Povestea adevărată din spatele lucrării în Epoca Răscumpărării

Întregul Meu plan de gestionare (planul mântuirii), un plan ce se întinde pe o perioadă de 6000 de ani, cuprinde trei etape sau trei epoci: Epoca Legii de la începuturi; Epoca Harului (care este şi Epoca Răscumpărării) şi Epoca Împărăţiei din zilele de pe urmă. Lucrarea Mea în aceste trei epoci diferă în conţinut în funcţie de specificul fiecărei epoci, dar, în fiecare etapă, corespunde nevoilor omului – sau, pentru a fi mai exact, este făcută în funcţie de şiretlicurile pe care Satana le întrebuințează în războiul pe care-l port cu el. Scopul lucrării Mele este de a-l înfrânge pe Satana, pentru ca înţelepciunea şi atotputernicia Mea să se manifeste, de a demasca toate şiretlicurile Satanei şi, în acest mod, de a mântui întreaga rasă umană care trăieşte sub domeniul lui. Este de a-Mi arăta înţelepciunea şi atotputernicia şi de a dezvălui urâţenia insuportabilă a Satanei; și mai mult, este ca să le permită ființelor create să facă diferenţa dintre bine şi rău, să ştie că Eu sunt Cârmuitorul tuturor lucrurilor, să vadă limpede că Satana este duşmanul umanităţii, un degenerat, cel rău, şi ca să-și dea cert seama de diferenţa dintre bine şi rău, dintre adevăr şi minciună, sfințenie și ticăloșie şi ce este măreţ şi ce este josnic. În acest fel, umanitatea ignorantă va putea să fie martoră pentru Mine că nu sunt Eu cel care corupe umanitatea şi că doar Eu – Creatorul – pot să mântuiesc umanitatea, să ofer omului lucruri de care poate să se bucure; şi vor ajunge să ştie că Eu sunt Cârmuitorul tuturor lucrurilor, iar Satana este doar una dintre făpturile pe care le-am creat şi care mai apoi s-a întors împotriva Mea. Planul Meu de gestionare de 6000 de ani este împărţit în trei etape, iar Eu lucrez astfel pentru a obţine efectul de a le permite ființelor create să-Mi fie martore și să-Mi înțeleagă voia şi să știe că Eu sunt adevărul. Astfel, în timpul lucrării timpurii din planul Meu de gestionare de 6000 de ani, am înfăptuit lucrarea legii, care a fost lucrarea prin care Iahve a condus poporul. A doua etapă a iniţiat lucrarea Epocii Harului în satele din Iudeea. Isus reprezintă toată lucrarea Epocii Harului; El a fost întrupat şi crucificat şi, de asemenea, a inaugurat Epoca Harului. El a fost crucificat pentru a finaliza lucrarea de răscumpărare, pentru a sfârşi Epoca Legii şi a începe Epoca Harului şi, astfel, El a fost numit „Comandantul Suprem”, „Jertfa de păcat” și „Răscumpărătorul”. Prin urmare, lucrarea lui Isus a fost diferită în conţinut faţă de lucrarea lui Iahve, deşi erau în principiu aceleaşi. Iahve a început Epoca Legii, a stabilit fundamentul – punctul de origine – lucrării lui Dumnezeu pe pământ şi a emis poruncile. Acestea sunt cele două părți de lucrare pe care El le-a desăvârșit, care reprezintă Epoca Legii. Lucrarea făcută de Isus în Epoca Harului nu a fost aceea de a emite porunci, ci de a îndeplini poruncile, anunțând astfel Epoca Harului şi încheind Epoca Legii care a durat două mii de ani. El a fost deschizătorul de drumuri, ce a venit pentru a începe Epoca Harului, totuși, partea principală a lucrării Sale este răscumpărarea. Şi astfel, lucrarea Sa a avut două direcții: inaugurarea unei noi epoci şi finalizarea lucrării de răscumpărare prin crucificarea Sa, după care a plecat. În acel punct, Epoca Legii a luat sfârşit şi omenirea a intrat în Epoca Harului.

Lucrarea pe care a făcut-o Isus a fost pe potriva nevoilor omului din acele vremuri. Misiunea Lui a fost aceea de a răscumpăra omenirea, de a-i ierta păcatele, astfel că firea Lui a fost întru totul una de umilință, răbdare, iubire, evlavie, îngăduință, milă și bunătate iubitoare. El le-a adus oamenilor har și binecuvântări din abundență și le-a oferit acestora toate lucrurile de care puteau ei să se bucure spre desfătarea lor: pacea și fericirea, răbdarea și iubirea Lui, mila și bunătatea Lui iubitoare. În acele zile, tot ceea ce oamenii întâlneau era o abundență de lucruri de care să se bucure: inimile lor erau împăcate și netulburate, sufletele lor erau mângâiate și ei Îl aveau alături pe Mântuitorul Isus. Faptul că puteau obține aceste lucruri era urmarea vremurilor în care trăiau. În Epoca Harului, omul fusese deja corupt de Satana și, prin urmare, pentru a îndeplini lucrarea de răscumpărare a întregii omeniri, era nevoie o abundență de har, îngăduință nemărginită și răbdare și, mai mult decât atât, de o jertfă suficientă pentru a ispăși păcatele omenirii, astfel încât să aibă efect. Ceea ce a văzut omenirea în Epoca Harului n-a fost altceva decât jertfa Mea pentru ispășirea păcatelor oamenilor, adică pe Isus. Tot ce au știut ei era că Dumnezeu putea fi iertător și îngăduitor și tot ceea ce au văzut a fost mila și bunătatea iubitoare a lui Isus. Aceasta s-a datorat în întregime faptului că au trăit în Epoca Harului. Și așa se face că, înainte să poată fi răscumpărați, ei au trebuit să se bucure de multele și feluritele haruri pe care Isus le-a pogorât asupra lor, ca să le fie de folos. Astfel, ei au putut fi iertați de păcatele lor mulțumită desfătării cu har și au avut, de asemenea, ocazia să fie răscumpărați, bucurându-se de îngăduința și răbdarea lui Isus. Doar prin îngăduința și răbdarea lui Isus au câștigat dreptul să fie iertați și să se bucure de harul abundent pogorât de Isus. Așa cum a spus Isus: „Am venit să-i răscumpăr nu pe cei drepți, ci pe cei păcătoși, să le permit păcătoșilor să fie iertați de păcatele lor”. Dacă Isus s-ar fi întrupat cu firea de a judeca, de a blestema și de a nu tolera ofensele oamenilor, atunci omul n-ar fi avut niciodată ocazia să fie răscumpărat și ar fi rămas veșnic păcătos. Iar dacă s-ar fi întâmplat asta, planul de gestionare de 6000 de ani s-ar fi întrerupt în Epoca Legii, iar Epoca Legii s-ar fi prelungit cu alți 6000 de ani. Păcatele omului doar s-ar fi înmulțit și ar fi devenit mai cumplite, iar crearea omenirii și-ar fi pierdut rostul. Oamenii doar ar fi fost capabili să-L servească pe Iahve sub domnia legii, dar păcatele lor le-ar fi depăşit pe cele ale primilor oameni creaţi. Cu cât a iubit mai mult Isus omenirea, iertându-i păcatele şi pogorând asupra ei suficientă milă şi bunătate iubitoare, cu atât mai mult a fost îndreptățită omenirea să fie mântuită de Isus, să fie numită mieii rătăciţi pe care Isus i-a răscumpărat cu un preţ mare. Satana nu a putut să se amestece în această lucrare, întrucât Isus Și-a tratat discipolii aşa cum o mamă iubitoare îşi îngrijeşte pruncul la piept. El nu S-a supărat pe ei și nici nu i-a disprețuit, ci a fost plin de alinare; El niciodată nu Și-a pierdut cumpătul în mijlocul lor, ci a avut răbdare cu păcatele lor şi a trecut cu vederea neroziile şi ignoranţa lor, până în punctul de a spune „Iartă-i pe ceilalţi de 70 de ori câte şapte.” Astfel că inima Lui a transformat inima celorlalţi și numai așa au primit oamenii iertarea păcatelor lor prin răbdarea Lui.

Deşi Isus în întruparea Sa a fost întru totul lipsit de emoţie, El întotdeauna Şi-a alinat discipolii, a avut grijă de ei, i-a ajutat şi i-a susţinut. Totuşi, indiferent cât a lucrat sau indiferent cât a suferit, El niciodată nu a cerut prea mult de la oameni, ci a fost mereu răbdător şi iertător cu păcatele lor, astfel că oamenii, în Epoca Harului, Îi spuneau afectuos „Isus Mântuitorul Cel adorat.” Pentru oamenii din acea epocă – pentru toţi oamenii – milostenia şi bunătatea iubitoare au fost ce-a avut și a fost Isus. El niciodată nu Și-a amintit fărădelegile oamenilor, iar comportamentul Lui faţă de ei nu s-a bazat nicicând pe fărădelegile lor. Pentru că aceea a fost o epocă diferită, El adesea a oferit oamenilor mâncare şi băutură din belşug, ca ei să se poată sătura. El Și-a tratat toţi discipolii cu har, vindecând bolnavii, alungând demonii şi înviind pe cei morţi. Pentru ca oamenii să poată să creadă în El şi să vadă că toate cele înfăptuite de El au fost făcute cu toată convingerea şi sinceritatea, El a mers într-atât încât a adus la viaţă cadavrele în putrefacţie, arătându-le că, în mâinile Sale, chiar şi morţii puteau fi înviaţi. În acest fel, El a îndurat în linişte şi Și-a făcut lucrarea de răscumpărare în mijlocul lor. Chiar şi înainte ca El să fie răstignit pe cruce, Isus luase deja asupra Lui păcatele omenirii şi devenise o jertfă de păcat pentru omenire. Chiar înainte de a fi crucificat, El deschisese deja calea crucii pentru a răscumpăra omenirea. La sfârşit, El a fost bătut în cuie pe cruce, sacrificându-Se pentru cruce, şi a pogorât asupra omenirii toată compasiunea, bunătatea iubitoare şi sfinţenia Lui. Față de omenire, El a fost mereu tolerant, niciodată răzbunător, ci i-a iertat păcatele, îndemnând-o să se căiască şi a învăţat-o să aibă răbdare, îngăduință şi iubire, să-I calce pe urme şi să se sacrifice pe sine însăși pentru cruce. Iubirea Lui pentru fraţi şi surori a depăşit iubirea Lui pentru Maria. Lucrarea pe care El a făcut-o a avut ca principiu vindecarea bolnavilor şi alungarea demonilor, toate pentru răscumpărarea Lui. Indiferent unde a mers, i-a tratat cu har pe toţi cei care L-au urmat. I-a făcut bogaţi pe cei săraci, pe cei ologi să umble, pe cei orbi să vadă şi pe cei surzi să audă. El chiar i-a invitat pe cei mai umili, pe cei nevoiaşi și pe păcătoşi să stea la aceeaşi masă cu El, niciodată ferindu-Se de ei, ci fiind întotdeauna răbdător, spunând chiar: „Atunci când un păstor îşi pierde o oaie dintr-o sută, el le va lăsa în urmă pe cele 99 şi o va căuta pe cea pierdută şi, când o va găsi, se va bucura foarte tare.” El Și-a iubit discipolii ca oaia care îşi iubeşte mieii. Deşi erau nesăbuiţi şi ignoranţi şi păcătoşi în ochii Lui şi, mai mult, cei mai umili membri ai societăţii, El i-a considerat pe aceşti păcătoşi – persoane pe care ceilalți le disprețuiau – ca fiind lumina ochilor Lui. De vreme ce i-a favorizat, El Și-a dat viaţa pentru ei, ca mielul oferit drept ofrandă la altar. A mers printre ei ca şi cum ar fi fost slujitorul lor, lăsându-i să profite de El, să-L schingiuiască, supunându-Se lor necondiţionat. Pentru discipolii Lui, El a fost Isus Mântuitorul Cel adorat, dar, fariseilor care dădeau lecţii de morală de pe un piedestal înalt, El nu le-a arătat milă şi bunătate iubitoare, ci dezgust şi resentimente. El nu a făcut lucrări multe în mijlocul fariseilor, doar le predica şi-i dojenea ocazional; El nu a umblat printre ei făcând lucrarea de răscumpărare, nici nu a făcut semne şi minuni. El Și-a dăruit întreaga compasiune şi bunătate discipolilor Săi, îndurând de dragul acestor păcătoşi până la sfârşit, când a fost bătut în cuie pe cruce şi suferind toate umilinţele până când a răscumpărat întru totul întreaga omenire. Acesta a fost rezultatul complet al lucrării Sale.

Fără răscumpărarea lui Isus, omenirea ar fi trăit în păcat pentru totdeauna şi ar fi devenit odraselele păcatului, urmaşii demonilor. Apucând pe această cale, întregul pământ ar fi devenit locul în care sălășluiește Satana, un loc pentru reședința sa. Dar lucrarea de răscumpărare a necesitat afişarea compasiunii şi bunătăţii iubitoare către omenire; doar prin aceste mijloace a putut omenirea să primească iertarea şi, în final, să câştige dreptul de a fi făcută completă şi pe deplin câştigată de Dumnezeu. Fără această etapă a lucrării, planul de gestionare de 6000 de ani nu ar fi putut să continue. Dacă Isus nu ar fi fost crucificat, dacă El doar ar fi vindecat bolnavii şi ar fi alungat demonii din ei, atunci oamenii nu ar fi putut fi întru totul iertaţi de păcatele lor. În cei trei ani şi jumătate pe care Isus i-a petrecut făcându-Și lucrarea pe pământ, El a finalizat doar jumătate din lucrarea Sa de răscumpărare; apoi, fiind crucificat și devenind asemănarea trupului păcătos, fiind cedat celui rău, El a desăvârșit lucrarea crucificării şi a călăuzit destinul omenirii. Doar după ce a fost predat în mâinile Satanei a răscumpărat El omenirea. Timp de 33 de ani şi jumătate, El a suferit pe pământ, fiind ridiculizat, defăimat şi abandonat, chiar până în punctul în care nu a avut un loc unde să doarmă, să Se odihnească; apoi a fost crucificat, cu întreaga Sa fiinţă – un trup sfânt şi inocent – bătută în cuie şi supusă la tot felul de suferințe. Cei care aveau puterea şi-au bătut joc de El şi L-au biciuit, iar soldaţii chiar L-au scuipat în faţă; cu toate astea, El a rămas tăcut şi a îndurat până la sfârşit, supunându-Se necondiţionat până la moarte, după care a răscumpărat întreaga omenire. Doar atunci I s-a permis să Se odihnească. Lucrarea pe care a făcut-o Isus reprezintă doar Epoca Harului; nu reprezintă Epoca Legii şi nici nu este un înlocuitor pentru lucrarea din zilele de pe urmă. Aceasta este esenţa lucrării lui Isus în Epoca Harului, a doua epocă pe care a traversat-o omenirea – Epoca Răscumpărării.

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Devoțional zilnic vă vor garanta cele mai bune resurse spirituale și vă vor ajuta să înțelegeți mai multe adevăruri și taine. Citiți acum.

Scurte film creștine „Binecuvântarea protecției lui Dumnezeu” Dumnezeu este singura noastră mântuire

 

Scurte film creștine „Binecuvântarea protecției lui Dumnezeu” Dumnezeu este singura noastră mântuire

Oamenii spun deseori că „furtunile apar fără avertisment și nenorocul se abate asupra oamenilor peste noapte”. În vremurile noastre cu o dezvoltare rapidă a științei, transporturi moderne și bogăție materială, dezastrele care au loc în jurul nostru se întețesc de la o zi la alta. Când deschidem ziarul sau pornim televizorul, vedem îndeosebi războaie, cutremure, tsunami, uragane, incendii, inundații, dezastre aeriene și miniere, neliniște socială, conflicte violente, atacuri teroriste etc. Vedem doar calamități naturale și dezastre provocate de om. Aceste dezastre au loc adesea și devin tot mai intense. Apariția dezastrelor aduce cu sine suferință, sânge, mutilare și moarte. Nenorocirile au loc în jurul nostru tot timpul, scoțând în evidență cât de scurtă și de fragilă este viața. Nu avem nicio cale de a prezice dezastrele cu care ne vom confrunta în viitor. Mai mult, nu știm ce fel de conduită să adoptăm. Ca membri ai umanității, ce ar trebui să facem ca să ne eliberăm de aceste dezastre? În această emisiune, veți afla răspunsul și veți descoperi singura cale de a primi protecția lui Dumnezeu, astfel încât să puteți supraviețui dezastrelor iminente.

Fulgerul de la Răsărit, Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a fost creată datorită arătării și lucrării lui Dumnezeu Atotputernic, q-a doua venire a Domnului Isus, Hristosul zilelor de pe urmă. Aceasta este alcătuită din toți cei care acceptă lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă și care sunt cuceriți și mântuiți de cuvintele Lui. Biserica a fost întemeiată personal, în întregime de Dumnezeu Atotputernic și este condusă de El, ca Păstor. Cu siguranță aceasta nu a fost creată de o persoană. Hristos este adevărul, calea și viața. Oile lui Dumnezeu aud glasul Lui . Atâta timp cât citiți cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, veți vedea că Dumnezeu S-a arătat.

Urmăriți mai multe noutati crestine  

 

Lucrarea în Epoca Legii

Lucrarea pe care Iahve a făcut-o cu israeliții a stabilit pentru omenire locul pământesc al originii lui Dumnezeu, care era și locul sacru al prezenței Sale. El Și-a limitat lucrarea la poporul lui Israel. La început, El nu a lucrat în afara Israelului; în schimb, a ales un popor pe care l-a găsit potrivit pentru a-Și limita sfera lucrării Sale. Israel este locul unde Dumnezeu i-a creat pe Adam și pe Eva, iar din pământul acelui loc, Iahve l-a făcut pe om; acest loc a devenit baza lucrării Sale pe pământ. Israeliții, care erau urmași ai lui Noe și, de asemenea, descendenți ai lui Adam, au fost temelia umană a lucrării lui Iahve pe pământ.

În acel moment, semnificația, scopul și etapele lucrării lui Iahve în Israel au fost să inițieze pe întregul pământ lucrarea Sa care, având Israelul drept centru, s-a răspândit treptat printre toate neamurile non-evreiești. Acesta este principiul conform căruia El lucrează în tot universul pentru a stabili un model și apoi pentru a-l extinde până când toate ființele din univers vor fi primit Evanghelia Lui. Primii israeliți au fost descendenții lui Noe. Acești oameni au fost înzestrați doar cu suflarea lui Iahve și au înțeles suficient încât să aibă grijă de necesitățile de bază ale vieții, dar ei n-au știut ce fel de Dumnezeu era Iahve și nici care era voința Lui față de om, cu atât mai puțin cum ar trebui prețuit Domnul întregii creații. Cât despre existența unor reguli și legi care ar trebui respectate, precum și despre lucrarea pe care ființele create s-ar cuveni să o facă pentru Creator, descendenții lui Adam nu știau nimic despre aceste lucruri. Tot ceea ce știau era că bărbatul trebuia să asude și să muncească pentru a-și întreține familia și că femeia trebuia să se supună soțului ei și să perpetueze rasa umană creată de Iahve. Cu alte cuvinte, acest popor, căruia i s-a dat doar suflarea și viața lui Iahve, nu a știut nimic despre modul în care să respecte legile lui Dumnezeu sau cum să-L mulțumească pe Domnul întregii creații. Ei au înțeles prea puțin. Așadar, chiar dacă nu era nimic necinstit sau înșelător în inimile lor, iar invidia ori cearta apăreau destul de rar între ei, cu toate acestea, ei nu aveau nici o cunoaștere sau înțelegere despre Iahve, Domnul întregii creații. Acești strămoși ai omului au știut numai să mănânce și să se bucure de lucrurile lui Iahve, fără a ști însă să-L onoreze; ei nu știau că Iahve este Acela căruia trebuie să I se închine în genunchi. Deci cum au putut fi numiți aceștia creaturile Lui? Dacă așa stăteau lucrurile, atunci cuvintele – „Iahve este Domnul întregii creații” și „El a creat omul pentru ca omul să-L poată manifesta, să-L glorifice și să-L reprezinte” – n-ar fi fost rostite în zadar? Cum au putut oamenii care nu Îl venerau pe Iahve să devină o mărturie a slavei Sale? Cum au putut deveni ei manifestări ale slavei Sale? Oare cuvintele lui Iahve – „Eu l-am creat pe om după chipul Meu” – n-ar fi devenit atunci o armă în mâinile lui Satan – cel rău? N-ar fi devenit aceste cuvinte un semn de umilire la adresa creării omului de către Iahve? Pentru a încheia această etapă a lucrării Sale, Iahve, după ce a creat omenirea, n-a învățat-o și n-a călăuzit-o de la Adam până la Noe. De fapt, abia după ce potopul a distrus lumea, El a început să-i călăuzească în mod oficial pe israeliți, care erau urmașii lui Noe și, de asemenea, ai lui Adam. Lucrarea și cuvântările Sale din Israel au oferit îndrumare întregului popor al lui Israel care trăia pe acel pământ și, astfel, omenirea a văzut că Iahve nu numai că a putut da omului suflare ca acesta să primească viață de la El și să devină din țărână o ființă umană creată, dar și că poate distruge omenirea, o poate blestema și Își poate folosi toiagul pentru a o conduce. De asemenea, au văzut că Iahve putea călăuzi viața omului pe pământ și putea vorbi și lucra printre oameni, în funcție de orele zilei și ale nopții. El a făcut lucrarea numai pentru ca ale Sale creaturi să știe că omul a apărut din țărâna culeasă de El și, în plus, că omul a fost făcut de El. Și nu doar acest lucru, ci și faptul că lucrarea pe care a început-o în Israel a fost menită pentru ca alte popoare și națiuni (care, de fapt, nu erau diferite de Israel, ci mai degrabă se trăgeau din israeliți dar erau toți descendenți ai lui Adam și ai Evei) să primească Evanghelia lui Iahve din Israel, pentru ca toate ființele create din univers să-L poată onora pe Iahve, recunoscându-I măreția. Dacă Iahve nu Și-ar fi început lucrarea în Israel, ci, în schimb, după crearea omenirii, ar fi lăsat-o să trăiască pe pământ o viață lipsită de griji, atunci în acest caz, datorită naturii fizice a omului (conform căreia omul nu poate cunoaște niciodată lucrurile pe care nu le poate vedea, deci nu putea ști că Iahve a creat omenirea și, cu atât mai puțin, de ce a făcut-o), omul n-ar fi aflat niciodată că Iahve a fost Cel care l-a creat sau că El este Domnul întregii creații. Dacă Iahve ar fi creat omul și l-ar fi plasat pe pământ și pur și simplu Și-ar fi scuturat praful de pe mâini și ar fi plecat, mai degrabă decât să rămână printre oameni și să-i călăuzească o vreme, atunci toată omenirea s-ar fi întors în nimicnicie; până și cerul, pământul și toată puzderia de lucruri înfăptuite de El, ca și întreaga omenire, s-ar fi întors la o stare de nimicnicie și, în plus, ar fi fost călcați în picioare de Satana. În felul acesta, dorința lui Iahve ca „pe pământ, adică în mijlocul creației Sale, El să aibă un loc unde să stea, un loc sfânt” ar fi fost spulberată. Așadar, după ce a creat omenirea, El a reușit să rămână în mijlocul ei pentru a-i călăuzi pe oameni în viețile lor și pentru a le vorbi din mijlocul ei – toate acestea pentru a-Și realiza dorința și pentru a-Și îndeplini planul. Lucrarea pe care a făcut-o în Israel a fost menită doar pentru a servi planului pe care El îl stabilise înainte de a crea toate lucrurile, de aceea, lucrarea Sa mai întâi printre israeliți și crearea tuturor lucrurilor nu s-au aflat în contradicție, ci au fost ambele destinate conducerii, lucrării și gloriei Sale și, de asemenea, adâncirii semnificației creării omenirii. El a condus viața omului pe pământ timp de două mii de ani după Noe, timp în care l-a învățat să înțeleagă cum să I se închine lui Iahve, Domnul întregii creații, cum să-și conducă viața, cum să trăiască și, mai presus de orice, cum să acționeze ca martor al lui Iahve, să-L asculte și să-L prețuiască, lăudându-L chiar prin muzică, așa cum făcea David și preoții săi.

Înainte de cele două milenii în care Iahve Și-a făcut lucrarea, omul nu știa nimic și aproape toată omenirea se depravase în așa măsură încât, înainte de distrugerea lumii prin potop, ajunsese la un nivel de promiscuitate și corupție care le pustiise inimile de Iahve și, chiar mai mult, de calea Lui. Ei nu au înțeles niciodată lucrarea pe care Iahve urma să o facă; erau lipsiți de rațiune, aveau și mai puțină cunoaștere și, asemeni unei mașinării care respiră, nu știau absolut nimic despre om, despre Dumnezeu, lume sau viață. Pe pământ s-au angajat în numeroase ademeniri, asemenea șarpelui, și au spus multe lucruri ofensatoare la adresa lui Iahve, dar pentru că erau ignoranți, Iahve nu i-a mustrat și nu i-a disciplinat. Abia după potop, când Noe avea 601 ani, Iahve i S-a arătat oficial lui Noe și l-a îndrumat pe el și pe familia sa, conducând păsările și animalele care au supraviețuit potopului, împreună cu Noe și descendenții lui, până la sfârșitul Epocii Legii, în toți cei 2.500 de ani. El Și-a făcut lucrarea în Israel și anume, lucrarea oficială, timp de 2.000 de ani și apoi a lucrat simultan în Israel și în afara acestuia timp de 500 de ani, pentru un total de 2.500 de ani. În această perioadă, El i-a învățat pe israeliți că, pentru a-I sluji lui Iahve, trebuie să construiască un templu, să-și pună hainele preoțești și să intre desculți în zori, ca nu cumva încălțămintea lor să pângărească templul și focul să se coboare asupra lor și să-i ardă până la moarte. Ei și-au îndeplinit îndatoririle și s-au supus planurilor lui Iahve. S-au rugat lui Iahve în templu și, după ce au primit revelația lui Iahve, adică după ce Iahve le-a vorbit, au condus mulțimile și le-au învățat să se închine lui Iahve – Dumnezeul lor. Iahve le-a spus să construiască un templu și un altar și, la timpul stabilit de El, adică de Paște, să pregătească vițeii și mieii nou-născuți pe care să-i așeze pe altar ca jertfe pentru a-I sluji lui Iahve ca să-i înfrâneze astfel și să pună în inimile lor adorație față de Iahve. Respectarea sau nerespectarea acestei legi a devenit măsura loialității lor față de Iahve. De asemenea, Iahve a orânduit ziua Sabatului pentru ei, a șaptea zi a creației Lui. Ziua de după Sabat a făcut-o prima zi, o zi în care ei să-L laude pe Iahve, să-I aducă jertfe și să-I cânte. În această zi, Iahve a chemat pe toți preoții să împartă sacrificiile de pe altar pentru ca poporul să mănânce și să se poată bucura de jertfele aduse lui Iahve. Și Iahve a spus că ei erau binecuvântați, că au împărțit cu El din porția lor și că erau poporul Lui ales (acesta fiind legământul lui Iahve cu israeliții). De aceea, până în ziua de astăzi, poporul lui Israel continuă să susțină că Iahve este doar Dumnezeul lor și nu al celorlalte popoare.

În timpul Epocii Legii, Iahve i-a dat lui Moise multe porunci pe care să le transmită israeliților care l-au urmat afară din Egipt. Aceste porunci au fost date israeliților de către Iahve și nu au avut nicio legătură cu egiptenii; ele au fost menite să-i înfrâneze pe israeliți. El a folosit poruncile ca să le ceară socoteală. Fie că era vorba de observarea Sabatului, de respectul față de părinți, de închinarea la idoli și așa mai departe, acestea erau principiile după care erau judecați ca fiind păcătoși sau drepți. Printre ei, au fost unii loviți de focul lui Iahve, unii care au fost uciși cu pietre și alții care au primit binecuvântarea lui Iahve, toate acestea fiind determinate de respectarea sau nerespectarea acestor porunci. Cei care nu respectau Sabatul, erau uciși cu pietre. Preoții care nu respectau Sabatul erau loviți de focul lui Iahve. Cei care nu-și respectau părinții erau, de asemenea, uciși cu pietre. Toate acestea au fost poruncite de Iahve. Iahve a stabilit poruncile și legile Sale astfel încât, călăuzindu-le viața, oamenii să-L asculte, să I se supună și să nu se răzvrătească împotriva Lui. El a folosit aceste legi pentru a menține sub control neamul omenesc proaspăt născut și pentru a pune mai bine temelia pentru lucrarea Sa viitoare. Astfel, pe baza lucrării pe care a făcut-o Iahve, prima perioadă a fost numită Epoca Legii. Deși Iahve a făcut multe cuvântări și a lucrat mult, El a călăuzit poporul doar în sens pozitiv, învățându-i pe acești oameni ignoranți cum să fie umani, cum să trăiască, cum să înțeleagă calea lui Iahve. În cea mai mare parte, lucrarea Sa a fost menită să-i facă pe oameni să-I respecte calea și să-I urmeze legile. Lucrarea a fost făcută pe oameni corupți superficial, dar nu s-a extins până la a-i transforma sau a le influența progresul în viață. El a fost preocupat doar de folosirea legilor pentru a înfrâna și a ține poporul sub control. Pentru israeliți, în acel moment, Iahve era doar un Dumnezeu în templu, un Dumnezeu în ceruri. El era un stâlp de nor, un stâlp de foc. Tot ce le-a cerut Iahve să facă a fost să asculte ceea ce astăzi oamenii cunosc ca fiind legi și porunci ale Sale – s-ar putea spune chiar reguli – pentru că ceea ce a făcut Iahve nu era menit să-i transforme, ci să le dea mai multe lucruri pe care omul trebuia să le aibă, să-i instruiască cu gura Lui, pentru că, după ce a fost creat, omul nu avea nimic din ceea ce se cuvenea să aibă. Astfel, Iahve le-a dat oamenilor lucrurile pe care trebuiau să le dețină pentru viața lor pe pământ, făcând poporul pe care El l-a condus să-și depășească strămoșii, pe Adam și Eva, pentru că ceea ce le-a dat lor Iahve a depășit cu mult ceea ce le-a oferit lui Adam și Evei, la începuturi. Oricum, lucrarea făcută de Iahve în Israel a fost doar pentru a-i călăuzi pe oameni și pentru a-i face să-și recunoască propriul Creator. El nu i-a cucerit și nu i-a transformat, ci doar i-a călăuzit. Aceasta este pe scurt lucrarea lui Iahve în Epoca Legii. Este fundalul, povestea adevărată, esența lucrării Sale pe întregul pământ al Israelului și începutul lucrării Sale de șase mii de ani care viza ținerea omenirii în mâna călăuzitoare a lui Iahve. Din toate acestea s-au ivit încă și mai multe de făcut în planul de gestionare (planul mântuirii), pe parcursul a șase mii de ani.

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Scurte film creștine „Vremurile lui Noe au venit” Mântuirea din zilele de pe urmă

Scurte film creștine „Vremurile lui Noe au venit” Mântuirea din zilele de pe urmă

Să revedem omenirea în perioada lui Noe. Omul s-a angajat în tot felul de activități rele fără a avea niciun gând de pocăință. Nimeni nu asculta de cuvântul lui Dumnezeu. Rigiditatea și răutatea lor L-au mâniat pe Dumnezeu și, într-un final, au fost înghițiți de dezastrul marelui potop. Numai familia de opt membri a lui Noe a ascultat cuvântul lui Dumnezeu și a reușit să supraviețuiască. Acum au sosit deja zilele de pe urmă. Coruperea omenirii este tot mai profundă. Toți slăvesc răul. Întreaga lume religioasă urmează valul lumii. Nu iubesc deloc adevărul. Zilele lui Noe au sosit deja! Pentru a mântui omenirea, Dumnezeu S-a întors din nou pentru a înfăptui printre oameni lucrarea de judecată a zilelor de pe urmă! Este ultima dată când Dumnezeu mântuiește omenirea! Ce ar trebui să aleagă omenirea? Aceasta este o poveste adevărată. Din moment ce locuitorii districtului Qingping din provincia Sichian au refuzat în repetate rânduri să accepte Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu Atotputernic, au avut de îndurat două dezastre. În timpul Marelui Cutremur din Sichuan, mulți frați și surori  care credeau în Dumnezeu Atotputernic au fost protejați în mod miraculos de Dumnezeu și au supraviețuit. Aceste fapte au fost mărturisite: cei care Îl acceptă și ascultă pe Dumnezeu și cei care Îl neagă și I se opun lui Dumnezeu. Viețile acestor două categorii de oameni au avut sfârșituri foarte diferite!

Urmăriți mai multe despre Filme prigoana religioasă

Cei care nu învață și nu cunosc nimic: nu sunt ei bestii?

Care este cea mai potrivită metodă de căutare pe calea din ziua de azi? Ca ce fel de făptură ar trebui să te vezi în căutarea ta? Ar trebui să știi cum să te descurci cu tot ce ți se întâmplă acum, fie că sunt încercări sau suferințe, mustrări sau blesteme nemiloase – ar trebui să le acorzi o atenție deosebită tuturor acestora. De ce spun asta? Pentru că, la urma urmei, ceea ce ți se întâmplă acum este o încercare de scurtă durată urmată de alta. Poate că acum nu te stresezi prea mult, astfel încât lași lucrurile să treacă de la sine, fără a o trata ca pe o bogăție prețioasă în urmărirea progresului tău. Ești prea neglijent! Consideri, de fapt, această bogăție prețioasă, ca nori ce-ți trec prin fața ochilor, și nu prețuiești aceste lovituri aspre de scurtă durată, care nu par a fi atât de dure cu tine. Doar observi rece și nu le pui la inimă, ci doar le percepi ca pe o lovitură ocazională într-un zid. Ești atât de trufaș! Pur și simplu adopți o atitudine disprețuitoare față de un violent, furtunos atac urmat de altul și, uneori, chiar zâmbești cu răceală, dezvăluind o mină indiferentă. Acest lucru se datorează faptului că nu te-ai gândit niciodată de ce suferi în mod repetat astfel de „nenorociri”. S-ar putea să fie din cauză că sunt atât de nedrept cu oamenii? Caut Eu oare doar nod în papură? Deși gândirea ta nu este la fel de gravă pe cât am descris-o, acea conduită calmă a reprezentat foarte viu lumea interioară a inimii tale. Inutil să spun că ceea ce este ascuns adânc în inima ta nu sunt altceva decât invective nechibzuite și nesfârșite nuanțe de întristare pe care alții cu greu le pot vedea. Datorită faptului că ai suferit astfel de încercări, simți că este atât de nedrept, astfel că arunci invective în acest fel. Din cauza acestor încercări, simți că lumea este atât de pustie, așa că ești plin de melancolie. Nu vezi lovitura după lovitură și disciplinarea după disciplinare ca fiind cea mai bună protecție, ci le vezi ca provocări nerezonabile ale cerului sau răsplată potrivită pentru tine. Ești atât de ignorant! Ai circumscris în întuneric, fără milă, cele mai bune momente și percepi de fiecare dată încercările frumoase și disciplinarea ca atacuri ale unui dușman. Nu ești capabil să te adaptezi mediului, și chiar mai mult, nu ești dispus să te adaptezi. Acest lucru se datorează faptului că nu ești dispus să obții nimic din mustrarea după mustrare pe care le vezi ca nemiloase. Nu cauți și nu cercetezi, și te lași în voia sorții – oriunde ajungi este locul unde te afli. Certarea pe care o vezi ca nemiloasă nu ți-a schimbat deloc inima și nici nu ți-a ocupat-o. În schimb, doar ți-a rănit-o. Ai perceput această „mustrare nemiloasă” doar ca pe dușmanul tău în această viață, dar nu ai câștigat nimic. Ești atât de neprihănit de sine! Rar crezi că ești supus unor astfel de încercări, pentru că ești atât de vrednic de dispreț, mai degrabă crezi că ești prea ghinionist și, mai mult, spui că Eu îți caut mereu nod în papură. Până acum, cât de mult înțelegi de fapt din ceea ce spun și din ce fac? Nu gândi că ești un geniu înnăscut, doar la un pas de cer și care stă falnic peste pământ. Nu ești mai deștept decât alți oameni și se poate spune chiar că ești mai prostuț decât oricare altă persoană rațională de pe pământ pentru că te vezi prea sus; nu ai avut niciodată niciun sentiment de inferioritate. Se pare că percepi tot ceea ce fac, la fel de limpede ca și cristalul. Adevărul este că nu ești nici pe departe o persoană rațională. Acest lucru se datorează faptului că nu ai nicio idee despre ceea ce voi face și știi și mai puțin despre ceea ce fac în prezent. De aceea spun că, pur și simplu, nu te poți compara cu un fermier veteran care nu are cunoștință de viața umană, dar se bazează pe binecuvântările de sus pentru agricultură. Ești atât de disprețuitor în privința propriei tale vieți și nu-ți cunoști propria reputație, și ai și mai puțină cunoaștere de sine. Ești prea „înalt și puternic”! Sunt cu adevărat preocupat de modul în care playboy-i sau femeile delicate, așa ca și tine, vor putea să reziste atacurilor mai mari ale vânturilor și valurilor puternice, furtunoase? Acelor playboy nu le pasă deloc de tipul de ambianță care a venit acum peste ei. Pare a fi o chestiune nesemnificativă – ei nu țin cont de aceste lucruri. Ei nu sunt negativi și nu se văd pe ei înșiși ca fiind josnici. În schimb, ei încă hoinăresc și se plimbă pe „bulevarde” făcându-și vânt cu evantaiul. Aceste „făpturi” care nu învață și nu știu nimic, nu au nici o idee de ce le spun aceste lucruri. Ei doar se cunosc puțin pe sine cu o înfățișare truculentă și, după aceea, căile lor rele nu se schimbă. După ce se depărtează de Mine, ei continuă să alerge necontrolat prin lume și să se fălească și să escrocheze. Expresia de pe fața ta se schimbă prea repede – în felul acesta continui să Mă înșeli. Mare îndrăzneală ai! Iar acele tinere femei delicate sunt cu adevărat ridicole. Aud cuvântările Mele urgente, ele văd ambianța în care se află și nu pot face nimic decât să verse lacrimi; își tot învârt corpul, ca și cum ar încerca să fie fermecătoare. E atât de dezgustător! Ea își vede propria statură și se află întinsă în pat și stă acolo, plângând neîncetat, ca și cum ar fi pe punctul de-a se sufoca. Din aceste cuvinte, ea își vede propria imaturitate și josnicie, după care este supraîncărcată cu negativitate. Se uită în gol și nu are lumină în ochii ei; ea nu se plânge și nu Mă urăște – este atât de negativă încât nici măcar nu se mișcă. De asemenea, ea nu învață și nu știe nimic. După ce pleacă de la Mine, glumește din nou și este jucăușă, iar acel râs ca de clopote de argint este la fel ca și o „prințesă de clopot de argint”. Ambele sunt atât de fragile și prea lipsite de autocompătimire! Voi toți, bunurile deteriorate în rândul omenirii – sunteți atât de lipsiți de umanitate! Nu cunoașteți iubirea de sine sau protecția de sine, nu înțelegeți rațiunea, nu căutați calea adevărată sau nu iubiți adevărata lumină și, în special, nu știți cum să vă prețuiți. Ați împins de-a lungul timpului cuvintele Mele de învățătură în cotloanele minții voastre și le-ați folosit chiar și pentru divertisment în timpul vostru liber. Le-ați folosit mereu ca amuleta voastră. Când Satana te acuză, doar te rogi puțin. Când ești negativ, dormi, și când ești fericit, alergi ca nebunul. Când te mustru, dai din cap și te pleci, dar când pleci de la Mine, râzi în mod turbat. Între oameni ești întotdeauna cel mai important și niciodată nu te-ai gândit la tine ca fiind cel mai încrezut. Ești mereu important și puternic, foarte mulțumit de sine și arogant. Cum poate acel fel de „tânăr”, „tânără”, „domn” sau „doamnă”, care nu învață și nu știe nimic, să trateze cuvintele Mele ca pe o comoară prețioasă? Te întreb mai departe – ce ai învățat cu adevărat din cuvintele Mele și din lucrarea Mea în tot acest interval de timp? Trucurile tale sunt mai inteligente? Carnea ta este mai sofisticată? Atitudinea ta față de Mine este mai disprețuitoare? Îți spun sincer, această mare lucrare a Mea a mărit de fapt acum curajul tău, care obișnuia să fie cel al unui șoarece. Frica ta de Mine se diminuează pe zi ce trece, pentru că sunt prea milostiv. Nu am folosit niciodată metode violente pentru a-ți pedepsi carnea. Poate că, așa cum înțelegi tu, doar vorbesc aspru, dar, de cele mai multe ori, te confrunt cu un zâmbet și foarte rar te critic vreodată pe față. Și, aceasta se datorează mai ales faptului că țin întotdeauna cont de slăbiciunile tale care te-au făcut să Mă tratezi precum șarpele îl tratează pe fermierul cu inima bună. Chiar admir abilitatea omenirii de a-i cântări cu atenție pe alții – este cu adevărat remarcabilă, superbă! Îți spun adevărul. Indiferent dacă ai sau nu o inimă de reverență astăzi, este nesemnificativ. Nu sunt nervos sau anxios, dar îți voi spune și că tu, „geniul”, care nu învață și nu știe nimic, vei fi în cele din urmă ruinat de mica inteligență a autoadmirației tale. Tu vei fi cel care suferă și vei fi cel care va fi mustrat. Nu aș fi atât de prost să continui să te însoțesc în iad și să continui să sufăr, deoarece tu și cu Mine nu suntem din același aluat. Nu uita că ești o creație care a fost blestemată de Mine și care este învățată și mântuită de Mine. Nu este nimic în tine după care să tânjesc. Indiferent când lucrez, nu sunt supus manipulării niciunor oameni, evenimente sau lucruri. Se poate spune că atitudinea Mea față de omenire și viziunea asupra ei a rămas întotdeauna la fel. Nu am nicio favoare față de tine pentru că ești un adjunct în gestionarea Mea; cu siguranță nu ai puncte forte mai mari decât orice altceva. Te sfătuiesc să îți aduci aminte întotdeauna că nu ești nimic mai mult decât o creație! Deși trăiești cu Mine, trebuie să-ți cunoști statutul și să nu te vezi prea important. Chiar dacă nu te critic sau nu Mă ocup de tine și te întâmpin cu un zâmbet, asta nu dovedește că tu și cu Mine suntem din același aluat. Ar trebui să știi că tu cauți adevărul, dar tu însuți nu ești adevărul! Trebuie să te schimbi conform cuvintelor Mele în orice moment – nu poți scăpa de acest lucru. Te sfătuiesc să înveți ceva în timp ce te afli în mijlocul acestor vremuri minunate, cât timp această ocazie rară este aici și nu încerca să Mă păcălești. Nu trebuie să recurgi la lingușire pentru a Mă înșela. Căutându-Mă pe Mine nu este doar în favoarea Mea – este în a ta!

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic