Practică (5)

În timpul Epocii Harului, Isus a rostit unele cuvinte și a împlinit o etapă a lucrării. Ele au avut un context și au fost potrivite pentru stările oamenilor din acea vreme; Isus a vorbit și a lucrat conform contextului din acea vreme. El a făcut și unele prorociri. A prorocit că Duhul adevărului va veni în timpul zilelor de pe urmă, când Duhul adevărului va împlini o etapă a lucrării. Adică, în afară de lucrarea pe care El Însuși urma să o împlinească în timpul acelei epoci, El nu s-a exprimat clar cu privire la nimic altceva; cu alte cuvine, lucrarea adusă de Dumnezeu întrupat a avut limite. Astfel, El a împlinit doar lucrarea acelei epoci și nu a împlinit altă lucrare care nu a avut legătură cu El. În acea vreme, El nu a lucrat după sentimente sau viziuni, ci în conformitate cu vremurile și contextul. Nimeni nu L-a condus și nu L-a îndrumat. Plinătatea lucrării Lui a fost ceea ce a fost El, adică lucrarea ce trebuia împlinită de Duhul întrupat al lui Dumnezeu – întreaga lucrare introdusă prin întrupare. Poate că harul și pacea Epocii Harului au făcut ca experiențele tale să conțină mult din ce are a face cu sentimentele sau cu sensibilitatea omenească. Isus a lucrat numai în conformitate cu ceea ce a văzut și a auzit El Însuși. Cu alte cuvinte, Duhul a lucrat în mod direct; nu a fost nevoie de trimiși care să-I apară și să-I dea vise, și nici ca vreo lumină mare să strălucească deasupra Lui și să-I îngăduie să vadă. El a lucrat în mod liber și degajat, pentru că lucrarea Lui nu s-a bazat pe sentimente. Cu alte cuvinte, când a lucrat, El nu a bâjbâit și nu a ghicit, ci a făcut lucrurile cu ușurință, lucrând și vorbind conform propriilor Sale idei și celor văzute cu propriii Lui ochi, pe care le-a împărtășit de îndată fiecăruia dintre discipolii care L-au urmat. Aceasta este diferența dintre lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea oamenilor: când lucrează oamenii, ei caută și bâjbâie, mereu imitând și deliberând pe baza temeliei așezate de alții, pentru a obține o pătrundere mai adâncă. Lucrarea lui Dumnezeu este furnizarea a ceea ce este El, El săvârșește lucrarea pe care trebuie să o săvârșească El Însuși și nu furnizează nimic Bisericii folosindu-se de cunoașterea provenită din lucrarea vreunui om; în schimb, El săvârșește prezenta lucrare pe baza stării oamenilor. Astfel, lucrând în acest mod, este de mii de ori mai liber decât atunci când lucrează oamenii. Oamenilor li se pare chiar că Dumnezeu nu se conformează îndatoririlor Lui și că lucrează după bunul Lui plac. Dar toată lucrarea pe care o împlinește este o lucrare nouă și trebuie să știi că lucrarea lui Dumnezeu întrupat nu se bazează niciodată pe sentimente.

Când discipolii care L-au urmat pe Isus în acea vreme au avut o oarecare experiență, ei au simțit că ziua Lui Dumnezeu venise și se vor întâlni cu Domnul imediat. Acesta a fost sentimentul pe care l-au avut și, pentru ei, acest lucru a fost de o extremă importanță. Dar, de fapt, pe ceea ce simt oamenii nu te poți baza. În sinea lor, ucenicii au simțit că, poate, aproape că ajunseseră la sfârșitul călătoriei lor sau că tot ceea ce făcuseră și înduraseră fusese orânduit de Dumnezeu. Iar Pavel a spus că își încheiase alergarea, că luptase lupta și că îi era pregătită o cunună a dreptății. Acestea erau sentimentele pe care le avea și le-a scris în epistole și le-a trimis bisericilor. Astfel de acțiuni proveneau din povara pe care o purta pentru biserici, de aceea Sfântul Duh nu a dat nicio atenție acestei lucrări. În acea vreme, când a spus „este pregătită pentru mine o cunună a dreptății”, el nu a simțit niciun reproș interior – nu a simțit nicio tulburare și nici nu a fost certat, așa că a considerat acest sentiment ca fiind foarte normal și corect. A crezut că venise de la Sfântul Duh. Dar, privit astăzi, nu venise de la Sfântul Duh. Nu fusese altceva decât amăgirea unui om. Au existat multe amăgiri în oameni. În vremea aceea, Dumnezeu nu le-a acordat atenție și nici nu și-a exprimat vreo părere. Cea mai mare parte a lucrării Sfântului Duh nu este împlinită prin intermediul sentimentelor oamenilor – Sfântul Duh nu lucrează în sentimentele oamenilor. Exceptând vremurile grele și întunecate de dinainte de întruparea Lui Dumnezeu, sau perioada când nu existau apostoli sau lucrători; în timpul acelei etape, lucrarea Sfântului Duh le-a dat oamenilor unele sentimente speciale. De exemplu: atunci când oamenii erau lipsiți de călăuzirea cuvintelor Lui Dumnezeu, când se rugau, aveau un sentiment de bucurie de nedescris, în inimile lor era un sentiment de desfătare și erau împăcați și liniștiți. Când au avut călăuzirea cuvintelor, duhurile oamenilor s-au limpezit, iar acțiunile lor au fost luminate de cuvinte. Firește, ei au avut și sentimente de pace și liniște. Când oamenii se aflau în primejdie sau când Dumnezeu îi oprea să facă anumite lucruri, ei se simțeau neliniștiți și tulburați în inimile lor, dar nu ca și cum li s-ar fi pus un nod în gât și nu ar fi putut respira. Când oamenii aveau acest sentiment se datora, poate, faptului că mediul era prea înspăimântător sau prea ostil, ceea ce le provoca un sentiment de groază și, astfel, erau extrem de neliniștiți. Dar nu Sfântul Duh îi făcea temători într-o asemenea măsură. În astfel de vremuri, jumătate din acest sentiment provenea din reacțiile mintale ale oamenilor și nu provenea în întregime de la Sfântul Duh. Oamenii trăiesc întotdeauna în mijlocul propriilor lor sentimente și așa au trăit timp de mulți ani. Când sunt împăcați în inimile lor, ei acționează (considerând disponibilitatea lor drept un sentiment de pace), iar când nu sunt împăcați în inimile lor, ei nu acționează (considerând aversiunea sau repulsia lor drept un sentiment de neliniște). (Dacă) lucrurile merg bine, ei cred că[a] a fost voia Lui Dumnezeu. (De fapt, era vorba de ceva ce ar fi trebuit să meargă foarte bine, aceasta fiind legea firească a lucrurilor). Când lucrurile nu merg bine, ei cred[b] că nu a fost voia Lui Dumnezeu și se grăbesc să se dezică. Dar, de cele mai multe ori, când oamenii dau peste astfel de întâmplări, este legea firească a lucrurilor. Dacă te-ai fi străduit mai mult, cu siguranță te-ai fi descurcat așa cum trebuie, iar lucrurile ar fi mers din ce în ce mai bine. Să zicem, de pildă, că te duci să cumperi varză. Prețul pieței este de doi jiao[c] pentru un jin[d], dar simți că ar trebui să fie de un jiao pentru un jin. De fapt, asta e doar ceea ce crezi în inima ta, dar, când încerci să cumperi la acest preț, nu reușești niciodată și crezi că Dumnezeu nu vrea ca tu să cumperi varză.

Viețile oamenilor conțin prea multe sentimente. Mai ales din momentul în care oamenii încep să creadă în Dumnezeu, sentimentele lor sporesc pe zi ce trece, lăsându-i tot timpul tulburați și încurcați. Nu știu de unde să înceapă și sunt nesiguri cu privire la multe lucruri – dar, de cele mai multe ori, atunci când vorbesc sau acționează în conformitate cu sentimentele lor, atâta timp cât nu este vorba de ceva care să încalce marile principii, Sfântul Duh nu reacționează. E ca în cazul cununii dreptății simțite de Pavel: timp de mulți ani, nimeni nu a crezut că sentimentele lui erau greșite, nici chiar Pavel însuși nu a simțit vreodată că sentimentele lui erau greșite. De unde vin sentimentele oamenilor? Ele sunt, firește, reacția creierului lor. Sentimente diferite sunt produse în conformitate cu diferite medii și cu diferite chestiuni. De multe ori, oamenii deduc prin logica omenească și obțin un set de formule care au drept rezultat formarea multor sentimente omenești. Fără să-și dea seama, oamenii introduc propria lor deducție logică și, astfel, aceste sentimente devin elementele pe care se bazează oamenii în viețile lor, ele devin o cârjă emoțională în viețile lor (aidoma cununii lui Pavel sau a „întâlnirii cu Domnul în văzduh” a Martorului Lee). Dumnezeu aproape că nu are cum interveni în aceste sentimente ale omului și trebuie să le lase să se dezvolte în voia lor. Astăzi, îți vorbesc deslușit, iar dacă continui să mergi călăuzit de sentimentele tale, nu înseamnă că trăiești încă în neclaritate? Nu accepți cuvintele care au fost clar precizate pentru tine și te bazezi mereu pe sentimentele tale personale. Prin aceasta, nu ești ca un orb care pipăie un elefant[e]? Și ce vei câștiga în cele din urmă?

Astăzi, întreaga lucrare săvârșită de Dumnezeu întrupat este reală. Nu e un lucru pe care să-l poți simți, nici un lucru pe care să ți-l poți închipui și, cu atât mai puțin ceva ce poți deduce – este doar un lucru pe care vei fi în stare să-l înțelegi când ți se va întâmpla ceva. Uneori, nu poți vedea limpede nici atunci când ți se întâmplă și, numai când Dumnezeu în persoană face lucrurile, deslușind cu mare limpezime miezul adevărat al celor întâmplate, pot oamenii să înțeleagă. În vremea aceea, existau multe amăgiri printre discipolii lui Isus. Ei credeau că ziua lui Dumnezeu se apropia și că urmau să moară pentru Isus și să poată să se întâlnească, în curând, cu Domnul Isus – totuși, un astfel de timp încă nu a venit. Petru lua foarte în serios acest sentiment. A așteptat șapte ani întregi, simțind mereu că venise timpul – dar încă nu venise. Discipolii au simțit că viețile lor au ajuns la final, sentimentele lor s-au înmulțit, iar aceste sentimente au devenit sensibile – dar ei au avut parte de multe eșecuri și au fost incapabili de a reuși. Ei înșiși nu știau ce se întâmpla. Putea să nu se împlinească ceea ce venea cu adevărat de la Sfântul Duh? Pe sentimentele oamenilor nu te poți baza. Dat fiind că oamenii au creier, gânduri și propriile lor idei bazate pe context și pe stări la momentul respectiv, ei își făuresc propriile lor asociații mentale bogate. Mai ales, atunci când oamenilor cu rațiune sănătoasă li se întâmplă ceva, ei devin surescitați și nu se pot opri din a-și crea propriile lor asociații mentale bogate. Acest lucru li se aplică îndeosebi „experților” cu teorii și cunoștințe elevate, ale căror asociații mentale devin din ce în ce mai abundente după mulți ani de contacte cu lumea; fără a-și da seama, acestea le depășesc gândurile, devenind sentimente extrem de puternice – iar experții sunt mulțumiți astfel. Când oamenii vor să facă ceva, apar sentimentele și închipuirile, iar oamenii cred că ele sunt corecte. Mai târziu, când văd că nu s-au împlinit, oamenii nu-și pot da seama ce nu a mers bine. Poate cred că Dumnezeu Și-a schimbat planul.

Printre oamenii din Epoca Legii erau mulți care aveau și ei anumite sentimente, dar erorile în sentimentele lor erau mai puține decât cele ale oamenilor de astăzi. Și aceasta deoarece, înainte, oamenii erau în stare să contemple arătarea lui Iahve, puteau vedea trimiși și aveau vise. Oamenii de astăzi sunt incapabili de a avea viziuni sau de a vedea trimiși și, astfel, în sentimentele lor există mai multe erori. Este inevitabil ca oamenii să aibă sentimente. Oamenii Vechiului Testament aveau și ei sentimente și credeau că aceste sentimente erau foarte bune, dar trimișii apăreau de multe ori printre ei, ceea ce minimalizează erorile sentimentelor lor. Când oamenii de azi simt că un lucru este în mod deosebit bun și se apucă să îl pună în practică, Sfântul Duh nu le reproșează aceasta. Pe dinăuntru, ei nu au niciun fel de sentimente și sunt împăcați. După ce au terminat, doar prin comuniune sau prin citirea cuvintelor lui Dumnezeu ei descoperă că nu au avut dreptate. Pe de o parte, nu există trimiși care să le apară oamenilor, visele sunt rare, iar oamenii nu văd nimic din viziunile cerești. Pe de altă parte, Sfântul Duh nu Își mărește reproșul și disciplina în oameni; nu prea există în oameni niciuna dintre lucrările Sfântului Duh. Astfel, dacă oamenii nu mănâncă și nu beau cuvintele lui Dumnezeu[f], dacă nu înțeleg calea practicării și nu caută cu adevărat, atunci ei nu vor culege nimic. Principiile lucrării Sfântului Duh sunt după cum urmează: El nu dă nicio atenție la ceea ce nu implică lucrarea Lui; dacă ceva nu se află în cadrul scopului jurisdicției Sale, El nu intervine niciodată, îngăduindu-le oamenilor să facă orice necazuri vor. Poți să acționezi oricum vrei, dar va veni ziua când nu vei ști ce să faci. Dumnezeu lucrează cu hotărâre în propriul Său trup, neimplicându-Se sau neintervenind niciodată în lucrarea oamenilor și în lumea lor măruntă; în schimb, Dumnezeu păstrează distanța față de lumea ta și săvârșește lucrarea pe care ar trebui să o săvârșească. Astăzi, nu ți se reproșează dacă cheltuiești mai mult de cinci mao, nici nu ești răsplătit dacă economisești cinci mao. Acestea sunt chestiuni umane și nu au nici cea mai mică legătură cu lucrarea Sfântului Duh – acțiunile tale în această privință nu se află în cadrul scopului lucrării Mele.

În vremea aceea, Petru a spus multe cuvinte și a făcut multă muncă. Este, oare, posibil ca nimic din toate acestea să nu fi venit din idei omenești? Pentru că este imposibil ca totul să fi venit în întregime de la Sfântul Duh. Petru era doar o făptură a lui Dumnezeu, era un discipol, era Petru, nu Isus, iar substanța lor nu era aceeași. Chiar dacă Petru a fost trimis de Sfântul Duh, nu tot ce a făcut și a spus[g] a venit de la Sfântul Duh, pentru că el era, până la urmă, un om. Pavel a spus multe cuvinte și a scris epistole bogate bisericilor, reunite în Biblie. Sfântul Duh nu și-a exprimat nicio părere, deoarece timpul în care scria Pavel epistolele era cel în care era folosit de Sfântul Duh. El a avut viziuni, le-a scris și le-a transmis fraților și surorilor care erau întru Domnul. Isus nu și-a exprimat nicio părere și nu a avut nicio reacție. De ce a acționat Sfântul Duh astfel? De ce nu l-a oprit Sfântul Duh? Fiindcă unele impurități vin din gândurile normale ale oamenilor și sunt inevitabile. În plus, acțiunile lui nu au provenit din întrerupere și nu s-au amestecat cu stările normale ale oamenilor; când există o astfel de lucrare a umanității, oamenii o socotesc mai ușor de acceptat. Este firesc ca gândurile normale ale oamenilor să se amestece, cu condiția ca aceste impurități să nu interfereze cu nimic. Cu alte cuvinte, oamenii cu gânduri normale sunt capabili să gândească toți în acest fel. Când oamenii trăiesc în trup, își au propriile lor gânduri – și nu există nicio posibilitate de expulzare a acestor gânduri normale. Dacă ai creier, atunci trebuie să ai gânduri. Totuși, după ce experimentezi lucrarea lui Dumnezeu pentru o vreme, în creierul oamenilor vor exista mai puține gânduri. După ce au experimentat mai multe lucruri, vor putea vedea limpede și, astfel, vor întrerupe mai puțin; cu alte cuvinte, atunci când imaginația și deducția logică a oamenilor sunt respinse, sentimentele lor anormale se vor împuțina. Toți cei care trăiesc în trup au propriile lor gânduri dar, până la urmă, lucrarea lui Dumnezeu în ei va atinge punctul în care gândurile lor nu vor mai putea să îi tulbure, ei nu se vor mai baza pe sentimente pentru a trăi, statura lor reală va crește și vor fi în stare să trăiască în realitate după cuvintele lui Dumnezeu și nu vor mai înfăptui lucruri vagi și goale și, atunci, vor fi incapabili de a face ceva care să provoace întreruperi. În acest fel, ei vor înceta să se amăgească iar, de aici înainte, faptele lor vor constitui statura lor reală.

Note de subsol:

a. Textul original omite „ei cred că”.

b. Textul original omite „ei cred”.

c. „Jiao” (sau „mao”) este o diviziune a monedei chinezești. În China, unitatea monetară de bază este yuan-ul. Într-un yuan sunt zece jiao.

d. „Jin” este o unitate de măsură chinezească ce valorează 500 gr.

e. „Un orb care pipăie un elefant” se referă la parabola orbului și a elefantului. Se zice că niște orbi au pipăit un elefant, fiecare crezând că partea pe care o atingea reprezenta animalul în întregime. Această parabolă este o metaforă pentru modul în care oamenii consideră observațiile sau judecățile parțiale ca fiind întregul adevăr.

f. Textul original omite „cuvintele lui Dumnezeu”.

g. Textul original omite „ce a făcut și a spus”.

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

 

Cum sunt îndeplinite profețiile privind venirea Domnului? Învățați mai multe despre vestea bună a întoarcerii Domnului.