Cuvântul lui Dumnezeu „Dumnezeu Însuși, Uniculˮ (VII) Partea a treia

Devotional zilnic „Dumnezeu Însuși, Uniculˮ (VII) Partea a treia

Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor (I)

Voi folosi din nou metoda de a vă spune o poveste pe care să o ascultați, cu toții, în liniște și să vă gândiți la ceea ce vorbesc. După ce voi termina povestirea, vă voi pune câteva întrebări pentru a vedea cât de mult ați învățat. Personajele principale din această povestire sunt un munte mare, un pârâu mic, un vânt aspru și un val gigantic.

Povestirea 2. Un munte mare, un pârâu mic, un vânt aspru și un val gigantic

A fost odată un pârâu mic care cotea înainte și înapoi, ajungând în cele din urmă la poalele unui munte mare. Muntele bloca drumul micuțului pârâu, așa că pârâul a rugat muntele cu vocea sa mică și slabă: „Te rog, lasă-mă să trec, stai în calea mea și îmi blochezi drumul înainte.” Muntele atunci întrebă: „Unde te îndrepți?” La care micuțul pârâu răspunse: „Îmi caut casa.” Muntele spuse: „Bine, dă-i drumul și treci peste mine!” Dar deoarece micul pârâu era prea slab și prea tânăr, nu avea cum să curgă peste un munte atât de mare, așa că nu avu altă posibilitate decât să tot curgă la poalele muntelui…

Un vânt aspru bătu, cărând cu el nisip și praf până unde era muntele. Vântul urlă la munte: „Lasă-mă să trec!” Muntele întrebă: „Unde te duci?” Vântul urlă înapoi: „Vreau să mă duc în partea aceea a muntelui.” Muntele zise: „Bine, dacă poți să treci prin mijloc te poți duce!” Vântul cel aspru urlă încoace și încolo, dar indiferent cât de furios bătea, nu putu trece prin mijlocul muntelui. Vântul obosi și se opri să se odihnească. Așa că pe partea aceea a muntelui bătea neregulat doar un vânt slab, ceea ce îi mulțumi pe oamenii de acolo. Așa îi saluta muntele pe oameni…

Pe țărm, stropii oceanului se izbeau ușor de recif. Deodată, apăru un val gigantic și mugi pe calea sa către munte. „Dă-te la o parte!” strigă valul gigantic. Muntele întrebă: „Unde te duci?” Marele val nu se opri și continuă să crească pe când răspundea: „Îmi extind teritoriul și vreau să îmi întind brațele un pic.” Muntele zise: „Bine, dacă poți să treci peste creasta mea, îți voi ceda drumul.” Marele val se dădu un pic în spate și apoi se ridică din nou spre munte. Dar indiferent de cât de mult încerca, nu reușea să treacă peste munte. Nu avu de ales decât să se retragă încetișor de unde venise…

De-a lungul secolelor, micul pârâu se scurse încet în jurul poalelor muntelui. Urmând cursul pe care muntele îl făcuse, micuțul pârâu ajunse înapoi acasă; se uni cu râul și se vărsă în mare. Sub îngrijirea muntelui, micuțul pârâu nu se pierdu niciodată. Micuțul pârâu și marele munte se bazau unul pe altul, se înfrânau unul pe altul și depindeau unul de celălalt.

De-a lungul secolelor, vântul aspru nu și-a schimbat obiceiul de a urla către munte. Vântul aspru a suflat mari vârtejuri de nisip când a „vizitat” muntele, așa cum făcuse înainte. A amenințat muntele, dar niciodată nu a răzbătut prin mijlocul lui. Vântul cel aspru și marele munte s-au bazat unul pe altul, s-au înfrânat unul pe altul și au depins unul de celălalt.

De-a lungul secolelor, valul gigantic nu s-a odihnit nici el și niciodată nu s-a oprit din înaintare. Urla și se urca din nou și din nou pe munte, dar muntele nu s-a clintit un centimetru. Muntele veghea marea și astfel creaturile mării s-au înmulțit și s-au dezvoltat. Valul gigantic și muntele cel mare s-au bazat unul pe altul, s-au înfrânat unul pe altul și au depins unul de altul.

Povestirea s-a sfârșit. În primul rând, ce puteți să îmi spuneți despre această povestire, care a fost conținutul principal? Mai întâi a fost muntele, apoi ce? (Un mic pârâu, un vânt aspru și un val gigantic.) Ce s-a întâmplat în prima parte cu micul pârâu și cu marele munte? De ce vorbim despre marele munte și micul pârâu? (Pentru că muntele a protejat pârâul, acesta nu s-a pierdut niciodată. S-au bazat unul pe altul.) Ce ziceți, muntele a protejat sau a obstrucționat micuțul pârâu? (L-a protejat.) Putea să îl fi obstrucționat? Muntele și micul pârâu erau împreună; a protejat pârâul și totodată a fost și o obstrucție. Muntele a protejat pârâul ca să se poată vărsa în râu, dar totodată l-a ținut să nu curgă peste tot unde putea inunda și putea fi dezastruos pentru oameni. Este acesta principala idee a acestei secțiuni? (Da.) Protecția muntelui asupra pârâului și modul în care a acționat ca o barieră a păzit casele oamenilor. Apoi avem micul pârâu reunindu-se cu râul la poalele muntelui și, mai târziu, curgând înspre mare; nu este aceasta necesitatea micului pârâu? Când pârâul s-a vărsat în râu și apoi în mare, pe ce se baza? Nu se baza pe munte? Se baza pe protecția muntelui și pe munte să acționeze ca o barieră; este aceasta ideea principală? (Da.) Vedeți importanța munților pentru apă în acest caz? (Da.) Este important? (Da.) A avut Dumnezeu scopul Lui când a făcut munții și înalți și joși? A avut un scop, corect? Aceasta este doar o mică parte a povestirii și dintr-un mic pârâu și un mare munte putem să vedem valoarea și semnificația acestor două lucruri în crearea lor de către Dumnezeu. De asemenea, putem vedea înțelepciunea și scopul Lui în modul în care El stăpânește aceste două lucruri. Nu este așa?

Despre ce e vorba în a doua parte a povestirii? (Un vânt aspru și marele munte.) Este vântul un lucru bun? (Da.) Nu neapărat, deoarece uneori, dacă vântul este prea puternic, poate să fie dezastruos. Cum te-ai simți dacă ar trebui să stai afară în vântul aspru? Ar depinde de cât de puternic este, corect? Dacă este o briză ușoară sau dacă este un vânt de categoria 3 sau 4, atunci ar fi încă tolerabil, o persoană ar avea cel mult probleme să își țină ochii deschiși. Dar ai putea să te descurci dacă vântul ar fi suficient de puternic încât să devină o tornadă? Nu ai fi în stare să reziști. Așadar, este greșit ca oamenii să spună că vântul este mereu bun sau că este rău întotdeauna, deoarece depinde de cât de puternic este vântul. Așadar, care este folosința muntelui aici? Nu cumva este ca un filtru pentru vânt? Muntele ia vântul aspru și îl reduce la ce? (La o briză ușoară.) Majoritatea oamenilor l-au putut atinge și simți în mediul în care trăiau – a fost un vânt aspru sau o briză ușoară cea pe care au simțit-o? (O briză ușoară.) Nu este acesta unul din scopurile pentru care Dumnezeu a creat munții? Nu a fost aceasta intenția Sa? Cum ar fi ca oamenii să trăiască într-un mediu în care vântul aspru să sufle fragmente de nisip fără ca nimic să îl blocheze sau să-l filtreze? Dacă ar arunca nisip și pietre de jur împrejur, ar mai putea oamenii să trăiască pe pământ? Unii oameni ar putea fi loviți în cap de pietre care zboară sau alții ar putea avea nisip în ochi și nu ar mai putea să vadă. Oamenii ar putea fi luați pe sus sau vântul ar putea să bată atât de tare încât să nu mai poată sta în picioare. Casele ar fi distruse și s-ar întâmpla tot felul de dezastre. Are vântul aspru valoare? (Da.) Ce valoare este aceasta? Când am spus că e rău, oamenii ar putea simți că nu are valoare, dar este adevărat acest lucru? Transformarea lui într-o briză nu are valoare? De ce au nevoie oamenii mai mult când e umiditate sau sufocant? Au nevoie de o briză ușoară care să sufle ușor peste ei, pentru a le răcori și limpezi capetele, pentru a le ascuți gândirea, pentru a le repara și îmbunătăți starea de spirit. De exemplu, voi toți stați într-o încăpere cu mulți alți oameni și aerul e încărcat, de ce ați avea nevoie cel mai mult? (De o mică briză.) În locurile unde aerul este tulbure și plin de murdărie, acesta poate încetini gândirea unei persoane, îi reduce fluxul sanguin și o poate face să aibă capul mai puțin limpede. Totuși, aerul ar deveni proaspăt dacă ar avea cum să se miște și să circule, iar oamenii se vor simți mult mai bine. Chiar dacă micul pârâu sau vântul cel aspru pot deveni un dezastru, cât timp muntele este acolo, acesta îi va transforma în lucruri care, realmente, aduc un beneficiu oamenilor; nu este corect?

Despre ce este vorba în a treia parte a povestirii? (Marele munte și valul imens.) Marele munte și valul imens. Cadrul aici este un munte lângă mare, unde putem vedea muntele, oceanul împroșcând și de asemenea un val imens. Ce este muntele pentru val în acest caz? (Un protector și un filtru.) Este și protector și filtru. Scopul protejării este acela de a opri această parte a mării de la dispariție, astfel încât creaturilor ce trăiesc în ea să le meargă bine. Ca filtru, muntele ține apa mării – acest corp de apă – să nu se reverse și să producă un dezastru care ar afecta și distruge casele oamenilor. Așadar, putem spune că muntele este și filtru și protector.

Aceasta arată semnificația sprijinului reciproc dintre munte și pârâu, dintre munte și vântul aspru și dintre munte și valul imens și felul în care se înfrânează unul pe altul și se bazează unul pe altul, lucruri despre care am vorbit. Există o regulă și o lege ce guvernează supraviețuirea acestor lucruri create de Dumnezeu. Puteți vedea ce a făcut Dumnezeu din ceea ce s-a întâmplat în povestire? A creat Dumnezeu universul și a ignorat apoi ce s-a întâmplat după? Le-a dat El reguli și a conceput modurile în care acestea să funcționeze și le-a ignorat după aceea? Asta s-a întâmplat? (Nu.) Cum este atunci? (Dumnezeu deține controlul.) Dumnezeu deține în continuare controlul asupra apei, vântului și valurilor. Nu le lasă să o ia razna, după cum nu le lasă să strice sau să distrugă casele oamenilor, și de aceea oamenii pot continua să trăiască și să prospere pe această bucată de pământ. Ceea ce înseamnă că Dumnezeu deja plănuise regulile existenței când a făcut universul. Când Dumnezeu a făcut aceste lucruri, El S-a asigurat că aveau să aducă foloase umanității și le-a și controlat, astfel încât să nu fie problematice sau dezastruoase pentru omenire. Dacă ele nu ar fi gestionate de Dumnezeu nu ar curge apele peste tot? Nu ar sufla vântul peste tot locul? Urmează acestea regulile? Dacă Dumnezeu nu le-ar gestiona, atunci ele nu ar mai fi guvernate de nicio regulă și vântul ar urla și apele s-ar ridica și ar curge peste tot. Dacă valul imens ar fi fost mai înalt decât muntele, atunci acea parte a mării ar mai fi putut exista? Marea nu ar mai fi putut exista. Dacă muntele nu ar fi mai înalt decât valul, aria aceea de mare nu ar mai exista, iar muntele și-ar pierde valoarea și semnificația.

Vedeți înțelepciunea lui Dumnezeu în aceste două povestiri? (Da.) Dumnezeu a creat universul și El este Domnul acestuia; El este responsabil pentru acesta și El îi asigură cele necesare în timp ce urmărește fiecare cuvânt și acțiune. El, de asemenea, supraveghează fiecare colț al vieții omenești. Așadar, Dumnezeu a creat universul, iar semnificația și valoarea fiecărui lucru, ca și funcția acestuia, natura lui și regulile de supraviețuire sunt clar cunoscute Lui ca propria Sa palmă. Dumnezeu a creat universul; credeți că El trebuie să cerceteze aceste reguli ce guvernează universul? Are Dumnezeu nevoie să citească din cunoașterea umană sau din știință pentru a o cerceta și înțelege? (Nu.) Este cineva din toată omenirea care are o erudiție atât de extinsă și o înțelepciune atât de vastă încât să înțeleagă toate lucrurile precum le înțelege Dumnezeu? Nu există. Corect? Există astronomi sau biologi care înțeleg cu adevărat cum trăiesc și cresc toate lucrurile? Pot ei înțelege cu adevărat valoarea existenței fiecărui lucru? (Nu pot.) De ce? Toate lucrurile au fost create de Dumnezeu și nu are importanță cât de profund studiază omenirea această cunoaștere sau cât de mult se străduiește să o învețe, nu vor putea niciodată să priceapă taina și scopul pentru care Dumnezeu a creat toate lucrurile, nu-i așa? (Da.) Discutând acest lucru până acum, simțiți că aveți o înțelegere parțială a expresiei „Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor”? (Da.) Știam că atunci când aveam să discut acest subiect, mulți oameni se vor gândi imediat la cum Dumnezeu este adevărul și la cum cuvântul Lui se îngrijește de noi, dar ei se vor gândi la asta doar la acest nivel. Unii vor simți chiar că asigurarea de către Dumnezeu a celor necesare vieții omenești, că asigurarea hranei celei de toate zilele și a băuturii și a tuturor necesităților zilnice nu contează ca îngrijire a omului. Nu simt unii așa? Nu este intenția lui Dumnezeu foarte clară în modul în care El a creat totul, astfel încât omenirea să existe și să trăiască normal? Dumnezeu menține mediul înconjurător în care trăiesc oamenii și asigură toate lucrurile de care are nevoie această omenire. Mai mult, El gestionează și stăpânește toate lucrurile. Toate acestea îi permit omenirii să trăiască și să prospere normal; este modul prin care Dumnezeu Se îngrijește de toate lucrurile și de omenire. Nu trebuie ca oamenii să recunoască și să înțeleagă aceste lucruri? Poate unii ar putea spune: „Acest subiect este prea îndepărtat de cunoașterea noastră asupra adevăratului Dumnezeu Însuși și noi nu vrem să știm asta, deoarece omul nu poate trăi doar cu pâine ci, în schimb, trăiește prin cuvântul lui Dumnezeu.” Este corect? (Nu.) Ce e greșit aici? Poți avea o înțelegere completă a lui Dumnezeu dacă cunoști doar ceea ce a spus Dumnezeu? Dacă doar accepți lucrarea Lui și judecata și mustrarea Lui, vei avea o înțelegere completă a lui Dumnezeu? Dacă cunoști doar o mică parte a firii lui Dumnezeu, o mică parte a autorității lui Dumnezeu, este de ajuns pentru a atinge o înțelegere a lui Dumnezeu, nu? (Nu.) Acțiunile lui Dumnezeu încep cu creația universului și continuă și azi, unde acțiunile Lui sunt evidente tot timpul și în orice clipă. Dacă oamenii cred că Dumnezeu există doar pentru că El a ales unii oameni asupra cărora lucrează pentru a-i mântui, și dacă ei cred că alte lucruri nu Îl implică pe Dumnezeu, autoritatea Lui, statutul Lui și acțiunile Lui, poate fi aceasta considerată o adevărată cunoaștere a lui Dumnezeu? Oamenii care au o așa-zisă cunoaștere a lui Dumnezeu – care este bazată pe o viziune unilaterală că Dumnezeu este limitat doar la un grup de oameni. Este aceasta o adevărată cunoaștere a lui Dumnezeu? Nu cumva acești oameni cu genul acesta de cunoaștere a lui Dumnezeu neagă creația Sa a tuturor lucrurilor și stăpânirea Sa asupra lor? Unii oameni nu vor să recunoască asta și poate că își spun: „Nu văd stăpânirea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor, este ceva prea îndepărtat de mine și nu vreau să înțeleg. Dumnezeu face ce vrea El și asta nu are nimic de-a face cu mine. Eu sunt doar preocupat să accept conducerea lui Dumnezeu și a cuvântului Său și voi fi desăvârșit și voi fi mântuit de către Dumnezeu. Voi fi atent doar la lucrurile acestea, dar nu voi încerca să înțeleg altceva sau nu mă voi gândi la asta. Indiferent de ce reguli a făcut Dumnezeu când a creat toate lucrurile sau indiferent ce face Dumnezeu pentru a Se îngriji de ele și pentru omenire nu are legătură cu mine.” Ce este cu modul acesta de a vorbi? Nu este complet rușinos? Sunt printre voi persoane care gândesc așa? Știu că există o majoritate care gândește în felul acesta, chiar dacă voi nu spuneți asta. Acest tip de persoane conformiste ar putea folosi așa-zisul lor punct de vedere spiritual în modul în care văd totul. Vor să Îl limiteze pe Dumnezeu la Biblie, să Îl limiteze pe Dumnezeu la cuvintele care au fost rostite și să Îl limiteze pe Dumnezeu doar la cuvântul literal scris. Nu vor să știe mai mult despre Dumnezeu și nu doresc ca Dumnezeu să acorde mai multă atenție realizării altor lucruri. Acest tip de gândire este copilărească și foarte religioasă. Pot cei ce au aceste puncte de vedere să Îl cunoască pe Dumnezeu? Ar avea dificultăți în a-L cunoaște pe Dumnezeu. Astăzi am spus aceste două povestiri și am vorbit despre aceste două aspecte. Deoarece abia le-ați auzit și ați avut contact cu ele, ați putea simți că sunt profunde, ba chiar puțin abstracte și dificil de priceput și înțeles. Ar putea fi greu să le conectați cu acțiunile lui Dumnezeu și cu Dumnezeu Însuși. În orice caz, toate acțiunile lui Dumnezeu și tot ceea ce El a făcut în toate lucrurile și în toată omenirea ar trebui cunoscut clar și precis de fiecare persoană și de toți cei care caută să Îl cunoască pe Dumnezeu. Această cunoaștere îți va da confirmarea și credința în adevărata existență a lui Dumnezeu. Totodată îți va da o cunoaștere exactă a înțelepciunii lui Dumnezeu, a puterii Lui și a modului în care El Se îngrijește de toate lucrurile. Îți permite să concepi clar adevărata existență a lui Dumnezeu și să vezi că nu e ficțională și nu e un mit. Îți permite să vezi că nu e vag, nu este doar o teorie și că Dumnezeu cu siguranță nu este doar o hrană spirituală, ci există cu adevărat. Mai departe, îți permite să Îl cunoști ca Dumnezeu în modul în care S-a îngrijit de toate lucrurile și de omenire; El face asta în propriul Lui mod și în concordanță cu propriul Său ritm. Așadar, se poate spune că datorită faptului că Dumnezeu a creat toate lucrurile și le-a dat reguli, la porunca Sa, fiecare își efectuează sarcinile repartizate, își îndeplinește responsabilitățile și își joacă rolul atribuit. Toate lucrurile își îndeplinesc propriul rol pentru omenire și fac asta în spațiul, în mediul înconjurător în care trăiesc oamenii. Dacă Dumnezeu nu ar face lucrurile în modul acesta și mediul înconjurător al omenirii nu ar fi așa cum este, credința oamenilor în Dumnezeu sau urmarea Lui de către ei – niciuna nu ar fi posibilă; ar fi doar vorbărie goală, nu-i așa?

Să mai aruncăm o privire asupra povestirii pe care tocmai am auzit-o – marele munte și micul pârâu. Care este utilitatea muntelui? Lucrurile vii înfloresc pe munte, așa că existența lui are valoare prin ea însăși. În același timp, muntele blochează micul pârâu, asigurându-se că nu va curge pe oriunde vrea, aducând astfel dezastru oamenilor. Nu este așa? În virtutea existenței muntelui, li se permite lucrurilor vii precum copacii și ierburile și tuturor celelorlalte plante și animale de pe munte să prospere, în timp ce acesta, de asemenea, direcționează unde curge micul pârâu; muntele adună apele pârâului și le călăuzește natural în jurul poalelor lui, unde se pot vărsa în râu și, în cele din urmă, în mare. Regulile care se aplică aici nu au fost făcute de natură, ci au fost special aranjate de Dumnezeu la momentul creației. Cât despre marele munte și vântul aspru, muntele are, de asemenea, nevoie de vânt. Muntele are nevoie ca vântul să mângâie lucrurile vii ce trăiesc pe el și, în același timp, muntele restrânge tăria cu care vântul aspru suflă, astfel încât să nu copleșească și să devasteze. Această regulă are, într-un fel, însărcinarea marelui munte, așadar această regulă în ceea ce privește însărcinarea muntelui a apărut de una singură? (Nu.) A fost creată, în schimb, de Dumnezeu. Marele munte are propria datorie și vântul aspru are, de asemenea, propria datorie. Acum, despre marele munte și valul uriaș, fără ca muntele să fie acolo, apa ar găsi o direcție de curs de una singură? (Nu.) Apa ar copleși și ar devasta. Muntele are propria sa valoare ca munte, iar marea are propria sa valoare ca mare. În acest mod, sub aceste auspicii în care acestea pot să existe împreună în mod normal și nu interferează unul cu altul, acestea se și restricționează unul pe altul; marele munte restricționează marea, astfel încât să nu inunde, și astfel protejează casele oamenilor și asta îi permite mării să îngrijească viețuitoarele ce sălășluiesc în ea. Acest peisaj a apărut de la sine? (Nu.) A fost creat tot de către Dumnezeu. Vedem în aceste imagini că atunci când a creat universul, El a predeterminat unde avea să stea muntele, pe unde avea să curgă pârâul, din ce direcție avea să înceapă să bată vântul aspru și încotro avea să se ducă, precum și cât de înalte pot fi valurile imense. Intențiile și scopul lui Dumnezeu sunt în toate aceste lucruri și acestea sunt faptele Lui. Acum, poți vedea că faptele lui Dumnezeu sunt prezente în toate lucrurile? (Da.)

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic