Domnul Atotputernic este izbăvitorul meu

Domnul Atotputernic este izbăvitorul meu

Cantari crestine 2020 „Cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul care nu se schimbă niciodată”

2020-12-31 19:55:24 | Cantari crestine

Cantari crestine 2020 „Cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul care nu se schimbă niciodată”

Cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul cel veșnic. Dumnezeu este susținătorul vieții
și ghidul omului.
Valoarea și înțelesul cuvintelor lui Dumnezeu
nu sunt determinate de faptul dacă sunt recunoscute sau acceptate de către omenire,
ci de natura cuvintelor înseși.
Chiar dacă niciun om, pe pământ, nu le primește,
valoarea și ajutorul lor pentru om sunt imense.


Astfel, când dă piept cu mulți oameni
ce se revoltă, resping
sau sunt complet sfidători față de cuvintele lui Dumnezeu,
Dumnezeu le răspunde doar atât:
Timpul și faptele să-I fie martori,
cuvântul Său e-adevărul, calea și viața;
s-arate că tot ce-a zis e drept,
e ce omul ar trebui să urmeze.

Celor care-L urmează Dumnezeu le va spune acest lucru:
Cei ce nu primesc cuvintele Lui sau nu le poartă prin fapte,
cei ce nu pot descoperi un scop
sau nu găsesc salvarea-n cuvintele Lui
sunt cei condamnați de-ale Lui cuvinte. Ei au pierdut mântuirea divină.
Pentru ei, pedeapsa Lui nu va-nceta.
Timpul și faptele să-I fie martori,
cuvântul Său e-adevărul, calea și viața;
Timpul și faptele să-I fie martori,
cuvântul Său e-adevărul, calea și viața;
cuvântul Său e-adevărul, calea și viața.

din „Urmați Mielul și cântați cântări noi”

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic







Cantari crestine 2020 „Hotărârea necesară pentru a urma adevărul” Videoclip muzical

2020-12-30 08:48:27 | Cantari crestine

Cantari crestine 2020 „Hotărârea necesară pentru a urma adevărul” Videoclip muzical

Aveți hotărârea de a înțelege adevărul, de a câștiga adevărul
și, în cele din urmă, de a fi desăvârșiți de Dumnezeu?
Trebuie să ajungi la o etapă
în care hotărârea ta nu se schimbă, orice mediu întâlnești;
asta este ceea ce înseamnă să fii sincer
și doar asta este o dragoste autentică de adevăr.
Tu trebuie să fii o asemenea persoană.
Nu merge să te ghemuieşti la pământ sau să devii negativ, renunțând la hotărârea ta
ori de câte ori apare o problemă sau vreo dificultate.
Trebuie să ai tăria unei persoane care este dispusă să-și riște viața și capul:
„Orice se întâmplă,
chiar dacă este necesar să mor,
nu-mi voi abandona niciodată hotărârea și nu voi renunța la acest țel”.
Dacă o ai, atunci nicio greutate nu te va putea opri.
Dumnezeu va face ca lucrurile să ți se întâmple.


Trebuie să ai acest tip de înțelegere oricând se întâmplă ceva:
„Orice se întâmplă,
totul face parte din îndeplinirea obiectivului meu și este mâna lui Dumnezeu.
Există slăbiciune în mine, dar nu vreau să fiu negativ.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru dragostea pe care mi-o dăruiește
și pentru că a rânduit un astfel de mediu pentru mine.
Nu trebuie să-mi abandonez dorința și hotărârea;
să mă dau bătut ar însemna să fac un compromis cu Satana,
ar însemna autodistrugere și ar însemna să-L trădez pe Dumnezeu.”
Acesta este tipul de gândire pe care trebuie să-l ai.
Orice spun alţii sau cum se comportă
și oricum te tratează Dumnezeu, hotărârea ta nu trebuie să se clintească.
Orice fac alții și oricum te tratează Dumnezeu
hotărârea ta nu trebuie să se clintească.

din „Urmați Mielul și cântați cântări noi”

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic


Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu | Fragment 84 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)”

2020-12-29 19:34:42 | Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu


Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu | Fragment 84 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)”

În ziua a doua, autoritatea lui Dumnezeu pune în ordine apele și face întinderea cerului și apare un spațiu pentru cele mai elementare nevoi de supraviețuire ale omului


„Dumnezeu a zis: «Să fie o boltă cerească în mijlocul apelor, care să despartă apele de ape!» Astfel, Dumnezeu a făcut bolta şi a despărţit apele care sunt sub boltă de apele care sunt deasupra ei. Şi aşa a şi fost” (Geneza 1:6-7). Ce schimbări au apărut după ce Dumnezeu a zis „Să fie o boltă cerească în mijlocul apelor, care să despartă apele de ape”? În Scripturi se spune: „Astfel, Dumnezeu a făcut bolta şi a despărţit apele care sunt sub boltă de apele care sunt deasupra ei.” Care a fost rezultatul după ce Dumnezeu a rostit și a făcut asta? Răspunsul stă în ultima parte a pasajului: „Şi aşa a şi fost.”

Aceste două scurte fraze consemnează un eveniment măreț și descriu o scenă minunată – formidabila acțiune prin care Dumnezeu a orânduit apele și a creat un spațiu în care omul putea exista…

În această imagine, apele și întinderea apar în fața lui Dumnezeu într-o clipită și sunt despărțite de autoritatea cuvântului lui Dumnezeu și sunt separate într-un sus și un jos în maniera stabilită de Dumnezeu. Adică, întinderea creată de Dumnezeu nu doar că a acoperit apele de jos dar a susținut și apele de sus… La asta, omul nu se poate abține să nu fie cuprins de uimire, stupefiat și să răsufle întretăiat de admirație la splendoarea scenei în care Creatorul a transferat apele și a poruncit apelor și a creat întinderea cerului, și la măreția autorității Sale. Prin cuvintele lui Dumnezeu, puterea lui Dumnezeu și autoritatea lui Dumnezeu, El a făcut o altă faptă mare. Nu este aceasta măreția autorității Creatorului? Să folosim scripturile pentru a explica faptele lui Dumnezeu: Dumnezeu Și-a rostit cuvintele și, datorită acestor cuvinte ale lui Dumnezeu, a apărut o întindere în mijlocul apelor. În același timp, o schimbare enormă a apărut în acest spațiu datorită cuvintelor lui Dumnezeu, și nu era o schimbare în sensul obișnuit, ci un fel de substituție în care nimicul a devenit ceva. A fost născut din gândurile Creatorului și a devenit ceva din nimic datorită cuvintelor rostite de Creator și, mai departe, din acest moment a existat și a rămas neclintit de dragul Creatorului și s-a modificat, schimbat și reînnoit conform gândurilor Creatorului. Acest pasaj descrie al doilea act al Creatorului în creația Sa a întregii lumi. A fost o altă expresie a autorității și puterii Creatorului și o altă acțiune de pionierat a Creatorului. Această zi a fost a doua zi pe care Creatorul a petrecut-o de la întemeierea lumii și a fost o altă zi minunată pentru El: El a mers prin lumină, a creat întinderea cerului, a aranjat și orânduit apele, iar faptele Sale, autoritatea și puterea Sa au fost puse la lucru în această nouă zi….

A existat întinderea cerului în mijlocul apelor înainte ca Dumnezeu să Își rostească cuvintele? Sigur că nu! Și după ce Dumnezeu a spus: „Să fie o boltă cerească în mijlocul apelor”? Lucrurile intenționate de Dumnezeu au apărut; a fost întinderea cerului în mijlocul apelor și apele s-au separat deoarece Dumnezeu a spus „care să despartă apele de ape.” În acest fel, ca urmare a cuvintelor lui Dumnezeu, două noi obiecte, două lucruri abia născute au apărut printre toate lucrurile ca rezultat al autorității și puterii lui Dumnezeu. Și ce părere aveți despre apariția acestor două noi obiecte? Simțiți măreția puterii Creatorului? Simțiți forța unică și extraordinară a Creatorului? Măreția unei asemenea forțe și puteri se datorează autorității lui Dumnezeu și această autoritate este o reprezentare a lui Dumnezeu Însuși și o caracteristică unică a lui Dumnezeu Însuși.

V-a dat acest pasaj un alt sens profund al unicității lui Dumnezeu? Dar aceasta este departe de a fi suficient; autoritatea și puterea Creatorului merg mult mai departe de asta. Unicitatea Lui nu constă doar în faptul că El posedă o substanță diferită de cea a oricărei alte ființe, dar și pentru că autoritatea și puterea Lui sunt extraordinare, fără limite, superlativul absolut și ies în evidență printre toate și, mai mult decât atât, pentru că autoritatea Lui și ceea ce El are și este pot crea viață, pot produce miracole, pot crea fiecare minut și secundă spectaculoase și extraordinare și, în același timp, El este capabil să guverneze viața pe care El o creează și să stăpânească asupra miracolelor și a absolut fiecărui minut și a fiecărei secunde pe care El le creează.

din „Cuvântul Se arată în trup”

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic


Cântec de laudă 2020 „Doresc să caut să Îl iubesc pe Dumnezeu” Videoclip muzical

2020-12-28 17:44:05 | Cantari crestine


Cântec de laudă 2020 „Doresc să caut să Îl iubesc pe Dumnezeu” Videoclip muzical

Din toate adevărurile exprimate, am văzut că Dumnezeu e iubire.
Întotdeauna ești iubitul meu drag, îmi doresc mult să trăiesc cu Tine.
Întotdeauna vreau să fim aproape și să mă sprijin pe Tine.
Întotdeauna vreau să mă îngrijesc de voia Ta,
să fim de-o inimă și apropiat de Tine.
De când Ți-am auzit glasul, nu am putut să Te mai uit.
Glasul Tău sună foarte bine,
cuvintele-Ți sunt maiestuoase și puternice.
Orice cuvânt al Tău e-adevărul și e ce-am nevoie în viața mea.
Cuvintele Tale m-au atras, am renunțat la tot ca să Te urmez.


Am înțeles, cuvintele-Ți sunt adevărul;
am văzut că firea Ta e onorabilă.
Iubirea-Ți sfântă evocă admirație;
Te slăvim pentru dreptatea Ta.
Sunt plin de stricăciune și vreau să Te iubesc, dar nu mă pot controla.
Trecând prin judecată, încercări și rafinare,
Ți-am înțeles intențiile bune.
Când sufăr, cuvintele Tale mă alină;
când dau greș și mă împiedic, Tu mă ridici.
Nu m-ai părăsit niciodată,
tot timpul ai avut grijă de mine și m-ai protejat.
Tot ce zici și faci e iubire,
o faci pentru purificarea și mântuirea mea.
Îmi fac datoria, mă bucur de iubirea Ta,
caut să Te iubesc fără ezitare.
Iubirea Ta e prea adâncă pentru oricine să o pătrundă,
Tu ești atât de vrednic de iubirea omului.
Te urmez mereu îndeaproape, căutând de dragul iubirii, de dragul iubirii.

din „Urmați Mielul și cântați cântări noi”

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic






Cantari crestine „Marele balaur roșu se prăbușește, pe măsură ce oamenii lui Dumnezeu se înmulțesc”

2020-12-27 17:44:05 | Cantari crestine

Cantari crestine „Marele balaur roșu se prăbușește, pe măsură ce oamenii lui Dumnezeu se înmulțesc”

Când oamenii devin desăvârșiți și popoarele sunt împărăția lui Hristos,
cele șapte tunete vor răsuna.
Prezentu-i la un pas de-acel moment. Atacul a fost dezlănțuit.
E planul Lui. Curând va fi înfăptuit.
Ce a zis Dumnezeu a și făcut.
Așa, popoarele sunt doar castele de nisip ce tremură când se apropie valul.
Ziua de pe urmă-i iminentă.
Marele balaur roșu se va răsturna sub cuvântul Lui.


Ca planul Lui să fie îndeplinit,
îngerii cerului au coborât pe pământ,
făcând tot ce le stă în putință pentru a-L mulţumi pe Dumnezeu.
Dumnezeu întrupat este pe câmpul de luptă, purtând război împotriva dușmanului.
Oriunde arătarea Lui s-ar produce, dușmanu-i nimicit,
dușmanu-i nimicit.
China va fi prima distrusă. Va fi zdrobită de mâna Lui.
Dumnezeu nu arată niciun pic de milă Chinei.

Dovada prăbușirii marelui balaur roșu e maturizarea oamenilor.
Aceasta poate fi văzută de oricine, în mod evident.
Maturizarea oamenilor este un semn al morții inamicului.
Maturizarea oamenilor este un semn al morții inamicului.
Dumnezeu, personal, Se duce în locul
unde stă încolăcit marele balaur roșu și Se luptă cu el.
Când întreaga omenire va ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu în trup
și va fi capabilă să-I vadă faptele în trup,
atunci vizuina marelui balaur roșu se va transforma în cenușă și va dispărea fără urmă.

din „Urmați Mielul și cântați cântări noi”

S-ar putea să vă placă și:Cel mai vizionat Cantari de lauda si inchinare