Viziunea lucrării lui Dumnezeu (2)

Epoca Harului propovăduia evanghelia pocăinței și, dacă omul credea, atunci el era mântuit. Astăzi, în loc de mântuire, se vorbește doar despre cucerire și desăvârșire. Nu se mai spune că, dacă o persoană crede, întreaga sa familie va fi binecuvântată sau că mântuirea este definitivă. Astăzi, nimeni nu rostește aceste cuvinte și astfel de lucruri sunt depășite. La acea vreme, lucrarea lui Isus era răscumpărarea întregii omeniri. Păcatele tuturor care credeau în El erau iertate; dacă credeai în El, El te răscumpăra; dacă credeai în El, nu mai erai un păcătos, erai iertat de păcatele tale. Aceasta este ceea ce însemna să fii mântuit și să fii îndreptat prin credință. Totuși, în cei ce credeau, rămânea acel ceva care era răzvrătit și se opunea lui Dumnezeu și acela încă trebuia să fie îndepărtat încet. Mântuirea nu însemna că omul fusese complet câștigat de Isus, ci că omul nu mai era al păcatului, că i se iertaseră păcatele: de credeai, nu aveai să mai aparții vreodată păcatului. La acea vreme, Isus a făcut multe lucrări care erau dincolo de înțelegerea ucenicilor Lui și a spus multe lucruri pe care oamenii nu le-au înțeles. Aceasta deoarece, în acel moment, El nu a oferit explicații. Astfel, la câțiva ani după ce El a plecat, Matei a creat genealogia Sa și alții, de asemenea, au făcut lucrări care reprezentau voia omului. Isus nu a venit să-l desăvârşească şi să-l câştige pe om, ci să facă o etapă a lucrării: să dea naștere Evangheliei Împărăției cerurilor și să desăvârşească lucrarea răstignirii – și, astfel, odată ce Iisus a fost răstignit, lucrarea Sa s-a încheiat pe deplin. Dar, în etapa actuală – lucrarea de cucerire – trebuie rostite mai multe cuvinte, trebuie făcute mai multe lucrări și trebuie să existe multe procese. La fel trebuie dezvăluite și tainele lucrării lui Isus și ale lui Iahve, astfel încât toți oamenii să poată avea înțelegere și claritate în credința lor, căci aceasta este lucrarea zilelor de pe urmă, iar zilele de pe urmă reprezintă sfârșitul lucrării lui Dumnezeu, momentul încheierii acestei lucrări. Această etapă a lucrării te va lămuri în privinţa legii lui Iahve şi a răscumpărării lui Isus și, în primul rând, o va face astfel încât să poți înțelege întreaga lucrare a lui Dumnezeu, planul Lui de gestionare de șase mii de ani și să apreciezi întreaga semnificație și esenţă a acestui plan, precum și să înțelegi scopul întregii lucrări săvârșite de Isus și cuvintele pe care El le-a rostit și chiar și credința și adorația ta oarbă față de Biblie. Toate acestea îți vor permite să pricepi. Vei ajunge să înțelegi atât lucrarea săvârșită de Isus, cât și lucrarea lui Dumnezeu din prezent; vei înțelege și vei vedea întregul adevăr, viața și calea. În cadrul etapei lucrării făcute de Isus, de ce a plecat Isus fără a termina lucrarea lui Dumnezeu? Deoarece etapa lucrării lui Isus nu era lucrarea de încheiere. Când El a fost răstignit, cuvintele Lui au ajuns, de asemenea, la final; după răstignirea Lui, lucrarea Lui s-a încheiat pe deplin. Etapa actuală este diferită: doar după ce cuvintele vor fi rostite până la final și întreaga lucrare a lui Dumnezeu va fi finalizată se va fi terminat lucrarea Lui. În timpul etapei lucrării lui Isus, multe cuvinte au rămas nespuse, sau care nu au fost formulate clar pe deplin. Totuși, lui Isus nu I-a păsat de ce a spus sau nu a spus, căci slujirea Lui nu a fost o slujire a cuvintelor și, astfel, după ce a fost răstignit, El a plecat. Acea etapă a lucrării s-a făcut în principal pentru răstignire și este diferită de etapa de astăzi. Scopul principal al acestei etape de lucru este împlinirea, clarificarea și încheierea întregii lucrări. Dacă cuvintele nu sunt rostite până la final, această lucrare nu va putea fi încheiată căci, în această etapă a lucrării, întreaga lucrarea este finalizată și realizată folosind cuvinte. La acea vreme, o mare parte din lucrarea lui Isus a fost de neînțeles pentru om. El a plecat în tăcere și, astăzi, încă există mulți care nu Îi înțeleg cuvintele, a căror înțelegere este greșită, dar pe care ei o cred corectă, oameni care nu știu că greșesc. În final, etapa actuală va finaliza pe deplin lucrarea lui Dumnezeu și va oferi încheierea acesteia. Toți vor ajunge să înțeleagă și să cunoască planul de gestionare al lui Dumnezeu. Concepțiile omului, intențiile sale, înțelegerea sa greșită, concepțiile sale față de lucrarea lui Iahve și Isus, părerile sale despre neamuri, alte abateri și greșelile sale vor fi corectate. Iar omul va înțelege toate căile drepte ale vieții și toată lucrarea făcută de Dumnezeu și întreg adevărul. Când aceea se va întâmpla, această etapă a lucrării se va termina. Lucrarea lui Iahve a fost facerea lumii, a fost începutul; această etapă a lucrării este finalul lucrării și încheierea. La început, lucrarea lui Dumnezeu a fost îndeplinită printre cei aleși ai Israelului și a reprezentat începutul unei noi epoci în cel mai sfânt dintre toate locurile. Ultima etapă a lucrării este îndeplinită în cea mai necurată dintre țări, pentru a judeca lumea și pentru a încheia epoca. În prima etapă, lucrarea lui Dumnezeu a fost făcută în cel mai strălucitor dintre locuri, iar ultima etapă este îndeplinită în cel mai întunecat dintre toate locurile, iar acest întuneric va fi izgonit, lumina va fi adusă, iar toți oamenii vor fi cuceriți. După ce vor fi cuceriți oamenii din cel mai necurat și întunecat loc dintre toate și după ce întreaga populație va recunoaște că există un Dumnezeu, care este adevăratul Dumnezeu și fiecare persoană a fost convinsă pe deplin, atunci acest fapt va fi folosit pentru a îndeplini lucrarea de cucerire dintr-un capăt în celălalt al întregului univers. Această etapă a lucrării este simbolică: odată ce lucrarea acestei epoci se va încheia, lucrarea de 6000 de ani de gestionare va ajunge pe deplin la final. Odată ce aceia din cel mai întunecat dintre toate locurile vor fi cuceriți, se înțelege de la sine că va fi la fel peste tot. Astfel, doar lucrarea de cucerire din China are un simbolism semnificativ. China întrupează toate forțele întunericului, iar oamenii din China îi reprezintă pe toți cei care aparțin trupului, Satanei din carne şi oase. Poporul chinez este cel care a fost cel mai mult corupt de marele balaur roșu, care se opune cel mai puternic lui Dumnezeu, a cărui umanitate este cea mai josnică și necurată și, astfel, reprezintă arhetipul întregii omeniri corupte. Aceasta nu înseamnă că alte țări nu au probleme deloc; concepțiile omului sunt toate la fel și, deși oamenii acestor țări pot avea o bună valoare, dacă nu Îl cunosc pe Dumnezeu, atunci înseamnă că I se opun Lui. De ce evreii I s-au opus și, de asemenea, L-au sfidat pe Dumnezeu? De ce I s-au opus şi fariseii? De ce L-a trădat Iuda pe Isus? La acea vreme, mulți dintre ucenici nu Îl cunoșteau pe Isus. De ce, după ce Isus a fost răstignit și a înviat, oamenii tot nu credeau în El? Nu este la fel neascultarea oamenilor? Doar că oamenii din China sunt daț‏i ca exemplu și când ei vor fi cuceriți, vor deveni un model și exemplu și vor servi ca referință pentru alții. De ce am spus întotdeauna că voi sunteți accesorii ale planului Meu de gestionare? În poporul chinez corupţia, impuritatea, nedreptatea, opoziţia şi răzvrătirea se manifestă cel mai pe deplin şi sunt dezvăluite în toate diferitele lor forme. Pe de o parte, ei sunt de un calibru slab şi, pe de altă parte, viețile și mentalitatea lor sunt înapoiate, iar obiceiurile lor, mediul social, originea familiei – toate sunt cele mai înapoiate și slabe. Statutul lor, de asemenea, este umil. Lucrarea din acest loc este simbolică și, după ce această lucrare de testare va fi îndeplinită în întregime, lucrarea Sa ulterioară se va desfășura mult mai bine. Dacă poate fi finalizată această etapă a lucrării, atunci lucrarea ulterioară e de la sine înțeleasă. Odată ce această etapă a lucrării va fi îndeplinită, marele succes va fi complet realizat, iar lucrarea de cucerire din întregul univers va ajunge la o încheiere totală. De fapt, odată ce lucrarea printre voi va avea succes, aceasta va fi echivalentul succesului pretutindeni în întreg universul. Aceasta este semnificația motivului pentru care vă fac să fiți model și exemplu. Răzvrătirea, opoziția, necurăţenia, nedreptatea – toate se găsesc în acești oameni și în ei este reprezentată toată răzvrătirea omenirii. Ei sunt cu adevărat ceva de groază. Astfel, ei sunt considerați drept întruchiparea cuceririi și, odată ce vor fi cuceriți, ei vor deveni în mod natural un exemplu și un model pentru alții. Nimic nu a fost mai simbolic decât prima etapă îndeplinită în Israel: israeliții erau cel mai sfânt și mai puțin corupt dintre toate popoarele și, astfel, răsăritul noii epoci în acest ținut a avut cea mai extremă importanţă. Se poate spune că strămoșii omenirii au venit din Israel și că Israel a fost locul nașterii lucrării lui Dumnezeu. La început, acești oameni au fost cei mai sfinți și toţi I se închinau lui Iahve, iar lucrarea lui Dumnezeu în ei a putut să dea cele mai bune rezultate. Toată Biblia consemnează lucrarea a două epoci: una a fost lucrarea Epocii Legii și una a fost lucrarea Epocii Harului. Vechiul Testament consemnează cuvintele lui Iahve către israeliți și lucrare Lui în Israel; Noul Testament consemnează lucrarea lui Isus în Iudeea. Dar de ce Biblia nu conține niciun nume chinezesc? Deoarece primele două părți ale lucrării lui Dumnezeu s-au desfășurat în Israel, deoarece oamenii din Israel erau cei aleși – ceea ce înseamnă că au fost primii care au acceptat lucrarea lui Iahve. Ei erau cel mai puţin corupţi din întreaga omenire și, la început, au fost înclinaţi să Îl admire pe Dumnezeu și să I se închine. Ei ascultau cuvintele lui Iahve și întotdeauna slujeau în templu și purtau veşminte sau coroane preoțești. Ei au fost poporul care I s-a închinat cel mai devreme lui Dumnezeu și cel mai timpuriu obiect al lucrării Sale. Acești oameni au fost un exemplu și model pentru întreaga omenire. Ei erau exemple și modele ale sfințeniei și dreptății. Oameni precum Iov, Avram, Lot sau Petru sau Timotei – ei erau cu toții israeliți și cele mai sfinte exemple și modele. Israel a fost țara care I s-a închinat cel mai devreme lui Dumnezeu și de aici au provenit mai mulți oameni drepți decât de oriunde altundeva. Dumnezeu a lucrat în ei pentru a putea să gestioneze mai bine omenirea dintr-un capăt în celălalt al ținutului pe viitor. Dreptatea închinării lor față de Iahve și reușitele lor au fost consemnate astfel încât ei să poată sluji ca exemple și modele pentru oamenii din afara Israelului în timpul Epocii Harului, iar acțiunile lor au susținut câteva mii de ani de lucrare, chiar până astăzi.

După întemeierea lumii, prima etapă a lucrării lui Dumnezeu s-a desfășurat în Israel și, astfel, Israel a fost locul nașterii lucrării lui Dumnezeu pe pământ și baza lucrării lui Dumnezeu pe pământ. Sfera lucrării lui Isus acoperea întreaga Iudeea. În timpul lucrării Sale, foarte puțini dintre aceia din afara Iudeei știau despre aceasta, căci El nu a făcut nicio lucrare în afara Iudeei. Astăzi, lucrarea lui Dumnezeu a fost adusă în China și se desfășoară doar în cadrul acestei sfere. În timpul acestei etape, nicio lucrare nu este începută în afara Chinei; răspândirea ei dincolo de China este o lucrare care va avea loc mai târziu. Această etapă a lucrării continuă după etapa lucrării lui Isus. Isus a făcut lucrarea de răscumpărare, iar această etapă este lucrarea care urmează; răscumpărarea a fost finalizată și, în această etapă, nu este nevoie de concepția Duhului Sfânt deoarece această etapă a lucrării este diferită față de ultima etapă și, în plus, deoarece China este diferită de Israel. Etapa lucrării îndeplinite de Isus a fost lucrarea răscumpărării. Omul L-a privit pe Isus și, nu după mult după aceea, lucrarea Sa a început să se răspândească la neamuri. Astăzi, există mulți care cred în Dumnezeu în America, în Regatul Unit și Rusia, deci de ce există mai puțini în China? Deoarece China este cea mai închisă națiune. Astfel, China a fost ultima care a acceptat calea lui Dumnezeu și chiar și acum au trecut mai puțin de o sută de ani de când a acceptat-o – mult mai târziu decât America și Regatul Unit. Ultima etapă a lucrării lui Dumnezeu se desfășoară pe teritoriul Chinei pentru a finaliza lucrarea Sa și pentru ca toată lucrarea Sa să poată fi realizată. Toţi oamenii din Israel Îi spuneau Iahve Domnului lor. La acea vreme, ei Îl considerau capul familiei lor și întregul Israel a devenit o mare familie în care toți oamenii I se închinau Domnului lor Iahve. Duhul lui Iahve le-a apărut deseori și El le-a vorbit și Și-a făcut auzită vocea în fața lor și a folosit un stâlp de nori și sunet pentru a le călăuzi viețile. La acea vreme, Duhul Și-a oferit călăuzirea în Israel în mod direct și Și-a făcut auzită vocea în prezența oamenilor, iar ei au privit norii și au auzit bubuiturile tunetului și, în acest mod, El le-a îndrumat viețile timp de câteva mii de ani. Astfel, doar poporul lui Israel I s-a închinat lui Iahve mereu. Ei cred că Iahve este Dumnezeul lor și că nu este Dumnezeul Neamurilor. Acest lucru nu este surprinzător: Iahve, până la urmă, lucrase printre ei timp de aproape 4000 de ani. Pe teritoriul Chinei, după un somn de mii de ani, abia acum au ajuns neînfrânații să cunoască faptul că cerurile și pământul și toate lucrurile nu s-au format în mod natural, ci au fost făcute de Creator. Deoarece această evanghelie a venit din afară, acele minți medievale, reacționare, consideră că toți cei care o acceptă comit o crimă monstruoasă, că ei sunt lașii care îl trădează pe Buddha – strămoșul lor. În plus, multe dintre aceste minți medievale întreabă: cum ar putea poporul chinez să creadă în Dumnezeul străinilor? Nu își trădează ei strămoșii? Nu fac ei rău? Astăzi, oamenii au uitat demult că Iahve e Dumnezeul lor[a]. Ei L-au împins demult pe Creator undeva în străfundul minții lor și, în schimb, cred în evoluție, ceea ce înseamnă că omul a evoluat din maimuțe și că lumea naturală a apărut cum era de așteptat. Toată hrana bună de care se bucură omenirea este oferită de natură, există o ordine în viaţa şi moartea omului și nu există un Dumnezeu care domnește peste toate. În plus, există mulți atei care cred că stăpânirea lui Dumnezeu peste tot este o superstiție și că nu este un fapt științific. Dar poate știința să înlocuiască lucrarea lui Dumnezeu? Poate știința să stăpânească omenirea? Propovăduirea evangheliei într-o țară condusă de ateism nu este o sarcină ușoară și implică mari obstacole. Nu există astăzi mulți care I se opun lui Dumnezeu astfel?

Mulți oameni au comparat lucrarea lui Isus cu cea a lui Iahve și, când au descoperit nepotriviri, L-au răstignit pe Isus. Dar de ce au existat nepotriviri între lucrările Lor? Parţial, acest lucru s-a întâmplat deoarece Isus a făcut o nouă lucrare și, pentru că, înainte ca Isus să Își înceapă lucrarea, nimeni nu Îi scrisese genealogia. Dacă cineva ar fi făcut-o, atunci nu ar fi existat niciun motiv de îngrijorare și cine L-ar mai fi răstignit pe Isus? Dacă Matei ar fi scris genealogia lui Isus cu câțiva zeci de ani mai devreme, atunci Isus nu ar fi fost persecutat atât de mult. Nu este așa? De îndată ce oamenii ar fi citit genealogia lui Isus – că El era fiul lui Avram și rădăcina lui David – atunci ei ar fi încetat să-L mai persecute. Nu e păcat că genealogia Sa a fost scrisă prea târziu? Și ce păcat este că Biblia consemnează doar două etape ale lucrării lui Dumnezeu: o etapă care a fost lucrarea Epocii Legii și una care a fost lucrarea Epocii Harului; o etapă care a fost lucrarea lui Iahve și una care a fost lucrarea lui Isus. Ce mult mai bine ar fi fost dacă un mare profet ar fi prevestit lucrarea de astăzi. Ar fi existat o secțiune în plus a Bibliei intitulată „Lucrarea zilelor de pe urmă” – nu ar fi fost mult mai bine? De ce trebuie omul să fie supus atâtor greutăți astăzi? Ați avut parte de atât de multe dificultăți! Dacă cineva merită să fie urât, aceia sunt Isaia și Daniel pentru că nu au prevestit lucrarea zilelor de pe urmă și, dacă e să dăm vina pe cineva, apostolii din Noul Testament sunt cei care nu au prezentat mai devreme genealogia celei de-a doua întrupări ale lui Dumnezeu. Ce păcat! Trebuie să căutați peste tot dovezi și, chiar şi după ce găsiți fragmente ale unor mici cuvinte, tot nu puteți spune dacă sunt într-adevăr o dovadă. Ce stânjenitor! De ce este Dumnezeu atât de tainic în lucrarea Sa? Astăzi, mulți oameni mai au încă de găsit dovezi concludente, dar, totuși, nu pot să nege. Deci, ce ar trebui să facă? Ei nu pot să-L urmeze cu hotărâre pe Dumnezeu, şi nici nu pot să meargă înainte cu asemenea dubii. Și astfel, mulți „învățați isteţi și talentați” adoptă o atitudine de „încearcă și vezi” atunci când Îl urmează pe Dumnezeu. E prea mare bătaia de cap! Nu ar fi fost lucrurile mult mai ușoare dacă Matei, Marcu, Luca și Ioan ar fi putut să prevadă viitorul? Ar fi fost mai bine dacă Ioan ar fi contemplat adevărul interior al vieții în împărăție – ce păcat că el a văzut doar viziuni și nu a văzut lucrarea adevărată, materială de pe pământ. E așa păcat! Ce e în neregulă cu Dumnezeu? De ce, după ce lucrarea Sa a mers așa de bine în Israel, a venit acum în China și, de ce a trebuit să se întrupeze, să lucreze și să trăiască personal printre oameni? Lui Dumnezeu nu Îi pasă deloc de oameni! Nu numai că nu le-a spus oamenilor dinainte, dar Și-a adus deodată mustrarea și judecata. Chiar nu are niciun sens! Prima dată când Dumnezeu s-a întrupat, El a suferit multe greutăți ca rezultat al faptului că nu i-a spus omului dinainte despre tot adevărul lăuntric. Cu siguranță nu avea cum să fi uitat, nu-i aşa? Și, aşadar, de ce tot nu îi spune omului de data aceasta? Ce ghinion că astăzi există doar șaizeci și șase de cărți în Biblie. Mai trebuie să existe una singură care să prevadă lucrarea zilelor de pe urmă! Nu crezi? Nici măcar Iahve, Isaia și nici David nu au menționat lucrarea de astăzi. Ei au fost și mai îndepărtați de prezent, cu o separare de timp de peste 4000 de ani. Nici Isus nu a prevăzut pe deplin lucrarea de astăzi, vorbind doar puțin despre aceasta, și omul încă nu găsește dovezi suficiente. Dacă compari lucrarea de astăzi cu cea dinainte, cum pot cele două să se compare una cu cealaltă? Etapa lucrării lui Iahve viza Israelul, deci dacă compari lucrarea de astăzi cu aceasta, va există o deosebire și mai mare; cele două pur și simplu nu pot fi comparate. Tu nici nu ești din Israel, nici evreu; calibru tău și tot ce ţine de tine este slab – cum te poți compara cu ei? Este acest lucru posibil? Află că astăzi este Epoca Împărăției și este diferită de Epoca Legii și de Epoca Harului. Oricum, nu încerca să aplici o formulă; Dumnezeu nu poate fi găsit în nicio astfel de formulă.

Cum a trăit Isus în timpul celor 29 de ani după nașterea Lui? Biblia nu amintește nimic despre copilăria și tinerețea Lui; știi cum au fost acestea? E posibil ca El să nu fi avut copilărie sau tinerețe și să fi avut deja 30 de ani când S-a născut? Știi prea puțin, deci nu fi așa de nepăsător când îți exprimi opiniile. Nu îți aduce niciun folos! Biblia consemnează doar că înainte de a 30-a aniversare a lui Isus, El a fost botezat și a fost condus de Duhul Sfânt în pustietate pentru a fi supus ispitirii diavolului. Iar cele Patru Evanghelii consemnează cei trei ani şi jumătate ai Săi de lucru. Nu se menţionează nimic despre copilăria şi tinereţea Sa, dar aceasta nu dovedește faptul că El nu a avut copilărie și tinerețe; doar că, la început, El nu a făcut nicio lucrare și a fost o persoană obișnuită. Fiind o persoană obișnuită, atunci, ar fi putut El trăi 33 de ani fără tinerețe? Ar fi putut El să nu aibă copilărie? Ar fi putut El deodată să ajungă la vârsta de 33 de ani și jumătate fără a depăși vârsta de 11, 12, 17 sau 18 ani? Tot ceea ce crede omul despre El este supranatural. Omul nu se află în posesia adevărului! Nu există îndoială că Dumnezeu întrupat are o umanitate obișnuită și normală, dar când El Își îndeplinește lucrarea, aceasta are legătură directă cu umanitatea Lui incompletă și deplina Sa divinitate. Din cauza aceasta oamenii au dubii în privinţa lucrării de astăzi și chiar a lucăriilui Isus. Deși lucrarea lui Dumnezeu diferă în cele două dăți când El s-a întrupat, esența Sa nu este diferită. Desigur, dacă citești însemnările celor Patru Evanghelii, diferențele sunt mari. Cum te-ai putea întoarce la viața lui Isus în timpul copilăriei și tinereții Sale? Cum ai putea să înțelegi umanitatea normală a lui Isus? Poate înțelegi bine umanitatea lui Dumnezeu astăzi, totuși nu ai nicio idee despre umanitatea lui Isus și cu atât mai puțin o înțelegi. Dacă nu ar fi fost însemnată de Matei, nu ai fi avut nicio bănuială despre umanitatea lui Isus. Poate că atunci când îţi spun despre poveștile lui Isus din timpul vieții Sale și adevărurile lăuntrice ale copilăriei și tinereții lui Isus, vei da din cap: „Nu! El nu ar fi putut fi așa. El nu poate avea slăbiciuni, cu atât mai puțin nu are umanitate!” Chiar vei țipa și striga. Ai concepții despre Mine deoarece nu Îl înțelegi pe Isus. Crezi că Isus este prea divin și nu are nimic omenesc. Dar faptele sunt tot fapte. Nimeni nu dorește să vorbească pentru a sfida adevărul faptelor, căci atunci când Eu vorbesc o fac în legătură cu adevărul; nu este speculație, nici profeție Află că Dumnezeu se poate ridica la mari înălțimi și că, în plus, El se poate ascunde la mari adâncimi. El este de neimaginat pentru intelectul tău, El este Dumnezeul tuturor făpturilor și nu este un Dumnezeu personal, conceput de o anumită persoană.

Note de subsol:

a. Textul original se citeşte „al vostru.”

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Viziunea lucrării lui Dumnezeu (1)

Ioan a lucrat șapte ani pentru Isus și pregătise deja calea când a sosit Isus. Înainte de aceasta, Evanghelia împărăției cerurilor propovăduită de Ioan a fost auzită în tot ținutul, astfel încât ea s-a răspândit în toată Iudeea, și toți l-au numit profet. La vremea aceea, regele Irod dorea să-l ucidă pe Ioan, totuși nu îndrăznea, deoarece poporul îl respecta mult pe Ioan, iar Irod se temea că, dacă l-ar ucide pe Ioan, acesta s-ar răzvrăti împotriva lui. Lucrarea făcută de Ioan a prins rădăcini printre oamenii obișnuiți, și i-a făcut credincioși pe evrei. Timp de șapte ani el a pregătit calea pentru Isus, chiar până în momentul în care Isus a început să-Și îndeplinească lucrarea de slujire. Și astfel, Ioan era cel mai mare dintre toți profeții. Isus a început lucrarea Sa oficială doar după întemnițarea lui Ioan. Înainte de Ioan, niciun alt profet nu pregătise calea pentru Dumnezeu- pentru că, înainte de Isus, Dumnezeu nu se mai întrupase niciodată. Și astfel, dintre toți profeții până la Ioan, el a fost singurul care a pregătit calea pentru Dumnezeul întrupat, și în acest fel Ioan a devenit cel mai mare profet al Vechiului și al Noului Testament. Ioan a început să răspândească Evanghelia împărăției cerurilor cu șapte ani înainte de botezul lui Isus. Pentru oameni, lucrarea pe care a făcut-o părea mai presus de lucrarea ulterioară a lui Isus, cu toate acestea el a rămas totuși, doar un profet. El a lucrat și a vorbit nu în interiorul templului, ci în orașele și satele din afara acestuia. Acest lucru l-a făcut, bineînțeles, în rândul națiunii evreiești, în special printre cei săraci. Rar a venit Ioan în contact cu oamenii din păturile superioare ale societății, răspândind Evanghelia doar printre oamenii obișnuiți ai Iudeii pentru a pregăti pe cei potriviți pentru Domnul Isus și locuri potrivite unde să lucreze El. Cu un profet precum Ioan care să deschidă calea, Domnul Isus a putut să pornească direct pe calea Sa, calea crucii de îndată ce a sosit. Când Dumnezeu s-a întrupat pentru a-Și face lucrarea, nu a fost nevoit să facă lucrarea de a alege oameni și nu a fost nevoit să caute personal oameni sau un loc unde să lucreze. El nu a făcut o astfel de lucrare când a venit; persoana potrivită le pregătise deja pentru El înainte de sosirea Lui. Ioan terminase deja această lucrare înainte ca Isus să înceapă lucrarea Lui, căci atunci când Dumnezeul întrupat a sosit ca să-Și facă lucrarea, El S-a apucat imediat de lucrul cu cei care-L așteptau de mult. Isus nu venise să facă lucrarea omului sau lucrarea de corectare ce revenea omului. El a venit numai pentru a-și îndeplini misiunea pe care o avea de îndeplinit, iar toate celelalte nu aveau nicio legătură cu El. Când a venit Ioan, el nu a făcut decât să scoată din templu și dintre evrei un grup al celor care au acceptat Evanghelia împărăției cerurilor, pentru ca ei să devină obiectele lucrării Domnului Isus. Ioan a lucrat timp de șapte ani, adică a răspândit Evanghelia timp de șapte ani. În timpul lucrării sale, Ioan nu a făcut multe minuni, pentru că lucrarea lui a fost de a deschide calea, a fost lucrarea de pregătire. Toate celelalte lucrări, lucrarea pe care urma să o facă Isus, nu aveau legătură cu el; el doar a cerut omului să-și mărturisească păcatele și să se pocăiască și a botezat oameni, pentru ca ei să poată fi mântuiți. Deși a făcut o lucrare nouă, și a deschis o cale pe care omul nu mai mersese niciodată înainte, totuși el doar a pregătit calea pentru Isus. El era doar un profet care a făcut lucrarea de pregătire, și era incapabil să facă lucrarea lui Isus. Deși Isus nu a fost primul care a propovăduit Evanghelia împărăției cerurilor, și deși a continuat pe calea pe care o pornise Ioan, totuși încă nu era nimeni altcineva care să poată face lucrarea Lui, și aceasta era mai presus de lucrarea lui Ioan. Isus nu Și-a putut pregăti propriul drum; lucrarea Sa a fost făcută direct în numele lui Dumnezeu. Și astfel, indiferent de cât de mulți ani a lucrat Ioan, el a rămas un profet și a rămas singurul care a pregătit calea. Cei trei ani de muncă ai lui Isus au depășit cei șapte ani de muncă ai lui Ioan, căci substanța lucrării Sale nu era aceeași. Când Isus a început să-Și îndeplinească misiunea, care este și perioada în care lucrarea lui Ioan s-a încheiat, Ioan pregătise suficienți oameni și suficiente locuri în folosul Domnului Isus, și au fost îndeajuns pentru ca Domnul Isus să înceapă trei ani de lucrare. Și astfel, de îndată ce lucrarea lui Ioan a fost terminată, Domnul Isus a început oficial lucrarea Lui și cuvintele rostite de Ioan au fost lăsate deoparte. Asta pentru că lucrarea făcută de Ioan a fost numai pentru tranziție, iar cuvintele sale nu erau cuvintele vieții care ar fi condus omul la o nouă creștere; în cele din urmă, cuvintele lui erau doar de uz temporar.

Lucrarea pe care a făcut-o Isus nu a fost supranaturală; a existat un proces în acest sens, și totul a progresat conform legilor normale ale lucrurilor. În ultimele șase luni din viața Sa, Isus știa cu certitudine că El venise să facă această lucrare, și știa că venise ca să fie țintuit pe cruce. Înainte de a fi răstignit, Isus s-a rugat continuu la Dumnezeu Tatăl, exact așa cum s-a rugat de trei ori în Grădina Ghetsimani. După ce a fost botezat, Isus și-a îndeplinit lucrarea de slujire timp de trei ani și jumătate, iar lucrarea Sa oficială a durat doi ani și jumătate. În timpul primului an, El a fost acuzat de Satana, tulburat de om și supus ispitei omului. El a biruit multe ispite în același timp în care Își îndeplinea lucrarea. În ultimele șase luni, când Isus urma să fie răstignit în curând, din gura lui Petru au ieșit cuvintele că El era Fiul Dumnezeului celui viu, că El era Hristos. Doar atunci lucrarea Lui a devenit cunoscută tuturor și abia apoi a fost dezvăluită publicului identitatea Sa. După aceea, Isus le-a spus ucenicilor Săi că El urma să fie răstignit de dragul omului și că trei zile mai târziu El va învia din nou; că El venise să ducă la bun sfârșit lucrarea de răscumpărare, iar El era Mântuitorul. Abia în ultimele șase luni Și-a dezvăluit El identitatea și lucrarea pe care intenționa să o facă. Acesta a fost și timpul lui Dumnezeu, iar lucrarea trebuia să fie făcută astfel. În acea vreme, o parte din lucrarea lui Isus era în conformitate cu Vechiul Testament, precum și cu legile lui Moise și cu cuvintele lui Iahve din perioada Epocii Legii. Pe toate acestea Isus le-a folosit pentru a face o parte din lucrarea Lui. El a predicat oamenilor și i-a învățat în sinagogi, a folosit prezicerile profeților din Vechiul Testament pentru a mustra pe fariseii care Îl dușmăneau, și cuvintele din Scripturi pentru a le dezvălui neascultarea și a-i condamna astfel. Căci ei disprețuiau ceea ce făcuse Isus; în special, o mare parte din lucrarea lui Isus nu era în conformitate cu legile din Scripturi și, în plus, învățăturile Lui erau mai presus decât propriile lor cuvinte și chiar mai presus decât cele ce fuseseră prezise de profeți în Scripturi. Lucrarea lui Isus a fost numai de dragul răscumpărării omului și al răstignirii. Astfel, nu a fost nevoie ca El să spună mai multe cuvinte pentru a cuceri orice om. O mare parte din ceea ce a învățat pe om a fost extras din cuvintele Scripturilor și, chiar dacă lucrarea Lui nu a depășit Scripturile, El tot a reușit să realizeze lucrarea răstignirii. Lucrarea Lui nu a fost cea a cuvântului, nici de dragul cuceririi omenirii, ci a răscumpărării acesteia. El a acționat numai ca jertfă pentru păcatele omenirii și nu a acționat ca sursă a cuvântului pentru omenire. El nu a făcut lucrarea Neamurilor, care a fost lucrarea de cucerire a omului, ci a făcut lucrarea răstignirii, lucrare făcută printre aceia care credeau că există un Dumnezeu. Chiar dacă lucrarea Sa a fost îndeplinită pe baza Scripturilor și El a folosit acea prezicere a vechilor profeți pentru a condamna pe farisei, aceasta a fost suficientă pentru a finaliza lucrarea răstignirii. Dacă lucrarea de astăzi s-ar fi desfășurat tot pe baza predicțiilor vechilor profeți din Scripturi, atunci ar fi fost imposibil să fiți cuceriți, întrucât Vechiul Testament nu conține nicio dovadă a nesupunerii și păcatelor voastre ca popor chinez, nu există nicio expunere a păcatelor voastre. Și astfel, dacă această lucrare ar fi dăinuit încă în Biblie, nu ați fi cedat niciodată. Biblia înregistrează doar o istorie limitată a israeliților, una care nu este capabilă să stabilească dacă sunteți răi sau buni sau să vă judece. Imaginați-vă că v-aș fi judecat conform istoriei israeliților - M-ați mai fi urmat așa cum o faceți azi? Știți cât de dificili sunteți? Dacă nu s-ar fi spus niciun cuvânt în această etapă, atunci finalizarea lucrării de cucerire ar fi fost imposibilă. Pentru că nu am venit să fiu țintuit pe cruce, trebuie să rostesc cuvinte diferite de cele din Biblie, pentru a vă putea cuceri. Lucrarea făcută de Isus a fost doar o etapă mai înaltă decât Vechiul Testament; a fost folosită pentru a începe o epocă și a conduce acea epocă. De ce a spus El: „Să nu credeți că am venit să stric Legea, ci să împlinesc”? Cu toate acestea, în lucrarea Sa au existat multe lucruri care se deosebeau de legile practicate și de poruncile urmate de israeliții Vechiului Testament, căci El nu a venit să se supună legii, ci să o împlinească. Procesul de împlinire a ei a inclus multe lucruri concrete: lucrarea Sa a fost mai practică și mai reală și, în plus, a fost vie, și nu o aderare oarbă la doctrină. Israeliții nu respectau Sabatul? Când a venit Isus, El nu a ținut Sabatul, căci El a spus că Fiul omului era Domnul Sabatului, și când Domnul Sabatului va veni, El va face cum va dori. El venise să împlinească legile din Vechiul Testament și să schimbe legile. Tot ceea ce se face astăzi se bazează pe prezent, dar se sprijină totuși pe temelia lucrării lui Iahve în Epoca Legii, și nu depășește această sferă. Să aveți grijă cum vorbiți și să nu comiteți adulter, de exemplu - nu sunt acestea legile Vechiului Testament? Astăzi, ceea ce vi se cere nu se limitează doar la cele Zece Porunci, ci sunt porunci și legi de un ordin mai înalt decât cele care au fost înainte, dar aceasta nu înseamnă că ceea ce a venit înainte a fost desființat, pentru că fiecare etapă a lucrării lui Dumnezeu este îndeplinită pe temelia etapei anterioare. Cât despre ce Iahve a introdus în Israel, cum ar fi să le ceară oamenilor să aducă jertfe, să-și cinstească părinții, să nu se închine la idoli, să nu îi agreseze sau să îi blesteme pe alții, să nu comită adulter, să nu fumeze sau să bea, să nu mănânce lucruri fără viață și să nu bea sânge: nu alcătuiește lucrul acesta fundamentul practicii voastre chiar și astăzi? Pe temelia trecutului a fost realizată lucrarea până în ziua de azi. Deși legile trecutului nu mai sunt menționate și noi cerințe s-au făcut pentru tine, departe de a fi abolite, acestea au fost, în schimb, înălțate la un statut superior. A spune că au fost abolite înseamnă că epoca anterioară este depășită, deși există unele porunci pe care trebuie să le respecți toată eternitatea. Poruncile din trecut au fost deja puse în practică, au devenit deja parte din ființa omului și nu este nevoie să se reitereze poruncile de a nu fuma, a nu bea și așa mai departe. Pe această bază, poruncile noi sunt stabilite în funcție de nevoile voastre de astăzi, în funcție de statura voastră și de lucrarea de astăzi. Stabilirea de porunci pentru noua epocă nu înseamnă abolirea poruncilor din epoca de dinainte, ci ridicarea lor mai sus pe această temelie, pentru a face acțiunile omului mai complete și mai în concordanță cu realitatea. Dacă astăzi ați fi obligați doar să urmați poruncile și să respectați legile Vechiului Testament, la fel ca și israeliții și, chiar dacă vi s-ar fi cerut să memorați legile stabilite de Iahve, nu ar exista nicio posibilitate de a vă putea schimba. Dacă ar fi doar să respectați acele câteva porunci limitate sau să memorați nenumărate legi, vechea voastră natură ar rămâne adânc înrădăcinată și nu ar exista nicio modalitate de a o stârpi. Astfel ați deveni din ce în ce mai depravați și niciunul dintre voi nu ar deveni ascultător. Cu alte cuvinte, câteva porunci simple sau nenumărate legi sunt incapabile să vă ajute să cunoașteți faptele lui Iahve. Nu sunteți la fel ca israeliții: urmând legile și memorând poruncile, ei au fost capabili să asiste la faptele lui Iahve și să-și ofere devotamentul numai Lui, dar voi nu puteți să faceți acest lucru și câteva porunci ale epocii Vechiului Testament nu numai că nu vă pot face să vă dăruiți inima sau să vă protejeze, ci vă va face în schimb slabi, și vă va coborî în Hades. Căci lucrarea Mea este lucrarea de cucerire și se adresează neascultării voastre și naturii vechi. Cuvintele blânde ale lui Iahve și ale lui Isus sunt departe de cuvintele dure ale judecății de astăzi. Fără cuvinte atât de aspre, ar fi imposibil să vă cuceresc pe voi „experțiiˮ, care ați fost neascultători de mii de ani. Legile Vechiului Testament și-au pierdut puterea asupra voastră cu mult timp în urmă, iar judecata de astăzi este mult mai cumplită decât vechile legi. Cel mai potrivit lucru pentru voi este judecata, și nu restricțiile mărunte ale legilor, pentru că voi nu sunteți omenirea primelor începuturi, ci o omenire care a fost coruptă timp de mii de ani. Ceea ce trebuie să îndeplinească acum omul este în funcție de starea reală a omului astăzi, în funcție de calibrul și de statura actuală a omului de astăzi, și asta nu necesită ca tu să urmezi doctrina. Aceasta este pentru ca schimbările să se poată realiza în vechea ta natură și pentru ca tu să te poți descotorosi de concepțiile tale. Crezi că poruncile sunt doctrine? Acestea sunt, se poate spune, cerințele obișnuite ale omului. Nu sunt o doctrină pe care trebuie să o urmezi. Să luăm interzicerea fumatului, de exemplu – este aceasta doctrină? Nu este doctrină! Este cerută de umanitatea normală; nu este doctrină, ci o regulă pentru întreaga omenire. Astăzi, cele circa douăsprezece porunci care au fost stabilite nu sunt nici ele doctrină, ci ceea ce este necesar pentru a obține umanitatea normală. Oamenii nu aveau și nu cunoșteau asemenea lucruri în trecut, și astfel li se cere să le obțină astăzi, dar nu se consideră ca fiind o doctrină. Legile nu sunt același lucru ca doctrina. Doctrina despre care vorbesc se referă la ceremonii, formalități sau practici deviante și eronate ale omului; este vorba de reguli și regulamente care nu sunt de niciun ajutor omului, nu îi aduc niciun beneficiu, și este un curs de acțiune care nu are nicio semnificație. Acesta este simbolul doctrinei, iar o astfel de doctrină trebuie să fie înlăturată, pentru că nu oferă niciun beneficiu omului. Ceea ce este în beneficiul omului este ceea ce trebuie pus în practică.

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Lucrarea și intrarea (3)

Dumnezeu a încredințat mult oamenilor și S-a adresat, de asemenea, intrării lor, în nenumărate moduri. Dar, deoarece calibrul oamenilor este deosebit de modest, multe dintre cuvintele lui Dumnezeu nu au reușit să se înrădăcineze. Există diverse motive pentru acest calibru modest, cum ar fi: corupția gândirii și moralității umane și o lipsă a unei educații adecvate; superstițiile feudale care au acaparat, în mod serios, inima omului; stilul de viață depravat și decadent, care a adăpostit multe boli în cele mai profunde colțuri ale inimii umane; o înțelegere superficială a alfabetizării culturale, cu aproape nouăzeci și opt la sută dintre persoanele cărora le lipsește educația în domeniul alfabetizării culturale și, mai mult decât atât, foarte puțini primesc niveluri mai înalte de educație culturală. Prin urmare, oamenii nu au, în esență, nicio idee despre ce a vrut să spună Dumnezeu sau Duhul, ci au doar o imagine vagă și neclară a lui Dumnezeu, dobândită din superstițiile feudale. Influențe dăunătoare, pe care mii de ani de „spirit înalt al naționalismului” le-au lăsat adânc în inima omului, precum și gândirea feudală, prin care oamenii sunt legați și înlănțuiți, fără un dram de libertate, fără nicio voință de a aspira sau a persevera, nicio dorință de a face progrese, rămânând, în schimb, pasiv și regresiv, înrădăcinat într-o mentalitate de sclav, și așa mai departe – acești factori obiectivi au conferit o distribuție urâtă și o mizerie permanentă a concepției ideologice, idealurilor, moralității și firii umanității. Oamenii, s-ar părea, trăiesc într-o lume teroristă a întunericului, pe care, niciunul dintre ei nu caută să o depășească și, niciunul dintre ei nu se gândește să avanseze spre o lume ideală; mai degrabă, ei sunt mulțumiți cu soarta lor în viață, să-și petreacă zilele purtând și crescând copiii, străduindu-se, transpirând, mergând la treburile lor, visând la o familie confortabilă și fericită, la afecțiune conjugală, la copii ascultători, la bucurie în anii lor de amurg, în timp ce-și trăiesc, în pace, viețile... Timp de zeci, mii, zeci de mii de ani până acum, oamenii și-au risipit timpul, în acest fel, fără ca nimeni să-și creeze o viață desăvârșită. Toți intenționează doar să se ucidă reciproc în această lume întunecată, în cursa pentru faimă și avere, și să se provoace unul pe celălalt. Cine a căutat vreodată voia lui Dumnezeu? A fost cineva vreodată atent la lucrarea lui Dumnezeu? Toate părțile umanității, ocupate de influența întunericului, au devenit, de mult timp, natură umană și, astfel, este destul de dificil de îndeplinit lucrarea lui Dumnezeu, iar oamenii au chiar mai puțină inimă pentru a acorda atenție la ceea ce Dumnezeu le-a încredințat astăzi. Oricum, cred că oamenii nu se vor supăra ca Eu să rostesc aceste cuvinte, de vreme ce, despre ceea ce vorbesc Eu este istoria a mii de ani. A vorbi despre istorie înseamnă fapte și, în plus, scandaluri care sunt evidente tuturor, deci ce rost are să spunem ceea ce este contrar faptului? Dar, de asemenea, Eu cred că oamenii raționali, văzând aceste cuvinte, se vor trezi și vor căuta să progreseze. Dumnezeu speră că oamenii pot trăi și lucra în pace și mulțumire, de vreme ce, în același timp, ei pot să-L iubească pe Dumnezeu. Este voia lui Dumnezeu ca întreaga umanitate să poată intra în odihnă; mai mult decât aceasta, umplerea întregului pământ cu slava lui Dumnezeu este dorința cea mare a lui Dumnezeu. Numai că este păcat că ființele umane rămân scufundate în uitare și nedeșteptate, atât de grav corupte de Satana încât, astăzi, ele nu mai au asemănarea oamenilor. Deci, gândirea umană, moralitatea și educația formează o legătură importantă, cu antrenarea în alfabetizarea culturală care constituie o a doua legătură, pentru a ridica mai bine calibrul cultural al ființelor umane și pentru a schimba perspectivele lor spirituale.

De fapt, Dumnezeu nu cere mult de la umanitate, dar, întrucât decalajul dintre calibrul oamenilor și standardul, pe care Dumnezeu îl cere, este atât de mare, majoritatea oamenilor caută, pur și simplu, în direcția cerințelor lui Dumnezeu, dar nu au capacitatea de a le împlini. Înzestrarea înnăscută a oamenilor, împreună cu ceea ce sunt dotați după naștere, este departe de a fi suficient pentru a îndeplini cerințele lui Dumnezeu. Dar, pur și simplu, recunoașterea acestui punct nu este o soluție de succes. Apa îndepărtată nu poate stinge o sete imediată. Chiar dacă oamenii se cunosc pe ei înșiși ca fiind inferiori prafului, dacă nu au hotărârea de a satisface inima lui Dumnezeu, cu atât mai puțin iau ei calea avansată pentru a îndeplini cerințele lui Dumnezeu, atunci ce valoare are acel tip de cunoaștere? Nu este un efort inutil, la fel ca a scoate apă cu o sită? Esența a ceea ce spun Eu, are de-a face cu intrarea; acesta este subiectul principal.

Pe parcursul intrării omului, viața este întotdeauna plictisitoare, plină de elementele monotone ale vieții spirituale, cum ar fi a face câteva rugăciuni, a mânca și a bea cuvintele lui Dumnezeu sau a constitui adunări, astfel încât, oamenii să simtă mereu că, a crede în Dumnezeu, nu aduce mare bucurie. Astfel de activități spirituale sunt întotdeauna desfășurate pe baza firii originale a omenirii, care a fost coruptă de Satana. Deși oamenii pot primi, uneori, luminarea Duhului Sfânt, gândirea, firea, stilul lor de viață și obiceiurile lor originale sunt încă înrădăcinate în interior și, astfel, natura lor rămâne neschimbată. Activitățile superstițioase în care se implică oamenii sunt ceea ce Dumnezeu urăște cel mai mult, dar mulți oameni nu sunt încă în stare să renunțe la ele, gândindu-se că aceste activități superstițioase urmează să fie decretate de Dumnezeu și, chiar și astăzi, trebuie încă să se lepede complet de ele. Astfel de lucruri, ca aranjamentele pe care tinerii le fac pentru ospățul de nuntă și trusourile mireselor; darurile de bani, banchetele și modalitățile similare cu care sunt celebrate ocaziile fericite; formulele antice care au fost transmise; toate activitățile superstițioase fără sens, care se desfășoară în numele morților și al ritualurilor lor: acestea sunt chiar mai detestabile pentru Dumnezeu. Chiar și ziua de închinare (inclusiv Sabatul, așa cum este respectat de lumea religioasă) este detestabilă pentru El; iar relațiile sociale și interacțiunile lumești dintre oameni sunt cu atât mai mult disprețuite și respinse de către Dumnezeu. Chiar și Festivalul de Primăvară și Ziua de Crăciun, care sunt cunoscute de toată lumea, nu sunt decretate de Dumnezeu, să nu mai vorbim de jucării și decorațiuni (cuplete, tort de Anul Nou, pocnitori, felinare, cadouri de Crăciun, petreceri de Crăciun și Sfânta Împărtășanie) pentru aceste vacanțe festive – nu sunt ele idoli în mintea oamenilor? Ruperea pâinii de Sabat, vinul și inul subțire sunt idoli chiar mai indubitabili. Toate zilele de festivitate tradițională, populare în China, cum ar fi Ziua ridicării Capetelor Dragonului, Festivalul bărcilor-dragon, Festivalul de la jumătatea toamnei, Festivalul Laba și Ziua de Anul Nou, precum și festivalurile din lumea religioasă, cum ar fi Paștele, Ziua Botezului și Ziua de Crăciun, toate aceste festivaluri nejustificate au fost aranjate și transmise, de mulți oameni, din vremuri străvechi până astăzi și sunt total nepotrivite cu rasa umană pe care Dumnezeu a creat-o. Este imaginația bogată a umanității și concepția ingenioasă care au permis să fie transmise până astăzi. Ele par să fie lipsite de defecte, dar sunt, de fapt, tertipuri pe care Satana le joacă asupra umanității. Cu cât un loc este aglomerat de Satane, cu cât acel loc este mai nefolosit și învechit, cu atât mai profund înrădăcinate sunt obiceiurile sale feudale. Aceste lucruri leagă strâns oamenii, nepermițând absolut niciun spațiu pentru mișcare. Multe dintre festivalurile din lumea religioasă par să afișeze o originalitate extraordinară și să creeze un pod pentru lucrarea lui Dumnezeu, dar ele sunt, de fapt, legăturile invizibile cu care Satana îi ține pe oameni de la a ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu – ele sunt toate stratagemele viclene ale Satanei. De fapt, când o etapă a lucrării lui Dumnezeu este terminată, El a distrus deja uneltele și stilul acelei vremi, fără a lăsa nicio urmă. Cu toate acestea, „credincioși devotați” continuă să se închine acelor obiecte materiale tangibile; între timp, ei încredințează subconștientului lor ceea ce are Dumnezeu, fără a studia mai departe acel lucru, părând a fi plini de dragostea de Dumnezeu când, de fapt, ei L-au împins afară din casă, acum mult timp, și l-au pus pe Satana, pe masă, să i se închine. Portretele lui Isus, Crucea, Maria, Botezul lui Isus și Cina cea de Taină – oamenii le venerează pe acestea ca pe Domnul Cerului, tot timpul strigând, în mod repetat: „Dumnezeu Tatăl”. Oare nu este totul o glumă? Până în prezent, multe expresii și practici asemănătoare, care i-au fost transmise umanității, sunt detestate de Dumnezeu; ele obstrucționează, în mod serios, calea către Dumnezeu și, în plus, creează obstacole uriașe în calea intrării umanității. Lăsând la o parte măsura în care Satana a corupt umanitatea, interiorul oamenilor este complet umplut cu lucruri precum legea lui Witness Lee, experiențele lui Lawrence, sondajele lui Watchman Nee și lucrarea lui Paul. Dumnezeu, pur și simplu, nu are nicio cale de a lucra asupra ființelor umane, deoarece ele au, în interiorul lor, prea mult individualism, legi, reguli, reglementări, sisteme și altele asemenea; aceste lucruri, alături de tendințele feudale superstițioase ale oamenilor, au captat și au devorat omenirea. Este ca și cum gândurile oamenilor ar fi un film interesant care povestește un basm plin de culoare, cu ființe fantastice care merg pe nori, atât de imaginativ încât să uimească oamenii, lăsându-i pe aceștia uimiți și fără cuvinte. Ca să spun adevărul, lucrarea pe care Dumnezeu vine să o facă astăzi este, în primul rând, pentru a trata și a risipi caracteristicile superstițioase ale ființelor umane și pentru a transforma complet mentalitatea lor. Lucrarea lui Dumnezeu nu este ceea ce a fost transmis generațiilor și păstrat până astăzi de umanitate; este lucrarea așa cum a fost inițiată personal și completată de către El, fără a fi deloc nevoie să succeadă la moștenirea unui anumit mare om spiritual sau să moștenească vreo lucrare, de natură reprezentativă, făcută de Dumnezeu, într-o altă epocă. Ființele umane nu trebuie să se preocupe de niciunul dintre aceste lucruri. Dumnezeu are astăzi un alt stil de a vorbi și de a lucra, deci, de ce ar trebui să se tulbure ființele umane? Dacă oamenii merg pe cărarea de astăzi în curentul actual, în timp ce continuă moștenirea „strămoșilor” lor, ei nu vor ajunge la destinație. Dumnezeu simte o repulsie profundă pentru acest mod particular de comportament uman, la fel cum detestă anii, lunile și zilele lumii umane.

Cea mai bună cale de a schimba firea umană este de a inversa acele porțiuni ale părților celor mai intime ale inimii oamenilor, care au fost profund otrăvite, permițându-le oamenilor să înceapă să-și schimbe gândirea și moralitatea. Mai întâi de toate, oamenii trebuie să vadă clar că toate aceste ritualuri și activități religioase, anii, lunile și festivalurile sunt detestate de Dumnezeu. Ei ar trebui să se elibereze din aceste legături de gândire feudală și să elimine orice urmă a înclinației lor adânc înrădăcinate spre superstiție. Toate acestea sunt incluse în intrarea umanității. Trebuie să înțelegeți de ce Dumnezeu conduce umanitatea afară din lumea seculară și, din nou, de ce El conduce umanitatea departe de reguli și reglementări. Aceasta este poarta prin care veți intra și, deși nu are nimic de-a face cu experiența voastră spirituală, acestea sunt cele mai mari obstacole care blochează intrarea voastră și cunoașterea lui Dumnezeu. Ele formează o plasă care înfășoară oamenii. Mulți oameni citesc prea mult Biblia și pot chiar să recite, din memorie, numeroase pasaje din Biblie. La intrarea lor astăzi, oamenii folosesc Biblia, în mod inconștient, pentru a măsura lucrarea lui Dumnezeu, ca și cum baza acestei etape în lucrarea lui Dumnezeu este Biblia, iar sursa ei este Biblia. Când lucrarea lui Dumnezeu este în concordanță cu Biblia, oamenii susțin ferm lucrarea lui Dumnezeu și Îl privesc cu un respect nou descoperit; când lucrarea lui Dumnezeu nu se potrivește cu Biblia, oamenii devin atât de nerăbdători încât încep să transpire, căutând în ea fundamentul lucrării lui Dumnezeu; dacă lucrarea lui Dumnezeu nu este deloc menționată în Biblie, oamenii Îl vor ignora pe Dumnezeu. Se poate spune că, în ceea ce privește lucrarea de astăzi a lui Dumnezeu, majoritatea oamenilor o acceptă cu o precauție delicată, îi dau o ascultare selectivă și se simt indiferenți față de cunoașterea ei; în ceea ce privește lucrurile din trecut, ei se țin strâns de o jumătate și o abandonează pe cealaltă. Poate aceasta să fie numită intrare? Ținând cărțile celorlalți ca pe niște comori și abordându-le ca pe cheia de aur de la poarta Împărăției, oamenii, pur și simplu, nu arată niciun interes în ceea ce Dumnezeu cere astăzi de la ei. Mai mult, mulți „experți inteligenți” țin cuvintele lui Dumnezeu în mâna lor stângă și „capodoperele” altora în cea dreaptă, ca și cum ar vrea să găsească fundamentul cuvintelor lui Dumnezeu în aceste capodopere, pentru a dovedi, pe deplin, că vorbele lui Dumnezeu sunt corecte și, ei chiar explică altora cuvintele lui Dumnezeu, integrându-le în capodopere, ca și cum ar fi fost la lucru. Ca să spun adevărul, există numeroși „cercetători științifici” în rândul umanității, care nu au avut niciodată o părere bună despre cele mai recente realizări științifice de astăzi, realizări științifice care sunt fără precedent (adică, lucrarea lui Dumnezeu, cuvintele lui Dumnezeu și cărarea pentru intrarea în viață), astfel încât, oamenii sunt toți „autonomi”, „predicând” în lung și-n lat despre puterea elocvenței lor și fălindu-se cu „numele cel bun al lui Dumnezeu”. Între timp, propria lor intrare este în pericol, iar ei par a fi la fel de departe de cerințele lui Dumnezeu, cum este creația față de acest moment. Cât de ușor este să faci lucrarea lui Dumnezeu? Se pare că oamenii s-au hotărât deja să lase jumătate din ei înșiși zilei de ieri și să aducă jumătate până astăzi, să-i cedeze jumătate Satanei și să-I prezinte jumătate lui Dumnezeu, ca și cum aceasta ar fi calea de a le ușura conștiința și de a simți un sentiment de confort. Lumile interioare ale oamenilor sunt atât de insidioase, ei se tem de a nu pierde doar ziua de mâine, ci și pe cea de ieri, profund temători de a nu-l ofensa atât pe Satana cât și pe Dumnezeul de astăzi, care pare să fie și totuși să nu fie. Deoarece oamenii nu au reușit să-și cultive gândirea și moralitatea, în mod corespunzător, ei sunt lipsiți, în mod excepțional, de discernământ și, pur și simplu, nu pot spune dacă lucrarea de astăzi este sau nu cea a lui Dumnezeu. Poate că acest lucru este cauzat de gândirea feudală și superstițioasă a oamenilor, care este atât de profundă încât ei au pus de mult superstiția și adevărul, pe Dumnezeu și idolii, în aceeași categorie, fără să le pese să facă deosebirea între aceste lucruri, iar ei par incapabili de a discrimina, în mod clar, chiar după ce-și storc creierii. De aceea, ființele umane s-au oprit pe loc și nu mai înaintează. Toate aceste probleme se ivesc din lipsa modului corect de educație ideologică a oamenilor, ceea ce creează mari greutăți pentru intrarea lor. Ca urmare, oamenii nu simt vreodată vreun interes în lucrarea adevăratului Dumnezeu, ci rămân legați, în mod persistent, de[1] lucrarea omului (cum ar fi aceia pe care ei îi văd ca oameni grozavi), ca și cum ar fi fost marcați de aceasta. Nu sunt acestea ultimele subiecte în care umanitatea ar trebui să intre?

Note de subsol:

1. „Legați, în mod persistent, de” este folosit în mod batjocoritor. Această frază indică faptul că oamenii sunt încăpățânați și refractari, ținând la lucrurile învechite și nedorind să le dea drumul.

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

 

Devoțional zilnic vă vor garanta cele mai bune resurse spirituale și vă vor ajuta să înțelegeți mai multe adevăruri și taine. Citiți acum.

Lucrarea și intrarea (2)

Lucrarea și intrarea voastră sunt destul de sărace; omul nu acordă importanță lucrării și este chiar mai neatent cu intrarea. Omul nu le consideră pe acestea drept lecții în care el ar trebui să intre; prin urmare, în experiența lui spirituală, aproape tot ceea ce vede omul înseamnă castele de nisip. Nu vi se cere prea mult din punct de vedere al experienței voastre în lucrare, dar, pentru a fi desăvârșiți de Dumnezeu, ar trebui să-ți înveți lecțiile despre lucrul pentru Dumnezeu, astfel încât să puteți fi, în curând, după inima lui Dumnezeu. De-a lungul veacurilor, cei care au lucrat, au fost numiți lucrători sau apostoli, care se referă la un număr mic de oameni folosiți de Dumnezeu. Totuși, lucrarea despre care Eu vorbesc astăzi, nu se referă doar la acei lucrători sau apostoli; ea este îndreptată către toți cei care urmează să fie desăvârșiți de Dumnezeu. Poate că există mulți care au un interes scăzut în acest sens, dar, de dragul intrării, ar fi cel mai bine să discutăm acest adevăr.

Atunci când se vorbește despre lucrare, omul crede că lucrarea este de a alerga încoace și încolo pentru Dumnezeu, de a predica peste tot și de a se sacrifica pentru Dumnezeu. Deși această credință este corectă, ea este prea unliaterală; ceea ce Dumnezeu cere de la om nu este doar a călători încoace și încolo pentru Dumnezeu; ci mai degrabă slujirea și alimentarea în interiorul spiritului. Mulți frați și multe surori nu s-au gândit niciodată să lucreze pentru Dumnezeu, chiar după atâția ani de experiență, deoarece, lucrarea concepută de către om, este incompatibilă cu aceea care este cerută de Dumnezeu. De aceea, omul nu are absolut niciun interes în problema lucrării, iar acesta este exact motivul pentru care intrarea omului este, de asemenea, destul de unilaterală. Voi toți ar trebui să începeți a intra, lucrând pentru Dumnezeu, astfel încât să puteți experimenta mai bine toate aspectele sale Aceasta este în ceea ce ar trebui voi să intrați. Lucrarea nu se referă la alergarea încoace și încolo pentru Dumnezeu; ci ridică problema dacă viața omului și ceea ce trăiește omul sunt pe placul lui Dumnezeu. Lucrarea se referă la utilizarea credinței pe care o au oamenii în Dumnezeu și a cunoștințelor pe care le au despre El, pentru a-I fi mărturie lui Dumnezeu și pentru a-i sluji omului. Aceasta este responsabilitatea omului și ceea ce ar trebui să înțeleagă toți oamenii. Cu alte cuvinte, intrarea voastră este lucrarea voastră; căutați să intrați pe parcursul lucrării voastre pentru Dumnezeu. A-L experimenta pe Dumnezeu nu înseamnă doar capacitatea de a mânca și de a bea cuvântul Lui; mai important, trebuie să puteți să fiți martori pentru Dumnezeu, să-L slujiți, să vă îngrijiți de oameni și să le asigurați nevoile. Aceasta este lucrarea, dar și intrarea voastră; acesta este lucrul pe care fiecare om ar trebui să-l înfăptuiască. Există mulți oameni care se concentrează doar asupra călătoriei încoace și încolo pentru Dumnezeu și asupra predicării peste tot, cu toate acestea, ei își neglijează experiența personală și intrarea în viața spirituală. Acesta este motivul pentru care cei care Îl slujesc pe Dumnezeu devin cei care I se opun. Timp de atât de mulți ani, cei care-L slujesc pe Dumnezeu și se îngrijesc de om, au privit, pur și simplu, lucrarea și predicarea ca intrare și niciunul nu și-a luat propria experiență spirituală ca pe o intrare importantă. Mai degrabă, ei profită de luminarea lucrării Duhului Sfânt pentru a-i învăța pe alții. Când propovăduiesc, ei sunt mult împovărați și primesc lucrarea Duhului Sfânt și, prin aceasta, eliberează glasul Acestuia. În acel moment, cei care lucrează se simt satisfăcuți și mulțumiți de sine, ca și cum lucrarea Duhului Sfânt este propria lor experiență spirituală; ei simt că toate cuvintele pe care le spun, în acea vreme, sunt propria lor ființă și, de asemenea, ca și cum propria lor experiență nu este la fel de clară precum au descris-o ei. În plus, ei nu au nicio bănuială despre ce să spună înainte de a vorbi, însă, când Duhul Sfânt lucrează în ei, aceștia au un flux neîncetat și continuu de cuvinte. După ce ai predicat o dată, în acest fel, simți că statura ta reală nu este la fel de mică pe cât ai crezut tu. După ce Duhul Sfânt lucrează în tine, de mai multe ori, în mod asemănător, atunci tu determini că ai deja statură și crezi, în mod eronat, că lucrarea Duhului Sfânt este propria ta intrare și ființă. Când ai această experiență, în mod constant, devii permisiv cu privire la propria ta intrare. Apoi, devii leneș, fără să observi și fără să acorzi nicio importanță propriei tale intrări. De aceea, când te îngrijești de alții, trebuie să distingi, în mod clar, între statura ta și lucrarea Duhului Sfânt. Acest lucru va facilita mai bine intrarea ta și va aduce mai mult folos experienței tale. Faptul că omul privește lucrarea Duhului Sfânt ca pe propria lui experiență este începutul degenerării omului. Prin urmare, indiferent de datoria pe care o îndepliniți, trebuie să considerați intrarea voastră ca o lecție cheie.

Cineva lucrează pentru a împlini voia lui Dumnezeu, pentru a-i aduce înaintea Lui pe toți cei care sunt după inima Sa, pentru a-l aduce pe om la Dumnezeu și pentru a-i prezenta omului lucrarea Duhului Sfânt și îndrumarea lui Dumnezeu, prin aceasta, desăvârșind roadele lucrării Lui. Pentru acest motiv, se impune să înțelegeți substanța lucrării. Ca cineva folosit de Dumnezeu, toți oamenii sunt vrednici de a lucra pentru Dumnezeu, adică, toți au ocazia de a fi folosiți de către Duhul Sfânt. Totuși, există un punct pe care trebuie să-l înțelegeți: când omul face lucrarea lui Dumnezeu, el are ocazia să fie folosit de Dumnezeu, dar, ceea ce este spus și cunoscut de om, nu este în întregime statura omului. Puteți doar să ajungeți a vă cunoaște mai bine lipsurile din lucrarea voastră și să primiți o mai mare luminare de la Duhului Sfânt, prin aceasta, permițându-vă să obțineți o mai bună intrare în lucrarea voastră. Dacă omul privește călăuzirea de la Dumnezeu ca pe propria intrare a omului și ca pe ceea ce este inerent în om, nu există niciun potențial pentru ca statura lui să crească. Duhul Sfânt luminează omul, atunci când acesta este într-o stare normală; în astfel de momente, omul confundă adesea luminarea pe care o primește cu propria lui statură din realitate, deoarece Duhul Sfânt luminează în cel mai normal mod: prin folosirea a ceea ce este inerent în interiorul omului. Când omul lucrează și vorbește sau în timpul rugăciunii din devoțiunile sale spirituale, un adevăr va deveni, deodată, clar pentru el. În realitate, totuși, ceea ce vede omul este doar luminarea de către Duhul Sfânt (în mod firesc, aceasta este legată de cooperarea omului) și nu statura reală a omului. După o perioadă de experiență, în care omul întâlnește numeroase greutăți reale, adevărata statură a omului este evidențiată în astfel de circumstanțe. Doar în acel moment, omul descoperă că statura lui nu este atât de mare, iar egoismul, considerațiile personale și lăcomia omului, ies toate la iveală. Numai după câteva cicluri de experiență asemănătoare, mulți dintre cei care sunt treziți în duhurile lor, își dau seama că nu a fost propria lor realitate în trecut, ci o iluminare momentană de la Duhul Sfânt și omul doar primise lumina. Când Duhul Sfânt îl luminează pe om pentru a înțelege adevărul, este, adesea, într-o manieră clară și distinctă, fără să explice cum s-au întâmplat lucrurile or încotro se îndreaptă. Adică, El nu încorporează greutățile omului în această revelație și, mai degrabă, dezvăluie în mod direct adevărul. Când omul întâmpină greutăți în intrare, atunci el încorporează luminarea Duhului Sfânt și aceasta devine experiența reală a omului. De exemplu, o soră necăsătorită vorbește astfel în timpul părtășiei: „Noi nu căutăm slavă și bogăție sau râvnim la fericirea unei iubiri între soț și soție; noi căutăm doar să dedicăm o inimă de puritate și loialitate lui Dumnezeu”. Ea continuă și spune: „Odată ce oamenii se căsătoresc, multe lucruri îi asaltează, iar inima lor de dragoste pentru Dumnezeu nu mai este autentică. Inimile lor sunt mereu preocupate de familia lor și de partenerul lor și, astfel, inimile lor devin mult mai complicate....”. În timp ce ea vorbește, este ca și cum cuvintele pe care le spune sunt ceea ce gândește în inima ei; cuvintele ei sunt răsunătoare și puternice, ca și cum tot ce spune vine din adâncul inimii ei. Ea dorește să se poată dedica pe ea însăși, în întregime, lui Dumnezeu și speră că, frații și surorile asemeni ei, împărtășesc aceeași hotărâre. Se poate spune că hotărârea ta și sentimentul tău de a fi mișcată, în acest moment, vin în întregime din lucrarea Duhului Sfânt. Când se schimbă metoda lucrării lui Dumnezeu, tu ai crescut cu câțiva ani în vârstă; vezi că toate colegele tale de clasă și prietenele de vârsta ta, au soți sau auzi că după ce cutare s-a căsătorit, soțul ei a dus-o să locuiască în oraș, iar ea a obținut un loc de muncă acolo. Când o vezi, inima începe să simtă invidie. Vezi că ea este plină de farmec și elegantă din cap până în picioare; când vorbește, ea are un fler cosmopolit, fără să mai afișeze vreo urmă de bădărană de la țară. Văzând acest lucru, sentimentele se stârnesc în tine. Tu, după ce te-ai sacrificat pentru Dumnezeu în tot acest timp, nu ai o familie sau o carieră și ai făcut față la multă tratare; cu mult timp în urmă, ai intrat în vârsta mijlocie și tinerețea ta s-a scurs în tăcere, ca și cum ai fi fost într-un vis. Ai venit până astăzi, pe toată această cale, însă nu știi unde să te stabilești. În acel moment, te afli într-un vârtej de gânduri, ca și cum ai fi scoasă din minți. Complet singură și incapabilă de a dormi profund, fiindu-ți greu să adormi de-a lungul întregii nopți, tu, înainte să îți dai seama, începi să te gândești la hotărârea ta și la jurămintele tale solemne față de Dumnezeu și la motivul pentru care, chiar și acum, ai decăzut într-o stare atât de jalnică? Fără să îți dai seama, verși lacrimi în tăcere și simți o durere sfâșietoare. Vii înaintea lui Dumnezeu pentru a te ruga și începi să te gândești la intimitatea și apropierea inseparabilă din timpul zilelor tale fericite cu Dumnezeu. Înaintea ochilor tăi se arată scenă după scenă, iar legământul pe care l-ai făcut, în acea zi, îți sună, din nou, în urechi: „Nu este Dumnezeu singurul meu apropiat?”. În acel moment, tu plângi în hohote: „Doamne! Dumnezeu preaiubit! Mi-am dat deja inima, în totalitate, Ție. Doresc să îți fiu făgăduită, pentru totdeauna, Ție și Te voi iubi, nestrămutat, întreaga mea viață...” Doar când te lupți în acea suferință extremă, simți cu adevărat cât de minunat este Dumnezeu și, doar atunci, înțelegi clar: mi-am dat totul lui Dumnezeu cu mult timp în urmă. După o astfel de lovitură, devii mult mai experimentată în această chestiune și vezi că lucrarea Duhului Sfânt, la acel moment, nu este posesiunea omului. În experiențele tale de după aceea, nu mai ești constrânsă în această intrare; este ca și cum cicatricile tale ar fi folosit foarte mult intrării tale. Ori de câte ori întâlnești astfel de împrejurări, îți vei aminti imediat de lacrimile tale din acea zi, ca și cum te-ai fi reunit cu Dumnezeu. Îți este permanent teamă de a nu-ți periclita, din nou, relația cu Dumnezeu și de a nu deteriora atașamentul emoțional (relația normală) dintre tine și Dumnezeu. Aceasta este lucrarea și intrarea ta. Prin urmare, când primiți lucrarea Duhului Sfânt, ar trebui să vă concentrați, în același timp, mai mult pe intrarea voastră, văzând exact care este lucrarea Duhului Sfânt și care este intrarea voastră, precum și să încorporați lucrarea Duhului Sfânt în intrarea voastră, astfel încât, să puteți fi mai bine desăvârșiți de El și să permiteți ca substanța lucrării Duhului Sfânt să fie modelată în voi. În timpul experienței voastre legate de lucrarea Duhului Sfânt, ajungeți să cunoașteți atât pe Duhul Sfânt, cât și pe voi înșivă și, în mijlocul numeroaselor cazuri de suferință extremă, dezvoltați o relație normală cu Dumnezeu, iar relația dintre voi și Dumnezeu devine tot mai apropiată, zi după zi. După nenumărate exemple de emondare și rafinare, voi dezvoltați o adevărată dragoste pentru Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care trebuie să realizați că suferința, lovirea și necazurile nu sunt descurajante; ceea ce este înfricoșător, este a avea doar lucrarea Duhului Sfânt, dar nu și intrarea voastră. Când vine ziua în care lucrarea lui Dumnezeu este terminată, voi veți fi lucrat pentru nimic; deși ați experimentat lucrarea lui Dumnezeu, nu veți fi ajuns să cunoașteți Duhul Sfânt sau să fi avut propria voastră intrare. Luminarea omului de către Duhul Sfânt nu este pentru a susține pasiunea omului; este pentru a deschide o cale de ieșire pentru intrarea omului, precum și de a-i permite omului să ajungă a cunoaște Duhul Sfânt și, de la acesta, să dezvolte o inimă de venerație și adorație pentru Dumnezeu.

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Lucrarea și intrarea (1)

De când oamenii au început să pășească pe calea cea dreaptă a vieții, au existat multe lucruri despre care ei rămân nelămuriți. Ei încă sunt complet confuzi în legătură cu lucrarea lui Dumnezeu și despre cât ar trebui ei să lucreze. Acest lucru se datorează, pe de o parte, abaterii din experiența lor și limitărilor în capacitatea lor de a primi; pe de altă parte, aceasta se datorează faptului că lucrarea lui Dumnezeu nu a adus încă oamenii la această etapă. Deci, toată lumea este nesigură cu privire la cele mai multe probleme spirituale. Nu numai că sunteți nelămuriți în ce ar trebui să intrați; sunteți mai neștiutori cu privire la lucrarea lui Dumnezeu. Aceasta este mai mult decât, pur și simplu, o chestiune de neajunsuri ale voastre: este un cusur extraordinar care aparține tuturor celor din lumea religioasă. Aici se află cheia motivului pentru care oamenii nu-L cunosc pe Dumnezeu și, astfel, acest cusur este un defect obișnuit împărtășit de toți cei care Îl caută. Nicio singură persoană nu L-a cunoscut vreodată pe Dumnezeu sau nu I-a văzut vreodată adevărata față. Acesta este motivul pentru care lucrarea lui Dumnezeu devine la fel de dificilă ca mutarea unui munte sau golirea mării. Câți oameni și-au sacrificat viețile pentru lucrarea lui Dumnezeu; câți au fost izgoniți ca urmare a lucrării Sale; câți, de dragul lucrării Lui, au fost chinuiți până la moarte; câți, cu ochii plini de lacrimi de iubire pentru Dumnezeu, au murit pe nedrept; câți au întâlnit persecuții crude și inumane...? Faptul că aceste tragedii se întâmplă – oare nu este totul din cauza lipsei de cunoaștere a oamenilor despre Dumnezeu? Cum ar putea cineva, care nu-L cunoaște pe Dumnezeu, să aibă obrazul de a veni înaintea Lui? Cum ar putea cineva, care crede în Dumnezeu și, totuși, Îl persecută, să aibă obrazul de a veni înaintea Lui? Acestea nu sunt exclusiv nepotrivirile celor din cadrul lumii religioase, ci, mai degrabă, sunt obișnuite atât pentru voi, cât și pentru ei. Oamenii cred în Dumnezeu, fără să-L cunoască; doar din acest motiv, ei nu-L venerează pe Dumnezeu și nu se tem de El în inimile lor. Există chiar și cei care, cu mare fast și ceremonie, fac lucrarea pe care o vizualizează ei înșiși în acest curent și o abordează făcând lucrarea lui Dumnezeu potrivit cu propriile lor cerințe și dorințe necumpătate. Mulți oameni acționează sălbatic, nerespectându-L pe Dumnezeu și urmându-și propria lor voie. Oare nu sunt acestea întruchipări desăvârșite ale inimilor egoiste ale oamenilor? Nu manifestă acestea elementul excesiv de abundent al înșelăciunii pe care o au oamenii? Oamenii pot fi, într-adevăr, extrem de inteligenți, însă cum pot talentele lor să ia locul lucrării lui Dumnezeu? Într-adevăr, oamenilor poate să le pese de povara lui Dumnezeu, însă ei nu pot acționa prea egoist. Oare faptele oamenilor sunt, într-adevăr, divine? Poate cineva să fie absolut sigur? A-I fi martor lui Dumnezeu, a moșteni slava Sa – acestea înseamnă că Dumnezeu face o excepție și îi ridică pe oameni; cum ar putea ei să fie demni? Lucrarea lui Dumnezeu abia a început, cuvintele Sale abia au început să fie rostite. În acest moment, oamenii se simt bine referitor la ei înșiși; nu ar fi aceasta, pur și simplu, o invitație la umilire? Ei înțeleg mult prea puțin. Chiar și cel mai talentat teoretician, cel mai elocvent orator nu pot descrie întreaga abundență a lui Dumnezeu – cu cât mai puțin puteți voi? Mai bine nu v-ați stabili propria valoare mai sus de cea a cerurilor, ci mai degrabă să vă vedeți ca fiind inferiori celor mai neînsemnați dintre acei oameni raționali care caută să-L iubească pe Dumnezeu. Aceasta este calea pe care veți intra: de a vă vedea ca fiind mai scunzi cu o palmă decât toți ceilalți. De ce să vă considerați atât de sus? De ce să vă estimați atât de sus? Pe calea lungă a vieții, nu ați făcut decât primii pași. Tot ce vedeți este brațul lui Dumnezeu, nu pe Dumnezeu în întregime. Este de datoria voastră să vedeți mai mult din lucrarea lui Dumnezeu, să descoperiți mai mult din ceea ce ar trebui pătruns, pentru că v-ați schimbat prea puțin.

Lucrarea lui Dumnezeu nu încetează niciodată să prelucreze[1] omul și să transforme firea acestuia, pentru că el are prea multe lipsuri și nu este la înălțimea standardelor stabilite de El. Și astfel, se poate spune că, în ochii lui Dumnezeu, veți fi mereu nou-născuți, care au prea puține dintre elementele care sunt pe placul Lui, deoarece nu sunteți decât creaturi în mâinile lui Dumnezeu. Dacă cineva cade în mulțumirea de sine, nu va fi detestat de Dumnezeu? A spune că Îl puteți mulțumi pe Dumnezeu în prezent înseamnă a vorbi din perspectiva limitată a trupului vostru lumesc; dacă ar fi să vă comparați într-adevăr cu Dumnezeu, ați fi pururi înfrânți în arenă. Trupul omului nu a cunoscut niciodată victoria. Doar prin lucrarea Sfântului Duh omul are posibilitatea de a dobândi trăsături răscumpărătoare. Într-adevăr, din nenumăratele lucruri ale creației lui Dumnezeu, omul este cel mai mărunt. Deși este stăpânul tuturor lucrurilor, omul este singurul dintre ele care este supus înșelăciunii Satanei, singurul care cade pradă, în nenumărate feluri, corupției lui. Omul nu a deținut niciodată suveranitatea asupra lui însuși. Majoritatea oamenilor trăiesc în locul murdar al Satanei și suferă batjocura lui; el îi tachinează într-un fel și în altul până când ei sunt pe jumătate vii, îndurând tot felul de vicisitudini, tot felul de greutăți în lumea umană. După ce se joacă cu ei, Satana pune capăt destinului lor. Și, astfel, oamenii trăiesc întreaga lor viață într-o uluială haotică și nu se bucură, măcar o dată, de lucrurile bune pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru ei, dar, în schimb, sunt vătămați de Satana și lăsați în zdrențe. Astăzi, ei au devenit atât de moleșiți și apatici, încât, pur și simplu, nu au nicio aplecare de a lua cunoștință de lucrarea lui Dumnezeu. Dacă oamenii nu au nicio aplecare de a lua cunoștință de lucrarea lui Dumnezeu, experiența lor este sortită să rămână, pentru totdeauna, fragmentată și incompletă, iar intrarea lor va fi, pentru totdeauna, un spațiu gol. În cele câteva mii de ani de când Dumnezeu a venit în lume, nenumărați oameni cu idealuri înalte au fost folosiți de Dumnezeu pentru a lucra pentru El de-a lungul a nenumărați ani; dar cei care-I cunosc lucrarea, sunt atât de puțini încât aproape nu există. Pentru acest motiv, un număr imens de oameni își asumă rolul de a I se opune lui Dumnezeu, în același timp în care lucrează pentru El, deoarece, decât să facă lucrarea lui Dumnezeu, ei, de fapt, fac lucrarea omenească într-o poziție acordată de Dumnezeu. Poate fi aceasta numită lucrare? Cum pot ei intra? Umanitatea a luat harul lui Dumnezeu și l-a îngropat. Din această cauză, de generații încoace, cei care fac lucrarea Lui au puțină intrare. Ei, pur și simplu, nu vorbesc despre cunoașterea lucrării lui Dumnezeu, deoarece ei înțeleg prea puțin din înțelepciunea lui Dumnezeu. Se poate spune că, deși sunt mulți care Îi slujesc lui Dumnezeu, ei nu au reușit să vadă cât de preamărit este El și, de aceea, toți s-au ridicat pe ei înșiși ca pe Dumnezeu pentru ca alții să li se închine.

Timp de atât de mulți ani, Dumnezeu a rămas ascuns în creație; a observat, de-a lungul a atât de multor primăveri și toamne, din spatele unei ceți învăluitoare; a privit în jos, din al treilea Cer, timp de atât de multe zile și nopți; a umblat printre oameni, timp de atât de multe luni și ani. El S-a așezat deasupra tuturor oamenilor, așteptând, în tăcere, timp de atât de multe ierni reci. Nici măcar o dată, El nu S-a arătat nimănui, în mod deschis, nici nu a scos vreun sunet, îndepărtându-Se fără un semn și, la fel de tăcut, întorcându-Se. Cine poate cunoaște adevărata Lui față? El nu i-a vorbit, măcar o dată, omului, niciodată nu i S-a arătat omului. Cât de ușor este pentru oameni să facă lucrarea lui Dumnezeu? Puțin își dau ei seama că, a-L cunoaște pe El este cel mai greu dintre toate lucrurile. Astăzi, Dumnezeu i-a vorbit omului, însă omul nu L-a cunoscut niciodată pe El, deoarece intrarea lui în viață este prea limitată și superficială. Văzuți din perspectiva Lui, oamenii sunt totul nepotriviți să se arate în fața lui Dumnezeu. Ei au prea puțină înțelegere despre Dumnezeu și sunt prea mult înstrăinați de El. Mai mult, inimile cu care ei cred în Dumnezeu, sunt prea complicate, iar ei, pur și simplu, nu poartă chipul lui Dumnezeu în locurile cele mai intime ale inimii lor. Ca rezultat, efortul conștiincios al lui Dumnezeu și lucrarea Sa, la fel ca bucățile de aur îngropate sub nisip, nu pot emite o licărire de lumină. Pentru Dumnezeu, calibrul, motivele și punctele de vedere ale acestor oameni, sunt peste măsură de dezgustătoare. Sărăciți în capacitatea lor de a primi, nesimțitori până la insensibilitate, decăzuți și degenerați, extrem de slugarnici, slabi și fără puterea voinței, ei trebuie să fie conduși așa cum sunt conduși caii și vitele. În ceea ce privește intrarea lor în duh sau intrarea în lucrarea lui Dumnezeu, ei nu acordă nici cea mai mică atenție, neavând nicio iotă de determinare pentru a suferi de dragul adevărului. Nu va fi ușor ca acest tip de persoană să fie făcut complet de către Dumnezeu. Astfel, este vital să abordați din acest unghi intrarea voastră – prin lucrarea și intrarea voastră, vă apropiați, ajungând să cunoașteți lucrarea lui Dumnezeu.

Note de subsol:

1. „să prelucreze omul” înseamnă “să îl mântuiască”

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic