Trailer film creștin 2020 „Credința în Dumnezeu 3 - Ridicați-vă, voi, care nu vreți să fiți sclavi”

Trailer film creștin 2020 „Credința în Dumnezeu 3 - Ridicați-vă, voi, care nu vreți să fiți sclavi”

Meng Changlin, un coleg din Biserica patriotică, a crezut inițial că a crede în Domnul în cadrul unei Biserici patriotice l-ar feri de persecuția PCC. Totuși, după ce Xi Jinping vine la putere, PCC își intensifică persecuția asupra credințelor religioase și chiar și Bisericile patriotice conduse de guvern încep să sufere suprimări și persecuții; multe dintre crucile lor sunt date jos și bisericile sunt demolate, iar PCC chiar începe să forțeze bisericile să arboreze steagul național, să cânte imnul național și să expună pe perete un portret al președintelui Xi... În fața acestei persecuții de către PCC, pastorul său nu conduce credincioșii să se roage pentru a căuta voia lui Dumnezeu, ci, în schimb, se supune PCC în toate privințele. Meng Changlin crede că acest lucru se depărtează complet de calea Domnului și că s-au prăbușit atât de mult încât au devenit sclavii Satanei, regele diavolilor. El îl îndeamnă pe pastorul său să părăsească Biserica patriotică și să ia calea bisericilor-de-casă, dar acesta îl mustră și îi creează piedici. Chiar în acest moment, se întâlnește cu Xiang Zhiheng, un creștin din Biserica lui Dumnezeu Atotputernic. Prin căutare și părtășie, Meng Changlin poate vedea mai clar decât până atunci că politica Bisericii patriotice este doar o strategie a PCC de a câștiga timp pentru planul său de a elimina complet credința religioasă; el vede că, atunci când pastorii și prezbiterii conduc credincioșii să se supună PCC, ei se opun și-L trădează pe Dumnezeu și că sunt cu toții falși păstori în serviciul Satanei. În același timp, Meng Changlin ajunge să înțeleagă importanța experimentării persecuției și adversității ca parte a credinței în Domnul și vede clar că credința în Dumnezeu sub regimul satanic al PCC necesită riscarea vieții pentru a-L urma pe Dumnezeu. El ajunge să înțeleagă că a crede în Dumnezeu necesită ascultarea cuvintelor lui Dumnezeu și supunerea față de El și că nu se poate să asculți și să-i urmezi pe oameni în locul lui Dumnezeu. Meng Changlin și ceilalți, prin căutare și investigare, văd că toate cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic sunt adevărul și glasul lui Dumnezeu și că Dumnezeu Atotputernic este Domnul Isus întors! Ei sunt extrem de fericiți și, în cele din urmă, rup lanțurile și constrângerile regimului satanic al PCC și al falșilor păstori și antihriști din lumea religioasă. Ei se întorc înaintea tronului lui Dumnezeu.

„Rupe cătușele și fugi” Segment 1 - Leapădă cătușele și studiază adevărata cale

filme crestine 2020„Rupe cătușele și fugi” Segment 1 - Leapădă cătușele și studiază adevărata cale

Bătrânul Li, datorită încrederii oarbe în cuvintele pastorilor religioși, credea că toată lucrarea și cuvintele lui Dumnezeu au fost consemnate în Biblie și că orice lucru din afara Bibliei nu poate fi lucrarea și cuvântul lui Dumnezeu. Li credea că tot ce trebuia să facă era să adere la Biblie și când Domnul va veni din nou, el va fi răpit în Împărăția cerurilor. Prin urmare, Li nu a dat nicio atenție lucrării lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă. Odată, bătrânul Li a aflat din întâmplare că un coleg, bătrânul Lin, studia Fulgerul de la Răsărit de mai bine de un an. Prin intermediul părtășiei sale cu bătrânul Lin, bătrânul Li a ajuns să înțeleagă adevărul jalnic și anume că a fost prins și încătușat de pastorii religioși. În cele din urmă, bătrânul Li a reușit să lepede aceste cătușe și să-i conducă și pe ceilalți colegi ai lui să cerceteze și să studieze împreună Fulgerul de la Răsărit.

Urmăriți mai multe film religioas. 🎬

 

În calitate de creştini, nu putem neglija participarea regulată la adunări!

Xiaogao

Bună ziua, fraţi şi surori de la Spiritual Q&A,

Sunt foarte obosită după munca de peste zi şi nu dorm prea bine noaptea. Drept urmare, nu sunt dispusă să merg la adunări la oră fixă. Nu-mi place să fiu constrânsă. Simt că dacă am nevoi spirituale, atâta vreme cât îi caut pe fraţii şi pe surorile mele ca să discut cu ei în momentele respective, ar trebui să fie suficient. Mă întreb care e cauza acestei probleme. Cum să o rezolv?

An Jing

Bună ziua, soră An Jing,

Ai spus că nu eşti dispusă să participi la adunări la oră fixă şi că doar atunci când simţi că ai nevoi spirituale îi cauţi în mod activ pe fraţii şi surorile tale pentru a discuta cu ei. Acest mod de gândire este posibil fiindcă nu înţelegem ce înseamnă adevărata credinţă în Dumnezeu şi importanţa adunărilor. Mulţumim Domnului. Voi vorbi puţin despre felul în care eu înţeleg acest aspect. Sper că îţi va fi de folos.

Ce înseamnă să crezi cu adevărat în Dumnezeu

Cu toţii ştim că motivul pentru care Dumnezeu l-a creat pe om la început a fost ca omul să Îl cinstească pe Dumnezeu şi să I se închine pe pământ. Domnul Isus a spus: „Să-L iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată mintea ta. Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă” (Matei 22:37-38). În calitate de credincioşi în Domnul, ar trebui să ne stabilim cu toţii drept priorităţi credinţa şi venerarea lui Dumnezeu şi să avem o relaţie normală cu Dumnezeu. Adunările, rugăciunea, comunicarea adevărului, cântarea de imnuri şi proslăvirea lui Dumnezeu sunt căi prin care stabilim o relaţie normală cu El. În calitate de creştini, cel puţin aceste lucruri trebuie să le facem. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „«Credința în Dumnezeu» înseamnă a crede că există un Dumnezeu; acesta este cel mai simplu concept de credință în Dumnezeu. În plus, a crede că există un Dumnezeu nu este acelaşi lucru cu a crede cu adevărat în Dumnezeu; mai degrabă este un fel de credinţă simplă cu puternice conotaţii religioase. Adevărata credinţă în Dumnezeu înseamnă experimentarea cuvintelor şi lucrării lui Dumnezeu în baza credinţei că Dumnezeu deţine suveranitatea asupra tututor lucrurilor. Aşadar, vei fi eliberat de firea ta coruptă, vei îndeplini dorința lui Dumnezeu şi vei ajunge să Îl cunoşti pe Dumnezeu. Numai după o astfel de călătorie se poate spune că tu crezi în Dumnezeu” (Prefață la „Cuvântul Se arată în trup”). „Există nişte oameni a căror credinţă nu a fost niciodată recunoscută în inima lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu recunoaşte că aceşti oameni sunt adepţii Lui pentru că Dumnezeu nu slăveşte credinţa lor. […] Cum îi priveşte Dumnezeu pe aceşti oameni? Îi consideră drept necredincioşi” („Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa” din Cuvântul Se arată în trup). De aici putem vedea că, dacă credinţa noastră în Dumnezeu constă doar în recunoaşterea verbală şi în credinţa din inima noastră, dar nu urmărim adevărul, nu trăim şi nu practicăm cuvintele lui Dumnezeu, ci privim credinţa ca pe un soi de hrană spirituală sau ca pe un hobby, aceasta nu este adevărata credinţă în Dumnezeu. Dumnezeu nu laudă acest gen de credinţă. Adevăraţii credincioşi în Dumnezeu trebuie să vină în mod frecvent înaintea Lui, să se roage adesea Lui, să citească des cuvintele Lui, să participe adesea la adunări şi să dobândească o mai bună înţelegere a adevărului din cuvintele lui Dumnezeu. În acelaşi timp, ei trebuie să transpună cuvintele lui Dumnezeu în viaţa reală. Ei cred că ceea ce se întâmplă zi de zi este dirijat şi rânduit de Dumnezeu. Aceasta se întâmplă îndeosebi când întâmpină ceva care nu este în concordanţă cu ideile lor şi când îşi dau pe faţă propria stricăciune, nefiind capabili să scape de ea. Ei pot să vină înaintea lui Dumnezeu şi să reflecteze asupra lor înşiși în acord cu vorbele lui Dumnezeu. Ei pot să caute în mediul din jurul lor, rânduit de Dumnezeu, lecţiile pe care trebuie să le înveţe şi adevărurile în care trebuie să pătrundă și pe care să le pună în practică. Apoi, pot să le pună efectiv în practică, în acord cu cerinţele lui Dumnezeu, să se lepede de firea coruptă satanică, să se bucure de o umanitate normală, iar în final să obțină o adevărată înţelegere, ascultare şi dragoste de Dumnezeu. Doar acest mod de trăire a lucrării şi a cuvintelor lui Dumnezeu constituie adevărata credinţă în Dumnezeu. Doar crezând în acest fel putem obţine aprobarea lui Dumnezeu. Dacă facem asta, în cele din urmă vom ajunge în Împărăţia lui Dumnezeu. Dimpotrivă, dacă credinţa noastră nu implică o relaţie normală cu Dumnezeu, participarea regulată la adunări, rugăciunea, împărtăşirea adevărului şi punerea în practică a cuvintelor lui Dumnezeu; dacă e doar o credinţă destinată timpului liber, dacă credem în Dumnezeu câţiva ani, dar, totuşi, firea noastră coruptă nu s-a schimbat deloc şi nu avem o adevărată înţelegere a lui Dumnezeu, El nu recunoaște acest gen de credinţă, atunci nu suntem diferiți de necredincioși. Între ea şi credinţa necredincioşilor nu este nicio diferenţă. Dacă astfel este credinţa noastră, chiar dacă credem până la sfârşit, nu vom putea obţine aprobarea şi mântuirea lui Dumnezeu.

Viaţa în biserică este esenţială

Dacă nu suntem dispuşi să participăm la adunări la oră fixă, aceasta înseamnă că nu înţelegem importanţa vieţii în biserică. De fapt, viaţa în biserică este viața noastră în care comunicăm cuvântul lui Dumnezeu şi pătrundem în adevăr şi este, de asemenea, viața în care cunoaştem lucrarea Duhului Sfânt şi ne bucurăm de dragostea lui Dumnezeu. Înţelegerea adevărului, pătrunderea în adevăr şi obţinerea mântuirii lui Dumnezeu sunt în totalitate rezultatul obținut prin lucrarea Duhului Sfânt. Numai prin viaţa noastră în biserică, unde slujim şi ne îngrijim unii pe alţii, ne achităm de îndatoririle noastre şi dăm mărturie lui Dumnezeu, vom putea dobândi cu ușurință lucrarea Duhului Sfânt, purificarea și desăvârşirea din partea lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, câştigarea aprobării lui Dumnezeu cu privire la credinţa noastră şi dobândirea mântuirii Lui sunt în mod inextricabil legate de o viaţă normală în biserică. În Biblie se spune: „Să nu renunţăm să ne adunăm laolaltă, aşa cum obişnuiesc unii, ci să ne încurajăm unii pe alţii, cu atât mai mult cu cât vedeţi că Ziua se apropie!” (Evrei 10:25). Domnul Isus a spus: „Din nou, (adevărat) vă spun că, dacă doi dintre voi se înţeleg pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu, Care este în ceruri. 20 Căci unde sunt adunaţi doi sau trei în Numele Meu, acolo, în mijlocul lor, sunt şi Eu!” (Matei 18:19-20). De aici, putem vedea, că o viaţă trăită în biserică este unul dintre lucrurile pe care Dumnezeu ni le cere în calitate de creştini. Cum calibrul nostru în sine este limitat şi nu avem organ pentru a recepta adevărul, este foarte greu să înţelegem adevărurile şi tainele cuprinse în cuvintele lui Dumnezeu. Chiar dacă înţelegem mult din sensul literal, înţelegem foarte puţin din intenţiile lui Dumnezeu şi cerinţele pe care El le are de la om. Dar dacă participăm în mod constant în viaţa bisericii, ne rugăm împreună cu fraţii şi surorile noastre, citim cuvintele lui Dumnezeu şi ne comunicăm propriul mod de a înţelege, de a trăi şi de a accepta cuvintele lui Dumnezeu, vom putea dobândi luminarea Duhului Sfânt şi iluminarea. Vom avea parte de şi mai multă lumină şi răsplată, vom înţelege mai clar intenţiile şi cerinţele lui Dumnezeu, iar calea practicii va fi şi mai clară. Acest lucru este valabil mai ales atunci când nu înţelegem cuvintele lui Dumnezeu sau întâmpinăm diferite dificultăţi. Dacă noi cooperăm cu fraţii şi surorile noastre pentru a-L căuta pe Dumnezeu, a ne ruga Lui şi a avea lucrarea Duhului Sfânt în mijlocul nostru, vom putea înţelege sensul ezoteric al cuvintelor lui Dumnezeu, iar toate problemele şi dificultăţile noastre se vor rezolva fiindcă înţelegem adevărul. Cu cât mai multe probleme rezolvăm în viaţa din biserică, cu atât vom înţelege şi vom dobândi mai mult adevăr. Astfel nu vom mai fi deranjaţi de lucrurile lumeşti. Viaţa noastră va fi lipsită de efort şi dătătoare de libertate. Apoi, vom putea aborda situaţiile cu care ne confruntăm în acord cu intenţiile şi cerinţele lui Dumnezeu. Treptat, cuvintele lui Dumnezeu vor deveni principiile și îndrumările cu care ne ocupăm de situații. Sub îndrumarea Duhului Sfânt, vom păşi pe calea mântuirii lui Dumnezeu.

Dacă nu participăm în viaţa bisericii, dacă ne rugăm lui Dumnezeu şi citim cuvintele lui Dumnezeu doar ocazional, realizarea noastră cu privire la lucrarea Duhului Sfânt va fi foarte limitată. Fără lucrarea Duhului Sfânt nu vom putea înţelege adevărul şi nici nu vom putea pătrunde în realitatea adevărului. Când ne confruntăm cu dificultăţi sau probleme, dat fiind că nu înţelegem intenţiile lui Dumnezeu, se va întâmpla în mod frecvent să nu ştim ce să facem sau cum să transpunem adevărul în practică. Dacă ne bazăm ocazional pe propriile noastre noțiuni și imaginații pentru a face lucruri, vom face lucruri care contravin intenţiilor lui Dumnezeu şi chiar ofensează firea lui Dumnezeu. Vom pierde prezenţa Duhului Sfânt, ca să nu mai vorbim despre mântuirea din partea lui Dumnezeu. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Dacă viața ta spirituală este anormală, nu poți înțelege lucrarea actuală a lui Dumnezeu și, în schimb, simți mereu că este complet incompatibilă cu propriile tale noțiuni și, cu toate că ești dispus să Îl urmezi, îți lipsește motivația lăuntrică. Deci, indiferent ce face Dumnezeu în prezent, oamenii trebuie să coopereze. Dacă oamenii nu cooperează, Duhul Sfânt nu Își poate face lucrarea, iar dacă oamenii nu au dorința de a coopera, atunci cu greu pot câștiga lucrarea Duhului Sfânt. […] Dacă oamenii nu cooperează cu Dumnezeu și nu urmăresc pătrunderea mai profundă, Dumnezeu le va lua lucrurile care inițial erau ale lor. În interior, oamenii sunt întotdeauna lacomi după confort și s-ar bucura mai degrabă de ceea ce este deja disponibil. Ei vor să câștige promisiunile lui Dumnezeu fără a plăti niciun preț. Acestea sunt gândurile extravagante pe care le nutrește omenirea. A câștiga însăși viața fără a plăti un preț – însă a fost vreodată ceva așa ușor? Când cineva crede în Dumnezeu și caută să intre în viață și caută o schimbare a firii sale, trebuie să plătească un preț și să dobândească o stare în care Îl va urma pe Dumnezeu întotdeauna, indiferent ce face El. Asta e ceva ce oamenii trebuie să facă. Chiar dacă urmezi toate acestea ca regulă, trebuie să le susții mereu și, indiferent cât de grele sunt încercările, nu poți renunț‏a la relaț‏ia ta normală cu Dumnezeu. Ar trebui să fii capabil să te rogi, să îți menții viața bisericească și să nu-ți părăsești niciodată frații și surorile. Când Dumnezeu te încearcă, tot ar trebui să cauți adevărul. Aceasta este cerința minimă pentru o viață spirituală” („Ar trebui să îți menții devotamentul față de Dumnezeu” din Cuvântul Se arată în trup). Din cuvintele lui Dumnezeu putem vedea că o viaţă spirituală normală este foarte importantă pentru noi. Rugăciunea, citirea cuvintelor lui Dumnezeu şi participarea la adunări fac toate parte din viaţa spirituală. Dacă nu suntem în stare să aderăm la ele, nu vom putea dobândi lucrarea Duhului Sfânt. Chiar dacă inima noastră vrea să Îl urmeze pe Dumnezeu, nu vom avea credinţă. Prin urmare, indiferent de cât de încărcată este viaţa noastră profesională şi cât de obosit este trupul nostru fizic, nu trebuie să ne pierdem relaţia normală cu Dumnezeu. Cerinţa minimă este să menţinem o viaţă spirituală normală. Trebuie să ne trăim viaţa înaintea lui Dumnezeu, să căutăm adevărul şi să transpunem adevărul în practică atunci când ne confruntăm cu diverse situații. Doar făcând aceasta, viaţa noastră spirituală va deveni de nezdruncinat. Doar atunci vom avea o cale pe care să o urmăm când ne vom confrunta cu diverse situații.

Să-ţi trăieşti viaţa înaintea lui Dumnezeu şi să primeşti ocrotirea Lui

Domnul Isus a spus: „Căci jugul Meu este bun, iar povara Mea este uşoară” (Matei 11:30). Domnul speră că ne putem trăi viaţa fără efort şi în libertate. El nu vrea să ne vadă înfundaţi în lumea seculară şi suferinzi. Prin urmare, de ce nu suntem dispuşi să participăm la adunări, simţindu-ne prea obosiţi de pe urma muncii? De fapt, astfel de idei vin de la Satana. Ele conţin uneltirile Satanei. Dumnezeu spune: „Ceea ce vrea Dumnezeu să facă în om este tocmai ceea ce vrea să distrugă Satana, iar ceea ce vrea să distrugă Satana este exprimat prin om fără a fi deloc ascuns. […] Distrugerea Satanei în omenire este, de asemenea, reprezentată în mod clar – ei sunt din ce în ce mai depravați, iar condițiile lor se scufundă din ce în ce mai mult. Dacă este destul de groaznic, ei ar putea fi capturați de Satana” („Capitolul 15” din „Interpretări ale tainelor cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup). Satana este vrăjmaşul lui Dumnezeu. Acesta se opune lui Dumnezeu în toate privinţele, vizând şi atacând în mod frecvent punctele noastre slabe. Deoarece am fost corupți de Satana, în interior, suntem plini de otrava Satanei. Iubim bogăția, faima, statutul și plăcerile trupești, etc. Nu ezităm să ne tocim creierii de dragul bogăției sau faimei și pentru aceste obiective vom plăti orice preț. Și uite așa, Satana folosește firile noastre corupte pentru a ne afunda în cursa ițelor încâlcite ale firii trupești, pentru a ne perturba relația noastră normală cu Dumnezeu și pentru a ne face să ne distanțăm de Dumnezeu și să-L trădăm și, în cele din urmă, atingându-și obiectivul lui de a ne înghiți cu totul. Dacă ne satisfacem propriile dorințe fizice, dacă nu ne apropiem frecvent de Dumnezeu, este foarte ușor pentru noi să fim prinși în plasa Satanei, să urmărim tendințele malefice ale lumii și să devenim din senin neînfrânaţi până într-acolo încât să facem lucruri care contravin intenţiilor lui Dumnezeu, făcându-L pe Dumnezeu să ne dispreţuiască. Adunările sunt ocazia noastră de a ne apropia de Dumnezeu. Acestea şterg distanţa dintre noi şi Dumnezeu şi ne permit să trăim în mod frecvent înaintea lui Dumnezeu, să acceptăm cercetarea Lui şi să primim îngrijirea şi ocrotirea Lui. Odată ce relația noastră cu Dumnezeu va deveni normală, duhurile noastre vor deveni ascuțite și vom putea distinge lucrurile pe care Dumnezeu le urăște și cele care Îi plac lui Dumnezeu. Confruntaţi cu o situaţie anume, vom putea sta de partea lui Dumnezeu şi nu vom urma preferinţele firii noastre pământeşti, făcând ceva ce contravine sau se opune lui Dumnezeu. Drept urmare, vom primi și mai multe din binecuvântările lui Dumnezeu. Prin urmare, viața bisericească este foarte importantă în ceea ce privește dacă putem obține aprobarea și mântuirea lui Dumnezeu. Prin urmare, când credinţa noastră este slabă şi ne aflăm într-o stare anormală, trebuie să venim înaintea lui Dumnezeu, să ne rugăm mai mult şi să ne bizuim mai mult pe El. Nu trebuie să părăsim viaţa din biserică. În acelaşi timp, trebuie să luăm o hotărâre în faţa lui Dumnezeu, pentru a-L mulțumi. Atunci când cooperăm cu Dumnezeu în acest fel, uneltirile Satanei nu vor avea efect asupra noastră şi, cuprins de panică, va da bir cu fugiţii. Odată ce relaţia noastră cu Dumnezeu este normală, nu vom mai simţi că participarea la adunări este constrângătoare. Dimpotrivă, vom simţi că participarea la adunări este o modalitate prin care intrăm în intimitate cu Dumnezeu şi ne bucurăm de dragostea Lui.

Mulţumim lui Dumnezeu pentru îndrumarea Lui! Soră An Jing, aici vom încheia părtăşia noastră de astăzi. Sper ca înțelegerea împărtășită astăzi să îţi fie de folos. Dacă ai întrebări, te invit să le discutăm împreună.

Spiritual Q&A

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Lucrarea și intrarea (9)

Tradițiile etnice înrădăcinate și concepțiile mentale au aruncat, acum mult timp, o umbră asupra duhului pur și copilăros al omului, i-au atacat acestuia sufletul fără nicio urmă de umanitate, ca și cum ar fi lipsit de emoții sau orice rațiune a sinelui. Metodele acestor demoni sunt extrem de crude și este ca și cum „educația” și „creșterea” au devenit metodele tradiționale prin care regele diavolilor ucide omul; folosindu-și „învățătura profundă”, își acoperă complet sufletul urât, îmbrăcându-se în haine de oaie pentru a câștiga încrederea omului și, apoi, profitând de timpul când omul doarme ca să-l devoreze complet. Bieții oameni – cum ar putea să știe că ținutul în care au fost crescuți este țara diavolului, că cel care i-a crescut este, de fapt, un dușman care îi rănește. Totuși, omul nu se trezește deloc; după ce și-a satisfăcut foamea și setea, el se pregătește să răsplătească „bunătatea” „părinților” săi pentru că l-au crescut. Astfel este omul. Astăzi, el încă nu știe că împăratul care l-a crescut este dușmanul său. Pământul este murdărit cu oasele celor morți, diavolul, fără încetare, se desfată frenetic și continuă să devoreze trupul omului în „iad”, împărțind un mormânt cu schelete umane și încercând, în zadar, să mistuie ultimele rămășițe ale corpului zdrențuit al omului. Totuși, omul este permanent neștiutor și nu l-a abordat niciodată pe diavol ca dușman al său, dar, în schimb, îl slujește cu toată inima. Un astfel de popor depravat este pur și simplu incapabil de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Este ușor pentru Dumnezeu să devină trup șpentru a câștiga încrederea omului și, apoi, profitând de timpul când omul doarme ca să-l devoreze complet. Bieții oameni – cum ar putetisface cerințele lui Dumnezeu? Dumnezeu a îndurat multe nopți nedormite pentru binele lucrării omenirii. De la mari înălțimi până la cele mai mici adâncimi, El a coborât în iadul viu în care omul trăiește pentru a-și petrece zilele cu acesta, nu S-a plâns niciodată de nedreptatea omului, nu i-a făcut niciodată omului reproșuri pentru neascultarea lui, ci îndură cea mai mare umilință în timp ce El, personal, Își desfășoară lucrarea. Cum ar putea Dumnezeu să aparțină iadului? Cum ar putea să-Și petreacă viața în iad? Dar, de dragul întregii omeniri, pentru ca întreaga omenire să-și poată găsi, mai curând, odihna, El a suferit umilință și nedreptate ca să vină pe pământ, și a intrat personal în „iad” și „Infern”, în bârlogul tigrului, pentru a-l mântui pe om. Cum este omul apt să I se împotrivească lui Dumnezeu? Ce motiv are ca să se plângă de El? Cum poate avea tupeul să privească la Dumnezeu? Dumnezeul Cerului a venit în acest atât de murdar ținut al viciului și niciodată nu a dat frâu liber nemulțumirilor Sale sau nu S-a plâns de om, ci, în schimb, acceptă, în tăcere, ravagiile[1] și asuprirea acestuia. Niciodată nu Și-a luat revanșa la cererile nerezonabile ale omului și nu i-a făcut vreodată cerințe excesive sau nerezonabile; El face doar, fără să se plângă, întreaga lucrare cerută de om: învățarea, luminarea, reproșarea, rafinarea cuvintelor, amintirea, îndemnul, consolarea, judecarea și revelarea. Care dintre pașii Lui nu au fost pentru viața omului? Deși El a înlăturat perspectivele și soarta omului, care dintre pașii realizați de Dumnezeu nu a fost pentru soarta lui? Care dintre ei nu au fost de dragul supraviețuirii omului? Care dintre ei nu au fost pentru a elibera omul de suferința și opresiunea forțelor întunecate care sunt negre ca noaptea? Care din ei nu sunt de dragul omului? Cine poate să înțeleagă inima lui Dumnezeu, care este ca o mamă iubitoare? Cine poate înțelege inima Lui nerăbdătoare? Inima pasională și așteptările Sale înflăcărate au fost răsplătite cu inimi reci, cu ochi duri, indiferenți, cu mustrările repetate și insultele omului, cu remarci tăioase, sarcasm și depreciere, au fost răsplătite cu luarea în derâdere de către om, cu călcarea în picioare și respingerea, cu înțelegerea greșită și cu tânguiala sa, cu înstrăinarea și evitarea, cu nimic altceva decât înșelăciune, atacuri și amărăciune. Cuvintele calde au fost întâmpinate cu expresii sălbatice ale fețelor și cu sfidarea rece a miilor de degete acuzatoare. Dumnezeu nu poate decât să îndure, cu capul plecat, slujind oamenii ca un bou docil.[2] Atâția sori și atâtea luni, de atâtea ori a stat cu fața la stele, a plecat în zori și S-a întors la apus, a aruncat și S-a întors, îndurând agonia de o mie de ori mai mare decât durerea plecării Sale de la Tatăl, suferind atacurile și ruperea omului, precum și tratarea și emondarea lui. Umilința și ascunderea lui Dumnezeu a fost răsplătită cu prejudecățile[3] omului, cu părerile și tratamentele lui nedrepte, iar anonimatul, îngăduința și toleranța I-au fost răsplătite cu privirea lacomă a omului. Acesta încearcă să-L calce în picioare pe Dumnezeu, fără scrupule, până la moarte, și să-L zdrobească la pământ. Atitudinea omului în abordarea lui față de Dumnezeu este una de „inteligență rară”, iar Dumnezeu, care este agresat și disprețuit de om, este zdrobit sub picioarele a zeci de mii de oameni, în timp ce omul se ridică la înălțime, ca și cum ar fi regele castelului, ca și cum ar vrea să preia puterea absolută,[4] să fie în centrul atenției din spatele unui ecran, să-L facă pe Dumnezeu directorul conștiincios și supus regulilor din culise, care nu are voie să riposteze sau să provoace probleme. Dumnezeu trebuie să joace rolul Ultimului Împărat, trebuie să fie o păpușă,[5] lipsit de orice libertate. Faptele omului sunt indescriptibile, deci, cum este apt să ceară una sau alta de la Dumnezeu? Cum este el apt să-I facă Lui sugestii? Cum este apt să ceară ca Dumnezeu să-i compătimească slăbiciunile? Cum este potrivit să primească mila lui Dumnezeu? Cum este potrivit să primească, de nenumărate ori, mărinimia lui Dumnezeu? Cum este el potrivit să primească, în repetate rânduri, iertarea Lui? Unde este conștiința lui? El I-a rupt inima lui Dumnezeu cu mult timp în urmă și, de mult, L-a lăsat cu inima sfărâmată. Dumnezeu a venit printre oameni, atent și vioi, sperând că omul va fi darnic față de El, chiar dacă doar cu puțină căldură. Totuși, inima Lui este puțin mângâiată de om, iar tot ceea ce El a primit sunt atacuri cu bulgări de zăpadă[6] și chinuri; inima omului este prea lacomă, dorința lui este prea mare, omul nu poate fi niciodată săturat, este întotdeauna răutăcios și imprudent, nu-I lasă niciodată lui Dumnezeu vreo libertate sau drept de a vorbi și nu-I lasă nicio opțiune, ci doar să Se supună umilinței și să-i permită omului să-L manipuleze, oricum dorește.

De la creație până acum, Dumnezeu a suferit atât de multă durere și atât de multe atacuri. Totuși, chiar și astăzi, omul încă nu-și îmblânzește cererile către Dumnezeu, încă Îl examinează, tot nu are nicio toleranță față de El și nu face decât să-L sfătuiască, să-L critice și să-L disciplineze, ca și cum ar fi profund temător că El va apuca pe calea greșită, că Dumnezeu pe pământ este grosolan și nerațional sau desfrânat, ori că nu poate deveni nimic. Omul are întotdeauna acest tip de atitudine față de Dumnezeu. Cum ar putea acest lucru să nu-L întristeze pe Dumnezeu? Devenind trup, Dumnezeu a suferit dureri și umilințe imense; cât este de greu, atunci, să-L facă pe El să accepte învățăturile omului? Sosirea Lui printre oameni L-a despuiat de toată libertatea, ca și cum ar fi fost întemnițat în Infern și a acceptat analiza omului fără cea mai mică împotrivire. Nu este rușinos acest lucru? Venind în familia unui om obișnuit, „Isus” a suferit cea mai mare nedreptate. Chiar mai umilitor este faptul că El a venit în această lume prăfuită și S-a smerit până în adâncurile cele mai de jos și Și-a asumat un trup al normalității absolute. Dumnezeul Cel mai Înalt nu îndură greutăți pentru a deveni o ființă umană slabă? Și nu sunt toate acestea pentru omenire? Au existat momente când Se gândea la El însuși? După ce a fost respins și ucis de iudei, luat în râs și batjocorit de popor, El nu S-a plâns niciodată Cerului, nici nu a protestat pe pământ. Astăzi, această tragedie veche de milenii s-a arătat din nou în mijlocul acestui popor asemeni evreilor. Oare ei nu săvârșesc aceleași păcate? Ce îl face pe om apt să primească făgăduințele lui Dumnezeu? Nu I se împotrivește lui Dumnezeu și, apoi, Îi acceptă binecuvântările? De ce omul nu se confruntă cu dreptatea sau nu caută adevărul? De ce nu este niciodată interesat de ceea ce face Dumnezeu? Unde este dreptatea lui? Unde este corectitudinea lui? Are tupeul să-L reprezinte pe Dumnezeu? Unde îi este simțul dreptății? Cât de mult din ceea ce este iubit de om este preaiubit de Dumnezeu? Omul nu este capabil să diferențieze creta de brânză,[7] confundă întotdeauna negrul cu albul,[8] suprimă dreptatea și adevărul și ține la rang înalt incorectitudinea și nedreptatea. El îndepărtează lumina și hoinărește prin întuneric. Cei care caută adevărul și justiția înlătură, în schimb, lumina, iar aceia care Îl caută pe Dumnezeu, Îl calcă în picioare și se ridică în cer. Omul nu se deosebește de un bandit.[9] Unde este rațiunea lui? Cine poate deosebi binele de rău? Cine poate susține justiția? Cine este dispus să sufere pentru adevăr? Oamenii sunt vicioși și diabolici! După ce Îl pironesc pe Dumnezeu pe cruce, ei aplaudă și se veselesc, iar strigătele lor sălbatice nu se opresc. Ei sunt ca niște găini și câini, conspiră și complotează, și-au stabilit propria împărăție, amestecul lor nu a lăsat niciun loc neperturbat, își închid ochii și urlă nebunește la nesfârșit, îngrămădiți toți împreună, și se răspândește o atmosferă tulbure, agitată și plină de viață, iar cei care se atașează orbește de ceilalți continuă să apară, susținând toți numele „ilustre” ale strămoșilor lor. Acești câini și aceste găini L-au pus, cu mult timp în urmă, pe Dumnezeu în subconștient și nu au acordat niciodată vreo atenție stării inimii Lui. Nu este de mirare că Dumnezeu spune că omul este ca un câine sau ca o găină, un câine care latră și îi îndeamnă pe alții o sută să urle. Astfel, cu multă zarvă, el a transmis astăzi lucrarea lui Dumnezeu, nesocotind felul în care este lucrarea Sa, dacă există dreptate, dacă Dumnezeu are un loc pe care să-Și pună picioarele, despre cum este ziua de mâine, despre propria lui smerenie și întinăciune. Omul nu s-a gândit niciodată atât de mult la lucruri, nu și-a făcut vreodată griji pentru ziua de mâine și a adunat tot ce este folositor și prețios în brațele sale, fără să-I lase lui Dumnezeu nimic altceva decât resturi și rămășițe.[10] Cât de crudă este omenirea! El nu-și irosește niciun sentiment pentru Dumnezeu și, după ce devorează în secret toate ale lui Dumnezeu, Îl aruncă mult în urma lui, fără să mai dea vreo atenție existenței Lui. El se bucură de Dumnezeu, totuși I se împotrivește și Îl calcă în picioare, în timp ce, cu buzele, Îi mulțumește și Îl laudă; se roagă la Dumnezeu și depinde de El, în timp ce-L și înșelă. Omul „ridică în slăvi” numele lui Dumnezeu și Îi privește fața, totuși, se așază, de asemenea, cu tupeu și nerușinare pe tronul Său și judecă „nedreptatea” lui Dumnezeu. Gura lui spune că el Îi este îndatorat lui Dumnezeu și se uită la cuvintele Sale, dar în inima lui Îi aruncă invective; este „îngăduitor” față de Dumnezeu, totuși Îl asuprește, iar gura lui spune că aceasta este de dragul lui Dumnezeu. În mâinile sale, păstrează lucrurile lui Dumnezeu, iar, în gura sa, mestecă mâncarea pe care Dumnezeu i-a dat-o, totuși, ochii lui se fixează, cu o privire rece și fără emoție, asupra lui Dumnezeu, ca și cum ar dori să-L înghită pe tot. Omul privește adevărul, dar insistă să spună că este șmecheria Satanei; apreciază dreptatea, dar o forțează să devină negare de sine; se uită la faptele omului, dar insistă că sunt ceea ce este Dumnezeu; apreciază darurile naturale ale omului, dar insistă că sunt adevărul; privește la faptele lui Dumnezeu, dar insistă asupra faptului că sunt aroganță și îndrăzneală, lăudăroșenie și neprihănire de sine. Când omul privește la Dumnezeu, insistă să-L eticheteze ca fiind uman și încearcă din greu să-L pună pe scaunul unei ființe create care se află în complicitate cu Satana; el știe foarte bine că acestea sunt cuvântările lui Dumnezeu, dar nu le va numi altceva decât scrierile unui om. Omul știe foarte bine că Duhul este realizat în trup, că Dumnezeu devine trup, dar spune doar că acest trup este urmașul lui Satana; știe foarte bine că Dumnezeu este smerit și ascuns, totuși, spune doar că Satana a fost rușinat și că Dumnezeu a câștigat. Ce neisprăviți! Omul nu este demn să slujească nici măcar ca și câine de pază! El nu face deosebire între negru și alb și, chiar în mod intenționat, face din negru alb. Oare puterile și asaltul omului pot îngădui ziua emancipării lui Dumnezeu? După ce I s-a împotrivit, în mod intenționat, lui Dumnezeu, omului nu putea să-i pese mai puțin sau chiar să meargă atât de departe încât să-L omoare, nelăsându-L pe Dumnezeu să Se arate. Unde este neprihănirea? Unde este dragostea? El stă lângă Dumnezeu și Îl împinge în genunchi, ca să ceară iertare, să asculte toate aranjamentelor sale, să consimtă la toate manevrele lui și Îl face pe Dumnezeu să ia exemplu de la el în tot ceea ce El face sau, în caz contrar, omul se mânie[11] și își pierde cumpătul. Cum ar putea Dumnezeu să nu fie îndurerat sub o asemenea influență a întunericului, care face din negru alb? Cum ar putea să nu-Și facă griji? De ce se spune că, atunci când Dumnezeu Și-a început cea mai recentă lucrare, a fost precum lucrarea de a crea cerurile și pământurile? Faptele omului sunt atât de „bogate”, „izvorul cu apă vie veșnic curgător” „umple” neîncetat câmpul inimii omului, în timp ce „izvorul cu apă vie” al omului rivalizează, fără scrupule, cu Dumnezeu.[12] Cele două sunt ireconciliabile, iar acesta din urmă îi alimentează pe oameni în locul lui Dumnezeu, nepedepsit, în timp ce omul cooperează cu el fără să ia deloc în considerare pericolele implicate. Și cu ce efect? El Îl aruncă cu răceală pe Dumnezeu într-o parte și Îl pune departe, unde oamenii nu Îi vor da nicio atenție, profund înfricoșați că El le va atrage atenția și foarte temători că izvoarele cu apă vie ale lui Dumnezeu îl vor ademeni și îl vor câștiga pe om. Astfel, după ce a trăit mulți ani de preocupări lumești, el complotează și urzește împotriva lui Dumnezeu și chiar Îl face ținta pedepsei sale. Este ca și cum El ar deveni un buștean în ochiul lui, iar el este disperat să-L apuce pe Dumnezeu și să-L pună în foc pentru a fi rafinat și curățit. Văzând disconfortul lui Dumnezeu, omul se bate în piept și râde, dansează de bucurie și spune că El a fost, de asemenea, cufundat în rafinament și spune că va curăța prin ardere necurăția lui Dumnezeu, ca și cum doar acest lucru ar fi rațional și rezonabil, ca și cum doar acestea ar fi metodele echitabile și acceptabile ale Cerului. Acest comportament violent al omului pare atât intenționat cât și inconștient. Omul își dezvăluie atât chipul urât, cât și sufletul hidos și întinat, precum și aspectul jalnic al unui cerșetor. După ce se dezlănțuie în lung și-n lat, el adoptă un aspect patetic și cere iertare Cerului, semănând cu un mops extrem de vrednic de milă. Omul acționează întotdeauna în moduri neașteptate, mereu „călătorește pe spatele unui tigru pentru a-i speria pe ceilalți”,[a] joacă întotdeauna un rol, nu dă nici cea mai mică atenție inimii lui Dumnezeu, nici nu face vreo comparație cu propriul său statut. El doar I se împotrivește, în tăcere, lui Dumnezeu, ca și cum El i-ar fi greșit și nu ar trebui să-l trateze astfel și ca și cum Cerul nu ar avea ochi și face lucrurile, în mod intenționat, dificile pentru el. Astfel, omul realizează dintotdeauna, în secret, comploturi răutăcioase și nu-și îmblânzește, câtuși de puțin, cererile către Dumnezeu, jinduind cu ochi prădători, uitându-se furios la fiecare mișcare a Sa, fără să se gândească vreodată că este dușmanul lui Dumnezeu, și sperând că va veni ziua când El va despărți ceața și va face lucrurile clare, îl va mântui din „gura tigrului” și se va răzbuna în numele său. Chiar și astăzi, oamenii încă nu cred că joacă rolul de a I se împotrivi lui Dumnezeu, rol care a fost jucat de atât de mulți de-a lungul veacurilor; cum ar putea ei să știe că, în tot ceea ce fac, s-au rătăcit de mult, că tot ceea ce au înțeles a fost de mult timp cuprins de mări.

Cine a acceptat vreodată adevărul? Cine L-a primit vreodată pe Dumnezeu cu brațele deschise? Cine și-a dorit vreodată, cu bucurie, arătarea lui Dumnezeu? Comportamentul omului a decăzut de mult, iar pângărirea lui a părăsit de mult, nerecunoscută, templul lui Dumnezeu. Între timp, omul își continuă încă propria lucrare, uitându-se mereu de sus la Dumnezeu. Este ca și cum împotrivirea sa față de Dumnezeu a fost gravată în piatră și de neschimbat și, prin urmare, ar fi fost mai degrabă blestemat decât să mai pătimească tratarea necorespunzătoare a cuvintelor și acțiunilor sale. Cum ar putea astfel de oameni să-L cunoască pe Dumnezeu? Cum ar putea ei să-și găsească odihna cu Dumnezeu? Și cum ar putea ei să fie potriviți să vină înaintea Lui? Fără îndoială, nu este nimic în neregulă să ne devotăm planului de gestionare (planului mântuirii) al lui Dumnezeu – dar de ce oamenii pun întotdeauna în subconștient lucrarea și totalitatea lui Dumnezeu, în timp ce își dedică, în mod altruist, propriul sânge și propriile lacrimi? Duhul de devotament altruist al oamenilor este, fără îndoială, prețios – însă cum ar putea ei să știe că „mătasea” pe care o țes ei este total incapabilă să reprezinte ceea ce este Dumnezeu? Intențiile bune ale oamenilor sunt, fără îndoială, prețioase și rare – dar cum ar putea ele să înghită „comoara neprețuită”?[13] Fiecare dintre voi ar trebui să se gândească la trecutul său: de ce nu ați fost vreodată separați de mustrarea și blestemul nemiloase? De ce sunt oamenii întotdeauna în astfel de „termeni intimi” cu vorbele mărețe și judecata dreaptă? Oare Dumnezeu chiar îi încearcă? Dumnezeu îi rafinează, în mod intenționat? Și cum intră oamenii în mijlocul rafinamentului? Ei cunosc cu adevărat lucrarea lui Dumnezeu? Ce lecții au învățat oamenii din lucrarea Lui și din propria lor intrare? Fie ca oamenii să nu uite îndemnul lui Dumnezeu, să aibă pătrundere în lucrarea lui Dumnezeu, să o identifice clar și să-și gestioneze, în mod adecvat, propria lor intrare.

Note de subsol:

1. „Ravagii” este folosit pentru a expune neascultarea omenirii.

2. „Au fost întâmpinate cu expresii sălbatice ale fețelor și cu sfidarea rece a miilor de degete acuzatoare, cu capul plecat, slujind oamenii ca un bou docil” a fost inițial o singură propoziție, dar aici este împărțită în două pentru a face lucrurile mai clare. Prima propoziție se referă la acțiunile omului, în timp ce a doua indică suferințele îndurate de Dumnezeu și faptul că Dumnezeu este umil și ascuns.

3. „Prejudecata” se referă la comportamentul neascultător al oamenilor.

4. „Să preia puterea absolută” se referă la comportamentul neascultător al oamenilor. Ei înșiși se ridică în slăvi, îi înlănțuie pe alții, îi fac să-i urmeze și să sufere pentru ei. Ei sunt forțele care Îi sunt ostile lui Dumnezeu.

5. „Păpușă” este folosit pentru a-i ridiculiza pe cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu.

6. „Bulgări de zăpadă” este folosit pentru a evidenția comportamentul umil al oamenilor.

7. „Nu este capabil să diferențieze creta de brânză” indică faptul că oamenii prefac voia lui Dumnezeu în ceva satanic, referindu-se, în general, la comportamentul în care oamenii Îl resping pe Dumnezeu.

8. „Confundă negrul cu albul” se referă la a amesteca adevărul cu iluziile și dreptatea cu răul.

9. „Bandit” este folosit pentru a indica faptul că oamenii sunt lipsiți de rațiune și de înțelegere.

10. „Resturi și rămășițe” este folosit pentru a indica comportamentul prin care oamenii Îl asupresc pe Dumnezeu.

11. „Se mânie” se referă la fața urâtă a omului care este înfuriat și exasperat.

12. „Fără scrupule” se referă la momentul când oamenii sunt necugetați și nu au câtuși de puțină venerație față de Dumnezeu.

13. „Comoară neprețuită” se referă la totalitatea lui Dumnezeu.

a. Traducerea se bazează pe expresia din textul sursă „hú jiǎ hǔ wēi”, care este un idiom chinezesc. Se referă la o poveste în care o vulpe sperie celelalte animale mergând în compania unui tigru, „împrumutând” astfel teama și prestigiul pe care le impune tigrul. Este o metaforă, folosită aici cu referire la persoanele care „împrumută” prestigiul altcuiva pentru a înfricoșa sau oprima alți oameni.

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Cantari crestine 2020 „Gloria lui Dumnezeu luminează din Est”

Cantari crestine 2020 „Gloria lui Dumnezeu luminează din Est”

Când Dumnezeu a intrat în noul cer și pământ,

atunci a arătat cealaltă parte-a gloriei Lui.

A arătat-o prima dată-n Canaan,

apoi o scânteiere-a luminat pământul întunecat.

Să iasă toate la lumină,

să-și ia putere din ea,

iar gloria lui Dumnezeu crește,

se-arată popoarelor.

Lumea să știe că Dumnezeu e demult pe pământ,

aducând glorie din Israel poporului răsăritean.

Gloria Lui strălucește la Est,

a fost adusă azi din Epoca Harului.

Dar Israel este locul din care El a plecat

și de-acolo a ajuns în Est, unde a rămas.

Fulger de lumină de la Est la Vest.

Dumnezeu a venit în Est, nu-n Vest.

Și a adus tărâmul din Canaan

poporului răsăritean.

Fulger de lumină de la Est la Vest.

Când lumina din Est se transformă în alb,

întunericul pământului va deveni lumină.

Omul va ști că Dumnezeu a plecat din Israel

și se ridică din nou în Est acum.

Dumnezeu a coborât cândva în Israel,

apoi a plecat de pe-acel tărâm.

Și fiindcă lucrarea Lui ghidează-ntreg universul,

în Israel nu se poate naște din nou.

Fulger de lumină de la Est la Vest.

Dumnezeu a venit în Est, nu-n Vest.

Și a adus tărâmul din Canaan

poporului răsăritean.

Fulger de lumină de la Est la Vest.

Dumnezeu vrea să ia toți oamenii în Canaan

și El vorbește din Canaan ca să conducă universul.

Nu e lumină pe pământ în afară de Canaan.

Dacă nu ajung aici, oamenii vor suferi de frig și foamete.

Fulger de lumină de la Est la Vest.

Dumnezeu a venit în Est, nu-n Vest.

Și a adus tărâmul din Canaan

poporului răsăritean.

Fulger de lumină de la Est la Vest.

din „Urmați Mielul și cântați cântări noi”

Mai multe Cantari de lauda si inchinare . 🎶🎶