„Povestea adevărată din spatele lucrării în Epoca Răscumpărării”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu | Fragment 23 | „Povestea adevărată din spatele lucrării în Epoca Răscumpărării”

Deşi Isus în întruparea Sa a fost complet lipsit de emoţie, El întotdeauna Şi-a sprijinit discipolii, a avut grijă de ei, i-a ajutat şi i-a susţinut. Totuşi, indiferent cât a lucrat sau indiferent cât a suferit, El niciodată nu a cerut prea mult de la oameni, ci a fost mereu răbdător şi iertător cu păcatele lor, astfel că oamenii, în Epoca Harului, în mod afectuos Îl numeau „Isus Mântuitorul Cel adorat.” Pentru oamenii din acea epocă – pentru toţi oamenii – ceea ce Isus a avut şi a fost, a fost milostenie şi bunătate iubitoare. El niciodată nu le-a amintit oamenilor fărădelegile lor, iar comportamentul Lui faţă de ei nu s-a bazat pe fărădelegile lor. Pentru că aceea era o epocă diferită, El adesea oferea din belşug oamenilor mâncare şi băutură astfel ca ei să se poată sătura. El Și-a tratat toţi discipolii cu har, vindecând bolnavii, alungând demonii şi înviind pe cei morţi. Pentru ca oamenii să poată crede în El şi să vadă că tot ceea ce El a făcut a fost cu toată convingerea şi sinceritatea, El a mers într-atât încât a adus la viaţă cadavrele în putrefacţie, arătându-le că în mâinile Sale chiar şi morţii pot fi înviaţi. În acest fel, El a îndurat în linişte şi Și-a făcut lucrarea de răscumpărare în mijlocul lor. Chiar şi înainte ca El să fie răstignit pe cruce, Isus a luat deja asupra Lui păcatele omenirii şi a devenit o ofrandă a păcatului pentru omenire. Chiar înainte de a fi crucificat, El a deschis deja calea crucii pentru a răscumpăra omenirea. La sfârşit El a fost bătut în cuie pe cruce, sacrificându-Se pentru cruce, şi a dăruit omenirii toată compasiunea, bunătatea iubitoare şi sfinţenia Lui asupra omenirii. Față de omenire El a fost mereu tolerant, niciodată răzbunător, ci le-a iertat păcatele, îndemnându-i să se căiască şi i-a învăţat să aibă răbdare, îngăduință şi iubire, să-I calce pe urme şi să se sacrifice pe ei înşişi pentru cruce. Iubirea Lui pentru fraţi şi surori a depăşit iubirea Lui pentru Fecioara Maria. Lucrarea pe care El a făcut-o a luat ca principiu vindecarea oamenilor şi alungarea demonilor, toate pentru răscumpărarea Lui. Indiferent unde a mers, El i-a tratat cu har pe toţi cei care L-au urmat. El i-a făcut bogaţi pe cei săraci, pe cei ologi să umble, pe cei orbi să vadă şi pe cei surzi să audă; El chiar i-a invitat pe cei mai umili, pe cei nevoiaşi, pe păcătoşi să stea la aceeaşi masă cu El, niciodată ferindu-Se de ei, ci fiind întotdeauna răbdător, spunând chiar, „Atunci când un păstor îşi pierde o oaie dintr-o sută, el le va lăsa în urmă pe cele 99 şi o va căuta pe acea oaie pierdută, şi când o va găsi se va bucura foarte tare.” El Și-a iubit discipolii precum oaia îşi iubeşte mieii. Deşi erau nesăbuiţi şi ignoranţi şi erau păcătoşi în ochii Lui şi, mai mult, erau cei mai umili membri ai societăţii, El i-a considerat pe aceşti păcătoşi – persoane pe care ceilalți le disprețuiau – ca fiind lumina ochilor Lui. De vreme ce i-a favorizat, El Și-a dat viaţa pentru ei, precum mielul era oferit ca ofrandă la altar. El a mers în mijlocul lor ca şi cum ar fi fost slujitorul lor, lăsându-i să profite de El, să-L schingiuiască, dăruindu-Se lor necondiţionat. Pentru discipolii Lui, El a însemnat Isus Mântuitorul Cel adorat, dar pentru fariseii care dădeau lecţii de morală de pe un piedestal înalt, El nu a arătat milă şi bunătate iubitoare, ci dezgust şi resentimente. El nu a făcut lucrări multe în mijlocul fariseilor, doar ocazional le predica şi-i mustra; El nu S-a manifestat în mijlocul lor făcând lucrarea de răscumpărare, nici nu a făcut preziceri şi minuni. El a dăruit întreaga Sa compasiune şi bunătate discipolilor Săi, îndurând de dragul acestor păcătoşi până la sfârşit, atunci când a fost bătut în cuie pe cruce şi suferind toate umilinţele, până când a răscumpărat întru totul întreaga omenire. Acesta a fost rezultatul complet al lucrării Sale.

Fără răscumpărarea lui Isus, omenirea ar fi trăit în păcat pentru totdeauna şi ar fi devenit copiii păcatului, urmaşii demonilor. Apucând pe această cale, întregul pământ ar fi devenit un loc de cazare pentru Satana, un loc pentru reședința sa. Dar lucrarea de răscumpărare a necesitat afişarea compasiunii şi bunătăţii iubitoare către omenire; doar prin aceste mijloace, omenirea putea primi iertarea şi în final să câştige dreptul de a fi complet şi total câştigată. Fără această etapă a lucrării, planul de gestionare (planul mântuirii) de 6000 de ani nu ar fi putut să continue. Dacă Isus nu ar fi fost crucificat, dacă El doar ar fi vindecat oamenii şi ar fi alungat demonii din ei, atunci oamenii nu ar fi putut fi complet iertaţi de păcatele lor. În cei trei ani şi jumătate pe care Isus i-a petrecut făcând lucrarea Sa pe pământ, El Și-a finalizat doar jumătate din lucrarea de răscumpărare; apoi, prin crucificarea Lui și devenind asemănarea trupului păcătos, fiind cedat răului, El a finalizat lucrarea crucificării şi a călăuzit destinul omenirii. Doar după ce a fost predat în mâinile Satanei, El a răscumpărat omenirea. Timp de 33 de ani şi jumătate El a suferit pe pământ, fiind ridiculizat, defăimat şi abandonat, chiar până în punctul în care nu a mai avut un loc unde să doarmă, să Se odihnească; apoi a fost crucificat, cu întreaga Sa fiinţă – un trup imaculat şi inocent – bătută în cuie şi supusă la tot felul de suferințe. Cei care aveau puterea şi-au bătut joc de El şi L-au biciuit, iar soldaţii chiar L-au scuipat în faţă; cu toate astea, El a rămas tăcut şi a îndurat până la sfârşit, supunându-Se necondiţionat până la moarte, după care El a mântuit întreaga omenire. Doar atunci I s-a permis să Se odihnească. Lucrarea pe care a făcut-o Isus reprezintă doar Epoca Harului; nu reprezintă Epoca Legii şi nici nu este un înlocuitor pentru lucrarea ultimelor zile. Aceasta este esenţa lucrării lui Isus în Epoca Harului, a doua epocă traversată de omenire – Epoca Răscumpărării.

din „Cuvântul Se arată în trup”

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic