de Christopher, Filipine
Numele meu este Christopher și sunt pastor al unei biserici-de-casă în Filipine. În 1987, am fost botezat și m-am întors la Domnul Isus și apoi, prin harul Domnului, în 1996 am devenit pastor la o biserică locală. În acel moment, nu doar lucram și predicam în multe locuri în Filipine, dar predicam, de asemenea, și în locuri precum Hong Kong sau Malaiezia. Prin lucrarea și îndrumarea Duhului Sfânt, am simțit că am o energie inepuizabilă în lucrarea mea pentru Domnul și inspirație nesfârșită pentru predicile mele. Ofeream adesea sprijin fraților și surorilor ce se simțeau slabi și negativi. Uneori, când membrii necredincioși ai familiei lor erau neprietenoși la adresa mea, tot puteam fi tolerant și răbdător; nu mi-am pierdut credința în Domnul și credeam că Domnul îi putea schimba. Astfel, simțeam că mă schimbasem semnificativ de când devenisem credincios. Totuși, începând cu 2011, nu am mai putut simți lucrarea Duhului Sfânt la fel de puternic ca înainte. Treptat, am pierdut noua iluminare pentru predicile mele și mi-a lipsit puterea de a mă elibera de traiul în păcat. Nu mă puteam abține din a-mi pierde cumpătul cu soția și fiica mea când le vedeam făcând lucruri care nu îmi plăceau și le certam cu mânie. Știam că asta nu însemna să respect voia Domnului, dar, deseori, nu mă puteam abține. Lucrul acesta mă tulbura în mod deosebit. Pentru a mă elibera de o viață de păcătuit și apoi spovedit, am depus mai mult efort în a citi Biblia, a posti și a mă ruga și am căutat peste tot pastori spirituali, pentru a putea cerceta și explora aceasta împreună. Dar toate eforturile mele au fost zadarnice; în viața mea de păcat și în întunericul din sufletul meu nu a avut loc nicio schimbare.
Apoi, într-o după-amiază din primăvara anului 2016, soția m-a întrebat: „Christopher, am văzut că ești foarte tulburat în ultimul timp. Ce ai?” I-am spus ce mă tulbura: „În ultimii ani, m-am întrebat de ce nu mă pot elibera de traiul în păcat deși sunt pastor și cred în Domnul de atâția ani. Nu mai pot să Îl simt pe Domnul – e ca și cum El m-ar fi părăsit. Chiar dacă mă duc peste tot pentru a predica, imediat ce am un moment de singurătate, în special în toiul nopții, mereu simt un soi de gol și neliniște, iar acest sentiment continuă, pur și simplu, să se intensifice. Mă gândesc la cum am crezut în Domnul în toți acești ani, am citit atât de mult Biblia, am ascultat atâtea predici ale Domnului și, deseori, am decis să port crucea și să mă cuceresc pe mine însumi, dar sunt mereu legat de păcat. Sunt capabil să spun minciuni pentru a salva aparențele și pentru propriul meu interes și nu reușesc să mă ridic la înălțimea cuvintelor «Şi în gura lor nu s-a găsit minciună» (Apocalipsa 14:5). Când înfrunt greutăți și rafinări, chiar dacă știu că acestea se întâmplă cu consimțământul Domnului, tot nu mă pot opri din a mă plânge de Domnul și din a-L înțelege greșit. Eșuez complet în renunțarea la sine de bunăvoie. Îmi e teamă că, trăind astfel în păcat, când Domnul va veni, nu voi putea intra în Împărăția cerurilor!”
Auzind acestea, soția mea a zis: „Christopher, cum poți gândi așa? Trebuie să ai credință; ești pastor! Chiar dacă trăim în păcat și nu ne-am eliberat de legăturile păcatului, Biblia spune, «Dacă deci Îl mărturiseşti cu gura ta pe Isus ca Domn şi crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit» (Romani 10:9). «Fiindcă „oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit!”» (Romani 10:13). Atât timp cât citim Biblia, participăm la adunări, ne rugăm Domnului și purtăm crucea, Îl urmăm fără greșeală până la a doua venire a Domnului, vom putea intra în Împărăția cerurilor și vom primi binecuvântarea Domnului.”
I-am spus atunci soției mele: „Așa gândeam și eu înainte, dar, în 1 Petru 1:16 se spune: «deoarece este scris: „Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt sfânt!”» Cred în Domnul de treizeci de ani, dar, totuși, nu pot ține calea Domnului și, trăind în păcat, sunt în continuare capabil deseori să mă împotrivesc Domnului. Nu îndeplinesc nici pe departe cerințele Domnului. Of! De câte ori m-am hotărât să mă supun învățăturilor Domnului, totuși, nu am putut să-I pun cuvintele în practică. Cum aș putea să fiu demn de a intra în Împărăția cerurilor în modul acesta? Domnul Isus a spus: «Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia Cerurilor, ci doar acela care face voia Tatălui Meu, Care este în ceruri» (Matei 7:21). Potrivit cuvintelor Domnului, intrarea în Împărăția cerurilor nu este atât de simplă precum credem. Domnul este sfânt, deci cum pot oamenii care nu-I pun cuvintele în practică și care I se opun deseori să fie răpiți în Împărăția cerurilor? Doar cei ce s-au transformat și care fac voia lui Dumnezeu pot intra în Împărăția cerurilor!”
Soția mea s-a gândit pentru o clipă și a zis: „Ce spui tu are sens. Domnul este sfânt, iar noi suntem încă păcătoși. Nu suntem demni de a intra în Împărăția cerurilor. Doar că… mi-am amintit deodată… nu l-a invitat pastorul Liu pe un pastor coreean, Kim, la biserică? Ce ar fi să cercetăm această chestiune?” Am zis: „Da, e o idee bună. Domnul Isus a zis: «Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide!» (Matei 7:7). Atât timp cât cercetăm, cred că Domnul ne va călăuzi. Ca pastor, trebuie să mă gândesc la viețile fraților și surorilor noastre. Dacă sunt nesăbuit în credința mea, le voi face lor și mie un deserviciu. Să așteptăm să vină pastorul Kim și să cercetăm cu el răspunsul la această chestiune.”
Deoarece plănuiam să îl caut pe pastorul Kim, am vrut să știu câte ceva despre trecutul său. Am căutat online biserica coreeană de care aparținea. Pe paginile care au apărut, am văzut site-ul https://ro.kingdomsalvation.org/. Deschizându-l, aceste cuvinte m-au atras: „Omul a primit mult har, cum ar fi pacea și fericirea trupului, credința unui membru care aduce binecuvântare asupra unei întregi familii, vindecarea bolii și așa mai departe. Restul au fost faptele bune ale omului și arătarea lui evlavioasă; dacă omul ar putea trăi pe baza acestor lucruri, ar fi considerat un credincios acceptabil. Doar astfel de credincioși ar putea intra în Rai după moarte, ceea ce înseamnă că ei au fost mântuiți. Dar, în timpul vieții lor, acești oameni nu au înţeles deloc calea vieții. Tot ceea ce au făcut a fost să comită păcate și apoi să și le mărturisească, într-un ciclu constant, fără a se îndrepta deloc spre schimbarea firii lor: astfel a fost natura omului în Epoca Harului. A primit omul mântuirea completă? Nu!” („Taina întrupării (4)” din Cuvântul Se arată în trup). Erau atât de bine scrise, încât a trebuit categoric să continui să citesc: „Prin urmare, după terminarea acelei etape de lucru, a rămas încă lucrarea judecății și a mustrării. Această etapă este pentru a-l purifica pe om cu ajutorul cuvântului și, prin aceasta, de a-i da o cale de urmat. Această etapă nu ar fi rodnică sau semnificativă dacă ar continua cu alungarea demonilor, pentru că nu ar reuși să distrugă natura păcătoasă a omului, iar omul ar ajunge la o stagnare în iertarea păcatelor sale. Prin jertfa de păcat, omului i s-au iertat păcatele, căci lucrarea răstignirii a ajuns deja la sfârșit, iar Dumnezeu l-a biruit pe Satana. Dar, de vreme ce firea pervertită a omului încă rămâne în el, omul poate încă să păcătuiască și să se împotrivească lui Dumnezeu, iar Dumnezeu nu câștigă omenirea. De aceea, în această etapă a lucrării, Dumnezeu folosește cuvântul pentru a expune firea pervertită a omului, determinându-l să practice potrivit căii celei drepte. Această etapă este mai semnificativă decât cea anterioară, dar și mai rodnică, pentru că acum cuvântul este cel care furnizează, în mod direct, viață omului și permite ca firea omului să fie pe deplin reînnoită; este o etapă a lucrării mult mai profundă” („Taina întrupării (4)” din Cuvântul Se arată în trup). Lectura aceasta era incredibil de captivantă pentru mine. Chiar dacă nu o puteam înțelege în întregime, iar o parte era chiar încâlcită pentru mine, aceste cuvinte mi-au permis să văd o oarecare speranță. Am simțit că pot găsi o cale de a mă purifica și de a mă schimba. I-am mulțumit lui Dumnezeu din inimă pentru că mi-a ascultat rugăciunea. Continuând să citesc, am simțit că acestea erau cu adevărat cuvinte minunate ce îmi udau și păstoreau sufletul însetat. Am văzut asta pe site: „Dacă nu găsiți Linia telefonică specială a Evangheliei în țara sau regiunea dumneavoastră, lăsați, vă rugăm, un mesaj și vă vom contacta cât mai repede posibil”. Am aruncat o privire rapidă și am văzut ca nu era nicio linie pentru Filipine, așa că am lăsat imediat un mesaj și mi-am scris numărul de contact și adresa fără ezitare.
După ce am ajuns acasă în acea după-amiază, i-am spus soției despre asta și, după ce a auzit ce am avut de spus, a vrut și ea să cerceteze. Chiar Îi mulțumesc Domnului că mi-au răspuns la mesaj a doua zi și au aranjat să se conecteze cu noi online în aceeași după-amiază. În acea după-amiază, am vorbit cu sora Liu și sora Su. Din acea conversație, am simțit că ele au vorbit simplu, iscusit și cu discernământ. Soția mea era chiar mai nerăbdătoare decât mine și a zis: „Vă deranjează dacă pun și eu o întrebare?” Ele au răspuns cu entuziasm: „Sigur că nu.” Soția mea a replicat: „Pe website-ul bisericii voastre se spune: «Dumnezeu al zilelor de pe urmă a făcut un stadiu al lucrării de judecată și mustrare.» Soțul meu și cu mine știm că nicio persoană nesfântă nu Îl va vedea pe Domnul deoarece El este sfânt, dar în Romani se zice: «Dacă deci Îl mărturiseşti cu gura ta pe Isus ca Domn şi crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit» (Romani 10:9). «Fiindcă „oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit!”» (Romani 10:13). Dacă noi credem în Domnul Isus, atunci suntem deja mântuiți și putem intra în Împărăția cerurilor, atunci de ce Dumnezeu al zilelor de pe urmă face o lucrare de judecată și mustrare? Nu prea înțeleg lucrul acesta și sper să aud părerile voastre.”
Sora Liu a răspuns: „Slavă lui Dumnezeu! Să avem părtășie împreună și să Îl lăsam pe Dumnezeu să ne îndrume. În primul rând, să cercetăm ce înseamnă aici «a fi mântuit». În perioada de final a Epocii Legii, toți oamenii s-au îndepărtat de Dumnezeu și nu mai aveau teamă de Dumnezeu în inimile lor. Au devenit din ce în ce mai păcătoși și au mers atât de departe încât au oferit ca sacrificiu animale și păsări oarbe, schiloade și bolnave. Oamenii din acea perioadă nu mai respectau legea și erau toți în pericol de a fi condamnați la moarte pentru încălcarea legii. Având în vedere această situație, pentru a îi mântui de o moarte sigură pe cei ce trăiau sub lege, Dumnezeu Însuși S-a întrupat și a inițiat lucrarea de răscumpărare și a fost în cele din urmă crucificat pentru a răscumpăra întreaga omenire din păcat. Oamenii puteau fi iertați de păcatele lor crezând în Domnul Isus, devenind astfel vrednici de a veni în fața lui Dumnezeu în rugăciune și de a se bucura de binecuvântările harului lui Dumnezeu. Acesta este adevăratul înțeles al expresiei «a fi mântuit» în Epoca Harului. Cu alte cuvinte, «a fi mântuit» nu reprezintă nimic altceva decât iertarea păcatelor unei persoane. Adică, Dumnezeu nu îi mai consideră pe oameni ca fiind întinați de păcat, dar asta nu înseamnă că aceștia nu sunt inerent păcătoși. Astfel, a fi mântuiți nu înseamnă că suntem pe deplin purificați și că am dobândit mântuirea completă. Dacă dorim să fim purificați, trebuie să acceptăm lucrarea judecății lui Dumnezeu din zilele de pe urmă.”
Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic