Fragment 36 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu | Fragment 36 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)”

Dumnezeu trebuie să distrugă Sodoma

Geneza 18:26 Și Iahve Dumnezeu a spus: „Dacă voi găsi cincizeci de drepți în oraș, atunci voi cruța întregul loc de dragul lor.”

Geneza 18:29 Poate vor fi găsiţi numai patruzeci, a adăugat din nou Avraam. De dragul celor patruzeci, nu o voi distruge, i-a răspuns El.

Geneza 18:30 Să nu se mânie Stăpânul dacă vorbesc iarăşi, I-a spus Avraam. Poate vor fi găsiţi doar treizeci. Dacă voi găsi acolo treizeici de oameni drepţi, nu o voi distruge, i-a răspuns El.

Geneza 18:31 Acum, că am îndrăznit să-I vorbesc Stăpânului, a continuat Avraam, poate vor fi găsiţi doar douăzeci. De dragul celor douăzeci, nu voi distruge cetatea, i-a răspuns El.

Geneza 18:32 Să nu se mânie Stăpânul dacă mai vorbesc doar o dată, I-a spus Avraam. Poate vor fi găsiţi doar zece oameni drepţi în cetate. De dragul celor zece, nu o voi distruge, i-a răspuns El.

Lui Dumnezeu Îi pasă doar despre cei care sunt capabili să Îi asculte cuvintele și să Îi urmeze poruncile

Pasajele de mai sus conțin câteva cuvinte cheie: numere. Mai întâi, Iahve a spus că, dacă El ar găsi cincizeci de drepți în oraș, atunci El ar cruța întreg locul, adică, El nu ar distruge orașul. Deci, existau, de fapt, cincizeci de drepți în Sodoma? Nu existau. Curând după aceea, ce I-a spus Avraam lui Dumnezeu? El a spus: dar de se vor găsi patruzeci acolo? Și Dumnezeu a spus: nu o voi face. Apoi, Avraam a spus: Dar de se vor găsi treizeci acolo? Și Dumnezeu a spus: nu o voi face. Dar cumva douăzeci? Nu o voi face. Zece? Nu o voi face. Erau, de fapt, zece drepți în oraș? Nu erau zece – ci era unul singur. Și cine era acesta? Era Lot. În acel moment, exista doar o persoană dreaptă în Sodoma, dar a fost Dumnezeu foarte riguros sau exigent când a fost vorba de acest număr? Nu, El nu a fost! Și astfel, când omul continua să întrebe „Dar patruzeci?” „Dar treizeci?” până a ajuns la „Dar zece?” Dumnezeu a spus: „Chiar de ar fi doar zece, Eu nu aş distruge orașul; l-aş cruța și i-aş ierta pe ceilalți oameni, pe lângă aceștia zece.” Zece ar fi fost un număr destul de vrednic de dispreț, dar s-a dovedit că, de fapt, nici nu existau atâţi oameni drepți în Sodoma. Vedeți, atunci, că în ochii lui Dumnezeu, păcatul și răul oamenilor din oraș erau de o asemenea manieră încât singura opţiune a lui Dumnezeu a fost să îi distrugă. La ce S-a referit Dumnezeu când a spus că El nu ar distruge orașul dacă ar exista cincizeci de drepți? Aceste numere nu erau importante pentru Dumnezeu. Ceea ce era important era dacă în oraș se aflau sau nu cei drepţi pe care îi voia. Dacă orașul ar fi avut o singură persoană dreaptă, Dumnezeu nu ar fi permis să i se întâmple nimic rău din cauza distrugerii Sale a orașului. Aceasta înseamnă că, indiferent dacă Dumnezeu avea să distrugă sau nu orașul și indiferent de cât de mulți drepți erau în cadrul lui, pentru Dumnezeu, acest oraș păcătos era blestemat și execrabil și trebuia distrus, trebuia să dispară din ochii lui Dumnezeu, în timp ce cei drepți trebuiau să rămână. Indiferent de epocă, indiferent de etapa de dezvoltare a omenirii, atitudinea lui Dumnezeu nu se schimbă: El urăște răul și Îi pasă de drepții din ochii Lui. Această atitudine clară a lui Dumnezeu este, de asemenea, revelația adevărată a esenței lui Dumnezeu. Pentru că exista doar o persoană dreaptă în oraș, Dumnezeu nu a mai ezitat. Rezultatul final a fost că Sodoma a fost distrusă în mod inevitabil. Ce vedeți în aceasta? În acea epocă, Dumnezeu nu ar fi distrus un oraș dacă ar fi existat cincizeci de drepți în cadrul său, nici dacă ar fi existat zece, ceea ce înseamnă că Dumnezeu ar fi decis să ierte și să fie tolerant față de omenire sau ar fi făcut lucrarea de călăuzire, datorită câtorva oameni care puteau să-L venereze și să I se închine. Dumnezeu pune mare încredere în faptele drepte ale omului, El pune mare încredere în aceia care pot să I se închine și El pune mare încredere în aceia care pot face fapte bune înaintea Lui.

Din cele mai vechi timpuri până astăzi, ați citit vreodată în Biblie despre Dumnezeu care comunică adevărul sau care îi spune vreunei persoane despre calea lui Dumnezeu? Nu, niciodată. Cuvintele lui Dumnezeu pentru om despre care citim le-au spus oamenilor doar ce să facă. Unii au mers și au făcut așa, unii nu; unii au crezut, iar unii nu. Doar atât era. Prin urmare, drepții acelei epoci – aceia care erau drepți în ochii lui Dumnezeu – erau doar aceia care puteau auzi cuvintele lui Dumnezeu și care puteau urma poruncile Lui. Ei erau slujitorii care îndeplineau cuvintele lui Dumnezeu printre oameni. Puteau asemenea oameni să fie numiți cei care Îl cunosc pe Dumnezeu? Puteau ei să fie numiți oamenii care au fost desăvârșiți de Dumnezeu? Nu, nu puteau! Și astfel, indiferent de numărul lor, în ochii lui Dumnezeu erau acești oameni drepți vrednici de a fi numiți confidenții lui Dumnezeu? Puteau fi numiți martorii lui Dumnezeu? Cu siguranță că nu! Ei nu erau vrednici cu siguranță de a fi numiți confidenții și martorii lui Dumnezeu. Așadar, cum îi numea Dumnezeu pe astfel de oameni? În Biblie, până la pasajele scripturii pe care tocmai le-am citit, există multe dăți când Dumnezeu îi numește „slujitorul Meu.” Adică, la acea vreme, în ochii lui Dumnezeu acești oameni drepți erau slujitorii lui Dumnezeu, erau oamenii care Îl slujeau pe pământ. Și cum S-a gândit Dumnezeu la această denumire? De ce i-a numit astfel? Are Dumnezeu standarde conform cărora îi numește pe oamenii din inima Lui? Cu siguranță că are. Dumnezeu are standarde, indiferent dacă îi numește pe oameni drepți, desăvârșiți, neprihăniți sau slujitori. Când El numește pe cineva slujitorul Său, El are convingerea fermă că această persoană este capabilă să Îi primească mesagerii Săi și este capabilă să-I urmeze poruncile și că poate îndeplini ceea ce este poruncit de mesageri. Și ce îndeplinește această persoană? Ceea ce Dumnezeu îi poruncește omului să facă și să îndeplinească pe pământ. În acel moment, putea fi numită calea lui Dumnezeu ceea ce Dumnezeu îi cerea omului să facă și să îndeplinească pe pământ? Nu, nu putea. Căci, în acel moment, Dumnezeu i-a cerut omului să facă doar câteva lucruri simple; a rostit câteva porunci simple, spunându-i omului să facă una sau alta și nimic mai mult. Dumnezeu lucra conform planului Său. Din cauză că, la acea vreme, multe condiții încă nu erau îndeplinite, încă nu era momentul potrivit și era greu pentru omenire să îndure calea lui Dumnezeu, prin urmare calea lui Dumnezeu încă nu începuse să fie scoasă la iveală din inima lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a considerat pe oamenii drepți despre care vorbea, pe care îi vedem aici – indiferent dacă sunt treizeci sau douăzeci – ca slujitori ai Lui. Când mesagerii lui Dumnezeu veneau la acești slujitori, ei puteau să îi primească și să le urmeze poruncile și să se comporte conform cuvintelor lor. Aceasta este exact ceea ce ar trebui făcut și reușit de slujitori în ochii lui Dumnezeu. Dumnezeu este chibzuit în acordarea denumirilor Sale oamenilor. El nu i-a numit slujitorii Săi pentru că erau cum sunteți voi acum – deoarece ei auziseră multe predici, ştiau ce urma să facă Dumnezeu, înțelegeau mult din voia lui Dumnezeu și pricepeau planul Său de gestionare – ci deoarece umanitatea lor era onestă și ei erau capabili să se supună cuvintelor lui Dumnezeu; când Dumnezeu le poruncea, ei erau capabili să dea la o parte ceea ce făceau și să îndeplinească ceea ce poruncise Dumnezeu. Și astfel, pentru Dumnezeu, celălalt nivel al semnificației titlului de slujitor este că ei cooperau cu lucrarea Lui pe pământ și, deși ei nu erau mesagerii lui Dumnezeu, ei erau executanții și cei care implementau cuvintele lui Dumnezeu pe pământ. Vedeți, atunci, că acești slujitori sau oameni drepți aveau o mare valoare în inima lui Dumnezeu. Lucrarea pe care Dumnezeu urma să o demareze pe pământ nu putea exista fără oameni care să coopereze cu El, iar rolul preluat de slujitorii lui Dumnezeu nu putea fi înlocuit de către mesagerii lui Dumnezeu. Fiecare sarcină pe care Dumnezeu le-a poruncit-o acestor slujitori era de mare importanță pentru El și, astfel, nu îi putea pierde. Fără cooperarea cu Dumnezeu a acestor slujitori, lucrarea Sa în cadrul omenirii s-ar fi oprit şi, în urma acestui fapt, planul de gestionare al lui Dumnezeu și speranțele lui Dumnezeu ar fi fost în zadar.

din „Cuvântul Se arată în trup”

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

„Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu | Fragment 51 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)”

Adevărata față a lui Iov: sincer, pur și fără falsitate

Să citim Iov 2:7-8: „Astfel, Satana a plecat din prezența lui Iahve Dumnezeu și l-a lovit pe Iov cu bube din cap până în picioare. Și el a luat un ciob cu care să se scarpine; și a stat în cenușă”. Aceasta este o descriere a comportamentului lui Iov când i-au apărut bube pe corp. În acest moment, Iov stătea în cenușă și îndura durerea. Nimeni nu îl trata și nimeni nu îl ajuta să-și amelioreze durerea corpului; în schimb, el folosea un ciob pentru a îndepărta coaja bubelor. Din punct de vedere superficial, aceasta era doar o etapă în cadrul chinului lui Iov și nu are legătură cu umanitatea și frica sa de Dumnezeu, căci Iov nu rostea niciun cuvânt pentru a-și demonstra starea de spirit și opiniile din acel moment. Totuși, acț‏iunile și comportamentul lui Iov tot sunt o exprimare adevărată a umanității sale. În consemnarea capitolului anterior, am citit că Iov era cel mai grozav dintre oamenii din est. Între timp, acest pasaj al celui de-al doilea capitol ne arată că acest om grozav din est este nevoit să ia un ciob pentru a se scărpina în timp ce stă în cenușă. Nu există un contrast evident între aceste două descrieri? Este un contrast care ne arată adevăratul sine al lui Iov: în ciuda statutului și poziției sale sociale prestigioase, el nu le iubise niciodată și nici nu le acordase atenție; lui nu-i păsa de modul în care alte persoane îi considerau poziția socială, nici nu se preocupa dacă acțiunile sau comportamentul său vor avea un efect negativ asupra poziției sale sociale; el nu se desfăta cu bogățiile statutului, nici nu se bucura de gloria care venea odată cu statutul și poziția socială. Lui îi păsa doar de valoarea sa și semnificația vieții sale în ochii lui Iahve Dumnezeu. Adevăratul sine al lui Iov era chiar esența sa: el nu iubea faima și succesul și nu trăia pentru faimă și succes; era sincer și pur și fără falsitate.

Separarea iubirii și urii făcute de Iov

O altă latură a umanității lui Iov este demonstrată în cadrul acestei discuții dintre el și soția sa: „Atunci soţia lui i-a zis: «Încă rămâi neclintit în curăţia ta? Blestemă-L pe Dumnezeu şi mori!» El i-a răspuns: «Vorbeşti ca o femeie nebună. Ce?! Să primim de la Dumnezeu doar binele şi să nu primim şi răul?» (Iov 2:9-10). Văzând chinul pe care îl îndura, soția lui Iov a încercat să îl sfătuiască pentru a-l ajuta să scape de chinul său – totuși, „intențiile bune” nu au obținut aprobarea lui Iov; în schimb, i-au stârnit mânia, căci ea îi negase credința și ascultarea de Iahve Dumnezeu și negase, de asemenea, existența Lui. Acesta era un lucru intolerabil pentru Iov, căci el nu își permisese niciodată să facă nimic care se opunea sau Îl rănea pe Dumnezeu, și cu atât mai puțin pe alți oameni. Cum putea el să rămână indiferent, când îi vedea pe alții rostind cuvinte care îl blasfemiau și insultau pe Dumnezeu? Prin urmare, și-a numit soția o „femeie nesăbuită”. Atitudinea lui Iov față de soția sa era una de mânie și ură, precum și de reproș și dojană. Aceasta era expresia naturală a umanității lui Iov, care face diferența dintre iubire și ură, și era o reprezentare reală a umanității sale neprihănite. Iov avea un sentiment al justiției – unul care îl făcea să urască răutatea și să fie dezgustat, să condamne și să respingă erezia absurdă, argumentele ridicole și afirmațiile nebunești, și care i-a permis să își respecte postura și propriile principii corecte când fusese respins de mase și părăsit de cei care îi erau apropiați.

Bunătatea și sinceritatea lui Iov

Din moment ce, în comportamentul lui Iov, suntem capabili să vedem expresia diferitelor aspecte ale umanității sale, ce anume din aceasta vedem când el și-a deschis gura pentru a blestema ziua nașterii lui? Acesta este subiectul despre care vom împărtăși mai jos.

Mai sus, am vorbit de originile blestemării de către Iov a zilei în care s-a născut. Ce vedeți în aceasta? Dacă Iov era împietrit și fără iubire, dacă era rece și fără emoții și lipsit de umanitate, ar fi putut să-i pese de dorința inimii lui Dumnezeu? Și ar fi putut să disprețuiască ziua propriei nașteri ca urmare a grijii pentru inima lui Dumnezeu? Cu alte cuvinte, dacă Iov era împietrit și lipsit de umanitate, ar fi putut să fie afectat de durerea lui Dumnezeu? Ar fi putut să blesteme ziua nașterii sale din cauză că Îl îndurerase pe Dumnezeu? Răspunsul este: absolut nu! Deoarece era bun, lui Iov îi păsa de inima lui Dumnezeu; deoarece îi păsa de inima Lui, Iov simțea durerea Lui; deoarece era bun, suferea un chin mai mare ca urmare a simțirii durerii Lui; deoarece a simțit durerea lui Dumnezeu, a început să fie dezgustat de ziua nașterii sale și, prin urmare, a blestemat acea zi. Pentru cei din afară, întregul comportament al lui Iov din timpul încercărilor sale este exemplar. Doar blestemarea zilei în care s-a născut ridică un semn de întrebare în privința desăvârșirii și neprihănirii sale sau oferă o evaluare diferită. De fapt, aceasta a fost cea mai reală exprimare a esenței umanității lui Iov. Esența umanității sale nu era ascunsă sau împachetată sau revizuită de altcineva. Când a blestemat ziua în care s-a născut, el a demonstrat bunătatea și sinceritatea din profunzimea inimii sale; el a fost ca un izvor ale cărui ape sunt atât de clare și transparente încât se vede fundul.

După ce au aflat toate acestea despre Iov, majoritatea oamenilor vor avea, fără îndoială, o evaluare destul de obiectivă și precisă a esenței umanității lui Iov. Ei ar trebui să aibă și o înțelegere și apreciere mai profundă, mai practică și mai avansată în privința desăvârșirii și neprihănirii lui Iov de care vorbește Dumnezeu. Sper că această înțelegere și apreciere îi vor ajuta pe oameni să pornească pe calea temerii de Dumnezeu și a respingerii răului.

din „Cuvântul Se arată în trup”

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Videoclip muzical de laudă și închinare „Iubirea și esența lui Dumnezeu sunt dezinteresate”

Cântec de laudă 2020 „Iubirea și esența lui Dumnezeu sunt dezinteresate” Videoclip muzical

Dumnezeu dă tot ce-are El mai bun.
Ce-i bun, tot ce-i mai bun, El dă.

Dumnezeu dă tot ce-are El mai bun.
Ce-i bun, tot ce-i mai bun, El dă.
Nu dezvăluie vreodată, suferința nu-Și arată.
Dumnezeu îndură, așteptând în tăcere.
Nu rece sau amorțit,
fără slăbiciune.
Iubirea și esența Lui sunt dezinteresate.

Dumnezeu dă tot ce-are El mai bun.
Ce-i bun, tot ce-i mai bun, El dă.
Dumnezeu dă tot ce-are El mai bun.
Ce-i bun, tot ce-i mai bun, El dă.
Pentru-omenire, El suferă;
El suferă, îndurând tăcut.
Tăcut, El a dăruit ce-are-El mai bun.

Nu dezvăluie vreodată, suferința nu-Și arată.
Dumnezeu îndură, așteptând în tăcere.
Aceasta este expresia esenței și firii Lui,
a ceea ce este El cu adevărat: Creatorul a toate.

Dumnezeu dă tot ce-are El mai bun.
Ce-i bun, tot ce-i mai bun, El dă.
Dumnezeu dă tot ce-are El mai bun.
Ce-i bun, tot ce-i mai bun, El dă.
Pentru-omenire, El suferă;
El suferă, îndurând tăcut.
Dumnezeu dă tot ce-are El mai bun.
Ce-i bun, tot ce-i mai bun, El dă.
Ce-i bun, tot ce-i mai bun, El dă.
Dumnezeu dă tot ce-are El mai bun.
Ce-i bun, tot ce-i mai bun, El dă.
Dumnezeu dă tot ce-are El mai bun.
Ce-i bun, tot ce-i mai bun, El dă.
Pentru-omenire, El suferă;
El suferă, îndurând tăcut. Tăcut, El a dăruit ce-are-El mai bun.
El suferă, îndurând tăcut.
Tăcut, El a dăruit ce-are-El mai bun.
Ce-i bun, tot ce-i mai bun, El dă.
Ce-i bun, tot ce-i mai bun, El dă.

din „Urmați Mielul și cântați cântări noi”

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

„Esența trupului locuit de Dumnezeu”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu | Fragment 102 | „Esența trupului locuit de Dumnezeu”

Primul Dumnezeu întrupat nu a terminat lucrarea de întrupare; El doar a terminat primul pas al lucrării pe care era necesar ca Dumnezeu să o facă în trup. Astfel, pentru a termina lucrarea de întrupare, Dumnezeu a revenit încă o dată în trup, trăind întreaga normalitate și realitate a trupului, adică, scoțând la iveală Cuvântul lui Dumnezeu într-un trup în întregime normal și obișnuit, încheind, prin urmare, lucrarea pe care El a lăsat-o neterminată în trup. Al doilea trup întrupat este, în esență, similar cu primul, dar este chiar mai real, chiar mai normal decât primul. În consecință, suferința pe care o îndură al doilea trup întrupat este mai mare decât cea a celui dintâi, dar această suferință este un rezultat al lucrării Sale de slujire în trup, care este diferită de suferința omului corupt. Ea, de asemenea, provine din normalitatea și realitatea trupului Său. Deoarece El efectuează lucrarea Sa de slujire în trup complet normal și real, trupul trebuie să îndure o mulțime de greutăți. Cu cât este mai normal și real acest trup, cu atât mai mult El va suferi în realizarea lucrării Sale de slujire. Dumnezeu lucrează într-un trup foarte comun, unul care nu este deloc supranatural. Deoarece trupul Lui este normal și trebuie, de asemenea, să poarte pe umeri lucrarea de salvare a omului, El suferă într-o și mai mare măsură decât ar suferi un trup supranatural – toată această suferință provine din realitatea și normalitatea trupului Său. Din suferința pe care cele două trupuri întrupate au suferit-o în timpul efectuării lucrărilor Lor de slujire, se poate vedea esența trupului întrupat. Cu cât este mai normal trupul, cu atât mai mari sunt greutățile pe care El trebuie să le îndure în momentul desfășurării lucrării; cu cât este mai real trupul care desfășoară lucrarea, cu atât sunt mai dure noțiunile pe care le obțin oamenii și mai multe pericole sunt susceptibile să I se întâmple. Și totuși, cu cât este mai real trupul și cu cât mai mult trupul posedă nevoile și rațiunea completă a unei ființe umane normale, cu atât este El mai capabil de a prelua lucrarea lui Dumnezeu în trup. A fost trupul lui Isus care a fost bătut în cuie pe cruce, trupul Său la care El a renunțat ca pe o jertfă pentru păcat; a fost prin intermediul unui trup cu umanitate normală că El l-a învins pe Satana și l-a salvat complet pe om de la cruce. Și, tot ca trup complet, al doilea Dumnezeu întrupat efectuează lucrarea de cucerire și îl înfrânge pe Satana. Doar un trup care este complet normal și real poate efectua lucrarea de cucerire în totalitatea sa și poate face o mărturie puternică. Cu alte cuvinte, lucrarea de cucerire a omului este făcută eficient prin realitatea și normalitatea lui Dumnezeu în trup, nu prin minuni și revelații supranaturale. Lucrarea de slujire a acestui Dumnezeu întrupat este să vorbească, și, astfel, să cucerească și să desăvârșească omul; cu alte cuvinte, lucrarea Duhului efectuată în trup, datoria trupului este să vorbească și, astfel, să cucerească, să dezvăluie, să desăvârșească și să elimine complet omul. Și astfel, este în lucrarea de cucerire faptul că lucrarea lui Dumnezeu în trup va fi îndeplinită în întregime. Lucrarea de răscumpărare inițială a fost doar începutul lucrării de întrupare; trupul care face lucrarea de cucerire va completa întreaga lucrare a întrupării. După gen, unul este de gen masculin și celălalt de gen feminin; prin aceasta, semnificația întrupării lui Dumnezeu a fost întregită. Aceasta risipește concepțiile greșite ale omului despre Dumnezeu: Dumnezeu poate deveni atât de sex masculin cât și feminin, iar Dumnezeul întrupat este, în esență, fără gen. Dumnezeu a făcut atât bărbatul cât și femeia și El nu face diferența între sexe. În această etapă a lucrării, Dumnezeu nu efectuează semne și minuni, astfel încât lucrarea își va atinge rezultatele sale prin intermediul cuvintelor. În plus, de această dată, lucrarea lui Dumnezeu întrupat nu este de a-i vindeca pe cei bolnavi și de a scoate demoni, ci de a cuceri omul prin vorbire, ceea ce înseamnă că abilitatea nativă posedată de acest trup întrupat al lui Dumnezeu este de a spune cuvinte și de a cuceri omul, nu de a-i vindeca pe cei bolnavi și de a scoate demoni. Lucrarea Sa în umanitate normală nu este de a face minuni, de a vindeca pe cei bolnavi și de a scoate demoni, ci de a vorbi, și, deci, al doilea trup întrupat le pare oamenilor mult mai normal decât primul. Oamenii văd că întruparea lui Dumnezeu nu este o minciună; dar acest Dumnezeu întrupat este diferit de Isus întrupat, și, totuși, Ei sunt amândoi Dumnezeu întrupat, Ei nu sunt complet la fel. Isus a avut umanitate normală, umanitate obișnuită, dar El a fost însoțit de multe semne și minuni. În acest Dumnezeu întrupat, ochii umani nu vor vedea niciun semn sau minune, nici vindecarea bolnavilor, nici scoaterea demonilor, nici mersul pe mare, nici postitul pentru patruzeci de zile… El nu face aceeași lucrare pe care a făcut-o Isus, nu pentru că trupul Său nu este în esență deloc diferit de al lui Isus, ci pentru că lucrarea Sa de slujire nu este de a vindeca pe cei bolnavi și de a scoate demoni. El nu-Și dărâmă propria lucrare, nu-Și deranjează propria lucrare. De vreme ce El cucerește omul prin cuvintele Sale reale, nu este nicio nevoie de a-l supune cu minuni, și astfel, această etapă este de a completa lucrarea de întrupare. Dumnezeul întrupat pe care Îl vezi astăzi este complet un trup și nu este nimic supranatural în privința Lui. El Se îmbolnăvește ca și ceilalți, are nevoie de mâncare și îmbrăcăminte exact așa cum au și ceilalți, fiind complet un trup. Dacă, de data aceasta, Dumnezeu întrupat ar efectua semne și minuni supranaturale, dacă El ar vindeca pe cei bolnavi, ar alunga demoni, sau ar putea ucide cu un cuvânt, cum ar putea fi întreprinsă lucrarea de cucerire? Cum ar putea fi răspândită lucrarea printre națiunile ne-evreiești? Vindecarea bolnavilor și scoaterea demonilor a fost lucrarea din Epoca Harului, primul pas în lucrarea de răscumpărare, și acum, că Dumnezeu a salvat omul de la cruce, El nu mai efectuează această lucrare. Dacă în zilele de pe urmă, un „Dumnezeu” la fel ca Isus ar apărea, unul care ar vindeca pe cei bolnavi, ar scoate demoni și ar fi crucificat pentru om, acel „Dumnezeu,” deși identic cu descrierea lui Dumnezeu în Biblie și ușor pentru om de acceptat, nu ar fi, în esența sa, trupul purtat de Duhul lui Dumnezeu, ci de un duh rău. Pentru că este principiul lucrării lui Dumnezeu de a nu repeta niciodată ceea ce El a finalizat deja. Și astfel, lucrarea celei de-a doua întrupări a lui Dumnezeu este diferită de lucrarea celei dintâi. În zilele de pe urmă, Dumnezeu înfăptuiește lucrarea de cucerire într-un trup obișnuit, normal; El nu vindecă pe cei bolnavi, nu va fi crucificat pentru om, dar pur și simplu spune cuvinte în trup, cucerește omul în trup. Doar un astfel de trup este trupul întrupat al lui Dumnezeu; doar un astfel de trup poate întregi lucrarea lui Dumnezeu în trup.

din „Cuvântul Se arată în trup”

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

„Cunoașterea celor trei etape ale lucrării lui Dumnezeu este calea spre a-L cunoaște pe Dumnezeu”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu | Fragment 7 | „Cunoașterea celor trei etape ale lucrării lui Dumnezeu este calea spre a-L cunoaște pe Dumnezeu”

Cele trei etape ale lucrării sunt o dovadă a întregii lucrări a lui Dumnezeu, o mărturie a mântuirii omenirii de către Dumnezeu și nu sunt imaginare. Dacă vă doriți cu adevărat să căutați o cunoaștere a întregii firi a lui Dumnezeu, atunci trebuie să cunoașteți cele trei etape ale lucrării desfășurate de Dumnezeu și, mai mult, nu trebuie să omiteți nicio etapă. Acesta este minimul care trebuie atins de către cei care caută să-L cunoască pe Dumnezeu. Omul însuși nu poate veni cu o cunoaștere adevărată a lui Dumnezeu. Nu este ceva ce omul însuși își poate imagina, nici nu este consecința favorizării speciale a unei persoane de către Duhul Sfânt. În schimb, este o cunoaștere care vine după ce omul a experimentat lucrarea lui Dumnezeu și este o cunoaștere a lui Dumnezeu care nu vine decât după experimentarea faptelor lucrării lui Dumnezeu. O asemenea cunoaștere nu poate fi obținută spontan, nici nu este ceva ce poate fi învățat. Are în întregime legătură cu experiența personală. Mântuirea omenirii de către Dumnezeu este în centrul acestor trei etape ale lucrării, totuși în cadrul lucrării de mântuire sunt incluse câteva metode de lucru și mijloace prin care se exprimă firea lui Dumnezeu. Acest lucru este cel mai dificil de identificat și este dificil de înțeles de către om. Separarea epocilor, schimbările în lucrarea lui Dumnezeu, schimbările în locația lucrării, schimbările în beneficiarul acestei lucrări și așa mai departe – toate acestea sunt incluse în cele trei etape ale lucrării. În particular, diferența în modul de lucru al Duhului Sfânt, ca și schimbările în firea, imaginea, numele, identitatea lui Dumnezeu sau alte schimbări, fac toate parte din cele trei etape ale lucrării. O etapă a lucrării poate reprezenta doar o parte și este limitată la o anumită sferă. Nu implică separarea epocilor sau schimbări în lucrarea lui Dumnezeu, cu atât mai puțin în celelalte aspecte. Acesta este un lucru absolut evident. Cele trei etape ale lucrării sunt totalitatea lucrării lui Dumnezeu de mântuire a omenirii. Omul trebuie să cunoască lucrarea lui Dumnezeu și firea lui Dumnezeu în lucrarea de mântuire, iar fără acest fapt, cunoașterea ta despre Dumnezeu nu e altceva decât vorbe goale, nimic mai mult decât pontificarea scaunului. O asemenea cunoaștere nu poate nici convinge, nici cuceri omul, o asemenea cunoaștere este în neconcordanță cu realitatea și nu reprezintă adevărul. Poate fi abundentă și plăcută auzului, dar dacă este în dezacord cu firea inerentă a lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu nu te va cruța. Nu doar că nu îți va lăuda cunoașterea, dar te va și pedepsi pentru că ai fost un păcătos care L-a blasfemiat. Cuvintele cunoașterii lui Dumnezeu nu se rostesc cu ușurință. Chiar dacă tu poți fi bun de gură și elocvent și cuvintele tale pot aduce morții înapoi la viață și îi pot transforma în morți pe cei vii, tot ești depășit când e cazul să vorbești despre cunoașterea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este cineva pe care să-L poți judeca cu nechibzuință sau pe care-L poți preamări în treacăt sau denigra cu nonșalanță. Preamărești pe oricine și oricare și totuși te străduiești pentru cuvintele potrivite care să descrie mărețul caracter virtuos și îndurător al lui Dumnezeu – și acesta este un lucru învățat de orice ratat. Chiar dacă există mulți specialiști în lingvistică în stare să-L descrie pe Dumnezeu, exactitatea a ceea ce descriu ei este doar o sutime din adevărul rostit de oamenii care Îi aparțin lui Dumnezeu și care au numai un vocabular limitat, însă, dețin o experiență bogată. Astfel se poate vedea că cunoașterea lui Dumnezeu constă în exactitate și actualitate și nu în folosirea inteligentă a cuvintelor sau într-un vocabular bogat. Cunoașterea omului și cunoașterea lui Dumnezeu nu au absolut nicio legătură. Lecția cunoașterii lui Dumnezeu este mai presus de oricare dintre științele naturale ale omenirii. Este o lecție care poate fi însușită doar de către un număr extrem de mic al celor care caută să-L cunoască pe Dumnezeu și nu poate fi însușită de orice persoană talentată. Așa că nu trebuie să priviți cunoașterea lui Dumnezeu și urmarea adevărului ca și cum pot fi atinse de către un simplu copil. Poate că ai avut succes deplin în viața ta de familie sau în carieră sau în căsnicie, dar, când vine vorba de adevăr și despre lecția cunoașterii lui Dumnezeu, nu ai cu ce te lăuda, nu ai obținut nimic. Punerea adevărului în practică, se poate spune, este o mare dificultate pentru voi, și cunoașterea lui Dumnezeu este o problemă chiar mai mare. Aceasta este dificultatea voastră și este și dificultatea cu care se confruntă întreaga omenire. Printre cei care au avut unele realizări în cauza cunoașterii lui Dumnezeu nu este aproape niciunul care să se ridice la standardul cerut. Omul nu știe ce înseamnă să-L cunoască pe Dumnezeu sau de ce este necesar să-L cunoască pe Dumnezeu sau ce măsură este considerată drept cunoaștere a lui Dumnezeu. Acesta este lucrul atât de zăpăcitor pentru omenire și este, pur și simplu, cea mai mare enigmă cu care se confruntă omenirea – și nimeni nu este capabil să răspundă la această întrebare, nici nu este cineva dispus să răspundă la această întrebare pentru că, până acum, nimeni din omenire nu a avut vreun succes în studiul acestei lucrări. Poate că atunci când enigma celor trei etape ale lucrării este făcută cunoscută omenirii, va apărea succesiv un grup de talente care Îl cunosc pe Dumnezeu. Bineînțeles, sper că așa va fi și, mai mult, sunt în procesul derulării acestei lucrări și sper să văd apariția mai multor asemenea talente în viitorul apropiat. Ei vor deveni acei ce depun mărturie faptului celor trei etape ale lucrării și, desigur, vor fi și primii care vor depune mărturie în favoarea acestor trei etape ale lucrării. Dacă nu există asemenea talente, în ziua în care lucrarea lui Dumnezeu ajunge la final, sau dacă sunt numai unul sau două și ei au acceptat personal să fie desăvârșiți de către Dumnezeul întrupat, atunci nimic nu este mai deranjant și regretabil de atât – cu toate că este doar cel mai rău caz. Oricum ar fi, încă mai sper că aceia care urmează cu adevărat pot obține această binecuvântare. De la începutul timpurilor, nu a mai existat niciodată o asemenea lucrare, un asemenea demers nu a avut loc niciodată în istoria dezvoltării umane. Dacă poți deveni cu adevărat unul dintre primii din rândul acelora care Îl cunosc pe Dumnezeu, nu ar fi aceasta cea mai mare onoare printre toate făpturile? Ar fi o altă creatură din omenire mai apreciată de către Dumnezeu? O asemenea lucrare nu este ușor de obținut, dar în cele din urmă tot va culege răsplăți. Indiferent de genul sau naționalitatea lor, toți aceia care sunt capabili să obțină cunoașterea lui Dumnezeu vor primi, în cele din urmă, cea mai mare cinstire a lui Dumnezeu și vor fi singurii care posedă autoritatea lui Dumnezeu. Aceasta este lucrarea de astăzi și este, de asemenea, și lucrarea viitorului; este ultima și cea mai măreață lucrare care să fie realizată în 6000 de ani de lucru și este o metodă de lucru care dezvăluie fiecare categorie de oameni. Prin lucrarea de a face omul să-L cunoască pe Dumnezeu sunt dezvăluite diferitele categorii de oameni: cei care Îl cunosc pe Dumnezeu sunt apți să primească binecuvântările lui Dumnezeu și să-I accepte făgăduințele, în timp ce aceia care nu-L cunosc pe Dumnezeu nu sunt apți să primească binecuvântările lui Dumnezeu și să-I accepte făgăduințele. Cei care-L cunosc pe Dumnezeu sunt apropiații Lui și cei care nu Îl cunosc pe Dumnezeu nu pot fi numiți apropiații Lui; apropiații lui Dumnezeu pot primi oricare dintre binecuvântările lui Dumnezeu, dar cei care nu sunt apropiații Lui nu sunt vrednici de niciuna dintre lucrările Lui. Indiferent dacă este vorba de nenorociri, rafinare sau judecată, toate sunt pentru a-i permite omului să obțină, în final, o cunoaștere a lui Dumnezeu și, astfel, ca omul să I se poată supune lui Dumnezeu. Acesta este singurul efect care va fi obținut până la urmă. Nimic din cele trei etape ale lucrării nu este ascuns, iar acest lucru este în avantajul cunoașterii lui Dumnezeu de către om și îl ajută pe om să obțină o cunoaștere mai completă și mai profundă a lui Dumnezeu. Toată această lucrare este în avantajul omului.

din „Cuvântul Se arată în trup”

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic