Din afară, se pare că etapele lucrării lui Dumnezeu în această fază actuală au fost deja finalizate, și că omenirea a experimentat deja judecata, mustrarea, înfrângerea și rafinarea cuvintelor Sale, și că a trecut prin etape precum judecarea făcătorilor de servicii, rafinarea vremurilor de mustrare, procesul morții, încercarea contrastelor și iubirea pentru Dumnezeu. Totuși, în ciuda faptului că oamenii au îndurat mari suferințe în fiecare etapă, ei încă rămân neștiutori cu privire la voia lui Dumnezeu. La fel ca judecarea prestatorilor de servicii, ce au câștigat oamenii din aceasta, ce au înțeles din ea și la ce rezultat a vrut Dumnezeu să se ajungă prin aceasta – oamenii încă nu s-au lămurit în privința acestor probleme. Din viteza lucrării lui Dumnezeu se pare că, oamenii cu siguranță nu pot ține pasul conform cu norma actuală. Se poate vedea din aceasta că Dumnezeu mai întâi dezvăluie omenirii aceste etape ale lucrării Sale, și că El nu trebuie neapărat să ajungă la un nivel pe care oamenii și-l pot imagina în oricare dintre etape, ci El încearcă să folosească acest lucru pentru a clarifica o problemă. Pentru ca Dumnezeu să desăvârșească pe cineva care să fie cu adevărat câștigat de El, El trebuie să urmeze etapele descrise mai sus. Scopul acestei lucrări este de a face pe oameni să vadă care sunt etapele necesare pentru ca Dumnezeu să desăvârșească un grup de oameni. Deci, privind din afară, etapele lucrării lui Dumnezeu au fost finalizate, dar, în esență, El abia a început să desăvârșească în mod oficial omenirea. Aceasta este ceea ce oamenii ar trebui să vadă clar – faptul că etapele lucrării Lui au fost finalizate, nu că lucrarea Lui a fost finalizată. Dar ceea ce cred oamenii prin prisma opiniilor lor este că etapele lucrării lui Dumnezeu au fost dezvăluite omenirii și că, fără îndoială, lucrarea Lui a fost terminată. Acest mod de a vedea lucrurile este complet greșit. Lucrarea lui Dumnezeu nu este în concordanță cu opiniile oamenilor, este un contraatac împotriva opiniilor oamenilor la fiecare pas, iar etapele lucrării Lui sunt în mod deosebit diferite de opiniile oamenilor; aceasta arată înțelepciunea lui Dumnezeu. Din aceasta se poate constata că opiniile oamenilor sunt perturbatoare în fiecare moment, și tot ceea ce oamenii își pot imagina sunt lucruri la care Dumnezeu dorește să riposteze. Aceasta este o perspectivă rezultată din experiența reală. Oamenii cu toții cred că Dumnezeu lucrează atât de repede, și cred că, în timp ce ei încă nu înțeleg nimic și sunt încă amețiți și confuzi, lucrarea lui Dumnezeu a fost terminată fără ca oamenii să o cunoască. Fiecare etapă a lucrării Lui este astfel. Cei mai mulți cred că Dumnezeu se joacă cu oamenii, dar intenția din spatele lucrării Lui nu este astfel. Metoda Sa de lucru este una de ruminare: mai întâi, ca atunci când privești rapid florile în timp ce călărești un cal la galop, apoi intrând în detalii și mai apoi elucidând aceste detalii. Acest lucru îi ia pe oameni prin surprindere. Oamenii încearcă să Îl tragă pe sfoară pe Dumnezeu, crezând că dacă pot doar să facă minimul necesar până când vor ajunge într-un anumit punct, Dumnezeu va fi mulțumit. În realitate, cum ar fi posibil ca Dumnezeu să fie mulțumit când oamenii încearcă să facă doar minimul necesar? Metoda de lucru a lui Dumnezeu este de a-i surprinde pe oameni și de a-i lua prin surprindere ca să obțină cele mai bune rezultate și pentru ca oamenii să cunoască mai bine înțelepciunea Lui și să înțeleagă mai bine dreptatea Lui, măreția și firea Sa de neofensat.
Dumnezeu a început în mod oficial să îi desăvârșească pe oameni. Pentru a putea fi făcuți compleți, oamenii trebuie mai întâi să aibă parte de revelația, judecata și mustrarea dată de cuvintele lui Dumnezeu, și să experimenteze încercările și rafinarea date de cuvintele lui Dumnezeu (cum ar fi încercarea făcătorilor de servicii). În plus, oamenii trebuie să fie capabili să îndure încercarea morții. Cu alte cuvinte, o persoană care face cu adevărat voia lui Dumnezeu poate aduce laude din adâncul inimii în mijlocul judecății lui Dumnezeu, a mustrării Lui și a încercărilor și Îl poate asculta pe deplin pe Dumnezeu și poate să uite de el însuși, iubindu-L astfel pe Dumnezeu cu o inimă plină de sinceritate, hotărâre și puritate; o astfel de persoană este completă și aceasta este, de asemenea, lucrarea pe care Dumnezeu vrea să o facă și este ceea ce Dumnezeu dorește să realizeze. Oamenii nu pot trage concluzii pripite cu privire la metodele de lucru ale lui Dumnezeu, și nu pot decât să urmărească intrarea în viață. Aceasta este temelia. Nu scruta în mod constant metodele de lucru ale lui Dumnezeu; aceasta nu va face decât să îți limiteze perspectivele viitoare. Cât de mult din metodele Lui de lucru ai văzut până în prezent? Cât de ascultător ai fost? Cât de mult ai câștigat de pe urma fiecărei metode de lucru? Ești gata să fii desăvârșit de Dumnezeu? Ești gata să fii făcut o persoană completă? Acestea sunt lucrurile despre care ar trebui să fiți lămuriți pe deplin. Sunt lucruri în care ar trebui să pătrundeți.
Note de subsol:
a. Textul original nu conține expresia „vremurile de”.
Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic
Film crestin noi „Credința În Dumnezeu” Domnul reîntors a dezvăluit taina credinței în Dumnezeu
Yu Congguang predică Evanghelia în cadrul Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic și, pe când încerca să scape de arestul poliției chineze, este salvat de Zheng Xun, coleg într-o biserică de casă locală. Apoi, împreună cu Zheng Xun și alții, participă de mai multe ori la părtășii despre ce înseamnă credința în Dumnezeu, modalitatea de a crede pentru a câștiga aprobarea lui Dumnezeu și alte aspecte ale adevărului. Într-un final, aceste adevăruri soluționează confuzia și dificultățile vechi ale lui Zheng Xun și ale celorlalți, permițându-le să înțeleagă adevăratul sens al „credinței în Dumnezeu” și să-și elibereze inimile.
Urmăriți mai multe filme religioase
Sărbătoriți venirea Mântuitorului „Însemnătatea arătării lui Dumnezeu” Muzica Crestina
Arătarea lui Dumnezeu
înseamnă venirea Lui în persoană pe pământ să-Și facă lucrarea.
Cu propria identitate și fire
și după propriile-I metode,
El coboară printre oameni
să înceapă o epocă și să-ncheie una.
O astfel de arătare nu e un semn sau o imagine.
Nu e o formă de ceremonie.
Nu e o minune. Nu e o viziune mare.
Cu atât mai puțin un fel de ritual religios.
E un fapt real, concret, ce poate fi atins și văzut,
un fapt ce poate fi atins și văzut.
O astfel de arătare nu e de dragul urmării unui proces
sau de dragul unei scurte inițiative;
ci mai degrabă de dragul unei etape de lucru
în planul de gestionare al lui Dumnezeu.
Arătarea lui Dumnezeu e-ntotdeauna semnificativă
și are-ntotdeauna legătură cu planul Lui de gestionare,
are legătură cu planul Lui de gestionare.
Această arătare nu e deloc la fel
cu arătarea lui Dumnezeu pentru a conduce omul,
să-l călăuzească și să-l lumineze,
să-l călăuzească și să-l lumineze.
Dumnezeu face ceva măreț de câte ori se revelează pe Sine.
E o lucrare diferită decât în orice altă eră,
inimaginabilă omului, neexperimentată de el,
neexperimentată de om.
E o lucrare ce începe o nouă epocă
și-o încheie pe cea veche,
o lucrare nouă și mai bună pentru salvarea omenirii
și-o lucrare de-a aduce omenirea-n noua epocă.
E însemnătatea arătării lui Dumnezeu.
din „Cuvântul Se arată în trup”
Fulgerul de la Răsărit, Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a fost creată datorită arătării și lucrării lui Dumnezeu Atotputernic, q-a doua venire a Domnului Isus, Hristosul zilelor de pe urmă. Aceasta este alcătuită din toți cei care acceptă lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă și care sunt cuceriți și mântuiți de cuvintele Lui. Biserica a fost întemeiată personal, în întregime de Dumnezeu Atotputernic și este condusă de El, ca Păstor. Cu siguranță aceasta nu a fost creată de o persoană. Hristos este adevărul, calea și viața. Oile lui Dumnezeu aud glasul Lui . Atâta timp cât citiți cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, veți vedea că Dumnezeu S-a arătat.
Ce a primit omul de când a început să creadă în Dumnezeu? Ce ai știut despre Dumnezeu? Cât te-ai schimbat datorită credinței tale în Dumnezeu? Acum știți cu toții că credința unui om în Dumnezeu nu este doar pentru mântuirea sufletului și bunăstarea trupului, nici nu este pentru a-i îmbogăți viața prin iubirea de Dumnezeu și așa mai departe. În această situație, dacă Îl iubești pe Dumnezeu pentru bunăstarea trupului sau plăcerea de moment, atunci, chiar dacă, în cele din urmă, iubirea ta față de Dumnezeu atinge cea mai înaltă culme și nu ceri nimic, iubirea aceasta pe care o cauți rămâne o iubire impură și nu una plăcută lui Dumnezeu. Aceia dintre voi care folosesc iubirea față de Dumnezeu pentru a-și îmbogăți viețile plictisitoare și pentru a umple un gol în inimile lor sunt aceia care caută să trăiască o viață ușoară, nu aceia care caută cu adevărat să-L iubească pe Dumnezeu. Acest tip de iubire este împotriva voinței omului, o căutare a plăcerii emoționale, iar Dumnezeu nu are nevoie de o asemenea iubire. Ce fel de iubire ai tu atunci? Pentru ce Îl iubești pe Dumnezeu? Câtă iubire adevărată ai acum pentru Dumnezeu? Iubirea celor mai mulți dintre voi este așa cum am menționat anterior. Acest tip de iubire poate doar să mențină un status quo; nu poate atinge statornicie eternă, nici nu se poate înrădăcina în om. Genul acesta de iubire este acela al unei flori care nu dă roade după ce a înflorit, apoi s-a ofilit. Cu alte cuvinte, după ce L-ai iubit o dată pe Dumnezeu astfel și nu există nimeni care să te îndrume pe calea ce-ți stă înainte, vei da greș. Dacă nu poți să-L iubești pe Dumnezeu decât în vremuri de iubire pentru El și nu faci schimbări în firea vieții tale după aceea, atunci vei continua să fii învăluit în influența întunericului, fără a putea să evadezi și încă fără a putea să te eliberezi de robia și înșelăciunea Satanei. Niciun asemenea om nu poate fi pe deplin câștigat de către Dumnezeu; în cele din urmă, spiritul, sufletul și trupul său va continua să-i aparțină Satanei. Acest fapt este indiscutabil. Toți aceia care nu pot fi pe deplin câștigați de către Dumnezeu se vor întoarce în locul lor inițial, adică înapoi la Satana și vor merge în lacul care arde cu foc și pucioasă pentru a accepta următoarea etapă a pedepsei de la Dumnezeu. Cei câștigați de către Dumnezeu sunt cei care se revoltă împotriva Satanei și scapă din domeniul lui. Asemenea oameni se vor număra în mod oficial printre oamenii împărăției. Așa iau ființă oamenii împărăției. Ești dispus să fii genul acesta de persoană? Ești dispus să fii câștigat de către Dumnezeu? Ești dispus să scapi din stăpânirea Satanei și să te întorci la Dumnezeu? Îi aparții Satanei acum sau te numeri printre oamenii împărăției? Asemenea lucruri ar trebui să fie toate clare și să nu necesite explicații suplimentare.
În trecut, mulți au urmărit cu ambiția și noțiunile omului și de dragul speranțelor omului. Nu vom discuta acum aceste chestiuni. Cheia este să găsiți o cale de practică, una care să vă permită fiecăruia dintre voi să mențineți o condiție normală înaintea lui Dumnezeu și să vă eliberați treptat din jugul influenței Satanei, ca să puteți fi câștigați de către Dumnezeu și să trăiți pe pământ ceea ce cere Dumnezeu de la voi. Doar aceasta poate împlini dorința Lui. Mulți cred în Dumnezeu, și totuși nu știu nici ce dorește El, nici ce dorește Satana. Cred prostește și îi urmează orbește pe alții, așa că nu au avut niciodată o viață creștină normală; nu au relații personale normale, cu atât mai puțin o relație normală pe care omul o are cu Dumnezeu. De aici se poate vedea că necazurile și defectele omului sunt numeroase, ca și alți factori care pot împiedica voia lui Dumnezeu. Acest lucru este suficient ca să dovedească că omul nu s-a plasat pe calea cea bună, nici nu a experimentat viața reală. Deci ce înseamnă să te plasezi pe calea cea bună? Să te plasezi pe calea cea bună înseamnă că îți poți liniști oricând inima în fața lui Dumnezeu și că te împărtășești în mod natural cu Dumnezeu, ajungând treptat să știi ce lipsuri are omul și câștigând încetul cu încetul o cunoaștere mai profundă a lui Dumnezeu. Prin aceasta, obții zi de zi noi perspective și luminare în spiritul tău; râvna ta crește și cauți să pătrunzi în adevăr. În fiecare zi, există o nouă lumină și o nouă înțelegere. Prin această cale, te eliberezi treptat de sub influența Satanei, iar viața ta devine mai măreață. Un asemenea om a intrat pe calea cea dreaptă. Evaluează-ți propriile experiențe prezente și examinează calea pe care ai apucat în credința ta în Dumnezeu în raport cu cele de mai sus. Ești tu o persoană care a apucat pe calea cea bună? În ce privințe te-ai eliberat de sub jugul Satanei și de sub influența Satanei? Dacă încă nu ai apucat pe calea cea bună, legăturile tale cu Satana încă mai trebuie să fie tăiate. Astfel, poate această căutare a iubirii față de Dumnezeu să rezulte într-o iubire autentică, dedicată și pură? Spui că iubirea ta față de Dumnezeu e neclintită și din toată inima, și totuși tu nu te-ai eliberat de sub jugul Satanei. Nu-L păcălești pe Dumnezeu? Dacă îți dorești să atingi o iubire pură față de Dumnezeu, să fii pe deplin câștigat de El și să începi să te numeri printre oamenii împărăției, atunci, trebuie să apuci mai întâi pe calea cea bună.

Muzică creștină de închinare „Unde E Casa Mea” Dumnezeu este Stânca sufletului meu | MV
Folosind hârtia și pensula,
o căsuță eu pictez.
Mama e-năuntrul casei, tata e și el în ea.
Eu și sora mea ne jucăm în lumina soarelui.
Toți ne simțim încălziți,
cât ne luminează soarele.
Mama zâmbește, tata zâmbește și el.
Noi două zâmbim, noi toți radiem.
Aceasta e familia mea, pictată pe hârtia mea.
O poză-n visele mele.
E toată-n visele mele.
Ridicând valiza mea mică,
mă-ndrept către-un loc ciudat.
Tata e-năuntru, dar mama e-afară.
Ridicând valiza mea mică,
mă îndrept către-un loc cândva cunoscut.
Mama e-năuntru, tata e-afară.
Ținând strâns de valiză, cutreier drumurile.
Simțindu-mă singură, nesigură unde să merg.
Doar valiza mea de-aici îmi ține companie.
Iată singura mea casă, din care nu pot scăpa.
Unde-i casa mea? O, unde-ar putea fi?
Într-o lume așa măreață
totuși pentru mine loc nu-i.
Cine mă poate duce în casa viselor mele,
cea din desenul meu, cea a viselor mele?
Unde-i casa mea? O, unde-ar putea fi?
Într-o lume atât de mare,
tot nu-i o casă pentru mine.
Cine să-mi dea o casă comodă,
ca cea din desenul meu,
casa din visele mele,
casa din visele mele?
Aici o casă am. Eu o casă am.
Dar nu-i cea desenată pe hârtia mea.
Nu e valiza mea mică,
este locul la care visez.
Mami și tati-s înăuntru
și eu sunt și sora mea.
E casa unde sufletele ni se pot odihni,
casa plină de slavă, de speranță și de glorie.
E casa unde (e casa unde)
sufletele ni se pot odihni (ni se pot odihni),
casa plină de slavă, de speranță și de glorie.
Da da la da la da. Da la da la da la.
Da la da la da la da. Da la da la da la.
Da la da la da. Da la da la da la.
Da la da la da la da. Da la da la da la.
Da la da la da. Da la da la da la.
Da la da la da la da. Da la da la da la.
E-o casă plină de slavă,
casă plină de slavă, de speranță și de glorie.
din „Urmează Mielul și cântă cântece noi”