Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (4)

Ce înseamnă să fii desăvârşit? Ce înseamnă să fii cucerit? Ce criterii trebuie cineva să îndeplinească pentru a fi cucerit? Şi ce criterii trebuie cineva să îndeplinească pentru a fi desăvârşit? Atât cucerirea cât şi desăvârşirea servesc scopului de a prelucra omul, astfel încât el să poată să revină la asemănarea lui originală şi să se elibereze de firea sa stricată şi satanică şi de influenţa Satanei. Această cucerire se petrece devreme în procesul prelucrării omului, adică este primul pas al lucrării. Desăvârşirea este cel de-al doilea pas sau lucrarea finală. Fiecare om trebuie să treacă prin procesul de a fi cucerit; altfel, el nu ar fi în stare să Îl cunoască pe Dumnezeu şi nu ar şti că există un Dumnezeu, adică nu ar reuşi să-L admită pe Dumnezeu. Şi dacă un individ nu-L admite pe Dumnezeu, ar fi imposibil ca el să fie făcut complet de Dumnezeu pentru că nu ar îndeplini criteriile pentru această isprăvire. Dacă nici măcar nu-L admiți pe Dumnezeu, cum ai fi în stare să-L cunoşti? Şi cum L-ai căuta? În plus, nici nu ai putea să-I fii martor, şi cu atât mai puţin nu ai avea credinţa să-L mulţumeşti. Aşadar, pentru oricine doreşte să fie făcut complet, primul pas trebuie să fie acela de a trece prin lucrarea de cucerire. Aceasta este prima condiţie. Dar fie că este vorba de cucerire sau desăvârşire, fiecare are scopul de a prelucra omul şi de a-l schimba, şi fiecare este un element în lucrarea de a gestiona omul. Aceşti doi paşi sunt ceea ce este necesar pentru a transforma pe cineva într-o persoană completă; niciunul din paşi nu poate fi omis. Este adevărat că „a fi cuceritˮ nu sună foarte frumos, dar, de fapt, procesul cuceririi cuiva este procesul schimbării acelei persoane. S-ar putea să nu fi scăpat pe deplin de firea ta stricată după ce ai fost cucerit, dar vei fi ştiut acest lucru. Prin lucrarea de cucerire, vei fi ajuns să-ţi cunoşti umanitatea inferioară şi, de asemenea, multa neascultare. Cu toate că nu vei reuşi să te descotoroseşti de acestea sau să le schimbi în scurta perioadă a lucrării de cucerire, vei ajunge să le cunoşti. Acest lucru pune bazele pentru desăvârşirea ta. Aşadar, cucerirea şi desăvârşirea sunt făcute pentru a schimba omul, pentru a-l scăpa pe om de firea lui stricată şi satanică pentru ca acesta să se poată oferi pe deplin lui Dumnezeu. Doar că a fi cucerit este primul pas în schimbarea firii omului, dar şi primul pas prin care omul se dăruieşte pe deplin lui Dumnezeu, un pas care este mai mic decât acela de a fi desăvârşit. Firea vieţii unei persoane cucerite se schimbă mult mai puţin decât a unei persoane desăvârşite. A fi cucerit şi a fi desăvârşit sunt diferite conceptual una de cealaltă, deoarece sunt etape diferite ale lucrării şi deoarece acestea ţin oamenii la diferite standarde, cucerirea ţinându-i la standarde inferioare, iar desăvârşirea la unele superioare. Cei desăvârşiţi sunt oameni neprihăniți, oameni făcuţi sfinţi şi puri; ei sunt cristalizările lucrării de gestionare a omenirii de către Dumnezeu, sau produse finale. Cu toate că nu sunt oameni fără vină, ei sunt oameni care caută să trăiască o viaţă plină de înţeles. Însă cei cuceriți doar recunosc verbal că Dumnezeu există; ei recunosc faptul că Dumnezeu S-a întrupat, că Cuvântul Se arată în trup şi că Dumnezeu a venit pe pământ pentru a face lucrarea de judecată şi mustrare. Aceştia recunosc şi că judecata şi mustrarea lui Dumnezeu şi că lovirea şi rafinarea Lui sunt toate benefice omului. Aceasta înseamnă că abia încep să aibă asemănarea omenească şi că au o anumită înţelegere a vieţii, dar încă sunt confuzi. Cu alte cuvinte, ei abia încep să posede umanitate. Acestea sunt rezultatele faptului de a fi cucerit. Când oamenii păşesc pe calea desăvârşirii, vechea lor fire poate fi schimbată. Mai mult, viața lor continuă să se dezvolte şi, treptat, ei pătrund mai mult în adevăr. Sunt în stare să deteste lumea şi să îi deteste pe toți cei care nu caută adevărul. Se detestă mai ales pe ei înșiși, dar, mai mult decât atât, în mod clar se cunosc. Sunt dispuşi să trăiască respectând adevărul şi fac din căutarea adevărului scopul lor. Ei nu sunt dispuşi să trăiască înăuntrul gândurilor generate de propriul creier şi simt dispreţ faţă de făţărnicia, trufia şi îngâmfarea omului. Vorbesc cu un puternic simţ al corectitudinii, se ocupă de lucruri cu discernământ și înţelepciune şi se supun cu loialitate lui Dumnezeu. Dacă ei trăiesc un moment de judecată şi mustrare, nu numai că nu devin pasivi şi slabi, ci sunt recunoscători pentru acestea. Ei cred că nu se pot lipsi de mustrarea şi judecata lui Dumnezeu; prin aceasta pot primi protecţia Lui. Ei nu caută o credinţă a păcii şi bucuriei şi a căutării pâinii ca să îşi potolească foamea. Şi nici nu caută plăcerile trupeşti vremelnice. Aceasta este ceea ce au cei desăvârşiţi. După ce oamenii sunt cuceriţi, recunosc faptul că există un Dumnezeu. Dar, indiferent de acţiunile care însoţesc recunoaşterea existenţei lui Dumnezeu, acestea sunt limitate în ei. Ce înseamnă cu adevărat arătarea Cuvântului în trup? Ce înseamnă întruparea? Ce a făcut Dumnezeu întrupat? Care sunt scopul şi semnificaţia lucrării Lui? După ce ai experimentat atât de mult din lucrarea Lui, după ce ai experimentat faptele Lui în trup, ce ai câştigat? Doar după ce vei înţelege toate aceste lucruri vei fi o persoană cucerită. Dacă doar spui că recunoști că există un Dumnezeu, dar nu abandonezi ceea ce ar trebui să abandonezi şi nu reuşeşti să renunţi la plăcerile trupeşti la care ar trebui să renunţi şi, în schimb, dacă tu continui să râvneşti la conforturile trupeşti aşa cum o faci mereu, dacă nu eşti în stare să renunţi la nicio prejudecată împotriva fraţilor şi surorilor şi, în cazul multor practici simple, nu eşti în stare să îți plătești dările ca să îţi îndeplineşti acţiunile, atunci asta dovedeşte că încă nu ai fost cucerit. În cazul acela, chiar dacă înţelegi multe, totul va fi în van. Cei cuceriţi sunt oameni care au înfăptuit nişte schimbări iniţiale şi au dobândit intrarea iniţială. Experimentarea judecăţii şi mustrării lui Dumnezeu îi determină să aibă o cunoaştere iniţială a lui Dumnezeu şi o înţelegere iniţială a adevărului. Chiar dacă nu reuşeşti să pătrunzi pe deplin realitatea multor adevăruri mai profunde şi mai detaliate, eşti capabil să pui în practică multe adevăruri rudimentare în viaţa ta reală, cum ar fi cele care implică plăcerile tale trupeşti sau statutul tău personal. Bineînţeles, toate acestea sunt ceea ce se realizează în cei care trec prin cucerire. Unele schimbări ale firii pot fi, de asemenea, observate şi în cazul celor cuceriţi. De exemplu, veşmintele lor, modul în care se îngrijesc şi viaţa lor – acestea se pot schimba. Perspectiva lor asupra credinţei în Dumnezeu se schimbă, dobândesc claritate în ceea ce priveşte scopul căutării lor, iar aspiraţiile lor se înalţă. În timpul procesului de a fi cuceriţi, şi firea vieţii lor se poate schimba în mod corespunzător. Nu înseamnă că ei nu se schimbă deloc. Doar că schimbarea lor este superficială, iniţială şi mult mai mică decât schimbarea firii şi al scopului căutării care s-ar vedea după desăvârşirea cuiva. Dacă în cursul cuceririi, firea unui individ nu se schimbă deloc şi acesta nu dobândeşte niciun pic de adevăr, atunci genul acesta de individ devine, pur şi simplu, doar o pierdere şi este complet inutil! Oamenii care nu au fost cuceriţi nu pot fi desăvârşiţi! Şi dacă un individ încearcă doar să fie cucerit, el nu poate fi făcut complet pe deplin, chiar dacă firea lui a dat dovadă de nişte schimbări corespunzătoare în timpul lucrării de cucerire. La final, el va pierde, de asemenea, şi adevărurile iniţiale pe care le-a câştigat. Există o mare diferenţă între numărul de schimbări ale firii în cazul celor cuceriţi şi al celor desăvârşiţi. Însă a fi cucerit este primul pas în schimbare; este baza. Lipsa acestei schimbări iniţiale este dovada că un individ nu-L cunoaşte de fapt deloc pe Dumnezeu, deoarece această cunoaştere vine din judecată, iar această judecată este un element principal al lucrării de cucerire. Aşadar, fiecare persoană desăvârşită a trecut prin etapa cuceririi. Altfel, nu ar fi putut fi desăvârşită.

Spui că-L admiți pe Dumnezeu întrupat şi că recunoşti faptul că Cuvântul Se arată în trup şi, totuşi, faci unele lucruri pe la spatele Lui şi nu te comporţi potrivit cerințelor Lui şi nu te temi de El. Înseamnă acest lucru a-L admite pe Dumnezeu? Admiți ceea ce spune El, dar refuzi să pui în practică chiar şi acele lucruri pe care le poţi pune în practică şi nu rămâi credincios căii Lui. Este aceasta admitere? Tu Îl admiți, dar singurul tău gând este să te păzeşti de El, să nu-L venerezi niciodată. Dacă I-ai văzut şi admis lucrarea şi ştii că El este Dumnezeu şi, totuşi, rămâi lipsit de entuziasm şi complet neschimbat, atunci încă eşti un individ necucerit. Un individ cucerit trebuie să facă tot ce poate; el vrea să intre şi să atingă adevăruri mai înalte, chiar dacă încă nu este capabil să facă acest lucru. Doar din cauza faptului că este limitat de ceea ce poate înțelege, practicile lui sunt mărginite şi limitate. Dar cel puţin trebuie să facă tot ce îi stă în putință. Dacă poţi să faci aceste lucruri, va fi datorită lucrării de cucerire. Să presupunem că spui: „Având în vedere că El poate răspândi atât de multe cuvinte pe care omul nu le poate răspândi, dacă El nu este Dumnezeu, cine este?ˮ A gândi astfel nu înseamnă că-L admiți pe Dumnezeu. Dacă-L admiți pe Dumnezeu, trebuie să arăţi aceasta prin acţiunile tale. A conduce o biserică, dar a fi incapabil de a face ceea ce este drept şi a râvni la bani şi a canaliza mereu în secret banii bisericii în buzunarele proprii – înseamnă aceasta a admite că există un Dumnezeu? Dumnezeu este atotputernic şi de temut. Cum poţi să nu te temi dacă recunoşti, cu adevărat, că există un Dumnezeu? Dacă eşti în stare să faci un lucru atât de detestabil, înseamnă aceasta a-L admite cu adevărat? Este Dumnezeu Cel în care crezi? Cel în care crezi tu este un Dumnezeu vag; de aceea nu te temi! Cei care-L admit şi-L cunosc cu adevărat pe Dumnezeu se tem cu toţii de El şi le este teamă să facă vreun lucru care I se opune sau care se împotriveşte conştiinţei lor; se tem, în mod deosebit, să facă orice lucru despre care ştiu că este împotriva voinţei lui Dumnezeu. Doar aceasta poate fi considerată a fi admiterea existenţei lui Dumnezeu. Ce ar trebui să faci atunci când părinţii tăi te împiedică să crezi în Dumnezeu? Cum ar trebui să-L iubeşti pe Dumnezeu când soţul tău necredincios se poartă frumos cu tine? Şi cum ar trebui să-L iubeşti pe Dumnezeu când fraţii şi surorile te detestă? Dacă-L admiți, atunci te vei comporta în mod corespunzător şi vei trăi realitatea în toate aceste situaţii. Dacă nu reuşeşti să acţionezi concret, ci doar spui că recunoşti existenţa lui Dumnezeu, atunci eşti doar un palavragiu! Spui că tu crezi în El şi că-L admiți. Dar în ce fel Îl admiți? În ce fel crezi în El? Te temi de El? Îl venerezi? Îl iubeşti adânc în sinea ta? Când eşti mâhnit şi nu ai pe cine să te sprijini, simţi că Dumnezeu trebuie iubit, iar, după aceea, uiţi totul despre asta. Asta nu înseamnă a-L iubi sau a crede în Dumnezeu! În cele din urmă, ce Îşi doreşte Dumnezeu ca omul să obţină? Toate stările pe care le-am menţionat, cum ar fi, să te crezi important, să simţi că înveţi repede, să îi controlezi pe ceilalţi, să îi priveşti de sus pe ceilalţi, să judeci oamenii după înfăţişarea lor, să intimidezi oamenii cinstiţi, să râvneşti la banii bisericii şi aşa mai departe – faptul că ai fost cucerit se va manifesta numai după ce toate aceste firi corupte ți-au fost, parțial, înlăturate.

Lucrarea de cucerire făcută asupra voastră, a oamenilor, este de cea mai profundă însemnătate. Pe de o parte, scopul acestei lucrări este de a desăvârşi un grup de oameni, şi anume, de a-i desăvârşi făcându-i un grup de biruitori, ca primul grup de oameni făcuţi compleți, ceea ce înseamnă primele roade. Pe de altă parte, este de a permite fiinţelor create să se bucure de iubirea lui Dumnezeu, să primească cea mai mare mântuire şi să primească mântuirea deplină a lui Dumnezeu. Dumnezeu îi permite omului să se bucure nu doar de milă şi bunătate iubitoare ci, mai important, de mustrare şi de judecată. De la facerea lumii şi până acum, tot ce a făcut Dumnezeu este iubire, fără ură faţă de om. Chiar şi mustrarea şi judecata pe care le-aţi văzut sunt iubire, o iubire mai adevărată şi mai reală; această iubire îi conduce pe oameni pe calea dreaptă a vieţii omeneşti. În al treilea rând, este de a depune mărturie înaintea Satanei. Şi în al patrulea rând, de a pune o bază în vederea răspândirii viitoarei lucrări a Evangheliei. Toată lucrarea pe care a făcut-o El are ca scop îndrumarea oamenilor pe calea dreaptă a vieţii omeneşti, astfel încât ei să poată avea viaţa normală a omenirii, pentru că omul nu ştie cum să ducă o viaţă. Fără o astfel de îndrumare, ai putea doar să trăieşti o viaţă goală, ai putea doar să duci o viaţă lipsită de valoare şi de sens, şi nu ai şti deloc cum să fii o persoană normală. Aceasta este cea mai profundă semnificaţie a cuceririi omului. Voi toţi vă trageţi din Moab. A face lucrarea de cucerire asupra voastră este marea voastră mântuire. Voi toţi trăiţi într-un loc al păcatului şi al imoralităţii; toţi sunteţi oameni păcătoşi şi imorali. Astăzi, nu numai că puteţi să-L vedeţi pe Dumnezeu, dar, mai important, aţi primit mustrarea şi judecata, aţi primit cea mai profundă mântuire, adică, aţi primit cea mai mare iubire a lui Dumnezeu. Tot ceea ce face El este iubire adevărată pentru voi; El nu are nicio intenţie rea. El vă judecă din cauza păcatelor voastre, ca să vă analizaţi şi să primiţi această extraordinară mântuire. Toate acestea sunt făcute pentru a prelucra omul. De la început până la sfârşit, Dumnezeu a făcut totul pentru a-l salva pe om şi, cu siguranţă, nu-Şi doreşte să-i distrugă pe deplin pe oamenii pe care El i-a creat cu propriile Sale mâini. Acum, El a venit printre voi ca să lucreze; nu este aceasta o şi mai mare mântuire? Dacă v-ar urî, ar mai face El o lucrare atât de amplă ca să vă conducă personal? De ce ar suferi aşa? Dumnezeu nu vă urăşte şi nu are nicio intenţie rea faţă de voi. Ar trebui să ştiţi că iubirea lui Dumnezeu este cea mai adevărată iubire. Numai din cauza neascultării oamenilor trebuie să îi salveze El prin judecată; altfel, nu ar fi mântuiţi. De vreme ce nu ştiţi cum să duceţi o viaţă sau să trăiţi, şi trăiţi în acest loc păcătos şi imoral şi sunteţi niște diavoli imorali şi murdari, pe El nu-L lasă inima să vă lase să deveniţi şi mai depravaţi; nici nu-L lasă inima să vă vadă trăind într-un loc mizerabil ca acesta, călcaţi în picioare de Satana după bunul plac sau să vă lase să cădeţi în Infern. El vrea doar să vă câştige ca grup şi să vă mântuiască pe deplin. Acesta este principalul scop al realizării lucrării de cucerire asupra voastră – doar pentru mântuire. Dacă nu vezi că tot ceea ce ţi s-a făcut este iubire şi mântuire, dacă tu crezi că este doar o metodă, o cale de a-l chinui pe om şi ceva îndoielnic, atunci ai putea foarte bine să te întorci în lumea ta şi să rabzi dureri şi greutăţi! Dacă eşti dispus să te afli în acest curent şi să te bucuri de această judecată şi de această mântuire imensă, să te bucuri de toată această binecuvântare care nu poate fi găsită nicăieri în lumea umană şi să te bucuri de iubirea aceasta, atunci rămâi supus în acest curent pentru a accepta lucrarea de cucerire astfel încât să poţi deveni desăvârşit. Deşi acum înduri o anumită durere şi rafinare din cauza judecăţii, durerea aceasta este valoroasă şi semnificativă. Cu toate că mustrarea şi judecata sunt rafinări şi dezvăluiri nemiloase pentru om, menite să îi pedepsească păcatele şi trupul, nimic din această lucrare nu are ca scop să-i condamne şi să-i nimicească trupul. Severele dezvăluiri ale cuvântului sunt toate în scopul de a te conduce pe calea cea dreaptă. Ați experimentat personal atât de mult din lucrarea aceasta şi, în mod clar, nu v-a condus spre o cale rea! Totul are rolul de a vă permite să trăiţi o umanitate normală; totul este ceva ce umanitatea voastră normală poate să obţină. Fiecare etapă a lucrării se face pe baza nevoilor voastre, în funcţie de slăbiciunile voastre şi de statura voastră reală; şi nicio povară de nesuportat nu vă este pusă pe umeri. Deşi acum nu eşti în stare să vezi clar acest lucru şi ţi se pare că sunt dur cu tine, deşi continui să crezi că motivul pentru care te mustru şi te judec în fiecare zi şi îţi fac zilnic reproşuri este pentru că te urăsc, şi cu toate că ceea ce primeşti este mustrare şi judecată, în realitate este cu totul iubire şi, de asemenea, o favoare imensă pentru tine. Dacă nu poţi să înţelegi sensul mai profund al acestei lucrări, atunci pur şi simplu nu există nicio cale de a-ţi continua experienţa. O asemenea mântuire ar trebui să te mângâie. Nu refuza să îţi vii în fire. Pentru că ai ajuns atât de departe, ar trebui să vezi clar importanţa acestei lucrări de cucerire. Nu ar mai trebui să ai tot felul de păreri!

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Cântec de laudă și închinare „Toţi oamenii lui Dumnezeu Îl laudă din inimă” MV

Cântec de laudă și închinare „Toţi oamenii lui Dumnezeu Îl laudă din inimă” MV

Am fost răpiţi înaintea lui Dumnezeu.
Ne-alăturăm bogatului ospăț, atât de fericiți.
Ne bucurăm de cuvintele Lui și cunoaștem adevărul,
sufletele ne sunt eliberate și ne simțim liberi.
Sufletele ne sunt umplute de mulțumire și laudă.
Nu putem decât să-I cântăm.
Bucuria din inima noastră e imposibil de exprimat.

Lăudați și săltați de bucurie.
Dumnezeu merită onoare și glorie.
Voia lui Dumnezeu e realizată pe pământ.
Toți oamenii lui Dumnezeu Îl laudă din inimă.

Ne bucurăm de cuvintele Lui zilnic.
Îi practicăm cuvintele, intrăm în realitate.
Suntem judecaţi și purificaţi
și trăim asemănarea unei noi umanități.
Dumnezeu Atotputernic ne-a mântuit de corupția Satanei.
Acum ne-am schimbat cu adevărat.
Toată gloria fie a lui Dumnezeu Atotputernic!

Lăudați și săltați de bucurie.
Dumnezeu merită onoare și glorie.
Voia lui Dumnezeu e realizată pe pământ.
Toți oamenii lui Dumnezeu Îl laudă din inimă.

Dumnezeu Atotputernic l-a învins pe Satana,
a schimbat un grup de oameni în biruitori,
desăvârșiți prin încercări și suferințe.
Ei sunt biruitorii înaintea Satanei!
Firea dreaptă a lui Dumnezeu e revelată.
Toți cei care se opun lui Dumnezeu vor pieri.
Dumnezeu Atotputernic l-a învins pe Satana!

Lăudați și săltați de bucurie.
Dumnezeu merită onoare și glorie.
Voia lui Dumnezeu e realizată pe pământ.
Toți oamenii lui Dumnezeu Îl laudă din inimă.

Cei ce urmăresc adevărul câștigă mântuirea Lui.
Cei ce cred cu-adevărat în Dumnezeu primesc harul Lui.
Firea dreaptă a lui Dumnezeu o lăudăm!
Până la ceruri ajung cântările noastre de laudă!
Lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic e miraculoasă.
Cuvintele lui Dumnezeu realizează totul.
Toți oamenii se întorc la Dumnezeu,
slăvindu-I cuvintele ce Îi arată măreția.

Lăudați și săltați de bucurie.
Dumnezeu merită onoare și glorie.
Voia lui Dumnezeu e realizată pe pământ.
Toți oamenii lui Dumnezeu Îl laudă din inimă.

din „Urmați Mielul și cântați cântări noi”

 

Mai multe Cele mai frumoase cantari crestine

Practică (5)

În timpul Epocii Harului, Isus a rostit unele cuvinte și a împlinit o etapă a lucrării. Ele au avut un context și au fost potrivite pentru stările oamenilor din acea vreme; Isus a vorbit și a lucrat conform contextului din acea vreme. El a făcut și unele prorociri. A prorocit că Duhul adevărului va veni în timpul zilelor de pe urmă, când Duhul adevărului va împlini o etapă a lucrării. Adică, în afară de lucrarea pe care El Însuși urma să o împlinească în timpul acelei epoci, El nu s-a exprimat clar cu privire la nimic altceva; cu alte cuvine, lucrarea adusă de Dumnezeu întrupat a avut limite. Astfel, El a împlinit doar lucrarea acelei epoci și nu a împlinit altă lucrare care nu a avut legătură cu El. În acea vreme, El nu a lucrat după sentimente sau viziuni, ci în conformitate cu vremurile și contextul. Nimeni nu L-a condus și nu L-a îndrumat. Plinătatea lucrării Lui a fost ceea ce a fost El, adică lucrarea ce trebuia împlinită de Duhul întrupat al lui Dumnezeu – întreaga lucrare introdusă prin întrupare. Poate că harul și pacea Epocii Harului au făcut ca experiențele tale să conțină mult din ce are a face cu sentimentele sau cu sensibilitatea omenească. Isus a lucrat numai în conformitate cu ceea ce a văzut și a auzit El Însuși. Cu alte cuvinte, Duhul a lucrat în mod direct; nu a fost nevoie de trimiși care să-I apară și să-I dea vise, și nici ca vreo lumină mare să strălucească deasupra Lui și să-I îngăduie să vadă. El a lucrat în mod liber și degajat, pentru că lucrarea Lui nu s-a bazat pe sentimente. Cu alte cuvinte, când a lucrat, El nu a bâjbâit și nu a ghicit, ci a făcut lucrurile cu ușurință, lucrând și vorbind conform propriilor Sale idei și celor văzute cu propriii Lui ochi, pe care le-a împărtășit de îndată fiecăruia dintre discipolii care L-au urmat. Aceasta este diferența dintre lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea oamenilor: când lucrează oamenii, ei caută și bâjbâie, mereu imitând și deliberând pe baza temeliei așezate de alții, pentru a obține o pătrundere mai adâncă. Lucrarea lui Dumnezeu este furnizarea a ceea ce este El, El săvârșește lucrarea pe care trebuie să o săvârșească El Însuși și nu furnizează nimic Bisericii folosindu-se de cunoașterea provenită din lucrarea vreunui om; în schimb, El săvârșește prezenta lucrare pe baza stării oamenilor. Astfel, lucrând în acest mod, este de mii de ori mai liber decât atunci când lucrează oamenii. Oamenilor li se pare chiar că Dumnezeu nu se conformează îndatoririlor Lui și că lucrează după bunul Lui plac. Dar toată lucrarea pe care o împlinește este o lucrare nouă și trebuie să știi că lucrarea lui Dumnezeu întrupat nu se bazează niciodată pe sentimente.

Când discipolii care L-au urmat pe Isus în acea vreme au avut o oarecare experiență, ei au simțit că ziua Lui Dumnezeu venise și se vor întâlni cu Domnul imediat. Acesta a fost sentimentul pe care l-au avut și, pentru ei, acest lucru a fost de o extremă importanță. Dar, de fapt, pe ceea ce simt oamenii nu te poți baza. În sinea lor, ucenicii au simțit că, poate, aproape că ajunseseră la sfârșitul călătoriei lor sau că tot ceea ce făcuseră și înduraseră fusese orânduit de Dumnezeu. Iar Pavel a spus că își încheiase alergarea, că luptase lupta și că îi era pregătită o cunună a dreptății. Acestea erau sentimentele pe care le avea și le-a scris în epistole și le-a trimis bisericilor. Astfel de acțiuni proveneau din povara pe care o purta pentru biserici, de aceea Sfântul Duh nu a dat nicio atenție acestei lucrări. În acea vreme, când a spus „este pregătită pentru mine o cunună a dreptății”, el nu a simțit niciun reproș interior – nu a simțit nicio tulburare și nici nu a fost certat, așa că a considerat acest sentiment ca fiind foarte normal și corect. A crezut că venise de la Sfântul Duh. Dar, privit astăzi, nu venise de la Sfântul Duh. Nu fusese altceva decât amăgirea unui om. Au existat multe amăgiri în oameni. În vremea aceea, Dumnezeu nu le-a acordat atenție și nici nu și-a exprimat vreo părere. Cea mai mare parte a lucrării Sfântului Duh nu este împlinită prin intermediul sentimentelor oamenilor – Sfântul Duh nu lucrează în sentimentele oamenilor. Exceptând vremurile grele și întunecate de dinainte de întruparea Lui Dumnezeu, sau perioada când nu existau apostoli sau lucrători; în timpul acelei etape, lucrarea Sfântului Duh le-a dat oamenilor unele sentimente speciale. De exemplu: atunci când oamenii erau lipsiți de călăuzirea cuvintelor Lui Dumnezeu, când se rugau, aveau un sentiment de bucurie de nedescris, în inimile lor era un sentiment de desfătare și erau împăcați și liniștiți. Când au avut călăuzirea cuvintelor, duhurile oamenilor s-au limpezit, iar acțiunile lor au fost luminate de cuvinte. Firește, ei au avut și sentimente de pace și liniște. Când oamenii se aflau în primejdie sau când Dumnezeu îi oprea să facă anumite lucruri, ei se simțeau neliniștiți și tulburați în inimile lor, dar nu ca și cum li s-ar fi pus un nod în gât și nu ar fi putut respira. Când oamenii aveau acest sentiment se datora, poate, faptului că mediul era prea înspăimântător sau prea ostil, ceea ce le provoca un sentiment de groază și, astfel, erau extrem de neliniștiți. Dar nu Sfântul Duh îi făcea temători într-o asemenea măsură. În astfel de vremuri, jumătate din acest sentiment provenea din reacțiile mintale ale oamenilor și nu provenea în întregime de la Sfântul Duh. Oamenii trăiesc întotdeauna în mijlocul propriilor lor sentimente și așa au trăit timp de mulți ani. Când sunt împăcați în inimile lor, ei acționează (considerând disponibilitatea lor drept un sentiment de pace), iar când nu sunt împăcați în inimile lor, ei nu acționează (considerând aversiunea sau repulsia lor drept un sentiment de neliniște). (Dacă) lucrurile merg bine, ei cred că[a] a fost voia Lui Dumnezeu. (De fapt, era vorba de ceva ce ar fi trebuit să meargă foarte bine, aceasta fiind legea firească a lucrurilor). Când lucrurile nu merg bine, ei cred[b] că nu a fost voia Lui Dumnezeu și se grăbesc să se dezică. Dar, de cele mai multe ori, când oamenii dau peste astfel de întâmplări, este legea firească a lucrurilor. Dacă te-ai fi străduit mai mult, cu siguranță te-ai fi descurcat așa cum trebuie, iar lucrurile ar fi mers din ce în ce mai bine. Să zicem, de pildă, că te duci să cumperi varză. Prețul pieței este de doi jiao[c] pentru un jin[d], dar simți că ar trebui să fie de un jiao pentru un jin. De fapt, asta e doar ceea ce crezi în inima ta, dar, când încerci să cumperi la acest preț, nu reușești niciodată și crezi că Dumnezeu nu vrea ca tu să cumperi varză.

Viețile oamenilor conțin prea multe sentimente. Mai ales din momentul în care oamenii încep să creadă în Dumnezeu, sentimentele lor sporesc pe zi ce trece, lăsându-i tot timpul tulburați și încurcați. Nu știu de unde să înceapă și sunt nesiguri cu privire la multe lucruri – dar, de cele mai multe ori, atunci când vorbesc sau acționează în conformitate cu sentimentele lor, atâta timp cât nu este vorba de ceva care să încalce marile principii, Sfântul Duh nu reacționează. E ca în cazul cununii dreptății simțite de Pavel: timp de mulți ani, nimeni nu a crezut că sentimentele lui erau greșite, nici chiar Pavel însuși nu a simțit vreodată că sentimentele lui erau greșite. De unde vin sentimentele oamenilor? Ele sunt, firește, reacția creierului lor. Sentimente diferite sunt produse în conformitate cu diferite medii și cu diferite chestiuni. De multe ori, oamenii deduc prin logica omenească și obțin un set de formule care au drept rezultat formarea multor sentimente omenești. Fără să-și dea seama, oamenii introduc propria lor deducție logică și, astfel, aceste sentimente devin elementele pe care se bazează oamenii în viețile lor, ele devin o cârjă emoțională în viețile lor (aidoma cununii lui Pavel sau a „întâlnirii cu Domnul în văzduh” a Martorului Lee). Dumnezeu aproape că nu are cum interveni în aceste sentimente ale omului și trebuie să le lase să se dezvolte în voia lor. Astăzi, îți vorbesc deslușit, iar dacă continui să mergi călăuzit de sentimentele tale, nu înseamnă că trăiești încă în neclaritate? Nu accepți cuvintele care au fost clar precizate pentru tine și te bazezi mereu pe sentimentele tale personale. Prin aceasta, nu ești ca un orb care pipăie un elefant[e]? Și ce vei câștiga în cele din urmă?

Astăzi, întreaga lucrare săvârșită de Dumnezeu întrupat este reală. Nu e un lucru pe care să-l poți simți, nici un lucru pe care să ți-l poți închipui și, cu atât mai puțin ceva ce poți deduce – este doar un lucru pe care vei fi în stare să-l înțelegi când ți se va întâmpla ceva. Uneori, nu poți vedea limpede nici atunci când ți se întâmplă și, numai când Dumnezeu în persoană face lucrurile, deslușind cu mare limpezime miezul adevărat al celor întâmplate, pot oamenii să înțeleagă. În vremea aceea, existau multe amăgiri printre discipolii lui Isus. Ei credeau că ziua lui Dumnezeu se apropia și că urmau să moară pentru Isus și să poată să se întâlnească, în curând, cu Domnul Isus – totuși, un astfel de timp încă nu a venit. Petru lua foarte în serios acest sentiment. A așteptat șapte ani întregi, simțind mereu că venise timpul – dar încă nu venise. Discipolii au simțit că viețile lor au ajuns la final, sentimentele lor s-au înmulțit, iar aceste sentimente au devenit sensibile – dar ei au avut parte de multe eșecuri și au fost incapabili de a reuși. Ei înșiși nu știau ce se întâmpla. Putea să nu se împlinească ceea ce venea cu adevărat de la Sfântul Duh? Pe sentimentele oamenilor nu te poți baza. Dat fiind că oamenii au creier, gânduri și propriile lor idei bazate pe context și pe stări la momentul respectiv, ei își făuresc propriile lor asociații mentale bogate. Mai ales, atunci când oamenilor cu rațiune sănătoasă li se întâmplă ceva, ei devin surescitați și nu se pot opri din a-și crea propriile lor asociații mentale bogate. Acest lucru li se aplică îndeosebi „experților” cu teorii și cunoștințe elevate, ale căror asociații mentale devin din ce în ce mai abundente după mulți ani de contacte cu lumea; fără a-și da seama, acestea le depășesc gândurile, devenind sentimente extrem de puternice – iar experții sunt mulțumiți astfel. Când oamenii vor să facă ceva, apar sentimentele și închipuirile, iar oamenii cred că ele sunt corecte. Mai târziu, când văd că nu s-au împlinit, oamenii nu-și pot da seama ce nu a mers bine. Poate cred că Dumnezeu Și-a schimbat planul.

Printre oamenii din Epoca Legii erau mulți care aveau și ei anumite sentimente, dar erorile în sentimentele lor erau mai puține decât cele ale oamenilor de astăzi. Și aceasta deoarece, înainte, oamenii erau în stare să contemple arătarea lui Iahve, puteau vedea trimiși și aveau vise. Oamenii de astăzi sunt incapabili de a avea viziuni sau de a vedea trimiși și, astfel, în sentimentele lor există mai multe erori. Este inevitabil ca oamenii să aibă sentimente. Oamenii Vechiului Testament aveau și ei sentimente și credeau că aceste sentimente erau foarte bune, dar trimișii apăreau de multe ori printre ei, ceea ce minimalizează erorile sentimentelor lor. Când oamenii de azi simt că un lucru este în mod deosebit bun și se apucă să îl pună în practică, Sfântul Duh nu le reproșează aceasta. Pe dinăuntru, ei nu au niciun fel de sentimente și sunt împăcați. După ce au terminat, doar prin comuniune sau prin citirea cuvintelor lui Dumnezeu ei descoperă că nu au avut dreptate. Pe de o parte, nu există trimiși care să le apară oamenilor, visele sunt rare, iar oamenii nu văd nimic din viziunile cerești. Pe de altă parte, Sfântul Duh nu Își mărește reproșul și disciplina în oameni; nu prea există în oameni niciuna dintre lucrările Sfântului Duh. Astfel, dacă oamenii nu mănâncă și nu beau cuvintele lui Dumnezeu[f], dacă nu înțeleg calea practicării și nu caută cu adevărat, atunci ei nu vor culege nimic. Principiile lucrării Sfântului Duh sunt după cum urmează: El nu dă nicio atenție la ceea ce nu implică lucrarea Lui; dacă ceva nu se află în cadrul scopului jurisdicției Sale, El nu intervine niciodată, îngăduindu-le oamenilor să facă orice necazuri vor. Poți să acționezi oricum vrei, dar va veni ziua când nu vei ști ce să faci. Dumnezeu lucrează cu hotărâre în propriul Său trup, neimplicându-Se sau neintervenind niciodată în lucrarea oamenilor și în lumea lor măruntă; în schimb, Dumnezeu păstrează distanța față de lumea ta și săvârșește lucrarea pe care ar trebui să o săvârșească. Astăzi, nu ți se reproșează dacă cheltuiești mai mult de cinci mao, nici nu ești răsplătit dacă economisești cinci mao. Acestea sunt chestiuni umane și nu au nici cea mai mică legătură cu lucrarea Sfântului Duh – acțiunile tale în această privință nu se află în cadrul scopului lucrării Mele.

În vremea aceea, Petru a spus multe cuvinte și a făcut multă muncă. Este, oare, posibil ca nimic din toate acestea să nu fi venit din idei omenești? Pentru că este imposibil ca totul să fi venit în întregime de la Sfântul Duh. Petru era doar o făptură a lui Dumnezeu, era un discipol, era Petru, nu Isus, iar substanța lor nu era aceeași. Chiar dacă Petru a fost trimis de Sfântul Duh, nu tot ce a făcut și a spus[g] a venit de la Sfântul Duh, pentru că el era, până la urmă, un om. Pavel a spus multe cuvinte și a scris epistole bogate bisericilor, reunite în Biblie. Sfântul Duh nu și-a exprimat nicio părere, deoarece timpul în care scria Pavel epistolele era cel în care era folosit de Sfântul Duh. El a avut viziuni, le-a scris și le-a transmis fraților și surorilor care erau întru Domnul. Isus nu și-a exprimat nicio părere și nu a avut nicio reacție. De ce a acționat Sfântul Duh astfel? De ce nu l-a oprit Sfântul Duh? Fiindcă unele impurități vin din gândurile normale ale oamenilor și sunt inevitabile. În plus, acțiunile lui nu au provenit din întrerupere și nu s-au amestecat cu stările normale ale oamenilor; când există o astfel de lucrare a umanității, oamenii o socotesc mai ușor de acceptat. Este firesc ca gândurile normale ale oamenilor să se amestece, cu condiția ca aceste impurități să nu interfereze cu nimic. Cu alte cuvinte, oamenii cu gânduri normale sunt capabili să gândească toți în acest fel. Când oamenii trăiesc în trup, își au propriile lor gânduri – și nu există nicio posibilitate de expulzare a acestor gânduri normale. Dacă ai creier, atunci trebuie să ai gânduri. Totuși, după ce experimentezi lucrarea lui Dumnezeu pentru o vreme, în creierul oamenilor vor exista mai puține gânduri. După ce au experimentat mai multe lucruri, vor putea vedea limpede și, astfel, vor întrerupe mai puțin; cu alte cuvinte, atunci când imaginația și deducția logică a oamenilor sunt respinse, sentimentele lor anormale se vor împuțina. Toți cei care trăiesc în trup au propriile lor gânduri dar, până la urmă, lucrarea lui Dumnezeu în ei va atinge punctul în care gândurile lor nu vor mai putea să îi tulbure, ei nu se vor mai baza pe sentimente pentru a trăi, statura lor reală va crește și vor fi în stare să trăiască în realitate după cuvintele lui Dumnezeu și nu vor mai înfăptui lucruri vagi și goale și, atunci, vor fi incapabili de a face ceva care să provoace întreruperi. În acest fel, ei vor înceta să se amăgească iar, de aici înainte, faptele lor vor constitui statura lor reală.

Note de subsol:

a. Textul original omite „ei cred că”.

b. Textul original omite „ei cred”.

c. „Jiao” (sau „mao”) este o diviziune a monedei chinezești. În China, unitatea monetară de bază este yuan-ul. Într-un yuan sunt zece jiao.

d. „Jin” este o unitate de măsură chinezească ce valorează 500 gr.

e. „Un orb care pipăie un elefant” se referă la parabola orbului și a elefantului. Se zice că niște orbi au pipăit un elefant, fiecare crezând că partea pe care o atingea reprezenta animalul în întregime. Această parabolă este o metaforă pentru modul în care oamenii consideră observațiile sau judecățile parțiale ca fiind întregul adevăr.

f. Textul original omite „cuvintele lui Dumnezeu”.

g. Textul original omite „ce a făcut și a spus”.

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

 

Cum sunt îndeplinite profețiile privind venirea Domnului? Învățați mai multe despre vestea bună a întoarcerii Domnului.

 

Cântec de laudă și închinare „Cât de importantă e dragostea lui Dumnezeu pentru om” MV

Cântec de laudă și închinare „Cât de importantă e dragostea lui Dumnezeu pentru om” MV

Scena zugrăvită în Biblie „Porunca lui Dumnezeu pentru Adam”
este înduioșătoare și emoționantă.
Deși imaginea Îl conține doar pe Dumnezeu și om,
relația dintre cei doi este așa de intimă,
că începem să simțim uimire și admirație.

Dragostea lui Dumnezeu e dăruită gratis omului, înconjoară omul.
Omul, inocent și pur, nestânjenit de nicio grijă,
trăiește în extaz în ochii lui Dumnezeu.
Dumnezeu are grijă de om și omul trăiește sub aripile Lui.
Tot ce face omul, toate cuvintele și faptele lui
sunt legate de Dumnezeu, nu pot fi despărțite.

Dumnezeu a fost responsabil pentru om
din momentul în care l-a creat.
Ce fel de responsabilitate este aceasta?
El trebuie să-l protejeze pe om și să aibă grijă de-acesta.
El speră ca omul să aibă încredere, să aibă încredere și să se supună cuvintelor Lui.
A fost primul lucru așteptat de Dumnezeu de la rasa umană.

Purtând această primă speranță, Dumnezeu a spus următoarele:
„Din fiecare copac din grădină puteți mânca:
dar din copacul cunoștinței binelui și răului,
să nu mâncați:
în ziua când veți mânca din acesta, cu siguranță veți muri.”
Cuvintele simple, simbolizând voia lui Dumnezeu,
arată că grija pentru om era deja în inima Lui.

Deci, în aceste cuvinte, vedem ce e în inima lui Dumnezeu.
Este dragoste în inima Lui? Nu este grijă și preocupare?
Dragostea și grija Lui sunt ceva ce poate fi simțit și priceput.
Dacă ești o persoană morală și cu umanitate,
vei simți căldură, fiind îngrijit și iubit,
te vei simți binecuvântat cu fericire.

Când vei simți aceste lucruri, cum vei acționa față de Dumnezeu?
Te vei lipi de El?
Dragostea reverențială, dragostea reverențială nu va crește în inima ta?
Se va apropia inima ta de El?
De aici vedem ce importantă e dragostea Lui pentru om.
Dar chiar mai important decât aceasta e
că omul poate simți și înțelege dragostea Lui.

din „Urmați Mielul și cântați cântări noi”

Fulgerul de la Răsărit, Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a fost creată datorită arătării și lucrării lui Dumnezeu Atotputernic, q-a doua venire a Domnului Isus, Hristosul zilelor de pe urmă. Aceasta este alcătuită din toți cei care acceptă lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă și care sunt cuceriți și mântuiți de cuvintele Lui. Biserica a fost întemeiată personal, în întregime de Dumnezeu Atotputernic și este condusă de El, ca Păstor. Cu siguranță aceasta nu a fost creată de o persoană. Hristos este adevărul, calea și viața. Oile lui Dumnezeu aud glasul Lui . Atâta timp cât citiți cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, veți vedea că Dumnezeu S-a arătat.

 

Aici gasesti cele mai bune cantari crestine noi

Practica (4)

Pacea și bucuria despre care vorbesc astăzi nu sunt aceleași cu cele în care tu crezi și pe care le înțelegi. Ai crezut că pacea și bucuria au însemnat să fii fericit toată ziua, absența bolii sau nenorocirii în familia ta, fiind întotdeauna plăcută în inima ta, fără sentimente de durere și o bucurie de nedescris înăuntrul tău, indiferent de amploarea propriei tale vieți. Aceasta a fost în adăugire la o creștere a salariului soțului tău și admiterea fiului tău la universitate. Gândindu-te la aceste lucruri, te-ai rugat lui Dumnezeu, ai văzut că harul lui Dumnezeu era atât de mare, erai atât de fericit încât ai zâmbit cu gura până la urechi și nu ai putut înceta să-i mulțumești lui Dumnezeu. Astfel de pace și bucurie nu este bucurie și pace adevărată, nici pacea și bucuria de a avea prezența Duhului Sfânt. Este pacea și bucuria satisfacerii voastre trupești. Trebuie să înțelegi ce epocă este astăzi; acum nu este Epoca Harului și nu mai este timpul când cauți să-ți umpli burta cu pâine. Ai putea să fii nespus de fericit pentru că totul merge bine cu familia ta, dar viața ta respiră ultima suflare - și astfel, indiferent cât de mare este bucuria ta, Duhul Sfânt nu este cu tine. Având prezența Duhului Sfânt este simplu: fă ceea ce trebuie să faci în mod corespunzător, îndeplinește-ți bine datoria și funcția omului, fii capabil să te echipezi cu lucrurile de care ai nevoie și compensează-ți neajunsurile. Dacă ești întotdeauna copleșit de viața ta și ești fericit deoarece ai perceput un adevăr sau ai înțeles lucrarea lui Dumnezeu de astăzi, aceasta are cu adevărat prezența Duhului Sfânt. Ai putea fi cuprins de anxietate atunci când întâlnești ceva ce nu știi cum să experimentezi sau când nu ești în stare să percepi un adevăr despre care avem părtășie – aceasta dovedește că Duhul Sfânt este cu voi; aceasta este o stare obișnuită în experiența de viață. Trebuie să înțelegi diferența dintre a avea prezența Duhului Sfânt și a nu avea prezența Duhului Sfânt și nu trebuie să fie prea simplistă în opinia ta despre acest lucru.

Anterior, s-a spus că având prezența Duhului Sfânt și lucrarea Duhului Sfânt sunt diferite. Starea obișnuită a prezenței Duhului Sfânt se manifestă în a avea gânduri normale, rațiune normală și umanitate normală. Caracterul unei persoane va rămâne așa cum a fost, dar în interiorul lor va fi pace, iar în exterior vor avea decența unui sfânt. Aceasta va fi atunci când Duhul Sfânt este cu ei. Când Duhul Sfânt este cu ei, oamenii au gânduri normale. Ei mănâncă când trebuie, atunci când sunt înfometați vor să mănânce, când ei sunt însetați vor să bea apă ... astfel de manifestări ale umanității obișnuite nu sunt luminarea Duhului Sfânt, ele sunt gândurile normale ale oamenilor și starea normală de a avea prezența Duhului Sfânt. Unii oameni cred în mod greșit că cei care au prezența Duhului Sfânt nu se simt flămânzi, că nu simt nicio oboseală și, în plus, nu se gândesc la familie, aproape că au divorțat complet de trup. De fapt, cu cât este mai mult Duhul Sfânt cu oamenii, cu atât sunt mai normali. Ei știu să sufere pentru Dumnezeu, să se dedice pentru Dumnezeu, să fie loiali lui Dumnezeu, ei știu să renunțe și, mai mult, ei știu să mănânce și să poarte haine. Cu alte cuvinte, ei nu au pierdut nimic din umanitatea normală pe care ar trebui să o aibă și, în schimb, sunt în mod special posedați de raționalitate. Uneori, când citesc cărți și cugetă la lucrarea lui Dumnezeu, există credință în inimile lor și sunt dispuși să urmărească adevărul. Evident, lucrarea Duhului Sfânt se bazează pe această temelie. Dacă oamenii nu au gânduri normale, atunci nu au nicio raționalitate, stare care nu este normală. Când oamenii au gânduri normale și Duhul Sfânt este cu ei, ei posedă în mod inevitabil raționalitatea unui om normal, adică au o stare normală. În experimentarea lucrării lui Dumnezeu, există anumite momente pentru lucrarea Duhului Sfânt, în timp ce prezența Duhului Sfânt este adesea în orice moment. Atâta timp cât raționalitatea oamenilor este normală, stările lor sunt normale, iar gândurile din ele sunt normale, atunci Duhul Sfânt este cu siguranță cu ei. Când raționalitatea și gândurile oamenilor nu sunt normale, atunci umanitatea lor nu este normală. Dacă, în acest moment, lucrarea Duhului Sfânt este în tine, atunci Duhul Sfânt va fi cu siguranță cu tine. Dar dacă Duhul Sfânt este cu tine, nu va fi neapărat lucrarea Duhului Sfânt în tine, căci Duhul Sfânt lucrează în vremuri speciale. Având prezența Duhului Sfânt nu poate decât să mențină existența normală a oamenilor, dar Duhul Sfânt lucrează numai în anumite momente. De exemplu, atunci când ești unul dintre cei care lucrează pentru Dumnezeu, când mergi la biserici, Duhul Sfânt te luminează cu niște cuvinte și atunci lucrează Duhul Sfânt. Uneori citești și Duhul Sfânt te luminează cu niște cuvinte și te găsești în mod special capabil să te împotrivești propriilor tale experiențe, oferindu-ți o mai mare cunoaștere a stării tale; ai fost luminat și aceasta este și lucrarea Duhului Sfânt. Uneori, când vorbesc și mă ascultați jos, sunteți capabili să măsurați cuvintele Mele împotriva propriilor voastre stări, uneori sunteți atinși sau inspirați și aceasta este lucrarea Duhului Sfânt. Unii oameni spun că Duhul Sfânt lucrează în ei în orice moment. Este imposibil. Dacă ar spune că Duhul Sfânt este întotdeauna cu ei, ar fi realist. Dacă ar spune că gândirea și simțul lor sunt normale în orice moment, ar fi de asemenea realist și ar arăta că Duhul Sfânt este cu ei. Dacă spui că Duhul Sfânt lucrează mereu în tine, că ești luminat de Dumnezeu și atins de Duhul Sfânt în fiecare clipă și că dobândești cunoștințe noi tot timpul, atunci nu e normal. Este extrem de supranatural! Fără o umbră de îndoială, astfel de oameni sunt spirite rele! Chiar când Duhul lui Dumnezeu intră în trup, sunt momente când El trebuie să se odihnească și trebuie să mănânce –ca să nu mai vorbesc despre tine. Cei care au fost posedați de spiritele rele par să fie fără slăbiciunea trupului. Ei sunt capabili să se lepede și să renunțe la tot, sunt nepăsători, capabili să reziste chinului, nu simt nici cea mai mică oboseală, ca și cum ar fi depășit trupul. Nu este acest lucru extrem de supranatural? Lucrarea duhului rău este supranaturală, iar aceste lucruri nu pot fi atinse de om. Cei care nu pot diferenția sunt invidioși când văd astfel de oameni și spun că a lor credință in Dumnezeu este atât de puternică și atât de bună și că nu sunt niciodată slabi. De fapt, aceasta este manifestarea lucrării duhului rău. Acest lucru se datorează faptului că oamenii cu o stare normală au, în mod inevitabil, slăbiciuni umane; aceasta este starea normală a celor care au prezența Duhului Sfânt.

Ce înseamnă să stai ferm în mărturia cuiva? Unii oameni spun că urmează doar așa și nu se interesează dacă sunt capabili să câștige viața și să nu-și urmează viața, dar nici nu se întorc. Ei recunosc numai că această etapă a lucrării este îndeplinită de Dumnezeu. În toate acestea, nu au eșuat în mărturia lor? Nici măcar nu poartă mărturia că sunt cuceriți. Cei care au fost cuceriți urmează indiferent de orice altceva și sunt capabili să urmeze viața. Ei nu doar cred în Dumnezeul practic, ci știu să urmeze toate aranjamentele lui Dumnezeu. Aceștia sunt cei care poartă mărturie. Cei care nu poartă mărturie, nu au urmărit niciodată viața și continuă să se rătăcească. Poți să urmezi, dar aceasta nu înseamnă că ai fost cucerit, căci tu nu știi nimic despre lucrarea lui Dumnezeu de astăzi. Fiind cucerit este condițional. Nu toți cei care urmează au fost cuceriți, căci în inima ta nu înțelegi de ce trebuie să-L urmezi pe Dumnezeul de astăzi și nici nu știi cum ai ajuns până astăzi, cine te-a susținut până astăzi. În credința lor în Dumnezeu, unii oameni petrec toată ziua în confuzie; astfel, urmând nu înseamnă neapărat că porți mărturie. Ce este adevărata mărturie? Mărturia despre care se vorbește aici are două părți: una este mărturie că ai fost cucerit, iar cealaltă este mărturie că ai fost făcut desăvârșit (ceea ce, firește, este mărturie după încercările mai mari și necazurile viitorului). Cu alte cuvinte, dacă ești în stare să rămâi ferm în timpul necazurilor și încercărilor, atunci ai purtat al doilea pas al mărturiei. Ceea ce este crucial astăzi este primul pas al mărturiei: a fi capabil să rămâi ferm în fiecare instanță a încercărilor de mustrare și judecată. Aceasta este mărturie că ai fost cucerit. Aceasta pentru că astăzi este timpul de cucerire. (Ar trebui să știi că astăzi este timpul lucrării lui Dumnezeu pe pământ; lucrarea principală a lui Dumnezeu întrupat pe pământ este folosirea judecății și a mustrării pentru a cuceri acest grup de oameni de pe pământ care Îl urmează). Indiferent dacă ești sau nu capabil de mărturie, că ești cucerit nu depinde doar de faptul dacă ești capabil să urmezi până la capăt, ci, mai important, dacă, pe măsură ce trăiești fiecare pas al lucrării lui Dumnezeu, ești capabil de adevărata cunoaștere a mustrării și judecății în această lucrare și despre faptul dacă vezi cu adevărat toată această lucrare. Nu este cazul că vei fi capabil să te încurci dacă urmezi până la capăt. Trebuie să fii capabil să te predai în mod voluntar în fiecare caz de mustrare și judecată, să fii capabil de cunoașterea adevărată a fiecărui pas al lucrării pe care o experimentezi și trebuie să fii capabil să atingi cunoașterea și ascultarea față de firea lui Dumnezeu. Aceasta este mărturia finală a faptului de a fi cucerit, cerută de la tine. Mărturia de a fi cucerit se referă în primul rând la cunoașterea despre întruparea lui Dumnezeu. Crucial, această etapă a mărturiei este spre întruparea lui Dumnezeu. Nu contează ce faci sau spui în fața oamenilor din lume sau celor care dețin puterea; ce contează mai presus de toate este dacă ești în stare să asculți toate cuvintele din gura lui Dumnezeu și din toată lucrarea Lui. Prin urmare, această etapă a mărturiei este îndreptată spre Satana și spre toți dușmanii lui Dumnezeu - demonii și ostilii care nu cred că Dumnezeu se va întrupa a doua oară și va veni să facă o lucrare și mai mare și, în plus, nu cred în faptul revenirii lui Dumnezeu la trup. Cu alte cuvinte, este îndreptată către toți antihriștii - toți dușmanii care nu cred în întruparea lui Dumnezeu.

Lipsirea lui Dumnezeu și dorința pentru Dumnezeu nu dovedesc că ai fost cucerit de Dumnezeu; depinde dacă tu crezi că El este Cuvântul devenind trup, dacă tu crezi că a devenit Cuvântul trup și dacă tu crezi că Duhul a devenit Cuvântul și Cuvântul a apărut în trup. Aceasta este mărturia esențială. Nu contează cum urmezi, nici modul în care te consumi singur; ceea ce este crucial este dacă ești capabil să descoperi din această umanitate normală că a devenit Cuvântul trup și Duhul adevărului este realizat în trup. Că întregul adevăr, întreaga viață și întreaga cale au venit în trup. Deși, superficial, acest lucru pare diferit de concepția făcută de Duhul Sfânt, în această lucrare ești în stare să vezi mai clar că Duhul a fost deja realizat în trup și, în plus, că a devenit Cuvântul trup, iar Cuvântul a apărut în trup și poți înțelege adevăratul sens al cuvintelor: La început era Cuvântul, iar Cuvântul era cu Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Mai mult, trebuie să înțelegi că de astăzi cuvintele sunt Dumnezeu și trebuie să vezi că devine Cuvântul trup. Aceasta este cea mai bună mărturie pe care o poți purta. Acest lucru dovedește că posezi adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu devenind trup - nu numai că ești capabil să-L cunoști și să-L analizezi, dar ești, de asemenea, conștient de faptul că felul în care umbli astăzi este modul de viață și calea adevărului. Isus a făcut o etapă a lucrării care numai a împlinit substanța „Cuvântului era cu Dumnezeu”: Adevărul lui Dumnezeu era cu Dumnezeu, iar Duhul lui Dumnezeu era cu trupul și era inseparabil de El, adică trupul lui Dumnezeu întrupat a fost cu Duhul lui Dumnezeu, ceea ce este o dovadă mai mare că Isus întrupat era prima întrupare a lui Dumnezeu. Această etapă de lucru a împlinit înțelesul interior al „Cuvântului devine trup”, și a împrumutat un înțeles mai profund cuvintelor: „Cuvântul era cu Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul” și îți permite să crezi cu fermitate cuvintele „La început era Cuvântul”. Adică, la momentul creației, Dumnezeu era posedat de cuvinte, cuvintele Lui erau cu El și inseparabile de El și era finală face chiar mai clară puterea și autoritatea cuvintelor Sale și permite omului să vadă toate cuvintele Sale - să audă toate cuvintele Lui. Aceasta este lucrarea erei finale. Trebuie să ajungi să cunoști aceste lucruri pe deplin. Nu este vorba despre cunoașterea trupului, ci despre cunoașterea trupului și a Cuvântului. Aceasta este ceea ce trebuie să dai mărturie, ceea ce trebuie să știe toată lumea. Pentru că aceasta este lucrarea celei de-a doua întrupări - și ultima dată când Dumnezeu devine trup - completează pe deplin semnificația întrupării, îndeplinește cu atenție și emite toate lucrările lui Dumnezeu în trup și încheie era întrupării lui Dumnezeu. Astfel, trebuie să cunoști semnificația întrupării. Nu contează cât de mult alergi sau cât de bine duci la bun sfârșit alte probleme externe; ceea ce contează este dacă ești în stare să te smerești cu adevărat înaintea lui Dumnezeu întrupat și să-ți dăruiești întreaga ta ființă lui Dumnezeu și să te supui tuturor cuvintelor care vin din gura Lui. Aceasta este ceea ce ar trebui să faci și ceea ce ar trebui să respecți.

Mărturia ultimelor zile este o mărturie a faptului dacă ești sau nu capabil să fii făcut desăvârșit - adică mărturia finală este că, acceptând toate cuvintele rostite din gura lui Dumnezeu întrupat și venind să posede cunoașterea lui Dumnezeu și a fi siguri de El, trăiești toate cuvintele din gura lui Dumnezeu și îndeplinești condițiile pe care Dumnezeu ți le cere - stilul lui Petru și credința lui Iov, astfel încât să poți asculta până la moarte, să te dai în întregime Lui și, în cele din urmă, să obții o imagine a omului care este în standarde - ceea ce înseamnă imaginea cuiva care a fost cucerit, mustrat, judecat și făcut desăvârșit. Aceasta este mărturia care ar trebui să fie purtată de cineva care în cele din urmă a devenit desăvârșit. Acestea sunt cele două etape ale mărturiei pe care ar trebui să o suportați și ele sunt interconectate, fiecare indispensabilă. Dar trebuie să știi un lucru: mărturia pe care o cer Eu astăzi de la tine nu este adresată popoarelor lumii, nici unui singur individ, ci a ceea ce cer de la tine. Se măsoară dacă ești în stare să Mă satisfaci și dacă ești în stare să îndeplinești în totalitate standardele cerințelor Mele, ale fiecăruia dintre voi. Aceasta este ceea ce voi ar trebui să înțelegeți.

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

 

Devoțional zilnic vă vor garanta o resursă bogată pentru viață și vă vor ajuta să Îl cunoașteți pe Domnul. Citiți mai multe.