Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu | Fragment 394 | „Ar trebui să trăiești pentru adevăr întrucât crezi în Dumnezeu”
Cea mai mare greșeală a omului care crede în Dumnezeu este că își reduce credința numai la cuvinte, iar Dumnezeu nu există defel în viața lui concretă. Într-adevăr, toți oamenii cred în existența lui Dumnezeu, dar cu toate acestea, Dumnezeu nu face parte din viața lor de zi cu zi. Multe rugăciuni către Dumnezeu vin din gura omului, dar Dumnezeu are doar puțin loc în inima sa, astfel încât El îl încearcă pe om neîncetat. Fiindcă omul este lipsit de puritate, Dumnezeu nu are de ales decât să-l încerce, astfel încât să se rușineze și să ajungă să se cunoască pe sine în încercări. Altfel, toți oamenii vor deveni copiii arhanghelului, tot mai supuși stricăciunii. Pe parcursul credinței omului în Dumnezeu, pe măsură ce este curățit fără încetare de Dumnezeu, omul se leapădă de multe năzuințe și motive personale. Altfel, Dumnezeu nu s-ar putea folosi de niciun om și nu Și-ar putea manifesta în el lucrarea Sa. Mai întâi, Dumnezeu îl curăță pe om. În acest proces, omul poate ajunge la cunoașterea de sine iar Dumnezeu îl poate schimba. Numai după aceea Dumnezeu poate să-și facă lucrarea Sa de viață în om, și numai în acest fel inima omului se poate întoarce cu totul către Dumnezeu. Așadar, a crede în Dumnezeu nu este ceva atât de simplu pe cât ar spune omul. Din perspectiva lui Dumnezeu, dacă ai doar cunoaștere, dar nu ai cuvântul Lui, dătător de viață, dacă te limitezi numai la propriile cunoștințe, dar nu poți practica adevărul sau să trăiești cuvântul lui Dumnezeu, atunci aceasta este o dovadă că nu ai o inimă plină de iubire pentru Dumnezeu, și că inima ta nu aparține lui Dumnezeu. Să ajungi să-L cunoști pe Dumnezeu crezând în El, acesta este scopul final pe care trebuie să-l urmărească tot omul. Trebuie să depui efort pentru a trăi după cuvintele lui Dumnezeu și pentru a le putea pune în practică. Dacă ai numai cunoștințe doctrinare, atunci credința ta în Dumnezeu nu va da roade. Numai dacă după aceea, de asemenea, vei practica și vei trăi după cuvântul Lui, credința ta poate fi considerată desăvârșită și după voia lui Dumnezeu. Pe acest drum, mulți oameni pot menționa multe cunoștințe, dar în ceasul morții lor, ochii li se vor umple de lacrimi și se vor urî pentru că și-au irosit o viață și au trăit degeaba până la o vârstă înaintată. Ei au avut numai înțelegerea doctrinei, dar nu pot pune adevărul în practică și să stea mărturie pentru Dumnezeu. Și-au petrecut toată viața împotrivindu-se, umblând de colo-colo, ocupați precum o albină, dar cu toate acestea, în ceasul morții lor, ei văd în cele din urmă că le lipsește mărturia adevărată, că nu Îl cunosc deloc pe Dumnezeu. Nu este oare prea târziu? De ce să nu profiți de ceasul zilei și să urmezi adevărul pe care îl iubești? De ce să aștepți până mâine? Dacă în timpul vieții nu suferi pentru adevăr sau nu încerci să-l dobândești, nu cumva dorești să regreți acest lucru în ceasul morții tale? Dacă așa stau lucrurile, atunci de ce să crezi în Dumnezeu? Într-adevăr, există multe situații în care, dacă omul depune un efort cât de mic, poate pune adevărul în practică și, prin urmare, Îl poate mulțumi pe Dumnezeu. Inima omului este posedată mereu de demoni și nu poate acționa de dragul lui Dumnezeu. Mai degrabă, omul umblă mereu încoace și încolo pentru cele ale trupului, care, în cele din urmă, la nimic nu-i folosesc. De aceea omul se confruntă mereu cu necazuri și suferințe. Nu sunt acestea chinurile Satanei? Nu este aceasta stricăciunea trupului? Nu ar trebui să-L păcălești pe Dumnezeu, cinstindu-L doar cu buzele. Mai degrabă, ar trebui să iei măsuri concrete. Nu te amăgi singur; ce înseamnă acest lucru? Ce poți câștiga trăind de dragul trupului, trudind pentru faimă și bogății?
din „Cuvântul Se arată în trup”
Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic
☘️————📖————Recomanda————📖 ———— ☘️
Citiți devoționale zilnice și vă vor oferi o nouă lumină și vă vor ajuta să vă apropiați de Dumnezeu.
※コメント投稿者のブログIDはブログ作成者のみに通知されます