Suferința este cea care răspândește mireasma iubirii (1)

de Xiaokai, provincia Jiangxi

Sunt o femeie obișnuită de la țară și, din cauza ideii feudale de a prețui doar copiii de sex masculin, nu am putut să-mi ridic de rușine capul în fața altora deoarece nu am născut niciun fiu. Tocmai când sufeream cel mai mult, am fost aleasă de Domnul Isus și, doi ani mai târziu, am acceptat mântuirea lui Dumnezeu Atotputernic. În plus, am înțeles mai bine adevărul din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic și duhul meu a obținut eliberarea adevărată. Cu toate acestea, în timp ce îmi îndeplineam datoria de a răsplăti dragostea lui Dumnezeu, am fost arestată de două ori de guvernul PCC și am suferit torturi și chinuri brutale din partea servitorilor PCC. Tocmai când eram în pragul morții, cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic m-au călăuzit în permanență și m-au inspirat și mi-au permis să mărturisesc ferm în toiul chinurilor nemiloase provocate de Satana, întărindu-mi astfel hotărârea de a-L urma pe Dumnezeu și de a-L iubi pe Dumnezeu toată viața mea.

În mai 2003, într-o după-amiază, în jurul orei 5, eram pe drum, mergând să-mi îndeplinesc datoria când, brusc, secretarul de partid al satului, conducând o motocicletă, mi-a tăiat calea. Mi-a dat zbierând ordine, spunând: „Oprește-te! Ce faci? Vino cu mine!” Am fost luată prin surprindere și mi-am dat seama că fusesem urmărită. Imediat m-am gândit la pager, la chitanțele cu încasările bisericii și la celelalte lucruri pe care le aveam în geantă și că, odată ce acestea ar ajunge în mâinile lui, ar provoca o mare pierdere lucrării bisericii. Așa că am alergat cât am putut de repede, sperând să găsesc o ocazie să arunc lucrurile din geantă, dar nu am ajuns foarte departe înainte să mă prindă. Nu după mult timp, o mașină neagră a ajuns la fața locului și din ea au țâșnit cinci sau șase polițiști cu înfățișare feroce, care m-au înconjurat imediat. Au râs răutăcios și au spus: „De data asta chiar te-am prins, conducătorule. Încă mai crezi că poți fugi? Visează în continuare!” Apoi mi-au răsucit cu forță mâinile la spate, m-au băgat în mașina poliției și m-au dus la secția de poliție locală.

Când am ajuns la secția de poliție, polițiștii diabolici m-au îmbrâncit într-o cameră mică, întunecată, urât mirositoare și au început să răcnească la mine cu înverșunare: „Spune adevărul! Cum te numești? De unde ești? Ce faci aici? Vorbește!” Inima îmi bătea cu putere, văzând atitudinea lor amenințătoare și m-am temut că lucrurile din geanta mea vor ajunge în mâinile lor și, de asemenea, mă temeam că mă vor tortura fără milă. În timp ce se întâmplau toate acestea, am strigat disperată către Dumnezeu: „O, Dumnezeule Atotputernic, astăzi, cu permisiunea Ta am căzut în mâinile diavolilor. Indiferent ce îmi fac, nu îmi doresc decât să Te susțin. Mă rog pentru înțelepciunea și credința de a mărturisi ferm.” Tocmai în acel moment, m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Nu ar trebui să îți fie frică de una și de alta; indiferent cu cât de multe dificultăți și pericole ai putea să te confrunți, ești în stare să rămâi neclintit înaintea Mea […]. Nu te teme; cu sprijinul Meu, cine ți-ar putea bloca vreodată drumul?” („Capitolul 10” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). Da, într-adevăr, Dumnezeu este unic. El gestionează toate lucrurile și domnește, fiind suveran asupra tuturor, deci, cu atât mai mult, nu fac acești câțiva polițiști diabolici parte din rânduielile lui Dumnezeu? Cu ajutorul prezenței și sprijinului Său, de ce altceva mă mai puteam teme? Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat credință și întregul meu corp mi s-a umplut de putere pentru ca niciodată să nu mă mai tem de Satana. Dar, la acea vreme, eram încă preocupată de lucrurile din geanta mea, iar inima mea striga încontinuu către Dumnezeu, cerându-I să mă ocrotească. I-am mulțumit lui Dumnezeu că mi-a auzit rugăciunea – această șleahtă de polițiști diabolici doar m-a interogat și nu mi-a percheziționat geanta. Când a venit momentul să facă schimb de tură, au părăsit cu toții camera, iar eu am luat în grabă chitanțele contabile și materialele despre credință care erau în geanta mea și le-am aruncat pe fereastră. Apoi am spart pagerul de podea și l-am aruncat în coșul de gunoi și de-abia atunci am putut respira ușurată. Tocmai terminasem de făcut asta când noua tură de polițiști diabolici a intrat în cameră. Mi-au aruncat o privire fioroasă, apoi mi-au scotocit în grabă prin geantă, dar nu au găsit nimic. Am văzut cu proprii mei ochi atotputernicia și suveranitatea lui Dumnezeu și credința mea a sporit mult. Pentru că rămăseseră cu mâna goală, polițiștii diabolici m-au interogat cu furie, întrebându-mă cu cine am intrat în contact, cine sunt conducătorii de rang superior și așa mai departe. Mi-a fost teamă că îmi va scăpa ceva și că voi cădea în capcana lor, așa că nu am vorbit deloc. Văzând asta, cinci sau șase polițiști diabolici au venit către mine, în același timp, într-o avalanșă de lovituri și înjurături, timp în care spuneau: „Dacă nu ne spui, te vom omorî în bătaie!” Am fost bătută atât de crunt încât m-am încolăcit la pământ ca o minge, rostogolindu-mă înainte și înapoi. Apoi, un polițist diabolic m-a tras violent de păr și m-a amenințat cu înverșunare: „Ești încă al naibii de încăpățânată. Nu vrei să vorbești? Avem metodele noastre, așa că vei vedea cum îți venim noi de hac în seara asta!” Știam că Dumnezeu este cu mine, așa că am înfruntat interogatoriul și tortura ce aveau să vină cu inima senină.

În noaptea aceea, era trecut de ora 8 când doi polițiști diabolici m-au încătușat și m-au escortat la Biroul Municipal pentru Securitate Publică. Când am intrat în camera de interogatoriu, un polițist diabolic, în jurul vârstei de patruzeci de ani, a început să o facă pe polițistul bun, încercând să mă ademenească și să mă convingă: „Ești tânără și drăguță. Ce-i cu povestea asta despre credința în Dumnezeu? Cooperează cu noi în activitatea noastră. Atât timp cât ne vei spune cine sunt conducătorii de rang superior, voi pune pe cineva să te ducă imediat acasă. Te pot ajuta cu orice problemă ai avea. De ce să suferi aici?...” Datorită ocrotirii lui Dumnezeu, știam că acesta este un truc viclean al Satanei și nu i-am acordat nicio atenție, indiferent ce a spus. Polițistul diabolic a văzut că trucul său nu a funcționat, așa că și-a arătat imediat adevărata față. M-a apucat de păr, m-a lipit de podea și m-a lovit fără milă cu capul de ea până am amețit și am simțit cum întreaga cameră se învârtea cu mine. După asta, m-a călcat pe cap și mi-a spus cu sălbăticie: „Nu vorbești? Voi face tot posibilul pentru a te tortura astăzi și îți vei dori să nu te fi născut niciodată. Ne vei spune ceea ce vrem să știm?” Văzând că tot nu spuneam nimic, el a chemat mai mulți polițiști diabolici care m-au săltat, ridicându-mă în picioare, și au început să mă pălmuiască, iar și iar, până când fața mă durea atât de tare, încât o simțeam ca și cum era în flăcări. Dar, indiferent cum m-au bătut, eu m-am rugat încontinuu și în tăcere lui Dumnezeu, am strâns din dinți și nu am spus niciun cuvânt. Văzând că încă nu mă predau, m-au târât într-o altă cameră, clocotind de furie. Un polițist diabolic a ridicat un aparat cu electroșocuri și a râs malițios către mine, spunând: „Nu contează că ești încăpățânată. Avem metodele noastre! Hai să vedem care va rezista mai mult – tu sau aparatul nostru cu electroșocuri!” Apoi m-a împuns cu el, fără milă. Într-o clipă, un curent electric de mare intensitate mi-a străbătut întregul corp și am avut convulsii involuntare. Era ca și cum nenumărate insecte îmi ciupeau corpul și nu mă puteam abține să nu scot, spasmodic, țipete stridente. Fără să mă aștepte să-mi recapăt suflul, un alt polițist diabolic a luat un teanc de reviste groase și, cu toată puterea, a început să mă bată cu ele în cap, iar apoi, m-a smucit de păr și m-a trântit fără milă cu capul de perete. Totul a devenit negru în fața ochilor și am căzut la podea. Polițiștii diabolici au zbierat la mine: „Se preface că e moartă!” Apoi m-au tras, ridicându-mă de pe podea, și mi-au ordonat să îngenunchez, dar eram atât de slăbită încât am putut îngenunchea doar câteva clipe înainte să mă prăbușesc din nou pe podea. În acel moment, am simțit cu adevărat că nu mai pot rezista mult, nu reușeam să nu mă simt slăbită și m-am gândit: „Acești diavoli sunt cu adevărat atât de violenți, și astăzi chiar voi muri în mâinile lor...” În durere și neputință, m-am rugat lui Dumnezeu cu o sinceritate absolută, rugându-L pe Dumnezeu să mă îndrume și să-mi dea puterea de a-l învinge pe Satana. Chiar atunci, cuvintele lui Dumnezeu mi-au venit în minte: „Dumnezeu Atotputernic, Conducătorul tuturor lucrurilor, Își exercită puterea regească de pe tronul Său. El stăpânește peste tot universul și toate lucrurile și ne călăuzește pe tot Pământul. Vom fi în fiecare clipă aproape de El […]. Câtă vreme mai ai suflare, Dumnezeu nu te va lăsa să mori” („Capitolul 6” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg că viața mea era în mâinile lui Dumnezeu și că, atât timp cât Dumnezeu nu Și-ar da permisiunea, acești diavoli nu ar îndrăzni să-mi ia viața. M-am gândit la cum Îl urmasem pe Dumnezeu până acum, la cum Dumnezeu mă protejase tot timpul, la cum mă bucurasem de dragostea lui Dumnezeu atât de mult și atât de profund, și m-am gândit la modul în care situația care se desfășura acum era modul lui Dumnezeu de a-mi testa loialitatea și dragostea și că era o oportunitate pentru mine să răsplătesc iubirea lui Dumnezeu. Diavolii mă torturau în acest fel cu scopul vrednic de dispreț de a mă determina să-L trădez pe Dumnezeu; dar aveam să fiu neînduplecată și hotărâtă. Chiar dacă m-ar tortura până la moarte, tot nu m-aș preda Satanei. Sub nicio formă nu aș fi o iudă doar pentru a sfârși prin a duce o viață nedemnă. Nu aș permite ca planul Satanei să reușească – trebuia să mărturisesc ferm pentru Dumnezeu și să alin inima lui Dumnezeu! Cuvintele lui Dumnezeu mi-au oferit o putere inepuizabilă; am uitat de durerea care îmi răvășea întregul corp și am avut apoi credința și curajul de a continua lupta cu acești diavoli.

Apoi, pentru a smulge o mărturisire de la mine, polițiștii diabolici au început, cu rândul, să mă păzească încontinuu, privându-mă de somn și presându-mă cu întrebări, iar și iar: „Cine sunt conducătorii de rang superior din biserica ta? Unde locuiesc ei? Cine altcineva mai este membru?…” Văzându-mă că rămân tăcută, din când în când mă mai apucau de păr și mă loveau. Nu trebuia decât să închid ochii, iar ei mă băteau și mă loveau și foloseau bombeul pantofilor de piele pentru a-mi călca și a-mi strivi falangele cu toată puterea lor. O durere pătrunzătoare mi-a provocat o suferință de nedescris și am continuat să urlu. M-au pasat între ei ca pe o minge de fotbal. ... Când aproape se lumina de ziuă, fusesem deja torturată până în punctul în care corpul meu era acoperit de nenumărate vânătăi și sufeream îngrozitor. Gândindu-mă că nu mai suferisem niciodată astfel de greutăți și gândindu-mă la vătămările și chinurile pe care le sufeream acum din partea poliției malefice a PCC din cauza credinței mele în Dumnezeu, am fost brusc copleșită de un val de slăbiciune și suferință. În acel moment, totul era întunecat în interiorul meu, iar frica mea a crescut treptat, deoarece nu știam ce fel de torturi crunte mai aveau pregătite pentru mine. În timp ce zăceam, în suferință, m-am rugat în tăcere lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule Atotputernic, te rog să mă luminezi și să mă călăuzești pentru a înțelege voia Ta din calvarul în care mă aflu, ca să nu-mi pierd mărturia.” În timp ce mă rugam, m-am gândit la un imn al cuvintelor lui Dumnezeu: „Trebuie să suferi greutăți pentru adevăr, trebuie să te dai pe tine însuți adevărului, trebuie să înduri umilințe pentru adevăr, și pentru a câștiga mai mult din adevăr trebuie să înduri mai multă suferință. Aceasta este ceea ce ar trebui să faci. […] Ar trebui să urmărești tot ceea ce este bun și frumos și ar trebui să urmărești o cale în viață care este mai semnificativă. […] Ar trebui să abandonezi toate desfătările trupului pentru un singur adevăr și nu ar trebui să renunți la toate adevărurile pentru un pic de desfătare” („Ar trebui să te lepezi de tot pentru adevăr” din Urmați Mielul și cântați cântări noi). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au trezit inima și m-au făcut să înțeleg că durerea persecuției pe care o sufeream acum pentru credința mea în Dumnezeu avea cea mai mare valoare și cea mai mare semnificație. Am înțeles că Dumnezeu folosea acest mediu de suferință pentru a-mi arăta în mod clar esența Satanei, care este în vrăjmășie cu Dumnezeu, astfel încât să pot să mă lepăd de ea și, astfel, să-mi întorc inima spre Dumnezeu și să obțin o iubire adevărată pentru El. Dumnezeu a îndurat deja toată acea durere pentru a mă mântui, așa că nu ar trebui ca un om corupt ca mine să sufere și mai mult de dragul de a câștiga adevărul și pentru a atinge o adevărată schimbare în firea vieții mele? M-am gândit: „Eu trebuie să îndur această suferință în căutarea mea de a obține mântuirea și am nevoie de acest calvar pentru a mă domoli și pentru a mă lămuri; exact de acest lucru are nevoie viața mea și doresc să accept marea iubire a lui Dumnezeu. Astăzi, sufăr alături de Hristos și împart cu El atât împărăția, cât și frământările Lui – lucrul acesta se datorează în totalitate măreției lui Dumnezeu, este cea mai mare iubire și binecuvântare a lui Dumnezeu pentru mine și ar trebui să fiu fericită.” În timp ce gândeam acest lucru, inima mea se simțea atât de alinată, iar eu am încetat să cred că faptul că m-am confruntat cu un astfel de mediu a fost ceva dureros, ci dimpotrivă, am simțit că Dumnezeu mi-a dăruit o binecuvântare specială. Am închinat în tăcere o rugăciune către Dumnezeu: „O, Dumnezeule Atotputernic! Îți mulțumesc pentru că mă luminezi, astfel încât să înțeleg voia Ta. Oricât de mult mă va chinui Satana, nu voi face absolut niciun compromis și nici nu mă voi preda lui. Fie că trăiesc sau mor, vreau să mă supun orchestrărilor Tale, să mă dedic în întregime Ție și să Te iubesc până la moarte!” Polițiștii malefici m-au torturat două nopți și o zi și nu au obținut nimic de la mine. Într-un final, nu au putut să spună decât că fusesem deja „îndumnezeită” și am fost trimisă în casa de detenție.

De îndată ce am ajuns în celula de la casa de detenție, șeful secției, după ce fusese deja instigat de poliția malefică, a început să mă amenințe: „Hai, mărturisește sau ai dat de bucluc!” Văzând că nu aveam de gând să cedez, a complotat cu ceilalți prizonieri pentru a mă pedepsi în toate felurile posibile: nu mi-au dat nimic de mâncare, nu mi-au dat apă caldă, m-au obligat să dorm în fiecare seară pe podeaua de ciment rece ca gheața și să fac munca de jos, istovitoare. Dacă nu o terminam, trebuia să fac ore suplimentare și, dacă nu o făceam suficient de bine, eram agresată verbal și mă obligau să stau în picioare drept pedeapsă... În fiecare zi a trebuit să mă confrunt cu a fi batjocorită, umilită, discriminată, bătută și abuzată verbal de ceilalți prizonieri. Ba mai mult, banii îmi fuseseră confiscați de către poliția malefică, așa că, fără niciun ban pe numele meu, nu puteam să cumpăr nici măcar articole de toaletă și alte lucruri de uz zilnic. Habar n-aveam când se vor sfârși aceste zile și mă simțeam atât de mâhnită în sinea mea, atât de singură și de îndurerată, dorindu-mi mereu să ies din acel loc demonic cât de repede puteam. Dar, cu cât îmi doream mai mult să ies din acel mediu, cu atât inima mea devenea mai întunecată și mai tulburată, iar lacrimile îmi curgeau fără voia mea pe obraz. În neajutorarea mea, puteam doar să-I spun lui Dumnezeu, iar și iar, despre durerea mea, sperând sincer ca, din nou, Dumnezeu să mă călăuzească și să mă facă aptă de a mă supune orchestrărilor și rânduielilor Sale. Dumnezeu este în orice clipă ajutorul și sprijinul meu și, din nou, m-a călăuzit să mă gândesc la acest pasaj din cuvintele Sale: „Indiferent cum lucrează Dumnezeu și indiferent de mediul tău, ești capabil să urmărești viața, să cauți adevărul și cunoașterea lucrării lui Dumnezeu, să-I înțelegi acțiunile și să acționezi potrivit adevărului. A proceda astfel înseamnă a avea credință adevărată și asta arată că nu ți-ai pierdut credința în Dumnezeu. Poți să ai credință adevărată în Dumnezeu doar dacă poți să stărui în căutarea adevărului prin rafinare, dacă poți să-L iubești cu adevărat pe Dumnezeu și să nu începi să ai îndoieli în ceea ce-L privește, dacă indiferent ce face El tu tot practici adevărul pentru a-L mulțumi și dacă poți să-I cauți în profunzime voia și să fii atent la aceasta. În trecut, când Dumnezeu a spus că vei domni ca rege, L-ai iubit, iar când ți S-a arătat fățiș, L-ai urmat. Dar acum Dumnezeu este ascuns, tu nu poți să-L vezi, iar necazurile s-au abătut asupra ta – așadar, îți pierzi acum nădejdea în Dumnezeu? Deci, trebuie să urmărești viața și să cauți să împlinești voia lui Dumnezeu tot timpul. Asta se numește credință adevărată și este cel mai sincer și cel mai frumos tip de iubire” („Cei care urmează să fie desăvârșiți trebuie să se supună rafinării” din Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu au fost ca o mamă iubitoare care alină un copil în suferință și mi-au oferit consolare și încurajare. Am simțit că Dumnezeu era chiar lângă mine, veghind asupra mea și așteptându-Se ca eu să-mi pot păstra adevărata credință în Dumnezeu în fața Satanei, dobândind astfel capacitatea de a-L iubi și de a-L mulțumi pe Dumnezeu și de a mărturisi ferm pentru Dumnezeu în condiții chinuitoare și atunci când sunt asaltată de forțele întunericului – aceasta este cea mai puternică mărturie care îl batjocorește pe Satana. Deși eram prizonieră în acest bârlog al diavolilor, dragostea lui Dumnezeu a fost întotdeauna cu mine. Când am suferit torturi și chinuri crunte și m-am simțit slăbită, și când am îndurat atacurile Satanei și am simțit durere și mâhnire, am putut vedea întotdeauna planul lui Dumnezeu pentru viața mea, am putut simți mângâierea iubirii lui Dumnezeu și am putut vedea mâna lui Dumnezeu deschizându-mi calea. M-am gândit în sinea mea: „Dumnezeu este întotdeauna alături de mine, purtându-mi de grijă și însoțindu-mă. Dragostea lui Dumnezeu pentru mine este atât de profundă; cum aș putea vreodată să-I dezamăgesc voința? Nu se cuvine să pun pe primul loc bunăstarea trupului și cu atât mai puțin nu ar trebui să încerc să fug de împrejurările pe care Dumnezeu mi le scoate în cale. Se cuvine să-mi aduc aminte de credința pe care am avut-o înainte, să-mi dedic adevărata dragoste lui Dumnezeu și să mărturisesc ferm pentru Dumnezeu înaintea Satanei.” În timp ce gândeam aceste lucruri, durerea din inima mea s-a disipat și am hotărât să-L iubesc și să-I fac pe plac lui Dumnezeu chiar dacă trebuia să îndur toate stările de agonie. Nu am putut să nu cânt un imn al bisericii: „Sunt o persoană cu inimă și duh, prin urmare de ce nu-L pot iubi pe Dumnezeu? Dumnezeu e sprijinul meu, de ce m-aș teme? Viața mi-o pun zălog să lupt cu Satana până la sfârșit. Dumnezeu ne înalță, ar trebui să lăsăm totul în urmă și să luptăm să fim martori pentru Hristos. Dumnezeu va îndeplini voia Sa pe Pământ. Îmi voi pregăti iubirea și loialitatea și le voi dedica pe toate lui Dumnezeu. Voi întâmpina cu bucurie întoarcerea lui Dumnezeu când El va coborî în slavă și mă voi întâlni iar cu El când împărăția lui Hristos va fi înfăptuită” („Împărăţia” din Urmați Mielul și cântați cântări noi). Când mi-am întărit credința și am dorit să-L mulțumesc pe Dumnezeu, am experimentat din nou iubirea tandră a lui Dumnezeu pentru mine. Dumnezeu a rânduit ca un ofițer corecțional să-mi ofere multe obiecte de uz zilnic. Inima mea era atât de înduioșată și I-am mulțumit lui Dumnezeu din adâncul inimii mele. După 40 de zile, polițiștii malefici au văzut că nu aveau cum să obțină nimic de la mine, așa că au lansat niște acuzații trase de păr în legătură cu mine, afirmând că aș fi „membră xie jiao” și au solicitat familiei mele să plătească câteva mii de yuani înainte de a mă elibera.

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic