de Xiaokai, provincia Jiangxi
Am crezut că, odată ajunsă acasă, îmi voi redobândi libertatea, dar poliția PCC nu a renunțat niciodată să mă monitorizeze și mi-a restricționat în continuare libertatea personală. Mi-au interzis să plec din casă, mi-au ordonat să fiu mereu disponibilă pentru ei și au trimis pe cineva să mă monitorizeze. Îmi amenințau chiar și familia aproape la fiecare câteva zile, avertizându-i pe ai mei să mă supravegheze îndeaproape. Din exterior, părea că fusesem eliberată, dar, în realitate, fusesem pusă sub arest la domiciliu de către poliția malefică. Prin urmare, nu am îndrăznit să intru în contact cu frații și surorile mele din cadrul bisericii și nici nu am putut să-mi îndeplinesc datoria, și mi-am simțit inima atât de asuprită și îndurerată. Faptul care m-a făcut să fiu și mai indignată a fost că poliția malefică îi amăgea pe oamenii din satul meu cu minciuni diabolice, spunându-le că a mea credință în Dumnezeu m-a înnebunit, că nu eram întreagă la minte și că eram capabilă de orice... În fața unor asemenea zvonuri și calomnii demne de dispreț, nu m-am putut abține să nu fiu copleșită de furie. M-am gândit în sinea mea: „Nu pot fi controlată de acei diavoli în acest fel și ar trebui să lupt pentru a mă elibera din ghearele lor demonice și să răsplătesc iubirea lui Dumnezeu”. Așa că, pentru a scăpa de monitorizarea poliției malefice, nu am avut de ales decât să plec de acasă și să merg pentru a-mi îndeplini datoria.
Trei ani au trecut într-o clipită. Am crezut că poliția PCC nu mă mai monitoriza, așa că m-am întors acasă pentru a-mi îndeplini datoria. Cu toate acestea, din senin, într-o dimineață de august, în 2006, când nu apucasem încă să fi petrecut acasă mai mult de câteva zile, poliția malefică a venit să-mi facă o vizită. În acea dimineață, un urlet m-a trezit brusc din somn: „Grăbește-te și deschide ușa, altfel o vom dărâma!” Nici nu apucase soțul meu să deschidă ușa când șapte sau opt polițiști diabolici s-au furișat înăuntru ca niște bandiți și, fără nicio explicație, m-au înșfăcat și m-au târât la mașina lor. Pentru că Dumnezeu mă ocrotea, nu am simțit deloc teamă. Pur și simplu m-am rugat și tot rugat: „O, Dumnezeule Atotputernic! Astăzi am căzut din nou în mâinile acestor diavoli. Fie ca Tu să-mi protejezi inima, să-mi dai tărie și, fie ca, încă o dată, să fiu martoră fermă pentru Tine.” Odată ce am ajuns la secția de poliție, poliția malefică m-a fotografiat cu forța și mi-a luat amprentele. Au luat apoi o listă de nume și au început să mă preseze cu întrebări: „Îi cunoști pe acești oameni? Cine sunt complicii tăi?” Văzând pe listă numele familiare ale unora dintre surorile mele, am răspuns cu calm: „Nu le cunosc și nu am niciun complice!” Nici nu terminasem bine de vorbit când unul dintre ei a răcnit la mine: „Ai dispărut pentru câțiva ani, deci unde ai fost? Tu chiar ai complici. Mai crezi în Dumnezeu Atotputernic? Spune adevărul!” Cuvintele polițistului diabolic m-au făcut să fiu deopotrivă tristă și indignată și nu mi-am putut înăbuși furia. M-am gândit: „Cel în care cred în prezent este singurul Dumnezeu adevărat, Cel care a făcut cerul, pământul și toate lucrurile. Ceea ce urmăresc este adevărul, calea pe care o urmez este calea cea dreaptă în viață și toate aceste lucruri sunt luminoase și drepte. Și, totuși, acești diavoli, atât de lipsiți de conștiință, continuă să mă urmărească și să mă maltrateze, să-mi limiteze libertatea personală, să mă scoată cu forța din propria casă, să mă despartă de cei care sunt sânge din sângele meu și să încerce să mă silească să-L trădez pe Dumnezeu. Ce este greșit în a crede în Dumnezeu și în a căuta să fii o persoană bună? De ce nu-mi permit să-L urmez pe Dumnezeu Atotputernic și să merg pe calea cea dreaptă în viață? Adunătura de diavoli care alcătuiesc guvernul PCC sunt într-adevăr atât de reacționari și fără de Dumnezeu; ei sunt dușmani ireconciliabili ai lui Dumnezeu și, cu atât mai mult, sunt dușmani cu care eu nu pot conviețui.” În tristețea și indignarea mea, nu am putut să nu-mi aduc aminte de cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „Lacheii aceștia! Ei răsplătesc bunătatea cu ură, L-au disprețuit de mult timp pe Dumnezeu, Îl abuzează pe Dumnezeu, sunt extrem de sălbatici, nu au nici cea mai mică considerație față de Dumnezeu, pradă și jefuiesc, și-au pierdut tot cugetul și se împotrivesc întru totul conștiinței și nu au nicio urmă de bunătate […]. Amestecul lor a lăsat totul sub ceruri într-o stare de întuneric și haos! Libertate religioasă? Drepturile și interesele legitime ale cetățenilor? Toate sunt trucuri pentru acoperirea păcatului! […] Mii de ani de ură sunt concentrați în inimă, milenii de păcătuire sunt gravate în inimă – cum ar putea asta să nu inspire dezgust? Răzbună-L pe Dumnezeu, nimicește-I complet dușmanul, nu-i mai permite să alerge ca turbatul și nu-i mai permite să stârnească atâtea necazuri câte are el chef! Acum este timpul: omul și-a adunat demult toată puterea, și-a dedicat toate eforturile, a plătit fiecare preț pentru aceasta, pentru a sfâșia chipul hidos al acestui demon și pentru a permite oamenilor, care au fost orbiți și au îndurat tot felul de suferințe și greutăți, să se ridice deasupra durerii și să întoarcă spatele acestui diavol bătrân și malefic” („Lucrarea și intrarea (8)” din Cuvântul Se arată în trup). Din aceste cuvinte ale lui Dumnezeu am înțeles voia Lui și în mine s-a înfiripat o ură amară față de acești diavoli. Dumnezeu a creat cerul, pământul și toate lucrurile și El înalță omenirea; omenirea se bucură de mărinimia nemărginită a lui Dumnezeu, și a crede în Dumnezeu și a-L slăvi pe Dumnezeu a fost întotdeauna corect și potrivit. Și totuși, guvernul PCC face tot ce poate pentru a-i reprima brutal pe cei care cred în Dumnezeu Atotputernic; îi vânează cu sălbăticie, îi întemnițează ilegal, îi torturează și îi chinuie fără milă, îi rețin în lagărele de muncă și îi insultă și-i batjocoresc, sperând în zadar să-i extermine pe toți cei care cred în Dumnezeu și să desființeze lucrarea lui Dumnezeu pentru a mântui omul în zilele de pe urmă – într-adevăr este întru totul ticălos și demn de dispreț! De-a lungul acestor ani, dacă nu ar fi fost Dumnezeu Atotputernic să mă ocrotească și să mă îngrijească, aș fi fost demult ucisă cu cruzime de diavolul Satan. În fața acestei bătălii spirituale pe viață și pe moarte, am hotărât susțin adevărul și să-L iubesc în continuare pe Dumnezeu, chiar dacă îndur chinuri groaznice. Mărturisesc ferm pentru Dumnezeu, punându-mi gaj viața!
Văzându-mă că-i privesc fără să spun niciun cuvânt, polițiștii diabolici au răbufnit exasperați: „Nu vei vorbi, așa-i? Așteaptă să ne vină șefii să te interogheze și vom vedea dacă vei mai fi mută și atunci!” Auzind că înșiși șefii poliției malefice aveau să mă interogheze, nu am putut să nu mă simt puțin agitată. Apoi m-am gândit cum, în toiul tuturor acestor vitregii, experimentasem cu adevărat suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor și orânduirea Lui asupra tuturor lucrurilor și la modul în care cuvintele lui Dumnezeu au o autoritate unică și o vitalitate puternică. Dându-mi seama de acest lucru, în mine au apărut credința și curajul de a triumfa asupra forțelor întunericului Satanei. Deși acești polițiști diabolici sunt extrem de cruzi și nemiloși, ei sunt doar marionete – par puternici la exterior, dar, în interior, sunt slabi – și, de asemenea, sunt manipulați de către Creator. În inima mea, am făcut următoarea promisiune lui Dumnezeu: „O, Doamne, indiferent cum mă chinuie diavolii, nu-Ți cer decât să-mi statornicești credința, să-mi întărești inima care Te iubește și să-mi permiți să devin mărturia Ta victorioasă, chiar și cu prețul vieții mele.” Trebuie să fi fost după ora 10 dimineața când au venit doi bărbați care s-au prezentat ca fiind directori adjuncți ai Biroului pentru Securitate Publică. S-au uitat la mine fără să spună vreun cuvânt, apoi unul dintre ei m-a prins de păr și m-a presat cu întrebările: „Mai crezi în Dumnezeu Atotputernic?” Văzând că nu am spus nimic, celălalt șef de poliție diabolic a răcnit cu sălbăticie: „Dacă nu vorbești, vei trece prin chinurile iadului azi!” În timp ce a spus asta, lătrând ca o fiară sălbatică, m-a apucat de păr și m-a aruncat la pământ, iar eu am căzut atât de rău încât nu am putut să mă mai ridic. Apoi m-au târât de păr, m-au bătut și m-au lovit, strigând în timp ce mă băteau: „Vei vorbi?” În același timp, fața îmi frigea de durere și scalpul mă durea insuportabil, ca și cum fusese sfâșiat. Aceste două fiare în haine de om păreau, din exterior, niște domni respectabili, dar, în esență, erau la fel de sălbatici și nemiloși ca animalele sălbatice. M-au făcut să văd și mai clar că acest partid politic malefic – PCC – este întruchiparea Satanei, iar pionii săi sunt o șleahtă de demoni ticăloși și duhuri diabolice! În cele din urmă, se vor întâlni cu blestemele lui Dumnezeu! Acești doi șefi ai poliției malefice au văzut că nu sunt dispusă să cedez puterii lor despotice, așa că, în ceea ce părea a fi o furie maniacală, m-au apucat de păr și m-au lipit de podea, amândoi lovindu-mă fără motiv și călcându-mă în picioare. Apoi m-au smucit în sus și m-au călcat cu furie pe partea din spate a picioarelor, lovindu-mă atât de tare încât am căzut la pământ, în genunchi, și mi-au spus cu sălbăticie: „Îngenunchează și nu te mișca! Poți să te ridici doar atunci când vei spune adevărul. Dacă nu vrei să vorbești, atunci nici să nu te gândești să te ridici!” Dacă mă mișcam, chiar și foarte puțin, mă trăgeau violent de păr și mă băteau și mă loveau. Am stat în genunchi timp de trei sau patru ore, timp în care m-au bătut de nenumărate ori, pentru că nu îmi puteam menține poziția. Într-un final, m-am prăbușit amețită la pământ, iar ei m-au mustrat că mă prefac a fi moartă în timp ce, neîncetat, mă trageau violent de păr, încât mă simțeam de parcă aș fi scalpată. În acel moment, parcă tot corpul mi se fi dezmembrase – nu puteam să mișc nici măcar un mușchi și sufeream îngrozitor. Aveam impresia că inima mea ar putea înceta să mai bată în orice moment. Am continuat să-L chem pe Dumnezeu să-mi dea putere și cuvintele lui Dumnezeu de îndemn și încurajare mi-au venit în minte: „Petru a putut să-L iubească pe Dumnezeu până la moarte. Când a murit – când a fost pus pe cruce – Îl iubea încă pe Dumnezeu; el nu se gândea la propriile sale perspective sau nu urmărea speranțe glorioase sau gânduri extravagante și căuta doar să-L iubească pe Dumnezeu și să se supună tuturor aranjamentelor lui Dumnezeu. Acesta este standardul pe care trebuie să-l atingi înainte de a se putea considera că ai mărturisit, înainte de a deveni cineva care a fost desăvârşit, după ce a fost cucerit” („Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (2)” din Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat credință și putere. M-am gândit în sinea mea: „Da! Petru a fost răstignit pe cruce cu capul în jos pentru Dumnezeu și a fost în continuare capabil să-L iubească foarte mult pe Dumnezeu, chiar și atunci când trupul său trecea printr-o durere insuportabilă. El a biruit asupra trupului, l-a învins pe Satana și numai acest gen de mărturie este răsunătoare și capabilă să aline inima lui Dumnezeu. Vreau să-i urmez exemplul lui Petru pentru ca Dumnezeu să fie glorificat prin mine. Deși trupul meu trece printr-o durere atroce, aceasta este totuși mult mai mică decât aceea prin care a trecut Petru când a fost răstignit cu capul în jos. Satana vrea să mă facă să-L trădez pe Dumnezeu prin torturarea trupului meu, dar Dumnezeu folosește această ocazie pentru a-mi desăvârși adevărata iubire pentru El. Astăzi, categoric nu mă voi preda Satanei și nu voi permite ca planul său să aibă izbândă! Vreau să trăiesc pentru dragostea lui Dumnezeu!” Deodată, nu mai aveam nicio teamă de moarte; m-am hotărât să mă încredințez lui Dumnezeu în întregime și am jurat pe propria viață că voi fi credincioasă lui Dumnezeu! După care, m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule Atotputernic, sunt o ființă creată care Te slăvește și Ți se supune așa cum ar trebui. Îți dau viața mea și, indiferent dacă trăiesc sau mor, cred în Tine și Te iubesc!” Am simțit numaidecât o mare alinare a durerii din corpul meu și întregul meu trup și mintea au experimentat un sentiment de iluminare și eliberare. În acel moment, nu m-am putut abține să nu fredonez un imn al bisericii în inima mea: „Astăzi accept judecata și purificarea lui Dumnezeu, iar mâine voi primi binecuvântările Sale. Sunt dispus să-mi dau tinerețea și viața pentru a vedea ziua de slavă a lui Dumnezeu. O, iubirea lui Dumnezeu mi-a vrăjit inima. El lucrează și exprimă adevărul, revărsând o nouă viață peste mine. Sunt dispus să beau din paharul cu amărăciune și să sufăr pentru a câștiga adevărul. Voi îndura umilința fără să mă plâng și doresc să-mi petrec viața răsplătind bunătatea lui Dumnezeu” („Îmi doresc să văd ziua de slavă a lui Dumnezeu” din Urmați Mielul și cântați cântări noi). Șefii diabolici ai poliției erau complet epuizați de la suferințele la care m-au supus, așa că au stat acolo fără să spună nimic vreme îndelungată. În cele din urmă, neștiind ce să mai facă, au izbucnit furios: „Numai așteaptă tu și ai să vezi!” Apoi au plecat. Ceilalți polițiști diabolici stăteau adunați de jur-împrejur, la o discuție: „Această femeie este atât de tenace încât nimeni nu-i poate face nimic. Este mai tenace decât Liu Hulan...” În acel moment, am fost atât de tulburată, încât nu am putut să-mi opresc lacrimile. Dumnezeu era învingător! Dacă nu ar fi fost cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic care să aibă grijă de mine, iar și iar, și dacă nu ar fi fost Dumnezeu să mă susțină în taină, pur și simplu nu aș fi putut să rămân neclintită. Slăvit și lăudat fie Dumnezeu Atotputernic! Într-un final, poliția malefică m-a închis în casa de detenție.
În casa de detenție, poliția malefică încă nu era dispusă să renunțe și, o dată la câteva zile, mă mai chema la câte un interogatoriu. De fiecare dată când mă interogau, mă sileau ca, în camera de interogatoriu, să stau în fața unei ferestre cu bare metalice, iar în momentul în care nu erau mulțumiți de răspunsul meu, se întindeau către mine și mă loveau violent peste față sau mă apucau de păr și mă trânteau cu capul de gratii. Văzând că tot nu ajung nicăieri, au devenit turbați de furie. În cele din urmă, și-au dat seama că fiind duri cu mine nu le este de niciun folos, așa că au trecut la tactici blânde și au încercat să mă înduioșeze și să mă convingă, spunând: „Soțul și copiii te așteaptă cu toții acasă! Și soțul tău ne-a implorat în numele tău. Comunică cu noi și în curând te vei întoarce și veți fi din nou împreună.” Aceste cuvinte false m-au dezgustat și m-au făcut să-i urăsc atât de mult, încât I-am cerut în inima mea lui Dumnezeu să-i blesteme. Am disprețuit această șleahtă de polițiști josnici, diabolici și nerușinați. Am luat hotărârea: „Indiferent ce strategie ar folosi, nu mă voi clinti! În viața aceasta, nimeni nu-mi poate zdruncina hotărârea de a-L urma pe Dumnezeu Atotputernic!” În cele din urmă, poliția malefică își jucase toate cărțile și, astfel, m-a mai ținut închisă timp de 40 de zile, m-a amendat cu 2000 de yuani și apoi m-a eliberat.
Pe toată durata experiențelor mele, pe tot parcursul, am ajuns la o conștientizare profundă a faptului că doar prin faptele minunate ale lui Dumnezeu și tăria-I atotputernică o persoană ca mine – o femeie obișnuită de la țară, care în trecut nu avea înțelegere sau curaj – poate trece peste mai multe reprize de tortură pentru a mărturisi. Doar astfel, o femeie ca mine, chinuită crunt și maltratată de poliția PCC, poate vedea clar esența reacționară a guvernului PCC, care se împotrivește cu încăpățânare lui Dumnezeu și îi rănește cu sălbăticie pe oamenii aleși ai lui Dumnezeu, și își poate da seama cum acesta înșală publicul pentru a-și susține propria reputație și își mușamalizează metodele malefice. În experiența mea practică, am ajuns să apreciez cu adevărat faptul că autoritatea și puterea cuvintelor lui Dumnezeu sunt atât de mari, încât vitalitatea pe care Dumnezeu o oferă omului este infinită și că poate învinge toate forțele malefice ale Satanei! În suferință, am observat că dragostea lui Dumnezeu a fost cea care m-a alinat, m-a încurajat și m-a împiedicat să-mi pierd calea. Indiferent de locul în care mă aflu sau în ce fel de circumstanțe mă regăsesc, Dumnezeu veghează întotdeauna asupra mea, iar dragostea Lui este întotdeauna cu mine. Mă simt onorată să-L pot urma pe acest Dumnezeu adevărat, concret. Deoarece am reușit să experimentez acest tip de persecuție și vitregie pentru a simți miracolul lui Dumnezeu, înțelepciunea și atotputernicia Lui sunt cu atât mai mult norocul meu. Începând din această zi, fie să fac tot posibilul să urmăresc adevărul și să obțin o adevărată cunoaștere a lui Dumnezeu, să-L iubesc pe Dumnezeu până la capăt și să fiu neclintită în devotamentul meu!
Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic