Ei nu au aceeași descendență și nu împărtășesc un limbaj uman comun (unul a fost un bărbat care vorbea limba iudeilor, iar celălalt o femeie care vorbește doar chineza). Din acest motiv, Ei au trăit în țări diferite pentru a realiza lucrarea pe care fiecare are datoria s-o facă și, de asemenea, în perioade de timp diferite. În ciuda faptului că Ei sunt același Duh, au aceeași esență, nu există deloc asemănări absolute între învelișul trupurilor Lor. Tot ceea ce împărtășesc este aceeași umanitate, dar în ceea ce privește aspectul exterior al trupurilor Lor și circumstanțele nașterii Lor, Ei nu se aseamănă. Aceste lucruri nu influențează deloc lucrarea Lor sau cunoștințele pe care omul le are despre Ei, deoarece, în final, Ei sunt același Duh și nimeni nu Îi poate separa. Deși nu au legături de sânge, întregile lor ființe sunt conduse de Duhurile lor, ceea ce le alocă lucrări diferite în perioade de timp diferite și trupurile Lor sunt alocate unor descendențe diferite. În mod similar, Duhul lui Iahve nu este tatăl Duhului lui Isus, iar Duhul lui Isus nu este fiul Duhului lui Iahve: sunt unul și același Duh. Exact ca Dumnezeul întrupat de azi și Isus. Deși nu sunt înrudiți prin sânge, Ei sunt una; deoarece Duhurile lor sunt una. Dumnezeu poate realiza lucrarea de milă și de bunătate iubitoare, precum și cea de judecată dreaptă și de mustrare a omului, și pe cea de blestemare a omului; iar în final, poate realiza lucrarea de distrugere a lumii și de pedepsire a celor răi. Nu face El toate astea singur? Nu este aceasta omnipotența lui Dumnezeu? A putut și să promulge legi pentru om și să-i dea porunci și a putut și să-i conducă pe primii israeliți să-și trăiască viața pe pământ și să-i îndrume pentru a construi templul și altare, ținându-i pe toți israeliții sub stăpânirea Sa. Bazându-se pe autoritatea Sa, El a trăit pe pământ cu poporul lui Israel timp de două mii de ani. Israeliții nu au îndrăznit să se răzvrătească împotriva Sa; toți L-au venerat pe Iahve și I-au ascultat poruncile. Aceasta a fost lucrarea care a fost realizată bazându-Se pe autoritatea Sa și pe omnipotența Sa. Atunci, în timpul Epocii Harului, Isus a venit pentru a răscumpăra întreaga omenire căzută (și nu doar pe israeliți). El a arătat milă și bunătate iubitoare omului. Isus pe care omul L-a văzut în Epoca Harului era plin de bunătate iubitoare și era mereu iubitor față de om deoarece El venise să mântuiască omenirea de păcat. A putut să-l ierte pe om de păcate până când răstignirea Sa a răscumpărat omenirea complet din păcat. În acea perioadă, Dumnezeu S-a arătat omului cu milă și bunătate iubitoare; adică, El a devenit o jertfă de păcat pentru om și a fost răstignit pentru păcatele omului pentru ca acestea să fie iertate pentru totdeauna. A fost milos, plin de compasiune, răbdător și iubitor. Iar toți cei care L-au urmat pe Isus în Epoca Harului au căutat să fie la fel de răbdători și iubitori în toate lucrurile. Erau îndelung răbdători și nu au ripostat chiar când au fost bătuți, blestemați sau loviți cu pietre. Dar în timpul etapei finale, acest lucru nu mai poate fi așa. La fel, chiar dacă Duhurile Lor erau una, lucrarea lui Isus și a lui Iahve nu au fost complet la fel. Lucrarea lui Iahve nu a fost de a pune capăt epocii, ci de a o îndruma, aducând viața omenirii pe pământ. Cu toate acestea, lucrarea de acum este de a-i cuceri pe cei din neamurile care sunt foarte corupte și de a conduce nu doar familia din China, ci întregul univers. Poate ți se pare că această lucrare este realizată doar în China, dar de fapt a început deja să se extindă și în străinătate. De ce oare străinii caută în mod repetat calea adevărată? Deoarece Duhul a început deja să lucreze, iar cuvintele spuse acum sunt direcționate spre oamenii din întregul univers. Cu aceasta, jumătate din lucrare este deja realizată. De la crearea lumii până în prezent, Duhul lui Dumnezeu a pus această lucrare măreață în mișcare și, în plus, a realizat diferite lucrări în diferite epoci și în diferite țări. Oamenii din fiecare epocă văd o fire diferită a Sa, care este dezvăluită în mod natural prin diferitele lucrări pe care El le realizează. El este Dumnezeu, plin de milă și bunătate iubitoare; El este jertfa de păcat pentru om și păstorul omului; dar El este, de asemenea, judecata, mustrarea și blestemul omului. El a putut conduce omul să trăiască pe pământ timp de două mii de ani și, de asemenea, a putut răscumpăra omenirea coruptă din păcat. Astăzi, El poate să cucerească omenirea, care nu-L cunoaște și să o facă să se prosterneze sub imperiul Lui pentru ca toată lumea să I se supună complet. În final, El va arde tot ceea ce e necurat și nedrept în oamenii din întregul univers pentru a le arăta că El este nu doar un Dumnezeu milos și iubitor, nu doar un Dumnezeu al înțelepciunii și al minunilor, nu doar un Dumnezeu sfânt, ci chiar mai mult, un Dumnezeu care judecă omul. Pentru cei răi din omenire, El este ardere, judecată și pedeapsă; pentru cei care trebuie să fie desăvârșiți, El este năpasta, rafinarea și încercarea, precum și alinarea, susținerea, oferirea de cuvinte, tratarea și emondarea. Iar pentru cei care sunt eliminați, El este pedeapsă și răzbunare. Spune-mi, nu este Dumnezeu atotputernic? El poate realiza orice și toată lucrarea, nu doar răstignirea așa cum ți-ai imaginat. Îl subestimezi prea mult pe Dumnezeu! Crezi că tot ceea ce poate face El este să răscumpere întreaga omenire prin răstignire și asta e tot? Și după aceea, tu Îl vei urma în ceruri pentru a mânca fructe din pomul vieții și pentru a bea din râul vieții?… Ar putea fi așa de simplu? Spune-mi, ce ai realizat tu? Ai tu viața lui Isus? Ai fost într-adevăr răscumpărat de El, dar răstignirea a fost lucrarea lui Isus Însuși. Ce datorie ai îndeplinit ca om? Exprimi doar pietate exterioară, dar nu Îi înțelegi calea. Așa Îl manifești tu? Dacă nu ai atins viața lui Dumnezeu sau nu ai văzut întregimea firii Sale drepte, atunci nu poți pretinde că ești o persoană care are viață și nu ești demn să treci prin poarta Împărăției cerurilor.

Dumnezeu nu este doar un Duh, El Se poate și întrupa; în plus, El este un trup de slavă. Isus, deși nu L-ați văzut, a fost mărturisit de israeliți, adică, de iudeii din acele vremuri. A fost la început un trup în carne și oase, dar după ce a fost răstignit, El a devenit un trup de slavă. El este Duhul atotcuprinzător și poate realiza lucrarea în fiecare loc. El poate fi Iahve sau Isus sau Mesia; în final, El poate deveni, de asemenea, Dumnezeu Atotputernic. El este dreptate, judecată și mustrare; El este blestem și mânie; dar este și milă și bunătate iubitoare. Toată lucrarea pe care a făcut-o poate să Îl reprezinte. Ce tip de Dumnezeu spui că este El? Tu pur și simplu nu vei putea să explici. Tot ceea ce poți să spui este: „Nu pot să explic ce tip de Dumnezeu este”. Nu trage concluzia că Dumnezeu este pentru totdeauna un Dumnezeu al milei și al bunătății iubitoare, doar pentru că a realizat lucrarea de răscumpărare într-o etapă. Poți fi sigur că El este doar un Dumnezeu milos și iubitor? Dacă este milos și iubitor, de ce va pune El capăt epocii în zilele de pe urmă? De ce va trimite El pe pământ atât de multe dezastre? Dacă este așa cum crezi tu, că este milos și iubitor față de om până la final, chiar până la epoca finală, atunci de ce va trimite El pe pământ dezastre din ceruri? Dacă iubește omul ca pe Sine Însuși și ca pe unicul Său Fiu, atunci de ce va trimite El pe pământ plăgi și grindină din ceruri? De ce îl lasă pe om să sufere de foamete și molime? De ce îl lasă pe om să sufere toate aceste dezastre? În ceea ce privește tipul de Dumnezeu care este El, niciunul dintre voi nu îndrăznește să spună și nimeni nu este capabil să explice acest lucru. Poți fi sigur că El este Duhul? Îndrăznești să spui că El nu este altceva decât trupul lui Isus? Și îndrăznești să spui că El este un Dumnezeu care va fi pentru totdeauna răstignit de dragul omului?

 Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Viziunea lucrării lui Dumnezeu (2)

Epoca Harului propovăduia evanghelia pocăinței și, dacă omul credea, atunci el era mântuit. Astăzi, în loc de mântuire, se vorbește doar despre cucerire și desăvârșire. Nu se mai spune că, dacă o persoană crede, întreaga sa familie va fi binecuvântată sau că mântuirea este definitivă. Astăzi, nimeni nu rostește aceste cuvinte și astfel de lucruri sunt depășite. La acea vreme, lucrarea lui Isus era răscumpărarea întregii omeniri. Păcatele tuturor care credeau în El erau iertate; dacă credeai în El, El te răscumpăra; dacă credeai în El, nu mai erai un păcătos, erai iertat de păcatele tale. Aceasta este ceea ce însemna să fii mântuit și să fii îndreptat prin credință. Totuși, în cei ce credeau, rămânea acel ceva care era răzvrătit și se opunea lui Dumnezeu și acela încă trebuia să fie îndepărtat încet. Mântuirea nu însemna că omul fusese complet câștigat de Isus, ci că omul nu mai era al păcatului, că i se iertaseră păcatele: de credeai, nu aveai să mai aparții vreodată păcatului. La acea vreme, Isus a făcut multe lucrări care erau dincolo de înțelegerea ucenicilor Lui și a spus multe lucruri pe care oamenii nu le-au înțeles. Aceasta deoarece, în acel moment, El nu a oferit explicații. Astfel, la câțiva ani după ce El a plecat, Matei a creat genealogia Sa și alții, de asemenea, au făcut lucrări care reprezentau voia omului. Isus nu a venit să-l desăvârşească şi să-l câştige pe om, ci să facă o etapă a lucrării: să dea naștere Evangheliei Împărăției cerurilor și să desăvârşească lucrarea răstignirii – și, astfel, odată ce Iisus a fost răstignit, lucrarea Sa s-a încheiat pe deplin. Dar, în etapa actuală – lucrarea de cucerire – trebuie rostite mai multe cuvinte, trebuie făcute mai multe lucrări și trebuie să existe multe procese. La fel trebuie dezvăluite și tainele lucrării lui Isus și ale lui Iahve, astfel încât toți oamenii să poată avea înțelegere și claritate în credința lor, căci aceasta este lucrarea zilelor de pe urmă, iar zilele de pe urmă reprezintă sfârșitul lucrării lui Dumnezeu, momentul încheierii acestei lucrări. Această etapă a lucrării te va lămuri în privinţa legii lui Iahve şi a răscumpărării lui Isus și, în primul rând, o va face astfel încât să poți înțelege întreaga lucrare a lui Dumnezeu, planul Lui de gestionare de șase mii de ani și să apreciezi întreaga semnificație și esenţă a acestui plan, precum și să înțelegi scopul întregii lucrări săvârșite de Isus și cuvintele pe care El le-a rostit și chiar și credința și adorația ta oarbă față de Biblie. Toate acestea îți vor permite să pricepi. Vei ajunge să înțelegi atât lucrarea săvârșită de Isus, cât și lucrarea lui Dumnezeu din prezent; vei înțelege și vei vedea întregul adevăr, viața și calea. În cadrul etapei lucrării făcute de Isus, de ce a plecat Isus fără a termina lucrarea lui Dumnezeu? Deoarece etapa lucrării lui Isus nu era lucrarea de încheiere. Când El a fost răstignit, cuvintele Lui au ajuns, de asemenea, la final; după răstignirea Lui, lucrarea Lui s-a încheiat pe deplin. Etapa actuală este diferită: doar după ce cuvintele vor fi rostite până la final și întreaga lucrare a lui Dumnezeu va fi finalizată se va fi terminat lucrarea Lui. În timpul etapei lucrării lui Isus, multe cuvinte au rămas nespuse, sau care nu au fost formulate clar pe deplin. Totuși, lui Isus nu I-a păsat de ce a spus sau nu a spus, căci slujirea Lui nu a fost o slujire a cuvintelor și, astfel, după ce a fost răstignit, El a plecat. Acea etapă a lucrării s-a făcut în principal pentru răstignire și este diferită de etapa de astăzi. Scopul principal al acestei etape de lucru este împlinirea, clarificarea și încheierea întregii lucrări. Dacă cuvintele nu sunt rostite până la final, această lucrare nu va putea fi încheiată căci, în această etapă a lucrării, întreaga lucrarea este finalizată și realizată folosind cuvinte. La acea vreme, o mare parte din lucrarea lui Isus a fost de neînțeles pentru om. El a plecat în tăcere și, astăzi, încă există mulți care nu Îi înțeleg cuvintele, a căror înțelegere este greșită, dar pe care ei o cred corectă, oameni care nu știu că greșesc. În final, etapa actuală va finaliza pe deplin lucrarea lui Dumnezeu și va oferi încheierea acesteia. Toți vor ajunge să înțeleagă și să cunoască planul de gestionare al lui Dumnezeu. Concepțiile omului, intențiile sale, înțelegerea sa greșită, concepțiile sale față de lucrarea lui Iahve și Isus, părerile sale despre neamuri, alte abateri și greșelile sale vor fi corectate. Iar omul va înțelege toate căile drepte ale vieții și toată lucrarea făcută de Dumnezeu și întreg adevărul. Când aceea se va întâmpla, această etapă a lucrării se va termina. Lucrarea lui Iahve a fost facerea lumii, a fost începutul; această etapă a lucrării este finalul lucrării și încheierea. La început, lucrarea lui Dumnezeu a fost îndeplinită printre cei aleși ai Israelului și a reprezentat începutul unei noi epoci în cel mai sfânt dintre toate locurile. Ultima etapă a lucrării este îndeplinită în cea mai necurată dintre țări, pentru a judeca lumea și pentru a încheia epoca. În prima etapă, lucrarea lui Dumnezeu a fost făcută în cel mai strălucitor dintre locuri, iar ultima etapă este îndeplinită în cel mai întunecat dintre toate locurile, iar acest întuneric va fi izgonit, lumina va fi adusă, iar toți oamenii vor fi cuceriți. După ce vor fi cuceriți oamenii din cel mai necurat și întunecat loc dintre toate și după ce întreaga populație va recunoaște că există un Dumnezeu, care este adevăratul Dumnezeu și fiecare persoană a fost convinsă pe deplin, atunci acest fapt va fi folosit pentru a îndeplini lucrarea de cucerire dintr-un capăt în celălalt al întregului univers. Această etapă a lucrării este simbolică: odată ce lucrarea acestei epoci se va încheia, lucrarea de 6000 de ani de gestionare va ajunge pe deplin la final. Odată ce aceia din cel mai întunecat dintre toate locurile vor fi cuceriți, se înțelege de la sine că va fi la fel peste tot. Astfel, doar lucrarea de cucerire din China are un simbolism semnificativ. China întrupează toate forțele întunericului, iar oamenii din China îi reprezintă pe toți cei care aparțin trupului, Satanei din carne şi oase. Poporul chinez este cel care a fost cel mai mult corupt de marele balaur roșu, care se opune cel mai puternic lui Dumnezeu, a cărui umanitate este cea mai josnică și necurată și, astfel, reprezintă arhetipul întregii omeniri corupte. Aceasta nu înseamnă că alte țări nu au probleme deloc; concepțiile omului sunt toate la fel și, deși oamenii acestor țări pot avea o bună valoare, dacă nu Îl cunosc pe Dumnezeu, atunci înseamnă că I se opun Lui. De ce evreii I s-au opus și, de asemenea, L-au sfidat pe Dumnezeu? De ce I s-au opus şi fariseii? De ce L-a trădat Iuda pe Isus? La acea vreme, mulți dintre ucenici nu Îl cunoșteau pe Isus. De ce, după ce Isus a fost răstignit și a înviat, oamenii tot nu credeau în El? Nu este la fel neascultarea oamenilor? Doar că oamenii din China sunt daț‏i ca exemplu și când ei vor fi cuceriți, vor deveni un model și exemplu și vor servi ca referință pentru alții. De ce am spus întotdeauna că voi sunteți accesorii ale planului Meu de gestionare? În poporul chinez corupţia, impuritatea, nedreptatea, opoziţia şi răzvrătirea se manifestă cel mai pe deplin şi sunt dezvăluite în toate diferitele lor forme. Pe de o parte, ei sunt de un calibru slab şi, pe de altă parte, viețile și mentalitatea lor sunt înapoiate, iar obiceiurile lor, mediul social, originea familiei – toate sunt cele mai înapoiate și slabe. Statutul lor, de asemenea, este umil. Lucrarea din acest loc este simbolică și, după ce această lucrare de testare va fi îndeplinită în întregime, lucrarea Sa ulterioară se va desfășura mult mai bine. Dacă poate fi finalizată această etapă a lucrării, atunci lucrarea ulterioară e de la sine înțeleasă. Odată ce această etapă a lucrării va fi îndeplinită, marele succes va fi complet realizat, iar lucrarea de cucerire din întregul univers va ajunge la o încheiere totală. De fapt, odată ce lucrarea printre voi va avea succes, aceasta va fi echivalentul succesului pretutindeni în întreg universul. Aceasta este semnificația motivului pentru care vă fac să fiți model și exemplu. Răzvrătirea, opoziția, necurăţenia, nedreptatea – toate se găsesc în acești oameni și în ei este reprezentată toată răzvrătirea omenirii. Ei sunt cu adevărat ceva de groază. Astfel, ei sunt considerați drept întruchiparea cuceririi și, odată ce vor fi cuceriți, ei vor deveni în mod natural un exemplu și un model pentru alții. Nimic nu a fost mai simbolic decât prima etapă îndeplinită în Israel: israeliții erau cel mai sfânt și mai puțin corupt dintre toate popoarele și, astfel, răsăritul noii epoci în acest ținut a avut cea mai extremă importanţă. Se poate spune că strămoșii omenirii au venit din Israel și că Israel a fost locul nașterii lucrării lui Dumnezeu. La început, acești oameni au fost cei mai sfinți și toţi I se închinau lui Iahve, iar lucrarea lui Dumnezeu în ei a putut să dea cele mai bune rezultate. Toată Biblia consemnează lucrarea a două epoci: una a fost lucrarea Epocii Legii și una a fost lucrarea Epocii Harului. Vechiul Testament consemnează cuvintele lui Iahve către israeliți și lucrare Lui în Israel; Noul Testament consemnează lucrarea lui Isus în Iudeea. Dar de ce Biblia nu conține niciun nume chinezesc? Deoarece primele două părți ale lucrării lui Dumnezeu s-au desfășurat în Israel, deoarece oamenii din Israel erau cei aleși – ceea ce înseamnă că au fost primii care au acceptat lucrarea lui Iahve. Ei erau cel mai puţin corupţi din întreaga omenire și, la început, au fost înclinaţi să Îl admire pe Dumnezeu și să I se închine. Ei ascultau cuvintele lui Iahve și întotdeauna slujeau în templu și purtau veşminte sau coroane preoțești. Ei au fost poporul care I s-a închinat cel mai devreme lui Dumnezeu și cel mai timpuriu obiect al lucrării Sale. Acești oameni au fost un exemplu și model pentru întreaga omenire. Ei erau exemple și modele ale sfințeniei și dreptății. Oameni precum Iov, Avram, Lot sau Petru sau Timotei – ei erau cu toții israeliți și cele mai sfinte exemple și modele. Israel a fost țara care I s-a închinat cel mai devreme lui Dumnezeu și de aici au provenit mai mulți oameni drepți decât de oriunde altundeva. Dumnezeu a lucrat în ei pentru a putea să gestioneze mai bine omenirea dintr-un capăt în celălalt al ținutului pe viitor. Dreptatea închinării lor față de Iahve și reușitele lor au fost consemnate astfel încât ei să poată sluji ca exemple și modele pentru oamenii din afara Israelului în timpul Epocii Harului, iar acțiunile lor au susținut câteva mii de ani de lucrare, chiar până astăzi.

După întemeierea lumii, prima etapă a lucrării lui Dumnezeu s-a desfășurat în Israel și, astfel, Israel a fost locul nașterii lucrării lui Dumnezeu pe pământ și baza lucrării lui Dumnezeu pe pământ. Sfera lucrării lui Isus acoperea întreaga Iudeea. În timpul lucrării Sale, foarte puțini dintre aceia din afara Iudeei știau despre aceasta, căci El nu a făcut nicio lucrare în afara Iudeei. Astăzi, lucrarea lui Dumnezeu a fost adusă în China și se desfășoară doar în cadrul acestei sfere. În timpul acestei etape, nicio lucrare nu este începută în afara Chinei; răspândirea ei dincolo de China este o lucrare care va avea loc mai târziu. Această etapă a lucrării continuă după etapa lucrării lui Isus. Isus a făcut lucrarea de răscumpărare, iar această etapă este lucrarea care urmează; răscumpărarea a fost finalizată și, în această etapă, nu este nevoie de concepția Duhului Sfânt deoarece această etapă a lucrării este diferită față de ultima etapă și, în plus, deoarece China este diferită de Israel. Etapa lucrării îndeplinite de Isus a fost lucrarea răscumpărării. Omul L-a privit pe Isus și, nu după mult după aceea, lucrarea Sa a început să se răspândească la neamuri. Astăzi, există mulți care cred în Dumnezeu în America, în Regatul Unit și Rusia, deci de ce există mai puțini în China? Deoarece China este cea mai închisă națiune. Astfel, China a fost ultima care a acceptat calea lui Dumnezeu și chiar și acum au trecut mai puțin de o sută de ani de când a acceptat-o – mult mai târziu decât America și Regatul Unit. Ultima etapă a lucrării lui Dumnezeu se desfășoară pe teritoriul Chinei pentru a finaliza lucrarea Sa și pentru ca toată lucrarea Sa să poată fi realizată. Toţi oamenii din Israel Îi spuneau Iahve Domnului lor. La acea vreme, ei Îl considerau capul familiei lor și întregul Israel a devenit o mare familie în care toți oamenii I se închinau Domnului lor Iahve. Duhul lui Iahve le-a apărut deseori și El le-a vorbit și Și-a făcut auzită vocea în fața lor și a folosit un stâlp de nori și sunet pentru a le călăuzi viețile. La acea vreme, Duhul Și-a oferit călăuzirea în Israel în mod direct și Și-a făcut auzită vocea în prezența oamenilor, iar ei au privit norii și au auzit bubuiturile tunetului și, în acest mod, El le-a îndrumat viețile timp de câteva mii de ani. Astfel, doar poporul lui Israel I s-a închinat lui Iahve mereu. Ei cred că Iahve este Dumnezeul lor și că nu este Dumnezeul Neamurilor. Acest lucru nu este surprinzător: Iahve, până la urmă, lucrase printre ei timp de aproape 4000 de ani. Pe teritoriul Chinei, după un somn de mii de ani, abia acum au ajuns neînfrânații să cunoască faptul că cerurile și pământul și toate lucrurile nu s-au format în mod natural, ci au fost făcute de Creator. Deoarece această evanghelie a venit din afară, acele minți medievale, reacționare, consideră că toți cei care o acceptă comit o crimă monstruoasă, că ei sunt lașii care îl trădează pe Buddha – strămoșul lor. În plus, multe dintre aceste minți medievale întreabă: cum ar putea poporul chinez să creadă în Dumnezeul străinilor? Nu își trădează ei strămoșii? Nu fac ei rău? Astăzi, oamenii au uitat demult că Iahve e Dumnezeul lor[a]. Ei L-au împins demult pe Creator undeva în străfundul minții lor și, în schimb, cred în evoluție, ceea ce înseamnă că omul a evoluat din maimuțe și că lumea naturală a apărut cum era de așteptat. Toată hrana bună de care se bucură omenirea este oferită de natură, există o ordine în viaţa şi moartea omului și nu există un Dumnezeu care domnește peste toate. În plus, există mulți atei care cred că stăpânirea lui Dumnezeu peste tot este o superstiție și că nu este un fapt științific. Dar poate știința să înlocuiască lucrarea lui Dumnezeu? Poate știința să stăpânească omenirea? Propovăduirea evangheliei într-o țară condusă de ateism nu este o sarcină ușoară și implică mari obstacole. Nu există astăzi mulți care I se opun lui Dumnezeu astfel?

Mulți oameni au comparat lucrarea lui Isus cu cea a lui Iahve și, când au descoperit nepotriviri, L-au răstignit pe Isus. Dar de ce au existat nepotriviri între lucrările Lor? Parţial, acest lucru s-a întâmplat deoarece Isus a făcut o nouă lucrare și, pentru că, înainte ca Isus să Își înceapă lucrarea, nimeni nu Îi scrisese genealogia. Dacă cineva ar fi făcut-o, atunci nu ar fi existat niciun motiv de îngrijorare și cine L-ar mai fi răstignit pe Isus? Dacă Matei ar fi scris genealogia lui Isus cu câțiva zeci de ani mai devreme, atunci Isus nu ar fi fost persecutat atât de mult. Nu este așa? De îndată ce oamenii ar fi citit genealogia lui Isus – că El era fiul lui Avram și rădăcina lui David – atunci ei ar fi încetat să-L mai persecute. Nu e păcat că genealogia Sa a fost scrisă prea târziu? Și ce păcat este că Biblia consemnează doar două etape ale lucrării lui Dumnezeu: o etapă care a fost lucrarea Epocii Legii și una care a fost lucrarea Epocii Harului; o etapă care a fost lucrarea lui Iahve și una care a fost lucrarea lui Isus. Ce mult mai bine ar fi fost dacă un mare profet ar fi prevestit lucrarea de astăzi. Ar fi existat o secțiune în plus a Bibliei intitulată „Lucrarea zilelor de pe urmă” – nu ar fi fost mult mai bine? De ce trebuie omul să fie supus atâtor greutăți astăzi? Ați avut parte de atât de multe dificultăți! Dacă cineva merită să fie urât, aceia sunt Isaia și Daniel pentru că nu au prevestit lucrarea zilelor de pe urmă și, dacă e să dăm vina pe cineva, apostolii din Noul Testament sunt cei care nu au prezentat mai devreme genealogia celei de-a doua întrupări ale lui Dumnezeu. Ce păcat! Trebuie să căutați peste tot dovezi și, chiar şi după ce găsiți fragmente ale unor mici cuvinte, tot nu puteți spune dacă sunt într-adevăr o dovadă. Ce stânjenitor! De ce este Dumnezeu atât de tainic în lucrarea Sa? Astăzi, mulți oameni mai au încă de găsit dovezi concludente, dar, totuși, nu pot să nege. Deci, ce ar trebui să facă? Ei nu pot să-L urmeze cu hotărâre pe Dumnezeu, şi nici nu pot să meargă înainte cu asemenea dubii. Și astfel, mulți „învățați isteţi și talentați” adoptă o atitudine de „încearcă și vezi” atunci când Îl urmează pe Dumnezeu. E prea mare bătaia de cap! Nu ar fi fost lucrurile mult mai ușoare dacă Matei, Marcu, Luca și Ioan ar fi putut să prevadă viitorul? Ar fi fost mai bine dacă Ioan ar fi contemplat adevărul interior al vieții în împărăție – ce păcat că el a văzut doar viziuni și nu a văzut lucrarea adevărată, materială de pe pământ. E așa păcat! Ce e în neregulă cu Dumnezeu? De ce, după ce lucrarea Sa a mers așa de bine în Israel, a venit acum în China și, de ce a trebuit să se întrupeze, să lucreze și să trăiască personal printre oameni? Lui Dumnezeu nu Îi pasă deloc de oameni! Nu numai că nu le-a spus oamenilor dinainte, dar Și-a adus deodată mustrarea și judecata. Chiar nu are niciun sens! Prima dată când Dumnezeu s-a întrupat, El a suferit multe greutăți ca rezultat al faptului că nu i-a spus omului dinainte despre tot adevărul lăuntric. Cu siguranță nu avea cum să fi uitat, nu-i aşa? Și, aşadar, de ce tot nu îi spune omului de data aceasta? Ce ghinion că astăzi există doar șaizeci și șase de cărți în Biblie. Mai trebuie să existe una singură care să prevadă lucrarea zilelor de pe urmă! Nu crezi? Nici măcar Iahve, Isaia și nici David nu au menționat lucrarea de astăzi. Ei au fost și mai îndepărtați de prezent, cu o separare de timp de peste 4000 de ani. Nici Isus nu a prevăzut pe deplin lucrarea de astăzi, vorbind doar puțin despre aceasta, și omul încă nu găsește dovezi suficiente. Dacă compari lucrarea de astăzi cu cea dinainte, cum pot cele două să se compare una cu cealaltă? Etapa lucrării lui Iahve viza Israelul, deci dacă compari lucrarea de astăzi cu aceasta, va există o deosebire și mai mare; cele două pur și simplu nu pot fi comparate. Tu nici nu ești din Israel, nici evreu; calibru tău și tot ce ţine de tine este slab – cum te poți compara cu ei? Este acest lucru posibil? Află că astăzi este Epoca Împărăției și este diferită de Epoca Legii și de Epoca Harului. Oricum, nu încerca să aplici o formulă; Dumnezeu nu poate fi găsit în nicio astfel de formulă.

Cum a trăit Isus în timpul celor 29 de ani după nașterea Lui? Biblia nu amintește nimic despre copilăria și tinerețea Lui; știi cum au fost acestea? E posibil ca El să nu fi avut copilărie sau tinerețe și să fi avut deja 30 de ani când S-a născut? Știi prea puțin, deci nu fi așa de nepăsător când îți exprimi opiniile. Nu îți aduce niciun folos! Biblia consemnează doar că înainte de a 30-a aniversare a lui Isus, El a fost botezat și a fost condus de Duhul Sfânt în pustietate pentru a fi supus ispitirii diavolului. Iar cele Patru Evanghelii consemnează cei trei ani şi jumătate ai Săi de lucru. Nu se menţionează nimic despre copilăria şi tinereţea Sa, dar aceasta nu dovedește faptul că El nu a avut copilărie și tinerețe; doar că, la început, El nu a făcut nicio lucrare și a fost o persoană obișnuită. Fiind o persoană obișnuită, atunci, ar fi putut El trăi 33 de ani fără tinerețe? Ar fi putut El să nu aibă copilărie? Ar fi putut El deodată să ajungă la vârsta de 33 de ani și jumătate fără a depăși vârsta de 11, 12, 17 sau 18 ani? Tot ceea ce crede omul despre El este supranatural. Omul nu se află în posesia adevărului! Nu există îndoială că Dumnezeu întrupat are o umanitate obișnuită și normală, dar când El Își îndeplinește lucrarea, aceasta are legătură directă cu umanitatea Lui incompletă și deplina Sa divinitate. Din cauza aceasta oamenii au dubii în privinţa lucrării de astăzi și chiar a lucăriilui Isus. Deși lucrarea lui Dumnezeu diferă în cele două dăți când El s-a întrupat, esența Sa nu este diferită. Desigur, dacă citești însemnările celor Patru Evanghelii, diferențele sunt mari. Cum te-ai putea întoarce la viața lui Isus în timpul copilăriei și tinereții Sale? Cum ai putea să înțelegi umanitatea normală a lui Isus? Poate înțelegi bine umanitatea lui Dumnezeu astăzi, totuși nu ai nicio idee despre umanitatea lui Isus și cu atât mai puțin o înțelegi. Dacă nu ar fi fost însemnată de Matei, nu ai fi avut nicio bănuială despre umanitatea lui Isus. Poate că atunci când îţi spun despre poveștile lui Isus din timpul vieții Sale și adevărurile lăuntrice ale copilăriei și tinereții lui Isus, vei da din cap: „Nu! El nu ar fi putut fi așa. El nu poate avea slăbiciuni, cu atât mai puțin nu are umanitate!” Chiar vei țipa și striga. Ai concepții despre Mine deoarece nu Îl înțelegi pe Isus. Crezi că Isus este prea divin și nu are nimic omenesc. Dar faptele sunt tot fapte. Nimeni nu dorește să vorbească pentru a sfida adevărul faptelor, căci atunci când Eu vorbesc o fac în legătură cu adevărul; nu este speculație, nici profeție Află că Dumnezeu se poate ridica la mari înălțimi și că, în plus, El se poate ascunde la mari adâncimi. El este de neimaginat pentru intelectul tău, El este Dumnezeul tuturor făpturilor și nu este un Dumnezeu personal, conceput de o anumită persoană.

Note de subsol:

a. Textul original se citeşte „al vostru.”

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Lucrarea și intrarea (3)

Dumnezeu a încredințat mult oamenilor și S-a adresat, de asemenea, intrării lor, în nenumărate moduri. Dar, deoarece calibrul oamenilor este deosebit de modest, multe dintre cuvintele lui Dumnezeu nu au reușit să se înrădăcineze. Există diverse motive pentru acest calibru modest, cum ar fi: corupția gândirii și moralității umane și o lipsă a unei educații adecvate; superstițiile feudale care au acaparat, în mod serios, inima omului; stilul de viață depravat și decadent, care a adăpostit multe boli în cele mai profunde colțuri ale inimii umane; o înțelegere superficială a alfabetizării culturale, cu aproape nouăzeci și opt la sută dintre persoanele cărora le lipsește educația în domeniul alfabetizării culturale și, mai mult decât atât, foarte puțini primesc niveluri mai înalte de educație culturală. Prin urmare, oamenii nu au, în esență, nicio idee despre ce a vrut să spună Dumnezeu sau Duhul, ci au doar o imagine vagă și neclară a lui Dumnezeu, dobândită din superstițiile feudale. Influențe dăunătoare, pe care mii de ani de „spirit înalt al naționalismului” le-au lăsat adânc în inima omului, precum și gândirea feudală, prin care oamenii sunt legați și înlănțuiți, fără un dram de libertate, fără nicio voință de a aspira sau a persevera, nicio dorință de a face progrese, rămânând, în schimb, pasiv și regresiv, înrădăcinat într-o mentalitate de sclav, și așa mai departe – acești factori obiectivi au conferit o distribuție urâtă și o mizerie permanentă a concepției ideologice, idealurilor, moralității și firii umanității. Oamenii, s-ar părea, trăiesc într-o lume teroristă a întunericului, pe care, niciunul dintre ei nu caută să o depășească și, niciunul dintre ei nu se gândește să avanseze spre o lume ideală; mai degrabă, ei sunt mulțumiți cu soarta lor în viață, să-și petreacă zilele purtând și crescând copiii, străduindu-se, transpirând, mergând la treburile lor, visând la o familie confortabilă și fericită, la afecțiune conjugală, la copii ascultători, la bucurie în anii lor de amurg, în timp ce-și trăiesc, în pace, viețile... Timp de zeci, mii, zeci de mii de ani până acum, oamenii și-au risipit timpul, în acest fel, fără ca nimeni să-și creeze o viață desăvârșită. Toți intenționează doar să se ucidă reciproc în această lume întunecată, în cursa pentru faimă și avere, și să se provoace unul pe celălalt. Cine a căutat vreodată voia lui Dumnezeu? A fost cineva vreodată atent la lucrarea lui Dumnezeu? Toate părțile umanității, ocupate de influența întunericului, au devenit, de mult timp, natură umană și, astfel, este destul de dificil de îndeplinit lucrarea lui Dumnezeu, iar oamenii au chiar mai puțină inimă pentru a acorda atenție la ceea ce Dumnezeu le-a încredințat astăzi. Oricum, cred că oamenii nu se vor supăra ca Eu să rostesc aceste cuvinte, de vreme ce, despre ceea ce vorbesc Eu este istoria a mii de ani. A vorbi despre istorie înseamnă fapte și, în plus, scandaluri care sunt evidente tuturor, deci ce rost are să spunem ceea ce este contrar faptului? Dar, de asemenea, Eu cred că oamenii raționali, văzând aceste cuvinte, se vor trezi și vor căuta să progreseze. Dumnezeu speră că oamenii pot trăi și lucra în pace și mulțumire, de vreme ce, în același timp, ei pot să-L iubească pe Dumnezeu. Este voia lui Dumnezeu ca întreaga umanitate să poată intra în odihnă; mai mult decât aceasta, umplerea întregului pământ cu slava lui Dumnezeu este dorința cea mare a lui Dumnezeu. Numai că este păcat că ființele umane rămân scufundate în uitare și nedeșteptate, atât de grav corupte de Satana încât, astăzi, ele nu mai au asemănarea oamenilor. Deci, gândirea umană, moralitatea și educația formează o legătură importantă, cu antrenarea în alfabetizarea culturală care constituie o a doua legătură, pentru a ridica mai bine calibrul cultural al ființelor umane și pentru a schimba perspectivele lor spirituale.

De fapt, Dumnezeu nu cere mult de la umanitate, dar, întrucât decalajul dintre calibrul oamenilor și standardul, pe care Dumnezeu îl cere, este atât de mare, majoritatea oamenilor caută, pur și simplu, în direcția cerințelor lui Dumnezeu, dar nu au capacitatea de a le împlini. Înzestrarea înnăscută a oamenilor, împreună cu ceea ce sunt dotați după naștere, este departe de a fi suficient pentru a îndeplini cerințele lui Dumnezeu. Dar, pur și simplu, recunoașterea acestui punct nu este o soluție de succes. Apa îndepărtată nu poate stinge o sete imediată. Chiar dacă oamenii se cunosc pe ei înșiși ca fiind inferiori prafului, dacă nu au hotărârea de a satisface inima lui Dumnezeu, cu atât mai puțin iau ei calea avansată pentru a îndeplini cerințele lui Dumnezeu, atunci ce valoare are acel tip de cunoaștere? Nu este un efort inutil, la fel ca a scoate apă cu o sită? Esența a ceea ce spun Eu, are de-a face cu intrarea; acesta este subiectul principal.

Pe parcursul intrării omului, viața este întotdeauna plictisitoare, plină de elementele monotone ale vieții spirituale, cum ar fi a face câteva rugăciuni, a mânca și a bea cuvintele lui Dumnezeu sau a constitui adunări, astfel încât, oamenii să simtă mereu că, a crede în Dumnezeu, nu aduce mare bucurie. Astfel de activități spirituale sunt întotdeauna desfășurate pe baza firii originale a omenirii, care a fost coruptă de Satana. Deși oamenii pot primi, uneori, luminarea Duhului Sfânt, gândirea, firea, stilul lor de viață și obiceiurile lor originale sunt încă înrădăcinate în interior și, astfel, natura lor rămâne neschimbată. Activitățile superstițioase în care se implică oamenii sunt ceea ce Dumnezeu urăște cel mai mult, dar mulți oameni nu sunt încă în stare să renunțe la ele, gândindu-se că aceste activități superstițioase urmează să fie decretate de Dumnezeu și, chiar și astăzi, trebuie încă să se lepede complet de ele. Astfel de lucruri, ca aranjamentele pe care tinerii le fac pentru ospățul de nuntă și trusourile mireselor; darurile de bani, banchetele și modalitățile similare cu care sunt celebrate ocaziile fericite; formulele antice care au fost transmise; toate activitățile superstițioase fără sens, care se desfășoară în numele morților și al ritualurilor lor: acestea sunt chiar mai detestabile pentru Dumnezeu. Chiar și ziua de închinare (inclusiv Sabatul, așa cum este respectat de lumea religioasă) este detestabilă pentru El; iar relațiile sociale și interacțiunile lumești dintre oameni sunt cu atât mai mult disprețuite și respinse de către Dumnezeu. Chiar și Festivalul de Primăvară și Ziua de Crăciun, care sunt cunoscute de toată lumea, nu sunt decretate de Dumnezeu, să nu mai vorbim de jucării și decorațiuni (cuplete, tort de Anul Nou, pocnitori, felinare, cadouri de Crăciun, petreceri de Crăciun și Sfânta Împărtășanie) pentru aceste vacanțe festive – nu sunt ele idoli în mintea oamenilor? Ruperea pâinii de Sabat, vinul și inul subțire sunt idoli chiar mai indubitabili. Toate zilele de festivitate tradițională, populare în China, cum ar fi Ziua ridicării Capetelor Dragonului, Festivalul bărcilor-dragon, Festivalul de la jumătatea toamnei, Festivalul Laba și Ziua de Anul Nou, precum și festivalurile din lumea religioasă, cum ar fi Paștele, Ziua Botezului și Ziua de Crăciun, toate aceste festivaluri nejustificate au fost aranjate și transmise, de mulți oameni, din vremuri străvechi până astăzi și sunt total nepotrivite cu rasa umană pe care Dumnezeu a creat-o. Este imaginația bogată a umanității și concepția ingenioasă care au permis să fie transmise până astăzi. Ele par să fie lipsite de defecte, dar sunt, de fapt, tertipuri pe care Satana le joacă asupra umanității. Cu cât un loc este aglomerat de Satane, cu cât acel loc este mai nefolosit și învechit, cu atât mai profund înrădăcinate sunt obiceiurile sale feudale. Aceste lucruri leagă strâns oamenii, nepermițând absolut niciun spațiu pentru mișcare. Multe dintre festivalurile din lumea religioasă par să afișeze o originalitate extraordinară și să creeze un pod pentru lucrarea lui Dumnezeu, dar ele sunt, de fapt, legăturile invizibile cu care Satana îi ține pe oameni de la a ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu – ele sunt toate stratagemele viclene ale Satanei. De fapt, când o etapă a lucrării lui Dumnezeu este terminată, El a distrus deja uneltele și stilul acelei vremi, fără a lăsa nicio urmă. Cu toate acestea, „credincioși devotați” continuă să se închine acelor obiecte materiale tangibile; între timp, ei încredințează subconștientului lor ceea ce are Dumnezeu, fără a studia mai departe acel lucru, părând a fi plini de dragostea de Dumnezeu când, de fapt, ei L-au împins afară din casă, acum mult timp, și l-au pus pe Satana, pe masă, să i se închine. Portretele lui Isus, Crucea, Maria, Botezul lui Isus și Cina cea de Taină – oamenii le venerează pe acestea ca pe Domnul Cerului, tot timpul strigând, în mod repetat: „Dumnezeu Tatăl”. Oare nu este totul o glumă? Până în prezent, multe expresii și practici asemănătoare, care i-au fost transmise umanității, sunt detestate de Dumnezeu; ele obstrucționează, în mod serios, calea către Dumnezeu și, în plus, creează obstacole uriașe în calea intrării umanității. Lăsând la o parte măsura în care Satana a corupt umanitatea, interiorul oamenilor este complet umplut cu lucruri precum legea lui Witness Lee, experiențele lui Lawrence, sondajele lui Watchman Nee și lucrarea lui Paul. Dumnezeu, pur și simplu, nu are nicio cale de a lucra asupra ființelor umane, deoarece ele au, în interiorul lor, prea mult individualism, legi, reguli, reglementări, sisteme și altele asemenea; aceste lucruri, alături de tendințele feudale superstițioase ale oamenilor, au captat și au devorat omenirea. Este ca și cum gândurile oamenilor ar fi un film interesant care povestește un basm plin de culoare, cu ființe fantastice care merg pe nori, atât de imaginativ încât să uimească oamenii, lăsându-i pe aceștia uimiți și fără cuvinte. Ca să spun adevărul, lucrarea pe care Dumnezeu vine să o facă astăzi este, în primul rând, pentru a trata și a risipi caracteristicile superstițioase ale ființelor umane și pentru a transforma complet mentalitatea lor. Lucrarea lui Dumnezeu nu este ceea ce a fost transmis generațiilor și păstrat până astăzi de umanitate; este lucrarea așa cum a fost inițiată personal și completată de către El, fără a fi deloc nevoie să succeadă la moștenirea unui anumit mare om spiritual sau să moștenească vreo lucrare, de natură reprezentativă, făcută de Dumnezeu, într-o altă epocă. Ființele umane nu trebuie să se preocupe de niciunul dintre aceste lucruri. Dumnezeu are astăzi un alt stil de a vorbi și de a lucra, deci, de ce ar trebui să se tulbure ființele umane? Dacă oamenii merg pe cărarea de astăzi în curentul actual, în timp ce continuă moștenirea „strămoșilor” lor, ei nu vor ajunge la destinație. Dumnezeu simte o repulsie profundă pentru acest mod particular de comportament uman, la fel cum detestă anii, lunile și zilele lumii umane.

Cea mai bună cale de a schimba firea umană este de a inversa acele porțiuni ale părților celor mai intime ale inimii oamenilor, care au fost profund otrăvite, permițându-le oamenilor să înceapă să-și schimbe gândirea și moralitatea. Mai întâi de toate, oamenii trebuie să vadă clar că toate aceste ritualuri și activități religioase, anii, lunile și festivalurile sunt detestate de Dumnezeu. Ei ar trebui să se elibereze din aceste legături de gândire feudală și să elimine orice urmă a înclinației lor adânc înrădăcinate spre superstiție. Toate acestea sunt incluse în intrarea umanității. Trebuie să înțelegeți de ce Dumnezeu conduce umanitatea afară din lumea seculară și, din nou, de ce El conduce umanitatea departe de reguli și reglementări. Aceasta este poarta prin care veți intra și, deși nu are nimic de-a face cu experiența voastră spirituală, acestea sunt cele mai mari obstacole care blochează intrarea voastră și cunoașterea lui Dumnezeu. Ele formează o plasă care înfășoară oamenii. Mulți oameni citesc prea mult Biblia și pot chiar să recite, din memorie, numeroase pasaje din Biblie. La intrarea lor astăzi, oamenii folosesc Biblia, în mod inconștient, pentru a măsura lucrarea lui Dumnezeu, ca și cum baza acestei etape în lucrarea lui Dumnezeu este Biblia, iar sursa ei este Biblia. Când lucrarea lui Dumnezeu este în concordanță cu Biblia, oamenii susțin ferm lucrarea lui Dumnezeu și Îl privesc cu un respect nou descoperit; când lucrarea lui Dumnezeu nu se potrivește cu Biblia, oamenii devin atât de nerăbdători încât încep să transpire, căutând în ea fundamentul lucrării lui Dumnezeu; dacă lucrarea lui Dumnezeu nu este deloc menționată în Biblie, oamenii Îl vor ignora pe Dumnezeu. Se poate spune că, în ceea ce privește lucrarea de astăzi a lui Dumnezeu, majoritatea oamenilor o acceptă cu o precauție delicată, îi dau o ascultare selectivă și se simt indiferenți față de cunoașterea ei; în ceea ce privește lucrurile din trecut, ei se țin strâns de o jumătate și o abandonează pe cealaltă. Poate aceasta să fie numită intrare? Ținând cărțile celorlalți ca pe niște comori și abordându-le ca pe cheia de aur de la poarta Împărăției, oamenii, pur și simplu, nu arată niciun interes în ceea ce Dumnezeu cere astăzi de la ei. Mai mult, mulți „experți inteligenți” țin cuvintele lui Dumnezeu în mâna lor stângă și „capodoperele” altora în cea dreaptă, ca și cum ar vrea să găsească fundamentul cuvintelor lui Dumnezeu în aceste capodopere, pentru a dovedi, pe deplin, că vorbele lui Dumnezeu sunt corecte și, ei chiar explică altora cuvintele lui Dumnezeu, integrându-le în capodopere, ca și cum ar fi fost la lucru. Ca să spun adevărul, există numeroși „cercetători științifici” în rândul umanității, care nu au avut niciodată o părere bună despre cele mai recente realizări științifice de astăzi, realizări științifice care sunt fără precedent (adică, lucrarea lui Dumnezeu, cuvintele lui Dumnezeu și cărarea pentru intrarea în viață), astfel încât, oamenii sunt toți „autonomi”, „predicând” în lung și-n lat despre puterea elocvenței lor și fălindu-se cu „numele cel bun al lui Dumnezeu”. Între timp, propria lor intrare este în pericol, iar ei par a fi la fel de departe de cerințele lui Dumnezeu, cum este creația față de acest moment. Cât de ușor este să faci lucrarea lui Dumnezeu? Se pare că oamenii s-au hotărât deja să lase jumătate din ei înșiși zilei de ieri și să aducă jumătate până astăzi, să-i cedeze jumătate Satanei și să-I prezinte jumătate lui Dumnezeu, ca și cum aceasta ar fi calea de a le ușura conștiința și de a simți un sentiment de confort. Lumile interioare ale oamenilor sunt atât de insidioase, ei se tem de a nu pierde doar ziua de mâine, ci și pe cea de ieri, profund temători de a nu-l ofensa atât pe Satana cât și pe Dumnezeul de astăzi, care pare să fie și totuși să nu fie. Deoarece oamenii nu au reușit să-și cultive gândirea și moralitatea, în mod corespunzător, ei sunt lipsiți, în mod excepțional, de discernământ și, pur și simplu, nu pot spune dacă lucrarea de astăzi este sau nu cea a lui Dumnezeu. Poate că acest lucru este cauzat de gândirea feudală și superstițioasă a oamenilor, care este atât de profundă încât ei au pus de mult superstiția și adevărul, pe Dumnezeu și idolii, în aceeași categorie, fără să le pese să facă deosebirea între aceste lucruri, iar ei par incapabili de a discrimina, în mod clar, chiar după ce-și storc creierii. De aceea, ființele umane s-au oprit pe loc și nu mai înaintează. Toate aceste probleme se ivesc din lipsa modului corect de educație ideologică a oamenilor, ceea ce creează mari greutăți pentru intrarea lor. Ca urmare, oamenii nu simt vreodată vreun interes în lucrarea adevăratului Dumnezeu, ci rămân legați, în mod persistent, de[1] lucrarea omului (cum ar fi aceia pe care ei îi văd ca oameni grozavi), ca și cum ar fi fost marcați de aceasta. Nu sunt acestea ultimele subiecte în care umanitatea ar trebui să intre?

Note de subsol:

1. „Legați, în mod persistent, de” este folosit în mod batjocoritor. Această frază indică faptul că oamenii sunt încăpățânați și refractari, ținând la lucrurile învechite și nedorind să le dea drumul.

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

 

Devoțional zilnic vă vor garanta cele mai bune resurse spirituale și vă vor ajuta să înțelegeți mai multe adevăruri și taine. Citiți acum.

Respectarea poruncilor și practicarea adevărului

În practică, respectarea poruncilor ar trebui să fie de practica adevărului. În timp ce respectă poruncile, omul trebuie să practice adevărul. Când practică adevărul, omul nu ar trebui să încalce principiile poruncilor sau să fie împotriva poruncilor. Fă ceea ce îţi cere Dumnezeu să faci. Respectarea poruncilor și practicarea adevărului sunt interconectate, nu contradictorii. Cu cât practici mai mult adevărul, cu atât mai mult respecţi esența poruncilor. Cu cât practici mai mult adevărul, cu atât vei înțelege mai bine cuvântul lui Dumnezeu așa cum este exprimat în porunci. Practicarea adevărului și respectarea poruncilor nu sunt acțiuni contradictorii, ci mai degrabă interconectate. La început, numai după ce omul respectă poruncile poate să practice adevărul și să obțină luminarea de la Duhul Sfânt. Dar aceasta nu este intenția inițială a lui Dumnezeu. Dumnezeu îţi cere să I te închini cu inima, nu doar să practici un comportament bun. Dar trebuie să respecţi poruncile, cel puțin superficial. Treptat, prin experiență, omul dobândeşte o înțelegere mai clară a lui Dumnezeu. El nu se mai răzvrătește și nu se mai împotrivește lui Dumnezeu și nu mai pune sub semnul întrebării lucrarea lui Dumnezeu. În acest fel, omul poate să respecte esența poruncilor. Prin urmare, simpla respectare a poruncilor fără practicarea adevărului este ineficientă și nu reprezintă închinarea adevărată la Dumnezeu pentru că nu ai atins încă o statură reală. Dacă respecţi poruncile fără adevăr, aceasta înseamnă doar că respecți rigid regulile. Făcând astfel, poruncile devin legea ta, care nu te va ajuta să crești în viață. Dimpotrivă, acestea vor deveni povara ta și te vor lega ferm ca legea Vechiului Testament, făcându-te să pierzi prezența Duhului Sfânt. Prin urmare, numai prin practicarea adevărului poți respecta în mod efectiv poruncile. Omul respectă poruncile pentru a practica adevărul. Practici și mai multe adevăruri prin respectarea poruncilor. Dobândeşti şi o înţelegere sporită a sensului practic al poruncilor prin practicarea adevărului. Scopul și sensul cerinţei lui Dumnezeu, conform căreia omul ar trebui să respecte poruncile, nu este să urmeze ordinele pe care omul le poate imagina ci, mai degrabă, are de a face cu intrarea omului în viață. Cu cât crești mai mult în viață, cu atât este mai mare gradul în care vei putea să respecţi poruncile. Deși poruncile sunt pentru a fi respectate de om, esența poruncilor devine evidentă numai prin experiența de viață a omului. Majoritatea oamenilor cred că a respecta poruncile bine înseamnă că „totul este gata, tot ce rămâne de făcut este să fii răpit”. Aceasta este o imaginare extravagantă și nu este voia lui Dumnezeu. Cei care spun astfel de lucruri nu doresc să facă progrese și sunt lacomi în ceea ce priveşte trupul. Aceasta este o prostie! Acest lucru nu este în concordanță cu realitatea! Doar practicarea adevărului fără a respecta practic poruncile nu este voia lui Dumnezeu. Cei care fac asta sunt infirmi; sunt ca oamenii cărora le lipsește un picior. Nici simpla respectare a poruncilor și aderarea rigidă la acestea fără a avea adevărul nu înseamnă îndeplinirea voii lui Dumnezeu; ca și aceia cărora le lipsește un ochi, persoanele care fac asta suferă, la rândul lor, de o formă de invaliditate. Se poate spune că dacă respecţi poruncile bine și dobândeşti o înțelegere clară a Dumnezeului concret, atunci vei avea adevăr. Dintr-o perspectivă relativă, vei fi câștigat statură reală. Practici adevărul pe care ar trebui să-l practici și respecţi poruncile în același timp, fără conflicte reciproce. Practicarea adevărului și respectarea poruncilor sunt două sisteme, ambele fiind parte integrantă din experiența vieții. Experiența cuiva ar trebui să cuprindă o integrare a respectării poruncilor cu practicarea adevărului, nu o diviziune. Cu toate acestea, există atât diferențe, cât și legături între aceste două lucruri.

Promulgarea poruncilor în epoca nouă este o mărturie a faptului că toți oamenii din acest curent și toți cei care aud vocea lui Dumnezeu astăzi au intrat într-o epocă nouă. Acesta este un nou început pentru lucrarea lui Dumnezeu și reprezintă începutul ultimei părți a lucrării din planul de gestionare al lui Dumnezeu de peste șase mii de ani. Poruncile noii epoci simbolizează faptul că Dumnezeu și omul au intrat în tărâmul unui nou cer și al unui nou pământ și că Dumnezeu, așa cum Iahve a lucrat printre israeliți și Isus a lucrat printre evrei, va face o lucrare mai practică și va face o lucrare mai mare pe pământ. Acestea simbolizează, de asemenea, că acest grup de oameni va primi însărcinări din ce în ce mai mari de la Dumnezeu și va primi de la Dumnezeu o aprovizionare practică, hrană, sprijin, îngrijire și protecție. Mai mult, ei vor fi supuşi mai multor exerciţii practice și vor fi tratați, zdrobiți și rafinați de cuvântul lui Dumnezeu. Semnificația poruncilor noii epoci este destul de profundă. Acestea sugerează că Dumnezeu va apărea cu adevărat pe pământ și că Dumnezeu va cuceri întregul univers pe pământ, dezvăluind toată slava Sa în trup. Acestea sugerează, de asemenea, că Dumnezeul concret va face mai multe lucruri practice pe pământ pentru a desăvârși tot ce a ales El. Mai mult, Dumnezeu va împlini totul prin cuvinte pe pământ și va face să se manifeste decretul conform căruia „Dumnezeul întrupat Se ridică în înalt și este mărit și toate popoarele și toate națiunile îngenunchează pentru a se închina lui Dumnezeu – care este mare.ˮ Deși poruncile noii epoci sunt pentru a fi respectate de om, ceea ce este datoria omului și obligația sa, sensul pe care îl reprezintă acestea este destul de profund pentru a fi pe deplin exprimat într-unul sau două cuvinte. Poruncile noii epoci înlocuiesc legile Vechiului Testament și ordinele Noului Testament promulgate de Iahve și de Isus. Aceasta este o lecție mai profundă, nu o simplă chestiune pe care omul o poate imagina. Poruncile noii epoci au un aspect al sensului practic: acestea servesc drept interfață între Epoca Harului și Epoca Împărăției. Poruncile noii epoci pun capăt tuturor practicilor și ordinelor vechii epoci și, de asemenea, încheie toate practicile din epoca lui Isus și pe cele dinaintea ei. Acestea aduc omul în prezența Dumnezeului mai concret și permit omului să înceapă să primească perfecțiunea personală a lui Dumnezeu, care este începutul căii de a fi desăvârşit. Prin urmare, veți avea o atitudine corectă față de poruncile din epoca nouă și nu le veţi urma nepăsători sau le veţi dispreţui. Poruncile noii epoci pun în evidență un punct: că omul se va închina Dumnezeului concret din zilele noastre, adică să se supună într-un mod mai practic esenței Duhului. Acestea subliniază, de asemenea, principiul după care Dumnezeu va judeca pe om ca fiind vinovat sau drept, după ce El apare ca Soarele dreptăţii. Poruncile sunt mai ușor de înțeles decât de practicat. Astfel, dacă Dumnezeu dorește să desăvârșească omul, El trebuie să facă acest lucru prin propriile Sale cuvinte și îndrumări, omul nu poate dobândi perfecțiunea doar prin propria lui inteligență înnăscută. Dacă omul poate respecta poruncile noii epoci sau nu este un fapt legat de cunoașterea de către om a Dumnezeului concret. Prin urmare, dacă poți respecta sau nu poruncile nu este o chestiune care va fi hotărâtă într-o chestiune de câteva zile. Aceasta este o lecție profundă.

Practicarea adevărului este o cale prin care viața omului poate crește. Dacă nu practicați adevărul, veți rămâne doar cu teoria și nu veți avea o viață reală. Adevărul este simbolul staturii omului. Faptul dacă practici sau nu adevărul are legătură cu obţinerea unei staturi reale. Dacă nu practici adevărul, nu acționezi în mod corect sau ești influențat de emoții și de îngrijirea trupului, atunci ești departe de respectarea poruncilor. Aceasta este cea mai profundă lecție. Există multe adevăruri de pătruns pentru om și pe care omul să le înțeleagă în fiecare epocă. Dar există diferite porunci care însoțesc adevărurile în fiecare epocă. Adevărul pe care-l practică omul are legătură cu epoca, iar poruncile respectat de om au legătură şi cu epoca. Fiecare epocă are propriile adevăruri care trebuie să fie practicate și porunci care să fie respecte. Cu toate acestea, pe baza diferitelor porunci promulgate de Dumnezeu, adică, bazate pe epoci diferite, scopul și efectul practicării adevărului de către om diferă proporțional. Se poate spune că poruncile servesc adevărului și că adevărul există pentru a menține poruncile. Dacă există doar adevăr, nu vor exista schimbări despre care să se vorbească în lucrarea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, prin referirea la porunci, omul poate identifica amploarea dinamică a lucrării făcute de Duhul Sfânt și omul poate cunoaște epoca în care lucrează Dumnezeu. În religie, există mulți oameni care pot practica adevărurile practicate de omul din Epoca Legii. Cu toate acestea, ei nu au poruncile din epoca nouă și nu pot respecta poruncile din epoca nouă. Ei păstrează vechea cale și rămân ca oameni primordiali. Ei nu sunt însoțiți de noul mod de lucru și nu pot vedea poruncile din epoca nouă. Ca atare, lucrarea lui Dumnezeu este absentă. Ei sunt ca un om care ține o coajă de ou goală: nu există spirit dacă nu este niciun pui înăuntru. Mai precis, nu există viață. Astfel de oameni nu au intrat în epoca nouă și au rămas în urmă cu mulți pași. Prin urmare, este inutil dacă oamenii au adevărul veacurilor vechi, dar nu au poruncile din epoca nouă. Mulți dintre voi practicați adevărul acestui timp, dar nu respectaţi poruncile din acest timp. Nu veți obține nimic, adevărul pe care îl practicați va fi fără valoare și fără sens și Dumnezeu nu îl va lăuda. Practicarea adevărului trebuie făcută într-o manieră prin care Duhul Sfânt lucrează astăzi; trebuie să se facă după vocea Dumnezeului concret. Fără acest lucru, totul este fără valoare – ca a lua apă cu un coș de bambus. Acesta este sensul practic al promulgării poruncilor noii epoci. Dacă înţelegi în profunzime lucrarea Duhului Sfânt în timpul prezent și intri în modul de lucru al zilei de astăzi, vei vedea în mod natural esența respectării poruncilor. Dacă vine ziua când vei vedea esența poruncilor noii epoci și vei putea să respecţi poruncile, atunci în acel moment vei fi fost desăvârșit. Acesta este sensul real al practicării adevărului și al respectării poruncilor. Dacă poți sau nu practica adevărul depinde de modul în care percepi esența poruncilor noii epoci. Lucrarea Duhului Sfânt va apărea în mod continuu omului și Dumnezeu va cere din ce în ce mai mult de la om. Prin urmare, adevărurile pe care le practică omul vor fi tot mai mari și efectele respectării poruncilor vor fi mai profunde. Prin urmare, veţi practica adevărul și veţi respecta poruncile în același timp. Nimeni să nu neglijeze această problemă. Lăsați noul adevăr și noile porunci să înceapă în același timp în această epocă nouă.

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Devoțional zilnic vă vor garanta cele mai bune resurse spirituale și vă vor ajuta să înțelegeți mai multe adevăruri și taine. Citiți acum.