Persecuția și suferința m-au făcut să-L iubesc pe Dumnezeu și mai mult

de Liu Zhen, provincia Shandong

Mă numesc Liu Zhen. Am 78 de ani și sunt doar o creștină obișnuită din Biserica lui Dumnezeu Atotputernic. Îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu Atotputernic că m-a ales pe mine, o femeie în vârstă de la țară, care nu se distinge prin nimic deosebit în ochii lumii. După ce am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă, m-am rugat lui Dumnezeu în fiecare zi, am ascultat recitări ale cuvântului lui Dumnezeu, m-am dus la adunări, am avut părtășie cu frații și surorile mele și, încet-încet, am început să pătrund unele adevăruri și să am o înțelegere limpede asupra anumitor lucruri. M-am simțit plină de bucurie și am trăit o fericire cum nu-mi mai fusese dat niciodată până atunci. Deoarece sunt bătrână și îmi este greu să merg pe jos, nu am putut să plec de acasă ca să particip la adunările de la biserică, așa că din grijă pentru mine, frații și surorile mele au ținut adunările la mine acasă. Nu au lipsit de la nicio adunare din cauza frigului iernii ori a căldurii verii, iar vântul, ploaia și zăpada nu i-au oprit niciodată să vină să mă viziteze și să aibă grijă de mine, așa bătrână cum sunt. Mai ales când citeam din cuvântul lui Dumnezeu, dacă era ceva ce nu înțelegeam, ei erau mereu răbdători și aveau părtășie cu mine despre acel lucru, și niciodată nu mă ignorau ori nu se uitau la mine de sus. Am fost adânc mișcată de acest lucru, fiindcă dacă nu ar fi fost iubirea lui Dumnezeu, cine mi-ar fi arătat atâta răbdare și afecțiune? În interacțiunile cu frații și surorile mele, am văzut că aceștia erau foarte diferiți de laici. Trăiau cu toleranță și iubire și puteau să-și deschidă inimile și să se trateze unii pe alții cu sinceritate, fără bariere sau distanță între ei. Erau la fel de apropiați ca o familie și acest lucru m-a făcut să mă simt și mai sigură cu privire la lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic. Pe măsură ce am început să înțeleg mai multe adevăruri, mi-am dat seama că ar trebui să-mi fac datoria de ființă creată, prin urmare am spus bisericii că doream să preiau îndatoriri. Întrucât vârsta mă împiedica să îndeplinesc cea mai mare parte a îndatoririlor, biserica mi-a desemnat totuși datoria de gazdă la mine acasă. Am acceptat, recunoscătoare față de Dumnezeu că mi-a încredințat o sarcină pe măsura puterilor mele. Și astfel m-am înțeles foarte bine cu frații și surorile mele și m-am simțit foarte ușurată atât trupește, cât și sufletește. De asemenea, m-am mai înzdrăvenit de unele boli de care sufeream, prin urmare am fost chiar și mai recunoscătoare lui Dumnezeu Atotputernic pentru bunătatea și mila Sa.

Cu toate acestea, vremurile bune nu au ținut mult, pentru că eu, împreună cu frații și surorile mele din sat am fost denunțați de un nelegiuit. Frații și surorile mele au fost toți arestați de poliție și aceasta i-a ordonat secretarului de partid din sat să mă aducă la secția de poliție. Când am ajuns acolo, poliția m-a întrebat: „Cum ai ajuns să crezi în Dumnezeu? De ce crezi în Dumnezeu?” Am spus: „A crede în Dumnezeu este un principiu care nu poate fi schimbat. Citind cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi, putem înțelege multe adevăruri, putem fi oameni buni potrivit cuvântului lui Dumnezeu și putem merge în viață pe calea cea dreaptă. Cei care cred în Dumnezeu nu îi bat sau înjură pe ceilalți și noi respectăm întotdeauna legea, deci ce e greșit în a crede în Dumnezeu? De ce ne arestați?” Ofițerul m-a privit cu dispreț și m-a întrebat dur: „Cine ți-a propovăduit Evanghelia? Mai crede și altcineva din familia ta?” Am răspuns că eram singura din familie care credea. Au văzut că nu aveau să obțină nicio informație de la mine, așa că m-au eliberat în aceeași zi. După ce am plecat, m-am întrebat de ce poliția îmi dăduse drumul atât de ușor. Numai când am ajuns acasă am aflat că, atunci când familia mea a descoperit că fusesem luată la secția de poliție, își folosiseră relațiile și plătiseră 3000 de yuani la poliție pentru a mă elibera. Dar poliția tot mai semăna discordie între mine și familia mea pentru că i-a cerut familiei mele să mă împiedice să cred în Dumnezeu. Nora mea s-a certat cu fiul meu din cauza aceasta și a amenințat că se sinucide bând pesticide în cazul în care continuam să cred în Dumnezeu. Atunci mi-am dat seama că poliția PCC era putredă până în măduva oaselor. Aveam o familie foarte pașnică și, totuși, stârniseră acum lucrurile atât de mult încât ne săream cu toții la beregată! Credeam în Dumnezeu Cel unic și adevărat care a creat toate lucrurile din cer și de pe pământ și, astăzi, Dumnezeu Atotputernic a venit pentru a ne mântui, cerând-ne să înțelegem adevărul, să trăim o asemănare umană, să vorbim și să ne purtăm astfel încât conștiința să ne fie împăcată, să facem ce e drept și să nu facem lucruri contrare umanității sau moralității noastre. Tot ceea ce am făcut a fost să stau acasă și să citesc cuvântul lui Dumnezeu, să țin adunări și să îmi îndeplinesc datoria, dar de fapt poliția PCC mi-a înscenat totul și m-a acuzat de „tulburarea ordinii publice”. Distorsionau faptele în mod ostentativ, denaturând deliberat adevărul, acuzând oamenii în mod arbitrar de infracțiuni false! Satana este cu adevărat vrednic de dispreț. Nu era nimic altceva decât calomnie sfruntată și defăimare răuvoitoare. Poliția aflase de la informator că găzduiam adunări cu frații și surorile mele la mine acasă, prin urmare nu a încetat să mă deranjeze după aceasta. La puțin timp după aceea, m-a adus la secția de poliție să mă interogheze și m-a amenințat spunând: „Zi-ne numele conducătorilor bisericii tale și ale oamenilor pe care îi primești la adunări. Dacă nu ne spui, te băgăm în pușcărie!” Aspru, dar cu dreptate, am răspuns: „Nu știu nimic! Nu am nimic să vă spun!” Polițiștii erau furioși din cale afară, dar pentru că Dumnezeu m-a protejat, n-au îndrăznit să ridice un deget împotriva mea.

După ce polițiștii m-au eliberat, au continuat să mă supravegheze, sperând în zadar să mă folosească drept momeală pentru a prinde un „pește mai mare”. Mi-era teamă să îi implic pe frații și surorile mele, așadar nu am mai îndrăznit să rămân în contact cu ei și ulterior m-am desprins de viața bisericească. Fără viața bisericească, mi-am simțit inima pustie și fără niciun adăpost și, treptat, m-am îndepărtat de Dumnezeu. Petreceam fiecare zi trăind în panică și în frică, fiindu-mi foarte teamă că poliția va veni și mă va lua din nou. În trecut, îmi petreceam fiecare zi ascultând cuvântul lui Dumnezeu, predicile și părtășia, dar acum acest lucru era imposibil pentru că, dacă m-ar vedea rugându-mă sau chiar dacă aș menționa cuvântul „Dumnezeu”, aș primi o mulțime de reproșuri din partea familiei mele. Nora mea îmi vorbea cu răceală tot timpul pentru că fusesem amendată de poliție, iar soțul și fiul meu mă mustrau la fiecare pas. Familia care altădată îmi susținea credința în Dumnezeu Atotputernic acum mi se opunea și mă persecuta în orice mod putea. Acest lucru mă făcea să mă simt foarte tristă, îmi simțeam sufletul oprimat și trăiam într-un întuneric și o durere pe care nu le mai resimțisem niciodată până atunci. Din cauză că nu mai aveam recitări ale cuvântului lui Dumnezeu pe care să le ascult și nu mai puteam avea părtășie cu frații și surorile mele, îmi simțeam sufletul grozav de însetat. În fiecare noapte mă zvârcoleam și mă răsuceam în pat și nu puteam dormi și deseori îmi era dor de momentele fericite pe care le petreceam la întâlnirile cu frații și surorile mele. În astfel de momente, uram guvernul PCC. Provocase toată această suferință, mă făcuse să îmi pierd drepturile de ființă creată pentru a crede liber și a se închina lui Dumnezeu, mă făcuse să îmi pierd viața bisericească, mă împiedicase să am părtășie întru cuvântul lui Dumnezeu cu frații și surorile mele și mă împiedicase să îmi îndeplinesc îndatoririle. În suferința mea, puteam doar să mă rog lui Dumnezeu în gând: „O, Dumnezeule! Trăiesc în întuneric, simt că sufletul mi s-a uscat și vreau să trăiesc viața bisericească alături de frații și surorile mele. O, Dumnezeule! Te implor, deschide o cale pentru mine!”

M-am dus înaintea lui Dumnezeu și am continuat să Îl chem în acest fel, iar Dumnezeu chiar mi-a auzit rugile, fiindcă a făcut ca frații și surorile mele să mă viziteze. Una dintre surorile mele știa că mergeam adesea în lanul de bumbac, așa că a mers în secret acolo ca să mă vadă și am stabilit o oră la care să ținem întâlnirile acolo. De fiecare dată când ne-am întâlnit, eram pe câmp culegând bumbac dimineața devreme și, când toți ceilalți luau prânzul, mă lăsam pe vine cu sora mea pe câmp ca să citim cuvântul lui Dumnezeu. Să o văd pe sora mea era ca și cum aș fi văzut o rudă pierdută de mult timp. Nu îmi puteam opri lacrimile de bucurie să curgă. I-am povestit despre nedreptatea și suferința pe care le îndurasem, cât și despre neînțelegerile cu familia mea. M-a consolat în timp ce m-am adăpat din cuvintele lui Dumnezeu și am avut părtășie cu ea despre voia lui Dumnezeu, iar treptat, starea mea a început să se îmbunătățească. Așa s-a întâmplat ca persecuția guvernului PCC să mă facă să pot ține întâlniri doar ghemuindu-mă într-un câmp de bumbac. Într-o zi, am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „În mijlocul vostru, nu este nimeni care să primească protecția legii; ci dimpotrivă, sunteți pedepsiți de lege, iar cea mai mare dificultate este că nimeni nu vă înțelege: nici rudele voastre, nici părinții, nici prietenii sau colegii. Nimeni nu vă înțelege. Când Dumnezeu vă respinge, nu mai aveți cum trăi pe pământ. Totuși, chiar și așa, oamenii nu pot suporta să Îl părăsească pe Dumnezeu; aceasta este semnificația cuceririi oamenilor de către Dumnezeu și aceasta este slava lui Dumnezeu. […] Binecuvântările nu pot fi primite într-o zi sau în două; ele trebuie câștigate prin mult sacrificiu. Înseamnă că trebuie să aveți o dragoste rafinată, o credință mare și multe adevăruri pe care Dumnezeu vă cere să le obțineți; pe lângă aceasta, trebuie să vă puteți îndrepta fața spre dreptate și să nu fiți niciodată intimidați sau să cedați și trebuie să aveți o dragoste constantă și continuă pentru Dumnezeu. De la voi se cere o rezoluție cum ar fi o schimbare a firii vieții voastre; corupția voastră trebuie remediată și trebuie să acceptați toată orchestrarea lui Dumnezeu, fără cârtire și chiar să fiți ascultători până la moarte. Aceasta este ceea ce ar trebui să obțineți. Acesta este scopul final al lucrării lui Dumnezeu și cerințele lui Dumnezeu pentru acest grup de oameni” („Este lucrarea lui Dumnezeu la fel de simplă cum și-o imaginează oamenii?” din Cuvântul Se arată în trup). Cuvântul lui Dumnezeu m-a făcut să înțeleg că suferința mea prezentă era ceva ce trebuia să îndur. China este o țară condusă de ateism, unde credincioșii în Dumnezeu sunt persecutați și umiliți, dar această suferință a fost trecătoare și limitată, rânduită cu grijă de Dumnezeu pentru ca eu să îmi desăvârșesc credința și ascultarea față de El, astfel încât să pot primi mai bine promisiunea și binecuvântările lui Dumnezeu pe viitor. Acum nu mai aveam alte dorințe, deoarece a-L avea pe Dumnezeu era destul. În același timp, am văzut că legile formulate de guvernul PCC sunt doar niște trucuri pentru a păcăli lumea. Pentru lumea din afară, ei pretind că susțin libertatea religioasă, dar în realitate, credincioșii în Dumnezeu nu au nici măcar dreptul de a citi cuvântul lui Dumnezeu sau de a ține adunări. Ei pur și simplu nu tolerează existența credincioșilor în Dumnezeu și nu le permit oamenilor să Îl urmeze pe Dumnezeu sau să meargă pe calea cea dreaptă în viață. Exact cum spun cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „Libertate religioasă? Drepturile și interesele legitime ale cetățenilor? Toate sunt trucuri pentru acoperirea păcatului!” („Lucrarea și intrarea (8)” din Cuvântul Se arată în trup). Cerul și pământul create de Dumnezeu sunt vaste, dar în China credincioșii în Dumnezeu nu au nici măcar un punct de sprijin. Oricine crede în Dumnezeu suportă arestarea și persecuția din partea PCC și are libertatea restricționată. PCC nu dorește nimic altceva decât să ucidă fiecare credincios în Dumnezeu și să transforme China într-o națiune fără Dumnezeu. Este atât de corupt, de rău și de reacționar. Într-adevăr este ireconciliabil cu Dumnezeu, un dușman al lui Dumnezeu care nu poate tolera existența Sa!

Și astfel, am continuat să mă întâlnesc cu sora mea în secret în lanul de bumbac. Dar timpul trecea și urma să vină iarna în curând. Frunzele plantelor de bumbac s-au uscat și au căzut, iar lanul de bumbac nu ne mai oferea nicio ascunzătoare ca să mai organizăm întâlnirile. Așadar m-am trezit din nou fără frați și surori cu care să am părtășie întru cuvântul lui Dumnezeu. La început, am reușit să păstrez cuvântul lui Dumnezeu și să mențin o relație normală cu Dumnezeu, dar fără proviziile și udarea din cuvântul lui Dumnezeu, sufletul mi-a devenit din ce în ce mai pustiu și mai uscat și nu mult după aceea m-am scufundat din nou în întuneric. Am simțit că am coborât din rai în iad și simțeam o asemenea suferință încât moartea ar fi fost de preferat. Familia mea credea în minciunile poliției, așa că ei au continuat să mă urmărească în fiecare zi și mă amenințau cu bătaia dacă aș fi continuat să cred în Dumnezeu Atotputernic. Acasă, nu îndrăzneam să mă rog. Puteam să mă rog doar ascunzându-mă sub pături noaptea sau când nu era nimeni acasă și am petrecut astfel fiecare zi. Pe lângă faptul că înduram învinuirile familiei mele, trebuia să mai îndur și zvonurile și bârfa sătenilor. Înfruntând toate acestea, mă simțeam foarte nefericită, din punct de vedere spiritual mă simțeam slabă și neajutorată și eram cu moralul la pământ în fiecare zi. Simțeam că, după pierderea vieții bisericești, nemaiputând citi cuvântul lui Dumnezeu și nemaiavând posibilitatea de a-mi vedea frații și surorile, simplul fapt că trăiam era o suferință, pentru că îmi pierdusem toată bucuria de a trăi. Mă gândeam cum în trecut, când mă simțeam nefericită și slabă, cuvintele lui Dumnezeu mă alinau întotdeauna, frații și surorile mă susțineau cu răbdare și, după ce înțelegeam voia lui Dumnezeu, mă simțeam imediat liniștită și eliberată, iar moralul mi se ridica din nou. Dar acum, din cauza persecuției și supravegherii poliției, pierdusem dreptul de a citi cuvântul lui Dumnezeu și nici măcar nu mai puteam să îmi văd frații și surorile. Fiecare zi era o luptă lungă, amară și văzând cum trăiam fără să mă simt vie, ca și cum aș fi fost moartă și având în vedere cât de plină de viață fusesem în trecut când trăiam în prezența lui Dumnezeu în biserică, mă simțeam îndurerată și tristă. Și când mă gândeam cum propria mea familie fusese păcălită și înșelată de guvernul PCC, cum nu mă înțelegeau și cum fuseseră de acord cu guvernul PCC ca să-mi restricționeze libertatea, îmi simțeam inima și mai frântă. Dar chiar și când simțeam că nu mai am încotro să o apuc, mă rugam mereu lui Dumnezeu și Îl imploram să îmi deschidă o cale: „O, Dumnezeule! Acum, nu pot citi cuvântul Tău și nici nu pot trăi viața bisericească, iar această viață este mai mult decât pot îndura. O, Dumnezeule! Familia mea a fost înșelată de către guvernul PCC și încearcă din toate puterile să mă împiedice să cred în Tine. Te rog, ajută-mă, permite-mi să mărturisesc faptele Tale și să îi împiedic să mai fie înșelați și folosiți de Satana. O, Dumnezeule! Doresc să Îți încredințez familia mea și Te rog să îmi arăți o cale de scăpare.”

Slavă lui Dumnezeu, cu adevărat El mi-a auzit rugăciunile. Ceva mai târziu, într-o seară am leșinat deodată în fața patului. Soțul meu s-a speriat din cale-afară și nu știa ce să facă, așadar fiul meu a chemat rapid serviciul de urgență. Când primul spital care a răspuns a auzit că pacientul era o femeie în vârstă care era grav bolnavă, au refuzat să mă accepte. Fiul meu a sunat la linia de urgență a altui spital și doctorul a zis că nu aveam multe șanse să îmi recapăt cunoștința, că nu avea niciun rost să se facă ceva pentru a mă salva și că familia mea trebuia să se pregătească pentru ce era mai rău. Dar fiul meu a refuzat să renunțe și i-a implorat până când nu au avut de ales decât să cedeze și să mă ducă la spital. Cu toate acestea, chiar și după procedurile de salvare în caz de urgență, am rămas fără cunoștință. Medicii nu puteau face nimic și familia mea era sigură că nu voi supraviețui. Totuși, pentru Dumnezeu, nimic nu este imposibil, pentru că atunci s-a petrecut un miracol! După ce am fost într-o comă severă timp de 18 ore, mi-am recăpătat încet-încet cunoștința. Toți cei prezenți erau uluiți. Când am deschis ochii și am văzut doctorii, am crezut că mă uitam la îngeri. I-am întrebat unde eram, iar unul dintre ei mi-a spus că eram la spital și în timp ce îmi verificau în grabă semnele vitale, tot mormăiau: „Este un adevărat miracol….” Nu peste mult timp, m-am ridicat în capul oaselor și am simțit că îmi era foarte foame. Infirmiera m-a hrănit și, după ce am terminat de mâncat, m-am simțit plină de energie și de putere. Am știut că aceasta era una din faptele miraculoase ale lui Dumnezeu Atotputernic, că Dumnezeu îmi auzise rugăciunile și îmi deschisese o cale de urmat. În timp ce stăteam în pat, nu m-am putut abține să cânt spre a-L slăvi pe Dumnezeu. Medicul surprins nu s-a putut abține să nu mă întrebe: „Doamnă, cine este acest Dumnezeu în care credeți?” Am spus: „Cred în singurul Dumnezeu adevărat care a creat toate lucrurile în Cer și pe pământ — Dumnezeu Atotputernic!” Doctorul a reacționat privindu-mă șocat și familia mea s-a uitat la mine surprinsă și încântată pe când mă privea cântând. După ce am ieșit din spital, am mers acasă și unul câte unul vecinii au venit să mă vadă, spunând: „Este uimitor! Toți doctorii au spus că nu mai era nicio speranță pentru tine, dar în realitate tu te-ai trezit. Este un miracol!” L-am mărturisit pe Dumnezeu față de ei, spunând că Dumnezeu mă salvase tocmai grație marii Lui puteri, că fără Dumnezeu aș fi moartă acum și că Dumnezeu a fost Cel care îmi dăduse o a doua șansă la viață. Le-am spus că toată omenirea a fost creată de Dumnezeu, că viața este dată de Dumnezeu, că Dumnezeu ne administrează și ne conduce viețile și că oamenii nu se pot întoarce de la îndrumarea lui Dumnezeu, pentru că a-I întoarce spatele lui Dumnezeu înseamnă moarte. După această experiență, familia mea nu s-a mai opus credinței mele în Dumnezeu, iar Dumnezeu mi-a mai acordat o binecuvântare neașteptată: și soțul meu a acceptat starea actuală a lucrării lui Dumnezeu. După aceea, soțul meu a mers deseori cu mine la adunări pentru a avea părtășie și m-am simțit incredibil de fericită, liniștită și în siguranță. Apoi am petrecut fiecare zi trăind cu bucurie, pentru că văzusem cu adevărat atotputernicia și înțelepciunea lui Dumnezeu și I-am mulțumit și L-am slăvit pe Dumnezeu din adâncul inimii!

Prin experiența mea, am ajuns într-adevăr să apreciez că orice face Dumnezeu unui om, o face din iubire. În spatele faptului că i-a permis Satanei să mă persecute se ascundeau bunele intenții ale lui Dumnezeu. Guvernul PCC a vrut să utilizeze arestarea și persecuția mea pentru a mă face să mă feresc de Dumnezeu și să-L trădez, dar nu avea habar că înțelepciunea lui Dumnezeu se exercită prin șiretlicurile Satanei. Oprimarea de către guvernul PCC nu numai că nu a reușit să mă facă să mă feresc de Dumnezeu sau să-L trădez, ci în schimb mi-a permis să văd clar esența rea a guvernului PCC de a se opune lui Dumnezeu și de a acționa împotriva Cerului și a consolidat și mai mult certitudinea mea cu privire la cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic care este adevărul, calea și viața! Mi-a permis de asemenea să văd marea putere a lui Dumnezeu și faptele Sale miraculoase, întărindu-mi dragostea și credința față de Dumnezeu. Exact cum spun cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „În planul Meu, Satana a pândit mereu la fiecare pas și, ca termen de comparație al înțelepciunii Mele, a încercat întotdeauna să găsească mijloace de a Îmi întrerupe planul inițial. Dar puteam Eu să cedez în fața schemelor sale înșelătoare? Toate din cer și de pe pământ Îmi slujesc – uneltirile înșelătoare ale Satanei ar putea face altfel? Aceasta este exact răscrucea înțelepciunii Mele, este exact ceea ce este minunat în privința faptelor Mele și este principiul prin care întregul Meu plan de gestionare (planul mântuirii) este îndeplinit” („Capitolul 8” din „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup). Cu cât guvernul PCC se împotrivește mai frenetic lui Dumnezeu și îi persecută pe aleșii lui Dumnezeu, cu atât putem discerne mai bine și ne putem lepăda de el și cu atât mai mult putem înțelege adevărul și cunoaște înțelepciunea lui Dumnezeu și faptele Sale miraculoase. Credința noastră în a-L urma pe Dumnezeu crește de asemenea și noi devenim din ce în ce mai capabili să aducem o mărturie răsunătoare întru Dumnezeu. Prin trăirea persecuției guvernului PCC, am văzut clar că, în lucrarea lui Dumnezeu, Satana acționează doar ca un contrast și este un obiect care Îl slujește pe Dumnezeu, iar eu am ajuns de asemenea să cunosc mai clar dorința cea mai sinceră a lui Dumnezeu de a mântui omenirea. Pe viitor, orice greutăți sau obstacole aș întâmpina, doresc să îmi îndeplinesc îndatoririle cât pot de bine și să îmi săvârșesc partea mea pentru a-I face voia lui Dumnezeu.

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic 

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu | Fragment 118 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (II)”

Cuvântul lui Dumnezeu | Fragment 118 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (II)”

Iona 4 Iona s-a supărat însă foarte tare din pricina aceasta și s-a aprins de mânie. Și s-a rugat lui Iahve și a spus: „O, Te rog, Iahve, nu asta este ceea ce spuneam eu, atunci când eram încă în țara mea? De aceea, am fugit înainte la Tars, căci știam că ești un Dumnezeu milos și plin de îndurare, îndelung răbdător și bogat în bunătate și Te căiești de rău. De aceea, acum, o, Iahve, ia-mi viața; căci este mai bine pentru mine să mor decât să trăiesc.” Apoi Iahve a zis: „Faci bine să te superi?” Atunci Iona a ieșit din cetate și s-a așezat la răsărit de aceasta. Acolo și-a făcut un adăpost și a șezut la umbra lui, așteptând să vadă ce se va întâmpla cu cetatea. Și Iahve Dumnezeu a pregătit o tărtăcuță și a făcut să crească peste Iona, ca să-i țină umbră deasupra capului, ca să-l izbăvească din durerea lui. Iona s-a bucurat nespus de tărtăcuță. Însă, în zorii zilei următoare, Dumnezeu a trimis un vierme care a vătămat ricinul și acesta s-a uscat. Când a răsărit soarele, Dumnezeu a trimis un vânt uscat dinspre răsărit. Soarele l-a bătut pe Iona în creștet, sleindu-l de puteri. El și-a dorit să moară și a zis: „Mai bine să mor, decât să trăiesc!” Dumnezeu l-a întrebat pe Iona: Oare faci bine că te mânii din cauza ricinului? El a răspuns: Da, fac bine că mă mânii, chiar până la moarte! Atunci Iahve a spus: „Ai avut milă de tărtăcuța pentru care nu ai lucrat și nici n-ai făcut-o să crească; cea care a ieșit într-o noapte și a pierit într-o noapte; și nu ar trebui să cruț Ninivele, acel oraș mare, în care sunt mai mult de o sută douăzeci de mii de persoane care nu pot să-și deosebească mâna dreaptă de cea stângă; și, de asemenea, multe bovine?”

Creatorul Își exprimă adevăratele sentimente pentru umanitate

Această conversație dintre Iahve Dumnezeu și Iona este, fără îndoială, o exprimare a adevăratelor sentimente ale Creatorului pentru umanitate. Pe de-o parte, îi informează pe oameni despre înțelegerea Creatorului cu privire la întreaga creație de sub suveranitatea Sa; precum a spus Iahve Dumnezeu: „Și nu ar trebui să cruț Ninivele, acel oraș mare, în care sunt mai mult de o sută douăzeci de mii de persoane care nu pot să-și deosebească mâna dreaptă de cea stângă; și, de asemenea, multe bovine?” Cu alte cuvinte, înțelegerea lui Dumnezeu în privința orașului Ninive era departe de a fi superficială. El nu doar că știa numărul de lucruri vii din oraș (inclusiv oameni și animale), ci știa și cât de mulți nu puteau face deosebire între mâna dreaptă și cea stângă – adică, știa cât de mulți copii și tineri erau prezenți. Aceasta e dovada concretă a înțelegerii vaste a lui Dumnezeu în privința omenirii. Pe de altă parte, această conversație îi informează pe oameni în privința atitudinii Creatorului față de omenire, adică a importanței omenirii în inima Creatorului. Este întocmai precum a spus Iahve Dumnezeu: „Ai avut milă de tărtăcuța pentru care nu ai lucrat și nici n-ai făcut-o să crească; cea care a ieșit într-o noapte și a pierit într-o noapte; și nu ar trebui să cruț Ninivele, acel oraș mare […]?” Acestea sunt cuvintele de reproș ale lui Iahve Dumnezeu către Iona, dar toate sunt adevărate.

Deși lui Iona îi fusese încredințată proclamarea cuvintelor lui Iahve Dumnezeu către oamenii din Ninive, el nu a înțeles intențiile lui Iahve Dumnezeu, nici nu I-a înțeles grijile și așteptările cu privire la oamenii din oraș. Prin acest reproș, Dumnezeu dorea să îi spună că umanitatea era produsul propriilor Lui mâini și că depusese un efort asiduu pentru fiecare persoană în parte, că fiecare persoană ducea pe umeri așteptările lui Dumnezeu și fiecare se bucura de provizia vieț‏ii lui Dumnezeu; pentru fiecare persoană în parte, Dumnezeu plătise prețul unui efort considerabil. Acest reproș i-a mai spus lui Iona că Dumnezeu prețuia umanitatea, care era lucrarea mâinilor Sale, la fel de mult cât Iona însuși prețuia tărtăcuța. Dumnezeu, în niciun caz, nu avea să abandoneze omenirea cu ușurință sau în ultimul moment posibil, mai ales că erau atât de mulți copii și animale nevinovate în oraș. Când era vorba de aceste produse tinere și neștiutoare ale creației lui Dumnezeu, care nu puteau nici să-și deosebească mâna dreaptă de cea stângă, era cu atât mai de neconceput ca Dumnezeu să le sfârșească viețile și să le hotărască finalurile într-o manieră așa grăbită. Dumnezeu a sperat să îi vadă cum cresc; El a sperat că nu vor călca pe urmele părinților, că nu va fi nevoie ca ei să audă din nou avertizarea lui Iahve Dumnezeu și că vor fi martori pentru trecutul Ninivelui. Cu atât mai mult, Dumnezeu spera să vadă Ninivele după ce se căise, să vadă viitorul Ninivelui după căința sa și, mai important, să vadă Ninivele trăind din nou sub mila lui Dumnezeu. De aceea, în ochii lui Dumnezeu, acele obiecte ale creației care nu puteau deosebi între mâinile lor drepte și cele stângi erau viitorul Ninivelui. Ei aveau să-și asume trecutul demn de dispreț al Ninivelui, la fel cum aveau să-și asume datoria importantă de a fi martori pentru trecutul și viitorul Ninivelui sub călăuzirea lui Iahve Dumnezeu. Prin această declarație a adevăratelor Lui sentimente, Iahve Dumnezeu a prezentat mila Creatorului pentru întreaga omenire. A arătat omenirii că „mila Creatorului” nu este o vorbă goală, nici o promisiune în vânt; are principii, metode și obiective concrete. Dumnezeu este adevărat și real și nu utilizează falsități sau deghizări și, în aceeași manieră, mila Sa e acordată la nesfârșit omenirii în fiecare perioadă și epocă. Totuși, până în ziua de astăzi, dialogul Creatorului cu Iona este unica afirmare verbală a motivului pentru care El arată milă omenirii, a modului în care arată milă omenirii, cât de tolerant este față de omenire și adevăratele Lui sentimente pentru omenire. Cuvintele succinte ale lui Iahve Dumnezeu din această conversație exprimă gândurile Sale pentru omenire ca un tot unitar; ele sunt o exprimare adevărată a atitudinii inimii Sale față de omenire, precum și dovada concretă a faptului că revarsă milă abundentă asupra omenirii. Mila Sa nu e oferită numai generațiilor mai în vârstă, ci și membrilor mai tineri ai omenirii, așa cum a fost întotdeauna, de la o generație la următoarea. Deși mânia lui Dumnezeu se abate frecvent asupra anumitor colțuri și anumitor epoci ale omenirii, mila lui Dumnezeu nu a încetat niciodată. Cu mila Sa, El călăuzește și conduce o generație a creației Sale după alta, alimentează și hrănește o generație a creației după alta, deoarece sentimentele Lui adevărate față de omenire nu se vor schimba niciodată. Așa cum a spus Iahve Dumnezeu: „Și nu ar trebui să cruț Ninivele […]?” El Și-a prețuit întotdeauna propria creație. Aceasta este mila din firea dreaptă a Creatorului și este, de asemenea, completa unicitate a Creatorului!

din „Cuvântul Se arată în trup”

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

 

Cum să întâmpini a doua venire a Domnului în zilele de pe urmă

Film creștin „Bate la ușă” | Cum să întâmpini a doua venire a Domnului în zilele de pe urmă

Acum două mii de ani, Domnul Isus a profețit: „La miezul nopţii a răsunat un strigăt: «Iată mirele! Ieşiţi-i în întâmpinare!»” (Matei 25:6). (NTLR®) „Iată, Eu stau la uşă şi bat! Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el şi voi mânca cu el, şi el cu Mine” (Apocalipsa 3:20). (NTLR®) În ultimii 2000 mii de ani, cei credincioși Domnului au vegheat și au așteptat bătaia Lui în ușă. Așadar, cum va bate El la ușa omului când se întoarce? În zilele de pe urmă, unii oameni au mărturisit că Domnului Isus s-a întors – Dumnezeu Atotputernic întrupat – și că Își săvârșește lucrarea judecății din zilele de pe urmă. Această știre a cutremurat întreaga lume religioasă.

Yang Aiguang, protagonista filmului, a crezut zeci de ani în Domnul și întotdeauna s-a implicat cu entuziasm în muncă și predici, așteptând să întâmpine întoarcerea Domnului. Într-o zi, la ușa ei bat două necunoscute, care îi spun lui Yang Aiguang și soțului ei că Domnul Isus s-a întors și le împărtășesc cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic. Cei doi sunt adânc mișcați de cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, dar, pentru că Yang Aiguang a fost expusă înșelătoriilor, decepțiilor și rigorilor impuse de pastor și de bătrâni, le alungă pe cele două martore ale Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic. Cele două martore revin însă la ușa ei, în mai multe ocazii, și îi citesc lui Yang Aiguang cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, fiind mărturie lucrării lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. 

În acest timp, pastorul o perturbă și o stingherește pe Yang Aiguang în permanență, ea fiind în continuare nehotărâtă. Totuși, ascultând cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, Yang Aiguang ajunge să înțeleagă adevărul, reușind astfel să discearnă adevărul de înșelătoriile și zvonurile propagate de pastor și de bătrâni. Înțelege în cele din urmă cum bate Domnul la ușa oamenilor în timpul întoarcerii Sale în zilele de pe urmă și cum ar trebui să Îl întâmpinăm. Când lucrurile se limpezesc, în final, Yang Aiguang aude vocea lui Dumnezeu și recunoaște că Dumnezeu Atotputernic este cu adevărat întoarcerea Domnului Isus!

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

 

 

Cuvântul lui Dumnezeu „Lucrarea lui Dumnezeu, firea Sa și Dumnezeu Însușiˮ (III) Partea a patra

Cuvântul lui Dumnezeu „Lucrarea lui Dumnezeu, firea Sa și Dumnezeu Însușiˮ (III) Partea a patra

6. Predica de pe munte

Despre Fericiri (Mat 5:3-12)

Sarea pământului și lumina lumii (Mat 5:13-16)

Împlinirea Legii (Mat 5:17-20)

Despre mânie (Mat 5:21-26)

Despre adulter (Mat 5:27-30)

Despre divorț (Mat 5:31-32)

Despre jurăminte (Mat 5:33-37)

Despre răzbunare (Mat 5:38-42)

Iubirea dușmanilor (Mat 5:43-48)

Despre milostenie (Mat 6:1-4)

Despre rugăciune (Mat 6:5-8)

7. Pildele Domnului Isus

Pilda semănătorului (Mat 13:1-9)

Pilda neghinei (Mat 13:24-30)

Pilda bobului de muștar (Mat 13:31-32)

Pilda drojdiei (Mat 13:33)

Pilda neghinei explicată (Mat 13:36-43)

Pilda comorii ascunse (Mat 13:44)

Pilda mărgăritarului (Mat 13:45-46)

Pilda năvodului (Mat 13:47-50)

8. Poruncile

Matei 22:37-39 Isus i-a răspuns: „Să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată mintea ta”. Aceasta este cea dintâi și cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: „Să-l iubești pe semenul tău ca pe tine însuți”.

Să ne uităm mai întâi la fiecare parte din „Predica de pe munte.” De ce se leagă toată acestea? Se poate spune cu siguranță că toate acestea sunt mai elevate, mai concrete și mai apropiate de viețile oamenilor decât regulile Epocii Legii. Vorbind în termeni moderni, sunt mai relevante pentru practica actuală a oamenilor.

Să citim cuprinsul specific al următoarelor: cum ar trebui să înțelegi fericirile? Ce ar trebui să știi despre lege? Cum ar trebui definită mânia? Cum ar trebui tratați cei care fac adulter? Ce se spune și ce fel de reguli există despre divorț și cine poate să divorțeze și cine nu poate să divorțeze? Și cum e cu jurămintele, ochi pentru ochi, iubește-ți dușmanii, instrucțiuni despre milostenie etc.? Toate aceste lucruri au legătură cu fiecare aspect al practicii credinței omenirii în Dumnezeu și a urmării lui Dumnezeu de către ei. Unele din aceste practici sunt aplicabile și astăzi, dar acestea sunt mai rudimentare decât ce se cere momentan din partea oamenilor. Acestea sunt adevăruri destul de elementare pe care oamenii le întâlnesc în credința lor în Dumnezeu. Încă din vremea în care a început să lucreze, Domnul Isus deja începuse să lucreze asupra firii vieții oamenilor, dar se baza pe fundația legilor. Aveau ceva de-a face cu adevărul regulile și zicalele referitoare la aceste subiecte? Desigur că aveau! Toate regulile precedente, principiile și predica din Epoca Harului aveau toate legătură cu firea lui Dumnezeu și ceea ce El are și este și, desigur, cu adevărul. Indiferent ce exprimă Dumnezeu, în ce mod exprimă acel lucru sau ce fel de limbaj folosește, fundația, originea și punctul de plecare al respectivului lucru se bazează toate pe principiile firii Sale și ceea ce El are și este. Asta este fără erori. Deci, chiar dacă acum aceste lucruri pe care El le-a spus par un pic superficiale, tot nu poți spune că nu reprezintă adevărul, deoarece erau lucruri indispensabile pentru oamenii din Epoca Harului pentru a mulțumi voia lui Dumnezeu și pentru a obține o schimbare în firea vieții lor. Poți spune că în predică există vreun lucru care să nu fie în acord cu adevărul? Nu poți! Fiecare dintre acestea reprezintă adevărul, deoarece toate erau cerințele lui Dumnezeu de la omenire; acestea erau toate principii și un domeniu oferit de Dumnezeu pentru modul de comportare și reprezintă firea lui Dumnezeu. Totuși, pe baza nivelului de creștere în viață din acea vreme, ei puteau doar să accepte și să înțeleagă aceste lucruri. Deoarece păcatul omenirii nu fusese încă rezolvat, Domnul Isus putea doar să emită aceste cuvinte și putea doar să utilizeze astfel de învățături simple în acest tip de domeniu pentru a le spune oamenilor din acea vreme cum ar trebui să se comporte, ce ar trebui să facă, în ce principii și domeniu ar trebui să facă lucruri și cum ar trebui să creadă în Dumnezeu și să-I satisfacă cerințele. Toate acestea erau determinate pe baza staturii omenirii din acea vreme. Nu era ușor pentru oamenii care trăiau în cadrul legii să accepte aceste învățături, deci ceea ce Domnul Isus a învățat a trebuit să se încadreze în acest domeniu.

În continuare, să aruncăm o privire la ce se regăsește în „Pildele Domnului Isus.”

Prima este pilda semănătorului. Aceasta este o pildă cu adevărat interesantă; semănarea semințelor este un eveniment obișnuit în viețile oamenilor. A doua este pilda neghinei. În legătură cu ce este neghina, adulții și oricine a plantat recolte vor ști. A treia este pilda bobului de muștar. Voi toți știți ce este muștarul, nu? Dacă nu știți, puteți să răsfoiți Biblia. Pentru a patra, pilda drojdiei, majoritatea oamenilor știu că drojdia este folosită pentru fermentare; este ceva folosit de oameni în viețile lor cotidiene. Toate pildele de mai jos, inclusiv a șasea, pilda comorii ascunse, a șaptea, pilda mărgăritarului, și a opta, pilda năvodului, sunt toate inspirate din viețile oamenilor; toate vin din viețile reale ale oamenilor. Ce fel de imagine înfățișează aceste pilde? Aceasta este o imagine a lui Dumnezeu care devine o persoană normală și trăiește alături de omenire, folosind limbajul unei vieți normale, folosind limbaj uman pentru a comunica cu oamenii și pentru a le oferi ceea ce au nevoie. Când Dumnezeu a devenit trup și a trăit în mijlocul omenirii pentru o perioadă lungă de timp, după ce experimentase și fusese martor la diferitele stiluri de viață ale oamenilor, aceste experiențe au devenit manualul Său pentru transformarea limbajului Său divin în limbaj uman. Desigur, aceste lucruri pe care El le-a văzut și le-a auzit în viață au îmbogățit experiența umană a Fiului Omului. Când El a vrut să îi facă pe oameni să înțeleagă unele adevăruri, să îi facă să înțeleagă o parte din voia lui Dumnezeu, El a putut să folosească pilde similare cu cele de mai sus pentru a le spune oamenilor despre voia lui Dumnezeu și cerințele Sale de la omenire. Aceste pilde aveau toate legătură cu viețile oamenilor; nu exista niciuna care să fie în afara realității vieților umane. Când Domnul Isus a trăit cu omenirea, a văzut fermieri care aveau grijă de câmpurile lor, El știa ce este neghina și ce este drojdia; înțelegea că oamenilor le plac comorile, așadar a folosit atât metafora comorii, cât și a mărgăritarului; a văzut frecvent pescari care își aruncau plasele; și așa mai departe. Domnul Isus a văzut aceste activități în viețile oamenilor și a experimentat și acel tip de viață. El era la fel ca orice altă persoană normală, experimentând cele trei mese pe zi și rutinele zilnice ale oamenilor. A experimentat personal viața unei persoane de rând și a fost martor la viețile altora. Când a fost martor la toate acestea și le-a trăit personal, El nu S-a gândit la cum să aibă o viață bună sau cum ar putea trăi mai liber, mai confortabil. Când El experimenta o viață umană autentică, Domnul Isus vedea greutățile din viețile oamenilor, vedea greutățile, chinul și tristețea oamenilor aflați sub corupția Satanei, trăind sub domeniul Satanei și trăind în păcat. În timp ce experimenta personal viața umană, El a experimentat și cât de neajutorați erau oamenii care trăiau în mijlocul corupției și a văzut și a experimentat suferința celor care trăiau în păcat, care erau pierduți în tortură de Satana, de rău. Când Domnul Isus a văzut aceste lucruri, le-a văzut cu divinitatea sau cu umanitatea Sa? Umanitatea Sa exista cu adevărat – era foarte vie – El putea experimenta și vedea toate acestea și desigur că El le vedea și în esența Sa, în divinitatea Sa. Adică, Hristos Însuși, Domnul Isus omul vedea acest lucru și tot ceea ce El vedea Îl făcea să simtă importanța și necesitatea lucrării pe care o primise de data aceasta în trup. Deși El Însuși știa că responsabilitatea pe care trebuia să o primească în trup era așa imensă și cât de crudă era durerea cu care trebuia să Se confrunte, când El a văzut omenirea neajutorată în păcat, când a văzut starea jalnică a vieților lor și strădaniile lor neînsemnate sub lege, El a simțit tot mai multă durere și a devenit tot mai dornic să mântuiască omenirea de păcat. Indiferent cu ce fel de dificultăți avea El să Se confrunte sau ce fel de durere avea să sufere, El a devenit tot mai hotărât să răscumpere omenirea care trăia în păcat. În timpul acestui proces, poți spune că Domnul Isus a început să înțeleagă tot mai clar lucrarea pe care trebuia să o facă și ceea ce Îi fusese încredințat. El a devenit, de asemenea, tot mai dornic să finalizeze lucrarea pe care avea să o primească – să ia asupra Lui toate păcatele omenirii, să Se căiască în locul oamenilor pentru ca ei să nu mai trăiască în păcat și pentru ca Dumnezeu să poată uita păcatele oamenilor datorită jertfei de păcat, permițându-I să Își continue lucrarea de a mântui omenirea. Se poate spune că în inima Sa, Domnul Isus era dispus să Se ofere pentru omenire, să Se sacrifice. El era dispus și să servească drept jertfă de păcat, să fie țintuit pe cruce și era dornic să finalizeze această lucrare. Când a văzut condițiile jalnice ale vieților umane, El a vrut și mai mult să-Și îndeplinească misiunea pe cât de repede posibil, fără să întârzie un singur minut sau o secundă. Când avea un asemenea sentiment de urgență, El nu Se gândea la cât de mare avea să fie propria Lui durere, nici nu Se gândea la cât de multă umilință avea să îndure – El avea doar o convingere în inima Sa: atât timp cât Se oferea pe Sine Însuși, atât timp cât era țintuit pe cruce ca jertfă de păcat, voia lui Dumnezeu avea să fie îndeplinită și El avea să poată începe o nouă lucrare. Viețile oamenilor din păcat, starea lor de a exista în păcat aveau să fie complet schimbate. Convingerea Sa și ceea ce El era determinat să facă aveau legătură cu mântuirea omului și El avea un singur obiectiv: să facă voia lui Dumnezeu, pentru ca El să poată începe cu succes următoarea etapă din lucrarea Sa. Asta era în mintea Domnului Isus în acel moment.

Trăind în trup, Dumnezeul întrupat avea o umanitate normală; avea emoțiile și rațiunea unei persoane normale. El știa ce era fericirea, durerea și când vedea oamenii în acest fel de viață, simțea profund că nu putea să îi scoată din păcat doar dându-le niște învățături, oferindu-le ceva sau învățându-i ceva. Nici doar să-i pună să respecte porunci nu avea să-i răscumpere din păcat – doar când a luat asupra Sa păcatul omenirii și a devenit asemănare a trupului păcătos, a putut El să-l dea la schimb pentru libertatea omenirii și să-l dea la schimb pentru iertarea lui Dumnezeu pentru omenire. Deci, după ce Dumnezeu Isus experimentase și fusese martor al vieților oamenilor din păcat, a existat o dorință intensă care s-a manifestat în inima Lui – să le permită oamenilor să scape de viețile lor pline de păcat. Această dorință L-a făcut să simtă tot mai mult că trebuie să meargă spre cruce și să ia asupra Sa cât mai curând posibil păcatele omenirii, cât mai rapid posibil. Acestea erau gândurile Domnului Isus în acea vreme, după ce trăise cu oameni și văzuse, auzise și simțise chinul vieților lor în păcat. Faptul că Dumnezeul întrupat putea avea acest tip de voință pentru omenire, că putea să exprime și să dezvăluie acest fel de fire – ar fi putut o persoană obișnuită să facă așa ceva? Ce ar fi văzut o persoană obișnuită trăind în acest tip de mediu? Ce ar fi gândit? Dacă o persoană obișnuită s-ar confrunta cu toate acestea, ar privi ea problemele dintr-o perspectivă mai înaltă? Cu siguranță că nu! Deși înfățișarea Dumnezeului întrupat este exact la fel ca cea a unui om, El învață cunoașterea umană și vorbește limba umană și uneori chiar Își exprimă ideile prin intermediul expresiilor sau mijloacelor omenirii, iar modul în care El vede oamenii, esența lucrurilor și modul în care oamenii corupți văd omenirea și esența lucrurilor nu sunt absolut deloc la fel. Perspectiva Sa și înălțimea la care Se află El reprezintă ceva de neatins pentru o persoană coruptă. Asta pentru că Dumnezeu este adevărul, trupul pe care El îl îmbracă deține, de asemenea, esența lui Dumnezeu, iar gândurile Sale și ceea ce este exprimat prin umanitatea Sa sunt, de asemenea, adevărul. Pentru oamenii corupți, ceea ce El exprimă în trup sunt prevederi ale adevărului și ale vieții. Aceste prevederi nu sunt pentru o singură persoană, ci pentru toată omenirea. Pentru orice om corupt, în inima sa există doar acei câțiva oameni care sunt asociați cu el. Există doar acei câțiva oameni de care îi pasă lui, de care se preocupă. Când se anunță un dezastru, el se gândește mai întâi la proprii copii, la soția sau părinții săi, iar o persoană filantropică s-ar gândi în cel mai bun caz la niște rude sau la un prieten bun; se gândește la mai mulți? Nici gând! Deoarece oamenii sunt, până la urmă, oameni, și ei pot doar să privească totul din perspectiva și de la înălțimea unei persoane. Totuși, Dumnezeu întrupat este cu totul diferit de o persoană coruptă. Indiferent cât de obișnuit, cât de normal, cât de modest este trupul Dumnezeului întrupat, sau chiar cât de mult Îl socotesc inferior oamenii, gândurile Sale și atitudinea Sa față de omenire sunt lucruri pe care niciun om nu le-ar putea avea și niciun om nu le-ar putea imita. El va observa întotdeauna omenirea din perspectiva divinității, de la înălțimea poziției Sale de Creator. El va vedea întotdeauna omenirea prin esența și mentalitatea lui Dumnezeu. El nu poate vedea absolut deloc omenirea de la înălțimea unei persoane obișnuite și din perspectiva unei persoane corupte. Când oamenii se uită la omenire, ei privesc cu vederea umană și folosesc lucruri precum cunoașterea și regulile și teoriile umane ca măsură. Asta este în sfera a ceea ce oamenii pot vedea cu ochii lor; este în sfera la care pot ajunge oamenii corupți. Când Dumnezeu se uită la omenire, El se uită cu vedere divină și Își folosește esența și ceea ce El are și este ca măsură. Această sferă include lucruri pe care oamenii nu le pot vedea și este lucrul în care Dumnezeu întrupat și oamenii corupți sunt total diferiți. Această diferență este determinată de esențele diferite ale oamenilor și a lui Dumnezeu și aceste esențe diferite determină identitățile și pozițiile lor, precum și perspectiva și înălțimea de la care văd lucrurile. Vedeți exprimarea și dezvăluirea lui Dumnezeu Însuși în Domnul Isus? Ați putea spune că ce a spus și a făcut Domnul Isus era legat de lucrarea Sa de slujire și de propria lucrare de gestionare a lui Dumnezeu, că toate erau exprimarea și dezvăluirea esenței lui Dumnezeu. Deși avea o manifestare umană, esența Sa divină și dezvăluirea divinității Sale nu poate fi negată. Era această manifestare umană chiar o manifestare a umanității? Manifestarea Sa umană era, prin însăși esența sa, cu totul diferită de manifestarea umană a oamenilor corupți. Domnul Isus era Dumnezeul întrupat și dacă El ar fi fost într-adevăr unul dintre oamenii obișnuiți, corupți, ar fi putut El să vadă viețile oamenilor din păcat dintr-o perspectivă divină? Cu siguranță, nu! Asta este diferența între Fiul Omului și oamenii obișnuiți. Oamenii corupți trăiesc cu toții în păcat și când o persoană vede păcatul, aceasta nu are un anumit sentiment în privința sa; toți sunt la fel, exact ca un porc care trăiește în noroi, care nu se simte deloc incomod sau murdar – mănâncă bine și doarme liniștit. Dacă cineva îi va curăța cocina, porcul, de fapt, nu se va simți în largul lui și nu va rămâne curat. Curând, se va rostogoli din nou în noroi, complet confortabil, deoarece este o creatură murdară. Când oamenii văd un porc, ei simt că e murdar și că dacă îl cureți, porcul nu se simte mai bine – de aceea, nimeni nu ține un porc în casă. Modul în care oamenii văd porcii va fi întotdeauna diferit de cum se simt porcii înșiși, deoarece oamenii și porcii nu sunt de același fel. Și deoarece Fiul Omului întrupat nu este de același fel cu oamenii corupți, doar Dumnezeul întrupat poate sta dintr-o perspectivă divină și poate sta la înălțimea lui Dumnezeu pentru a vedea omenirea, pentru a vedea totul.

Când Dumnezeu devine trup și trăiește printre oameni, ce suferințe experimentează în trup? Înțelege cineva cu adevărat acest lucru? Unii oameni spun că Dumnezeu suferă mult și, deși El este Dumnezeu Însuși, oamenii nu Îi înțeleg esența și Îl tratează mereu precum o persoană, ceea ce Îl face să se simtă ofensat și nedreptățit – ei spun că suferința lui Dumnezeu este într-adevăr mare. Alți oameni spun că Dumnezeu este nevinovat și fără de păcat, dar El suferă la fel ca omenirea și îndură persecuție, defăimare și umilințe împreună cu omenirea; ei spun că El îndură și lipsa de înțelegere și de ascultare din partea discipolilor Săi – suferința lui Dumnezeu nu poate fi într-adevăr măsurată. Pare că nu Îl înțelegeți cu adevărat pe Dumnezeu. De fapt, această suferință despre care vorbiți nu se consideră o suferință adevărată pentru Dumnezeu, deoarece există o suferință mai mare decât aceasta. Atunci, care este suferința adevărată pentru Dumnezeu Însuși? Care este suferința adevărată pentru trupul lui Dumnezeu întrupat? Pentru Dumnezeu, faptul că omenirea nu Îl înțelege nu se consideră suferință și faptul că oamenii au niște neînțelegeri în privința lui Dumnezeu și faptul că nu Îl consideră ca fiind Dumnezeu nu se consideră suferință. Totuși, oamenii deseori simt că Dumnezeu trebuie să fi suferit o mare nedreptate, că atât timp cât era în trup El nu Își putea arăta persoana omenirii și nu le putea permite să Îi vadă măreția și Dumnezeu Se ascundea în mod umil într-un trup nesemnificativ, deci trebuie să fi fost chinuitor pentru El. Oamenii pun la suflet ceea ce pot să înțeleagă și ceea ce pot să vadă din suferința lui Dumnezeu și impun toate tipurile de milă asupra lui Dumnezeu și deseori chiar oferă niște laude pentru aceasta. De fapt, există o diferență, există o distanță între ceea ce oamenii înțeleg din suferința lui Dumnezeu și ceea ce El simte cu adevărat. Vă spun adevărul – pentru Dumnezeu, indiferent dacă este Duhul lui Dumnezeu sau trupul întrupat al lui Dumnezeu, acea suferință nu este suferință adevărată. Atunci ce îndură de fapt Dumnezeu? Să vorbim despre suferința lui Dumnezeu doar din perspectiva Dumnezeului întrupat.

Când Dumnezeu devine trup, devenind o persoană obișnuită, normală, trăind în mijlocul omenirii, alături de oameni, nu poate El să vadă și să simtă metodele, legile și filozofiile de viață ale oamenilor? Cum Îl fac să Se simtă aceste legi și metode de a trăi? Simte El aversiune în inima Sa? De ce ar simți aversiune? Care sunt legile și metodele omenirii de a trăi? În ce principii se ancorează acestea? Pe ce se bazează? Metodele, legile omenirii etc. pentru a trăi – toate acestea sunt create pe baza logicii, cunoașterii și filozofiei Satanei. Oamenii care trăiesc sub aceste legi nu au umanitate, nu au adevăr – toate sfidează adevărul și sunt ostile lui Dumnezeu. Dacă ne uităm la esența lui Dumnezeu, vedem că esența Sa este exact opusă logicii, cunoașterii și filozofiei Satanei. Esența Sa este plină de dreptate, adevăr și sfințenie și alte realități ale tuturor lucrurilor pozitive. Dumnezeu, având această esență și trăind printre asemenea oameni – ce simte El în inima Sa? Nu este plină de durere? Inima Sa este îndurerată și această durere este ceva ce nicio persoană nu poate să înțeleagă sau să realizeze. Deoarece tot ceea ce El întâlnește, aude, vede, trăiește și toate cu care se confruntă, aceste lucruri reprezintă corupția, răul și răzvrătirea și împotrivirea omenirii față de adevăr. Tot ceea ce vine de la oameni este sursa suferinței Sale. Adică, deoarece esența Sa nu este aceeași cu a oamenilor corupți, corupția oamenilor devine sursa celei mai mari suferințe ale Sale. Când Dumnezeu devine trup, este El capabil să găsească pe cineva care împărtășește un limbaj comun cu El? Acesta este un lucru care nu poate fi găsit printre oameni. Nu există nimeni care să poată comunica, să poată avea un dialog cu Dumnezeu – ce fel de sentiment ai spune că are Dumnezeu? Lucrurile pe care oamenii le discută, pe care le iubesc, pe care le caută și după care tânjesc, toate au de-a face cu păcatul, cu tendințele rele. Când Dumnezeu se confruntă cu toate acestea, nu este ca un cuțit în inima Lui? Confruntându-se cu aceste lucruri, ar putea El să simtă bucurie în inima Lui? Ar putea El să afle consolare? Cei care trăiesc împreună cu El sunt oameni plini de răzvrătire și răutate – cum ar putea să nu sufere inima Sa? Cât de intensă este într-adevăr această suferință și cui îi pasă de ea? Cine ia aminte? Și cine ar putea să o aprecieze? Oamenii nu au niciun mod de a înțelege inima lui Dumnezeu. Suferința Sa este mai ales ceva ce oamenii nu pot să aprecieze, iar răceala și amorțeala umanității fac ca suferința lui Dumnezeu să fie și mai profundă.

Există unii oameni care deseori deplâng situația lui Hristos, deoarece există un verset în Biblie care spune: „Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului nu are unde să-Și odihnească capul.” Când oamenii aud acest lucru, ei îl iau în serios și cred că aceasta este cea mai mare suferință pe care Dumnezeu o îndură și cea mai mare suferință pe care o îndură Hristos. Acum, privind situația din perspectiva faptelor, este adevărat acel lucru? Dumnezeu nu crede că aceste dificultăți reprezintă suferință. El nu a protestat niciodată împotriva nedreptății din cauza dificultăților trupului și nu i-a pus niciodată pe oameni să-L răsplătească sau să-L recompenseze cu ceva. Totuși, când El este martor la tot ce e al omenirii, viețile corupte și răul oamenilor corupți, când El este martor că omenirea e sub puterea Satanei și întemnițată de Satana și nu poate scăpa, că oamenii care trăiesc în păcat nu știu care este adevărul – El nu poate să suporte toate aceste păcate. Aversiunea Sa față de oameni crește cu fiecare zi, dar El trebuie să îndure toate acestea. Asta este marea suferință a lui Dumnezeu. Dumnezeu nu poate exprima pe deplin nici chiar vocea inimii Lui sau emoțiile Sale printre discipolii Lui, și niciunul dintre discipolii Săi nu poate să înțeleagă cu adevărat suferința Sa. Nimeni nici nu încearcă măcar să-I înțeleagă sau să-I consoleze inima – inima Sa îndură această suferință zi după zi, an după an, în repetate rânduri. Ce vedeți în toate acestea? Dumnezeu nu cere nimic în schimb de la oameni pentru ceea ce El a dat, dar datorită esenței lui Dumnezeu, El nu poate tolera absolut deloc răul, corupția și păcatul omenirii, ci simte o aversiune și o ură extremă, ceea ce face ca inima lui Dumnezeu și trupul Său să îndure o suferință fără sfârșit. Puteți să vedeți toate acestea? Mai mult ca sigur, niciunul dintre voi nu poate să vadă acest lucru, pentru că niciunul dintre voi nu Îl înțelege pe Dumnezeu cu adevărat. În timp, puteți să-l experimentați treptat voi înșivă.

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Video de mărturie creștină 2020 „Numele lui Dumnezeu este cu adevărat tainic”

Video de mărturie creștină 2020 „Numele lui Dumnezeu este cu adevărat tainic”

Protagonistul s-a născut într-o familie de creștini și, din copilărie, și-a auzit familia spunând că putea să ajungă în Împărăția cerurilor doar rugându-se în numele Domnului Isus. După ce termină școala de teologie, începe să-i păstorească pe credincioșii locali. Dar, mai târziu, biserica devine din ce în ce mai pustiită și, oricât de mult se roagă, citește Scriptura și postește, tot nu poate să simtă lucrarea Duhului Sfânt. El cade în întuneric spiritual și durere. Confuz, se întreabă de ce se roagă în numele Domnului, dar nu Îi mai simte prezența. Din întâmplare, într-o zi găsește pe YouTube un film intitulat God's Name Has Changed?! Urmărindu-l, nelămuririle lui sunt înlăturate – înțelege tainele numelor lui Dumnezeu, întâmpină întoarcerea Domnului și participă la ospățul Mielului!

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic