Dragostea lui Dumnezeu a fost cu mine în închisoarea întunecată a diavolului (2)

Dragostea lui Dumnezeu a fost cu mine în închisoarea întunecată a diavolului (2)

de Yang Yi, provincia Jiangsu

În curând, a sosit „expertul în interogare” despre care vorbiseră polițiștii. Imediat ce a intrat, a strigat: „Unde este nenorocita aia proastă? Dați-mi voie să arunc o privire!” A venit în fața mea și m-a înșfăcat. După ce m-a plesnit de vreo zece ori peste față, mi-a dat mai mulți pumni puternici în piept și în spate, apoi și-a scos unul dintre pantofii de piele și m-a lovit peste față cu el. După ce am fost bătută de el astfel, am pierdut senzația că aveam ceva în gură sau în stomac pe care nu-l puteam da afară. Nu mă mai simțeam atât de amețită și-mi puteam deschide ochii. Treptat, mi-a revenit simțirea în membre și a început să mi se reîntoarcă puterea în corp. Apoi, m-a apucat brutal de umeri și m-a împins în spate lângă perete, comandându-mi să mă uit la el și să-i răspund la întrebări. Văzând că nu-i dădeam atenție, s-a înfuriat și a încercat să obțină o reacție de la mine calomniindu-L, denigrându-L și blasfemiindu-L pe Dumnezeu. A folosit cele mai sfidătoare, demne de dispreț metode pentru a mă atrage în cursă și a spus sumbru: „Te torturez în mod voit cu lucrurile care sunt de nesuportat pentru trupul și sufletul tău pentru a te face să suferi o durere pe care nicio persoană obișnuită n-o poate suferi – îți vei dori să fii moartă. În cele din urmă, mă vei implora să-ți dau drumul și atunci îți va veni mintea la cap și vei spune că soarta ta nu este în mâinile lui Dumnezeu – este într-ale mele. Dacă eu vreau ca tu să mori, se va întâmpla imediat. Dacă eu vreau ca tu să trăiești, vei trăi și orice greutate voi vrea eu să suferi, asta vei suferi. Dumnezeu Atotputernic al tău nu te poate salva – vei trăi doar dacă ne implori pe noi să te salvăm.” Pusă față în față cu acești golani demni de dispreț, nerușinați, sfidători, aceste animale sălbatice, acești demoni malefici, chiar voiam să mă lupt cu ei. „Toate lucrurile din Cer și de pe pământ sunt create de Dumnezeu și controlate de El”, mi-am spus. „Și soarta mea este supusă suveranității și aranjamentelor lui Dumnezeu. Dumnezeu este Arbitrul vieții și al morții; crezi că o să mor doar pentru că asta vrei tu?” În acel moment, inima-mi era plină de furie. Simțeam că nu o pot ține în mine; voiam să țip, să mă lupt, să le declar: „Un om n-ar implora niciodată milă de la un câine!” Credeam că asta demonstra că-mi dezvoltam simțul justiției – dar, spre surpriza mea, cu cât mă gândeam astfel, cu atât mai întunecată deveneam lăuntric. Mi-am dat seama că nu am cuvinte de rugăciune, că nu mă pot gândi la niciun imn. Gândurile mi se întunecau, nu știam ce să fac și, în acel moment, a început să-mi fie puțin frică. Repede, m-am liniștit înaintea lui Dumnezeu. Am reflectat la mine însămi, am încercat să mă cunosc pe mine însămi și, în acel moment, mi-au venit în minte cuvintele de judecată ale lui Dumnezeu: „Ceea ce admiri tu nu este umilința lui Hristos […]. Nu iubești frumusețea sau înțelepciunea lui Hristos […]” („Ești tu oare un adevărat credincios în Dumnezeu?” din Cuvântul Se arată în trup). Da – Îl văzusem pe Hristos drept prea nesemnificativ și admirasem puterea și influența, nu umilința lui Hristos, și, cu atât mai puțin, admirasem înțelepciunea lucrării ascunse a lui Dumnezeu. Dumnezeu Își folosește înțelepciunea pentru a-l înfrânge pe Satana, Își folosește umilința și tăinicia pentru a dezvălui adevărata față a Satanei și pentru a aduna dovezi pentru a-i pedepsi pe cei răi. La fel, toate acțiunile josnice pe care polițiștii le săvârșiseră împotriva mea și toate lucrurile blasfematoare și potrivnice lui Dumnezeu pe care le spuseseră astăzi, le-au expus clar natura demonică de persoane care urăsc adevărul și I se opun lui Dumnezeu, iar acestea vor fi dovezile necesare să garanteze condamnarea, pedeapsirea și distrugerea de către Dumnezeu. Totuși, nu am reușit să văd înțelepciunea și umilința lui Hristos și, gândindu-mă că „o persoană blândă este susceptibilă de a fi hărțuită, precum un cal blând este deseori călărit”, nu eram mulțumită să fiu umilită și oprimată. Chiar am crezut că a riposta este cel mai drept, demn și curajos lucru pe care-l pot face. Prea puțin știam că Satana voia să mă incite să ripostez împotriva lor, forțându-mă să recunosc adevărul credinței mele în Dumnezeu pentru a mă condamna. Dacă într-adevăr m-aș fi luptat cu ei cu un curaj impulsiv, nu aș fi căzut pradă uneltirilor lor înșelătoare? Îi eram cu adevărat recunoscătoare lui Dumnezeu pentru că m-a mustrat și m-a judecat prompt, fapt care mi-a dat protecție în toiul răzvrătirii mele, astfel încât am discernut planurile înșelătoare ale Satanei, am recunoscut veninul Satanei în mine însămi și am obținut puțină cunoaștere privind ceea ce este Dumnezeu și privind esența de viață umilă și ascunsă a lui Dumnezeu. M-am gândit la felul în care S-a confruntat Hristos cu persecuția, vânătoarea și uciderea de către diavolul PCC și la felul în care întreaga omenire L-a judecat, L-a condamnat, L-a ponegrit și L-a abandonat. În acest răstimp, El a suportat toate acestea în tăcere, îndurând întreaga durere pentru a-Și săvârși lucrarea de mântuire și nu S-a plâns niciodată. Am văzut cât de blândă, frumoasă și onorabilă este firea lui Dumnezeu! Între timp, eu – o persoană murdară, coruptă – am vrut să-mi folosesc curajul impulsiv pentru a-mi păstra presupusa demnitate, să lupt pentru propria-mi justiție în baza voinței mele când am fost persecutată de demonii malefici. Unde era sentimentul de justiție în asta? Și unde era tăria de caracter și demnitatea? Prin asta, nu-mi arătam fața satanică, urâtă? Nu-mi revelam natura arogantă? Gândindu-mă la asta, inima mi s-a umplut de remușcări. M-am hotărât să-L imit pe Hristos. Am devenit dornică să mă supun acestui mediu și să-mi dau silința să cooperez cu Dumnezeu, nelăsându-i nicio ocazie Satanei.

Inima mi s-a calmat și am așteptat în liniște următoarea rundă a acestei lupte cu demonii. Refuzul meu de a mărturisi l-a costat pe presupusul expert mult din renumele său. Mi-a sucit furios unul dintre brațe la spate și mi l-a tras pe celălalt în spatele umărului meu, apoi mi-a încătușat mâinile strâns. După mai puțin de jumătate de oră, stropi mari de transpirație mi se scurgeau pe față și în ochi, împiedicându-mă să-i deschid. Văzând că tot nu aveam de gând să-i răspund la întrebări, m-a aruncat la pământ, apoi m-a ridicat de cătușele de la spate. Instantaneu, am simțit o durere sfâșietoare în brațe, ca și cum s-ar fi rupt. A durut atât de mult, încât abia puteam respira. Apoi, m-a aruncat de perete și m-a forțat să stau lângă el. Transpirația îmi încețoșa ochii. Mă durea atât de rău, încât întreg corpul îmi era acoperit de transpirație – chiar și pantofii îmi erau uzi leoarcă. Întotdeauna fusesem plăpândă și, în acest moment, m-am prăbușit. Tot ce puteam face era să gâfâi pe gură. Demonul stătea deoparte privindu-mă. Nu știu ce a văzut – poate că îi era frică să nu fie învinovățit dacă mor – a luat repede niște șervețele să-mi șteargă sudoarea, apoi mi-a dat o cană de apă. A făcut asta cam la fiecare jumătate de oră. Nu știu cum arătam atunci. Presupun că trebuie să fi fost o imagine foarte înspăimântătoare, pentru că nu puteam decât să gâfâi cu gura deschisă; părea că am pierdut capacitatea de a respira pe nas. Buzele îmi erau uscate și crăpate și aveam nevoie de toată puterea mea doar să respir. Am simțit moartea apropiindu-se din nou – poate de data asta chiar urma să mor. Dar, în acel moment, Duhul Sfânt m-a luminat. M-am gândit la Luca, unul dintre discipolii lui Isus, și la experiența lui de a fi ucis prin spânzurare. În inima mea, mi-am regăsit în mod spontan tăria și continuam să spun același lucru mereu, pentru a-mi reaminti: „Luca a murit spânzurat. Și eu trebuie să fiu Luca, trebuie să fiu Luca, să fiu Luca… Mă supun de bună voie orchestrărilor și aranjamentelor lui Dumnezeu și doresc să Îi fiu loială lui Dumnezeu până la moarte, precum Luca.” Tocmai când durerea devenise de nesuportat și eram în pragul morții, l-am auzit deodată pe unul dintre polițiștii malefici spunând că mai mulți frați și surori care cred în Dumnezeu Atotputernic au fost arestați. În inima mea am fost șocată: mai mulți frați și surori urmau să fie torturați. Erau hotărâți să-i trateze extrem de brutal pe frați. Inima mi s-a umplut de îngrijorare. Am rămas tăcută rugându-mă pentru ei, rugându-L pe Dumnezeu să-i păzească și să le permită să fie mărturie biruitoare în fața Satanei și să nu-L trădeze niciodată pe Dumnezeu, căci nu doream ca vreun alt frate sau soră să sufere ca mine. Poate că am fost atinsă de Duhul Sfânt; m-am rugat fără încetare și, cu cât mă rugam mai mult, cu atât eram mai inspirată. Inconștient, mi-am uitat durerea. Știam foarte bine că acestea erau aranjamentele înțelepte ale lui Dumnezeu; Dumnezeu era atent la slăbiciunea mea și mă conducea prin cel mai dureros moment al meu. În acea noapte, nu mi-a mai păsat cum m-au tratat polițiștii malefici și n-am dat nici cea mai mică atenție întrebărilor lor. Văzând ce se întâmpla, polițiștii malefici și-au folosit pumnii și mi-au lovit fața cu sălbăticie, apoi și-au înfășurat în jurul degetelor părul meu de la tâmple și au tras de el. Urechile îmi erau umflate pentru că-mi fuseseră răsucite, fața îmi era de nerecunoscut, șezutul și coapsele îmi erau învinețite și sfâșiate de când mă bătuseră cu un lemn gros și degetele de la picioare îmi erau și ele învinețite după ce fuseseră zdrobite cu un lemn. După ce m-au spânzurat de cătușe timp de șase ore, când polițiștii malefici mi le-au scos, pielea de sub degetul mare de la mâna stânga mi se jupuise complet – rămăsese doar un strat subțire care acoperea osul. Cătușele îmi lăsaseră, de asemenea, încheieturile acoperite de bășici galbene și nu aveau cum să mi le mai pună la loc. În acel moment, a intrat o polițistă care părea să aibă o funcție importantă. M-a măsurat din priviri de sus până jos, apoi le-a spus: „Nu o mai puteți bate pe asta – arată de parcă e pe moarte.”

Poliția m-a încuiat într-una dintre camerele de hotel. Perdelele acesteia erau bine trase douăzeci și patru de ore pe zi. Cineva era însărcinat să păzească ușa și niciunul dintre angajați nu avea voie să intre sau să vadă scenele în care ei mă torturau și mă brutalizau. Mă interogau cu rândul, fără răgaz. Timp de cinci zile și nopți nu m-au lăsat să dorm, nu m-au lăsat să stau așezată ori pe vine și nici nu m-au lăsat să-mi mănânc porția. Îmi era permis doar să stau în picioare rezemată de perete. Într-o zi, a venit o oficialitate să mă interogheze. Văzând că îl ignor, s-a enervat și mi-a dat un picior de am zburat sub masă. Apoi, m-a tras de acolo și mi-a dat un pumn, făcând să-mi dea sângele la colțul gurii. Pentru a-și acoperi sălbăticia, a închis repede ușa să nu mai lase pe nimeni să intre. Apoi, a luat un pumn de șervețele și mi-a șters sângele, spălându-mi sângele de pe față cu apă și curățând sângele de pe podea. Înadins, am lăsat niște sânge pe puloverul meu alb. Însă, când m-am întors la casa de detenție, polițiștii malefici le-au spus celorlalți prizonieri că sângele de pe hainele mele era de când am fost certificată la spitalul de boli mintale și au spus că acolo am fost în ultimele câteva zile. Rănile și sângele de pe corpul meu fuseseră provocate de pacienți – ei, polițiștii, nu mă atinseseră… Aceste fapte nemiloase mi-au arătat cruzimea, viclenia perfidă și lipsa de omenie a Poliției Poporului și am simțit neajutorarea și disperarea celor care le cad în gheare. În același timp, am obținut o apreciere adâncă privind dreptatea, sfințenia, strălucirea și bunătatea lui Dumnezeu și am simțit că orice vine de la Dumnezeu este dragoste, protecție, luminare, provizie, mângâiere și sprijin. De fiecare dată când durerea mea era la nivel maxim, Dumnezeu mă lumina și mă ghida întotdeauna, sporindu-mi credința și tăria, permițându-mi să imit spiritul sfinților care au fost martirizați pentru Domnul de-a lungul veacurilor, dându-mi astfel curajul de a lua poziție pentru adevăr. Când sălbăticia polițiștilor malefici m-a lăsat în pragul morții, Dumnezeu mi-a permis să aud veștile despre arestul celorlalți frați și surori, folosind aceasta pentru a mă emoționa și mai mult să mă rog pentru ei, astfel încât am uitat de propria mea durere și, fără să-mi dau seama, am biruit constrângerile morții. Mulțumită Satanei care s-a comportat ca și contrast malefic, rău, am văzut că doar Dumnezeu este adevărul, calea și viața și că doar firea lui Dumnezeu este simbolul dreptății și al bunătății. Doar Dumnezeu conduce totul și aranjează totul și Și-a folosit marea putere și înțelepciune să-mi îndrume fiecare pas pentru a înfrânge asediul legiunilor de demoni, pentru a birui slăbiciunea trupului și constrângerile morții, permițându-mi astfel să supraviețuiesc cu tenacitate în acest bârlog întunecat. Pe când mă gândeam la dragostea și mântuirea lui Dumnezeu, m-am simțit foarte inspirată și m-am hotărât să lupt cu Satana până la sfârșit. Chiar dacă putrezeam în pușcărie, voi fi fermă în mărturia mea și-L voi mulțumi pe Dumnezeu.

Într-o zi, mulți polițiști malefici pe care nu-i mai întâlnisem înainte au venit să se uite la mine și să-mi discute cazul. Fără să vreau, l-am auzit pe presupusul expert spunând: „Din toate interogatoriile pe care le-am desfășurat, niciodată n-am fost atât de dur cu vreo cineva precum cu nenorocita aia proastă. Am pus să fie spânzurată de cătușe timp de opt ore (de fapt, au fost șase ore, dar voia să se laude, temându-se că superiorii săi vor spune că a fost inutil) și tot nu a mărturisit.” Am auzit o voce de femeie spunând: „Cum ai putut s-o bați atât de rău pe femeia aceea? Ești brutal.” Se pare că, dintre toți cei care fuseseră arestați, eu suferisem cel mai mult. De ce suferisem eu atât de mult? Eram eu mai coruptă decât alți oameni? Ceea ce suferisem eu fusese pedeapsa lui Dumnezeu pentru mine? Poate era prea multă corupție în mine și ajunsesem deja la etapa pedepsei? Gândindu-mă la asta, nu mi-am putut reține lacrimile. Știam că nu trebuie să plâng. Nu-l puteam lăsa pe Satana să-mi vadă lacrimile – dacă le vedea, ar fi crezut că am fost învinsă. Totuși, nu am putut să rețin sentimentul de nefericire din inima mea și lacrimile mi-au curs necontrolate. În toiul disperării mele, am putut doar să-L strig pe Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Acum mă simt foarte nedreptățită. Îmi vine să plâng întruna. Te rog, protejează-mă, nu mă lăsa să-mi plec capul înaintea Satanei – nu-l pot lăsa să-mi vadă lacrimile. Știu că starea în care mă aflu este greșită. Am pretenții de la Tine și mă plâng. Și știu că, orice faci, este cel mai bine – dar statura mea este prea mică, firea mea răzvrătită este prea mare și sunt incapabilă să accept bucuroasă acest fapt, nici nu știu ce ar trebui să fac să ies din această stare greșită. Te rog să mă îndrumi și să-mi permiți să mă supun orchestrărilor și aranjamentelor Tale și să nu Te mai înțeleg greșit sau învinovățesc vreodată.” În timp ce mă rugam, mi-a venit în minte un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Și tu trebuie să bei din paharul amar din care am băut Eu (asta e ce a spus El după înviere), și tu trebuie să umbli pe drumul pe care am umblat Eu, trebuie să îți dai viața pentru Mine” („Cum a ajuns Petru să-L cunoască pe Isus” din Cuvântul Se arată în trup). Lacrimile mi s-au oprit imediat. Suferința lui Hristos era incomparabilă cu aceea a oricărei ființe create, și nici nu era suportabilă pentru orice ființă creată – pe când eu mă simțeam nedreptățită și mă plângeam lui Dumnezeu că era ceva nedrept după ce suferisem puține greutăți. Unde era conștiința și rațiunea în asta? Cum eram eu potrivită să fiu numită om? După asta, m-am gândit la ce a spus Dumnezeu: „Dar corupția din natura lor trebuie rezolvată prin încercări. Trebuie să fiți rafinați în oricare dintre aspectele în care nu sunteți purificați – acesta este aranjamentul lui Dumnezeu. El îți creează un mediu, forțându-te să fii rafinat acolo, astfel încât să-ți poți cunoaște propria corupție” („Cum să-L mulțumești pe Dumnezeu în mijlocul încercărilor” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Cântărind cuvintele lui Dumnezeu și reflectând la mine, am înțeles că ceea ce era aranjat de Dumnezeu era îndreptat spre corupția și deficiențele mele – și aceasta era exact ceea ce era necesar vieții mele. Doar prin această suferință și tortură inumană puteam să realizez că îmi satisfac mult prea mult trupul, că sunt egoistă, josnică, am cerințe de la Dumnezeu și nu sunt mulțumită să sufăr pentru Dumnezeu și să fiu o mărturie strălucitoare pentru El. Dacă nu aș fi trecut prin această suferință, aș fi continuat sub impresia greșită că deja Îl mulțumisem pe Dumnezeu; nu mi-aș fi dat seama niciodată că încă am în mine atât de multă corupție și răzvrătire și, cu atât mai puțin, aș fi obținut experiența directă cu privire la cât este de greu pentru Dumnezeu să-Și săvârșească lucrarea în mijlocul omenirii corupte pentru a o mântui. De asemenea, nu l-aș fi abandonat niciodată cu adevărat pe Satana și nu m-aș fi întors înaintea lui Dumnezeu. Această greutate era dragostea lui Dumnezeu pentru mine, era binecuvântarea Lui specială asupra mea. Înțelegând voia lui Dumnezeu, mi-am simțit deodată inima limpede și luminoasă. Mi-au dispărut neînțelegerile cu privire la Dumnezeu. Am simțit că faptul că am putut suferi greutățile avea o mare valoare și însemnătate!

După ce au încercat tot ce au putut, polițiștii malefici nu au obținut nimic de la mine. În sfârșit, au spus cu convingere: „PCC este făcut din oțel, dar cei care cred în Dumnezeu Atotputernic sunt croiți din diamant – ei sunt mai buni cu o treaptă decât PCC sub fiecare aspect.” După ce am auzit aceste cuvinte, în inima mea nu am putut să mă abțin să ovaționez și să-L slăvesc pe Dumnezeu: „O, Dumnezeule, Îți mulțumesc și Te slăvesc! Cu atotputernicia și înțelepciunea Ta, l-ai biruit pe Satana și Ți-ai înfrânt dușmanii. Ești cea mai mare autoritate și fie ca gloria să fie a Ta!” Doar în acest moment am văzut că, indiferent cât de crud este guvernul PCC, acesta este controlat și orchestrat de mâinile lui Dumnezeu. Întocmai cum spun cuvintele lui Dumnezeu: „Tot ce este pe cer și pe pământ trebuie să vină sub stăpânirea Lui. Ele nu pot alege, ci trebuie să se supună tuturor orchestrărilor Lui. Acest lucru a fost decretat de Dumnezeu și reprezintă autoritatea lui Dumnezeu” („Succesul sau eșecul depind de cărarea pe care umblă omul” din Cuvântul Se arată în trup).

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic