Devotional zilnic | Fragment 112 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (II)”
Avertizarea lui Iahve Dumnezeu ajunge la niniviteni
Să trecem la al doilea pasaj, la al treilea capitol din Cartea lui Iona: „Iona a început să meargă prin cetate cale de o zi. El striga: «Încă patruzeci de zile și Ninive va fi distrusă!»” Acestea sunt cuvintele pe care Dumnezeu i le-a transmis direct lui Iona pentru a le spune ninivitenilor. Acestea sunt, firește, cuvintele pe care Iahve Dumnezeu a dorit să le spună ninivitenilor. Aceste cuvinte le indică oamenilor faptul că Dumnezeu a început să deteste și să urască oamenii orașului deoarece răutatea lor ajunsese la ochii lui Dumnezeu și, astfel, El dorea să distrugă acest oraș. Totuși, înainte ca Dumnezeu să distrugă orașul, El avea să facă un anunț ninivitenilor și avea să le ofere, simultan, oportunitatea de a se căi pentru răutatea lor și de a o lua de la capăt. Această oportunitate avea să dureze patruzeci de zile. Cu alte cuvinte, dacă oamenii din oraș nu se căiau, nu-și recunoșteau păcatele și nu se aruncau înaintea lui Iahve Dumnezeu în decurs de patruzeci de zile, Dumnezeu avea să distrugă orașul așa cum a făcut cu Sodoma. Asta a fost ceea ce Iahve Dumnezeu a dorit să le spună oamenilor din Ninive. În mod clar, nu a fost o simplă declarație. Nu numai că a transmis mânia lui Iahve Dumnezeu, ci a transmis și atitudinea Sa față de niniviteni; în același timp, această simplă declarație a slujit, de asemenea, drept avertizare solemnă față de oamenii care trăiau în oraș. Această avertizare le-a spus că faptele lor rele le câștigaseră ura lui Iahve Dumnezeu și le-a spus că faptele lor rele îi vor aduce curând la un pas de propria lor anihilare; de aceea, viețile tuturor din Ninive erau în pericol iminent.
Puternicul contrast dintre reacția celor din Ninive și reacția celor din Sodoma față de avertizarea lui Iahve Dumnezeu
Ce înseamnă a fi dărâmat? În termeni familiari, înseamnă a dispărea. Dar în ce mod? Cine putea face un întreg oraș să se dărâme? Omului îi este imposibil să facă un asemenea lucru, desigur. Acești oameni nu erau proști; de îndată ce au auzit această declarație, ei au înțeles. Știau că venise de la Dumnezeu; știau că Dumnezeu avea să-Și îndeplinească lucrarea; știau că răutatea lor Îl înfuriase pe Iahve Dumnezeu și adusese mânia Sa asupra lor, încât curând aveau să fie distruși împreună cu orașul lor. Cum s-au comportat oamenii din oraș după ce au ascultat avertizarea lui Iahve Dumnezeu? Biblia descrie amănunțit modul în care au reacționat acești oameni, de la regele lor până la omul obișnuit. După cum este consemnat în Scripturi: „Atunci oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post și s-au îmbrăcat cu saci, de la cel mai mare până la cel mai mic. Când această veste a ajuns la regele din Ninive, acesta s-a ridicat de pe tronul său, și-a dat jos mantia de pe el, s-a acoperit cu un sac și s-a așezat în cenușă. El a trimis să se vestească în Ninive: Din porunca regelui și a nobililor săi, se cer următoarele: «Nici un om și nici un animal, nici din cireadă, nici din turmă, să nu guste nimic, să nu pască și să nu bea apă deloc! Oamenii și vitele să se acopere cu saci, să strige cu putere către Dumnezeu și să se întoarcă de la calea lor cea rea și de la violența lor, de care le sunt pline mâinile! […]»”
După ce au auzit declarația lui Iahve Dumnezeu, oamenii din Ninive au afișat o atitudine complet opusă față de cea a oamenilor din Sodoma – oamenii din Sodoma I s-au opus în mod deschis lui Dumnezeu, avansând din rău în mai rău, dar ninivitenii, după ce au auzit aceste cuvinte, nu au ignorat chestiunea, nici nu s-au împotrivit; în schimb, L-au crezut pe Dumnezeu și au declarat o perioadă de post. La ce se referă „crezut” aici? Cuvântul însuși sugerează credință și supunere. Dacă utilizăm comportamentul actual al ninivitenilor pentru a explica acest cuvânt, înseamnă că ei au crezut că Dumnezeu poate și va face precum a zis și că erau dispuși să se căiască. Oamenii din Ninive au simțit frică în fața dezastrului iminent? A fost credința lor cea care le-a pus frica în inimi. Ei bine, ce putem utiliza pentru a dovedi credința și frica ninivitenilor? Este așa cum spune Biblia: „și au proclamat post și s-au îmbrăcat cu pânză de sac, de la cel mai mare până la cel mai mic dintre ei.” Asta înseamnă că ninivitenii au crezut cu adevărat și că din această convingere a venit frica, ceea ce a dus apoi la post și la îmbrăcarea cu pânză de sac. Acesta este modul în care și-au arătat începutul căinței lor. Într-un contrast total cu oamenii din Sodoma, nu numai că ninivitenii nu I s-au opus lui Dumnezeu, ei și-au și arătat clar căința prin comportamentul și acțiunile lor. Desigur, aceasta nu s-a aplicat doar oamenilor obișnuiți din Ninive; regele lor nu a făcut excepție.
Căința regelui din Ninive câștigă lauda lui Iahve Dumnezeu
Când regele din Ninive a auzit aceste vești, s-a ridicat de pe tron, și-a dat jos haina, s-a îmbrăcat în pânză de sac și a stat în cenușă. Apoi, a proclamat că nimeni din oraș nu va avea voie să guste nimic și că nici animalele, mieii sau boii nu vor pășuna sau bea apă. Atât omul, cât și animalele aveau să se îmbrace cu pânză de sac; oamenii aveau să Îl implore cu toată convingerea pe Dumnezeu. Regele a declarat, de asemenea, că fiecare dintre ei avea să se îndepărteze de căile sale rele și să abandoneze violența din mâinile sale. Judecând după această serie de fapte, regele din Ninive și-a demonstrat căința sinceră. Această serie de acțiuni pe care el le-a întreprins – ridicarea de pe tron, aruncarea hainei de rege, purtarea sacului și așezarea în cenușă – le spune oamenilor că regele din Ninive și-a dat deoparte statutul regal și a purtat pânză de sac, împreună cu oamenii obișnuiți. Asta înseamnă că regele din Ninive nu și-a ocupat funcția regală pentru a continua pe calea cea rea sau violența din mâinile sale după auzirea anunțului din partea lui Iahve Dumnezeu; mai degrabă, el a lăsat deoparte autoritatea pe care o deținea și s-a căit înaintea lui Iahve Dumnezeu. În acest moment, regele din Ninive nu se căia ca rege; el venise înaintea lui Dumnezeu să își mărturisească și să se căiască pentru păcatele sale ca un supus obișnuit al lui Dumnezeu. Pe lângă acestea, a și spus întregului oraș să se mărturisească și să se căiască de păcate înaintea lui Iahve Dumnezeu în aceeași manieră ca el; în plus, el avea un plan specific al modului prin care să facă acest lucru, așa cum este arătat în Scriptură: „Nici un om și nici un animal, nici din cireadă, nici din turmă, să nu guste nimic, să nu pască și să nu bea apă deloc! […] să strige cu putere către Dumnezeu și să se întoarcă de la calea lor cea rea și de la violența lor, de care le sunt pline mâinile!” Din postura de conducător al orașului, regele din Ninive avea putere și statut suprem și putea face tot ce voia. Când s-a confruntat cu anunțul lui Iahve Dumnezeu, el ar fi putut să ignore chestiunea sau să se căiască și să își mărturisească doar el păcatele; el ar fi putut să ignore complet dacă oamenii din oraș alegeau sau nu să se căiască. Cu toate acestea, regele din Ninive nu a făcut asta deloc. Nu numai că s-a ridicat de pe tron, a purtat pânză de sac și cenușă și și-a mărturisit și s-a căit de păcatele sale înaintea lui Iahve Dumnezeu, el a și ordonat tuturor oamenilor și animalelor din oraș să facă același lucru. El chiar le-a ordonat oamenilor să „plângă din inimă în fața lui Dumnezeu.” Prin această serie de acțiuni, regele din Ninive a realizat cu adevărat ceea ce ar trebui să facă un conducător; seria lui de acțiuni este una care era dificil de realizat pentru orice rege din istoria omenească și, de asemenea, una pe care nimeni nu a realizat-o. Aceste acțiuni pot fi numite acțiuni fără precedent în istoria umană; sunt demne de a fi atât comemorate, cât și imitate de omenire. De la apariția omului, fiecare rege își condusese supușii spre a se împotrivi și a I se opune lui Dumnezeu. Nimeni nu își condusese vreodată supușii spre a-L implora pe Dumnezeu cu scopul de a căuta răscumpărare pentru răutatea lor, de a primi absolvirea lui Iahve Dumnezeu și de a evita pedeapsa iminentă. Regele din Ninive, totuși, a putut să își conducă supușii spre a se întoarce la Dumnezeu, a-și părăsi căile rele și a abandona violența din mâinile lor. În plus, a putut și să-și lase la o parte tronul și, în schimb, Iahve Dumnezeu S-a întors și S-a căit și Și-a retras mânia, permițându-le oamenilor din oraș să supraviețuiască, și ferindu-i de distrugere. Acțiunile regelui pot fi numite doar un miracol rar în istoria umană; pot fi numite chiar model al unei omeniri corupte ce se mărturisește și se căiește de păcatele sale înaintea lui Dumnezeu.
din „Cuvântul Se arată în trup”
Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic